Ordin de protecţie. Sentința nr. 6080/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6080/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 6080/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.6080
Ședința din Camera de Consiliu din data de 09.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. S. L.
GREFIER: I. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind reclamanta Marinițu M. C. și pe pârâtul Marinițu C. I., având ca obiect ordin de protecție.
Dezbaterile au avut loc in ședința din camera de consiliu de la 08.09.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 09.09.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 06.08.2015, sub nr._/302/2015, reclamanta reclamanta M. M. C., in contradictoriu cu pârâtul Marinițu C. I., a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care să se instituie următoarele măsuri: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia și rudele, față de reședință, loc de muncă, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau in orice alt mod, încredințarea minorei Marinițu M. I., născută la data de 16.03.2014 și stabilirea reședinței acesteia la mamă.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 04.08.2015, pârâtul, soțul său, s-a prezentat in parcul din apropierea apartamentului unde reclamanta a fost nevoită să se mute cu copilul după ce pârâtul și mama acestuia au alungat-o din domiciliul conjugal. Sub pretextul că dorește să vadă copilul, în realitate dorind să il ia cu forța, a provocat un scandal, in fața minorei, amenințând cu bătaia atât pe reclamantă cât și pe tatăl acesteia, pârâtul fiind extrem de agresiv verbal. Astfel, pârâtul l-a provocat pe tatăl reclamantei, adresându-i diferite injurii, insulte, amenințări la adresa reclamantei. Reclamanta a învederat că s-a speriat foarte tare întrucât mai auzise amenințările cu bătaie ale pârâtului și amenințări in sensul că ii răpește copilul și nu o să-l mai vadă niciodată. Întrucât pârâtul a refuzat să plece, reclamanta a arătat că i-a permis să vadă fetița, in apartamentul in care locuiește in prezent, însă, ajunși in fața liftului, pârâtul a izbucnit nervos, a început să țipe, să amenințe, pretinzând că este agresat.
Reclamanta a arătat că pârâtul a exercitat asupra sa atât un abuz emoțional, psihologic, cât și agresiune verbală, amenințări cu bătaia, cu răpirea copilului. A arătat reclamanta că a fost alungată din domiciliu comun de către pârât și mama acestuia, nefiindu-i permis să ia bunurile sale și ale minorei.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 217/2003.
La termenul din 20.08.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neintemeiată, amendarea reclamantei pentru introducerea cu rea-credință a cererii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că întreaga expunere de fapte din cuprinsul cererii de chemare in judecată este neadevărată și tendențioasă, reclamanta încercând să inducă instanța in eroare printr-o . afirmații, fără suport faptic și nesusținute de vreo probă. Singurul element real din expunerea reclamantei fiind starea de tensiune existentă in cadrul familiei, însă generată exclusiv de către reclamantă și părinții acesteia.
Pârâtul a arătat că părțile sunt căsătorite din 08.09.2012 iar la data de 16.03.2014 s-a născut minora M. I. Marinițu.
Referitor la incidentele invocate de partea adversă, pârâtul a arătat că la data de 24.07.2015, pe la ora 20.00, reclamanta a generat o altercație cu mama pârâtului, in apartament, absolut din senin, reclamanta agresând-o fizic și verbal pe mama pârâtului. Pârâtul a arătat că a fost martor la acel incident dar nu a intervenit intre cele două, ci a luat fetița din preajma celor două și a ieșit cu ea pe hol. A arătat pârâtul că din dorința de a aplana conflictul, a mers împreună cu soția și fetița la un centru comercial din apropiere iar la întoarcere, au găsit un echipaj de poliție in fața blocului, fiind sesizați prin serviciul 112 pentru presupuse violențe exercitate de pârât asupra reclamantei. Pârâtul a învederat faptul că o verișoară a reclamantei a apelat serviciul 112, însă, susține pârâtul că a fost o înscenare pusă la cale de soția sa. A arătat pârâtul că soția sa a luat copilul și a plecat la verișoara ei, unde locuiește și in prezent.
In ceea ce privește incidentul din 04.08.2015, pârâtul a arătat că a mers la adresa unde reclamanta locuiește cu minora pentru a-și vedea fetița, găsindu-și fiica împreună cu soția și bunicii materni la plimbare într-un părculeț din zonă. A arătat pârâtul că soția sa i-a permis să petreacă timp cu minora in apartamentul in care locuiește, însă in lift a fost agresat de către tatăl reclamantei.
