Divorţ prin acord. Sentința nr. 6018/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6018/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 6018/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6018
Ședința din camera de consiliu de la 04 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. S. L.
GREFIER: I. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind pe petenții A. M. și A. C., având ca obiect consfințire acord de mediere.
La apelul nominal făcut in camera de consiliu a răspuns petenta, personal, lipsă fiind petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la legitimarea petentei, identificată cu CI . nr._, CNP_.
La interpelarea instanței, petenta, personal, arată că ultima locuință comună a soților a fost la adresa din ., unde locuiește și in prezent.
Instanța, verificându-și competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.proc.civ., constată că este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 915 alin 1 C.proc.civ.
La interpelarea instanței, petenta, personal, arată că nu solicită termen pentru a se prezenta și petentul și dorește a se lua act de acordul de mediere.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii.
Petenta, personal, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 26.06.2015, sub nr._, reclamanta A. M. a solicitat a se luat act de acordul de mediere încheiat cu A. C..
Au fost atașate la dosar, in copie certificată pentru conformitate cu originalul, certificatul de căsătorie înregistrat sub nr. 1635/22.10.2005 ( f. 4), certificatul de naștere al minorului A. A. C. ( f. 5), cărțile de identitate ale părților ( f. 6-7), acordul de mediere încheiat la data de 24.06.2015 în baza contractului de mediere nr. 9/24.06.2015 ( f. 8-16).
La data de 07.07.2015, petenta a depus la dosar precizări, învederând că înțelege să investească instanța cu o cerere de desfacere a căsătoriei prin acord, conform dispozițiilor art. 64 ind 1 din Legea nr. 192/2006, respectiv a se lua act de acordul de mediere încheiat între părți și de a se pronunța o hotărâre de expedient.
A fost atașată la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 200 lei ( f. 2, 23).
Analizând cererea, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta A. M. și pârâtul A. C. s-au căsătorit la data de 22.10.2005, căsătoria acestora fiind trecută în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 5 București sub nr. 1635. Din căsătoria părților a rezultat copii minorul A. A. C., născut la data de 01.08.2007.
La data de 24.06.2015 părțile au încheiat un Acord de mediere prin care s-au înțeles să divorțeze prin acordul soților, reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei și s-au înțeles cu privire la exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorului și contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare ale minorului A. A. C..
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanței să ia act de acordul de mediere iar prin precizarea de acțiune de la data de 07.07.2015 a învederat că înțelege să învestească instanța cu o cerere de desfacere a căsătoriei prin acordul părților, respectiv de a se lua act de acordul de mediere.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 2 alin.3 din Legea nr.192/2006 privind medierea, „Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-și soluționa disputele prin mediere atât în afara, cât și în cadrul procedurilor obligatorii de soluționare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.”.
De asemenea, potrivit art.58 din același act normativ, „(1) Când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris sub semnătură privată
Instanța are în vedere și dispozițiile art.59 alin.2, conform cărora „Părțile acordului de mediere se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor. Competența aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea părților se dă în camera de consiliu și constituie titlu executoriu în condițiile legii. Dispozițiile art. 438-441 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.”
În cauza de față instanța constată că a fost sesizată cu o cerere de divorț prin acord și de încuviințare a acordului de mediere prin care părțile s-au înțeles asupra capetelor de cerere privind răspunderea părintească și contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare ale minorului.
Astfel, instanța are în vedere că divorțul este o acțiune personală, care privește statutul persoanei, aceasta neputând face obiectul medierii potrivit alin. 4 al art. 2 din Legea nr. 192/2006. Printre neînțelegerile dintre soți care pot face obiectul medierii, menționate în art. 64 alin. (1) se numără doar cele privind continuarea căsătoriei, nu și divorțul. De asemenea, divorțul nu figurează printre cauzele limitativ prevăzute de aceeași lege a medierii în alin. 1 al art. 64, în care acordurile de mediere pot îmbrăca forma unor hotărâri de expedient. Este adevărat că alin.2 al art. 64 din aceeași lege se face vorbire de „înțelegerea soților cu privire la desfacerea căsătoriei”, dar această sintagmă se referă la înțelegerea cu privire la modalitatea desfacerii căsătoriei, nu la realizarea divorțului în forma acordului de mediere, instanța fiind cea care va pronunța divorțul, având în vedere înțelegerea soților cu privire atât la modalitatea în care vor divorța, cât și cu privire la soluționarea capetelor de cerere accesorii.
Dacă instanța nu este sesizată printr-o cerere de desfacere a căsătoriei formulată în condițiile legii, nu poate dispune cu privire la desfacerea căsătoriei, iar în lipsa mențiunii exprese a pronunțării divorțului de către instanță prin dispozitivul hotărârii judecătorești, căsătoria nu poate fi considerată desfăcută.
Pentru pronunțarea divorțului prin acordul părților instanța are în vedere disp. art. 373 lit. a) C.civ., care prevăd că „Divorțul poate avea loc prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț”. De asemenea, conform art. 374 alin. 1 C.civ., „Divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie”.
De asemenea, art. 931 alin. 1 C.proc. civ. stabilește că „La termenul de judecată, instanța va verifica dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și, în caz afirmativ, va pronunța divorțul, fără a face mențiune despre culpa soților. Prin aceeași hotărâre, instanța va lua act de învoiala soților cu privire la cererile accesorii, în condițiile legii”.
Instanța reține că nu a putut verifica consimțământul pârâtului pentru desfacerea căsătoriei prin acord, acesta neprezentându-se la termenul de judecată deși a fost citat, în condițiile în pentru desfacerea căsătoriei prin acordul soților instanța este obligată să verifice dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și dacă există consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț (art. 374 alin.3 C.civ. și art. 930 C.pr.civ.).
Având în vedere aceste dispoziții legale și constatând că nu există consimțământul pârâtului la desfacerea căsătoriei prin acord, instanța apreciază că este inadmisibilă cererea formulată de reclamantă.
Având în vedere că instanța apreciază nu poate consfinți înțelegerea părților privind desfacerea căsătoriei, nu se poate analiza acordul de mediere nici în ceea ce privește cererile accesorii privind numele după divorț, răspunderea părintească și contribuția părinților la cheltuielile de creștere și educare ale minorului.
Pentru toate aceste motive, instanța va respinge cererea reclamantei ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta A. M., CNP_, cu domiciliul in București, ., ., . în contradictoriu cu pârâtul A. C., CNP_, cu domiciliul in București, ., ., ., ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. L. I. I.
Red. L.R./Tehnored. II
4 ex/09.10.2015
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 6080/2015. Judecătoria... | Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 6155/2015. Judecătoria... → |
|---|