În cuprinsul întâmpinării, pârâtul a invocat inadmisibilitatea cererii, reclamanta neavând calitatea de victimă și neexistând o stare de pericol provocată de pârât, inadmisibilitatea cererilor referitoare la minoră, respectiv încredințarea minorei și stabilirea domiciliului minorei.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 20.08.2015, instanța a calificat excepțiile inadmisibilității, invocate de pârât prin întâmpinare, ca fiind o apărare de fond și nu o veritabilă excepție procesuală, urmând a fi analizate o dată cu fondul.
Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare ( f. 82-86).
Instanța a administrat in cauză, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a fost depus la dosar in copie certificată pentru conformitate cu originalul certificatul de căsătorie nr. 920/08.09.2012 ( f. 17), certificatul de naștere al minorei Marinițu M. I. ( f. 18), cartea de identitate a reclamantei ( f. 19), corespondența prin mijloace de comunicare la distanță (f.36-38),, bonul fiscal din 24.07.2015 ( f. 42), plângerea penală formulată de M. S. și dovada înregistrării acesteia ( f. 43-48), proba cu interogatoriu părților ( f. 117-128), proba testimonială in cadrul căreia au fost audiați martorii Borcănea E. D. (128) și B. N. (f. 142), proba cu înregistrări audio-video.
La solicitarea instanței au fost comunicate relații de către Secția 18 de Poliței ( f. 64, 80), de către Serviciul de Telecomunicații Speciale – Direcția pentru Apel Unic de Urgență ( f. 68).
Părțile au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta Marinițu M. C. și pârâtul Marinițu C. s-au căsătorit la data de 08.09.2012 (f.17), din căsătoria acestora rezultând minora Marinițu M. I. (f.18).
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București se află înregistrate cererile de divorț formulate de ambele părți (ds._/302/2015, ds._/302/2015) precum și cererile de ordonanță președințială prin care se solicită măsuri provizorii cu privire la situația minorei (ds._/302/2015, ds._/302/2015).
În prezent părțile sunt despărțite în fapt din data de 24.07.2015 când reclamanta și minora au plecat din domiciliul comun, astfel cum rezultă din susținerile părților.
Reclamanta invocă acte de violență fizică, verbală, psihologică și emoțională săvârșite de către pârât asupra sa și asupra minorei.
În drept, conform dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței, ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să dispună, una sau mai multe măsuri cu caracter provizoriu, respectiv obligații sau interdicții astfel cum acestea sunt enumerate la lit. a) – h) din alin. 1 al art. 23.
Legea nr. 217/2003 prevede posibilitatea luării măsurilor respective pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, iar potrivit art. 5 lit.a și b, în sensul Legii nr. 217/2003, prin membru de familie se înțeleg „ascendenții și descendeinții” și „soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție”.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violență în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membru al aceleiași familii, orice acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv dacă amenință cu asemenea acte, constrânge, sau privează în mod arbitrar de libertate.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada existența din partea pârâtului a unor acte de violență fizică, verbală și psihică, în sensul art.3 din Legea nr.217/2003, exercitate asupra victimei reclamante sau minorei, violențe care să fi pus în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea acestora. Instanța apreciază că prevederile art.3 trebuie interpretate prin raportare la dispozițiile art.23 din legea nr.217/2003, în sensul că actele de violență generează o stare de pericol pentru victimă, pericol care trebuie să fie actual la momentul formulării cererii de emitere a ordinului de protecție.
În primul rând, din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâtul a manifestat violența fizică asupra reclamantei sau minorei.
În ceea ce privește incidentul din data de 24.07.2015, din înregistrarea audio depusă la dosar (f. 62) dar și din răspunsul reclamantei la interogatoriul propus de către pârât (f.121, intrebarea nr. 4) reiese că s-a iscat un conflict între reclamantă și mama pârâtului, acesta din urmă neintervenind între cele două și neexercitând violențe fizice asupra reclamantei. În cauză reclamanta nu a dovedit nici faptul că a fost izgonită din casă de către pârât, aceasta arătând că pârâtul i-a sugerat să părăsească apartamentul, spunând că este de acord cu susținerile mamei sale (răspunsul la întrebarea nr. 27 la interogatoriul propus de pârât) deși anterior a arătat că pârâtul a amenințat-o că îi va lua copilul și că dacă pleacă o va acuza de răpire minor, în urma incidentului din data de 24.07.2015. Așadar afirmațiile reclamantei apar ca fiind contradictorii atât timp cât susține pe de o parte că a fost izgonită din casă de pârât iar pe de altă parte susține că pârâtul a amenințat-o că dacă pleacă o va acuza de răpire minor.
Nu poate fi omisă și împrejurarea recunoscută de către reclamantă că după conflictul cu mama pârâtului a plecat împreună cu acesta din urmă și minora la cumpărături iar apoi nu s-a mai întors în domiciliul comun ci a plecat cu minora la actuala reședință dar și faptul că organele de poliție au fost solicitate de către o prietenă a reclamantei în urma ascultării înregistrării audio pusă la dispoziție de către aceasta, conținând cearta dintre reclamantă și mama pârâtului. De asemenea, a arătat reclamanta că în data de 25.07.2015 s-a întors să ia strictul necesar din apartamentul pârâtului, împrejurare ce denotă că starea de pericol în care afla reclamanta nu exista.
Cât privește incidentul din data de 04.08.2015, de asemenea, reclamanta nu a făcut dovada violențelor fizice exercitate de pârât direct asupra sa sau asupra minorei.
În acest sens instanța are în vedere că din înregistrările video depuse la dosar de ambele părți (f.52,62) cât și din declarația martorului B. N. (f.142) rezultă că pârâtul a fost acela care a fost lovit primul și nu a fost cel care a declanșat conflictul violent.
Instanța constată că nici pârâtul nu a dat dovadă tact având în vedere că acesta a ales să-i filmeze pe reclamantă, părinții acesteia și pe minoră și a refuzat să coboare din lift deși acesta nu era suficient de încăpător, iritându-l pe tatăl reclamantei ceea ce l-a făcut pe acesta să se manifest violent.
În ceea ce privește desfășurarea episodului din liftul blocului unde locuiește reclamanta, instanța reține că din probele video depuse la dosar rezultă că din cauza faptului că pârâtul a refuzat să aștepte următorul lift, tatăl pârâtei l-a lovit pe pârât, reclamanta strigând „tată calmează-te că îmi faci rău”. Așadar nu este reală afirmația martorei Borcănea E. D. (f.128) cum că pârâtul a reacționat primul violent iar soțul acesteia doar a ripostat. Totodată din înregistrări rezultă că tatăl reclamantei a ieșit singur din lift și nu scos de către pârât, nu prezenta semne că ar fi fost împins, după care a intrat din nou în lift, trăgând-o pe soția sa afară, reclamanta și minora ieșind și ele și urcând la etaj.
Martorul B. N. (f.142), locatar al blocului unde s-a petrecut incidentul, a arătat că auzind strigătele de ajutor ale pârâtului a coborât iar mama reclamantei i-a spus să nu intervină, acesta vâzându-l pe tatăl reclamantei care părea să-l lovească pe pârât în lift, acesta din urmă având cămașa ruptă. Totodată nu se verifică susținerea martorei Borcănea E. D. care a arătat că pârâtul s-a așezat pe coloana sa, din înregistrări nerezultând că aceasta acuza vreo durere iar pe de altă parte prin faptul că a cerut martorului să nu intervină rezultă că aceasta și soțul său aveau situația sub control.
Deși martorul B. N. a arătat că reclamanta care o avea pe minoră în brațe părea speriată, spunându-i să-l ajute pe tatăl acesteia și că soțul său a încercat să-l răpească pe copil, de fapt instanța reține că aceasta a fost speriată mai mult de reacția tatălui său iar din înregistrarea video surprinsă de camerele de vederi ale blocului rezultă că la momentul ieșirii sale din lift tatăl său avea situația sub control iar despre răpirea minorei de către pârât în acel moment reclamanta nu a vorbit în cuprinsul cererii sale și nici din înregistrările depuse la dosar nu rezultă că pârâtul ar fi încercat să o ia cu forța pe minoră, conflictul iscându-se din cauză că pârâtul nu a vrut să aștepte următorul lift și nu pentru că ar fi încercat să o răpească pe minoră.
Nu poate fi contestat faptul că reclamanta și minora au fost afectate în mod negativ de conflictul din lift (în înregistrare auzindu-se țipetele minorei) însă acest lucru nu a fost determinat exclusiv de către pârât, tatăl reclamantei fiind cel care a inițiat actele de violență care au condus la îmbrânceli și datorită spațiului din lift toate persoanele care se aflau acolo, este firesc să fi fost împinse.
Din nou nu poate fi omis și faptul că pârâtul a încercat să maximizeze urmările incidentului prin faptul că ulterior incidentului și-a rupt cămașa mai mult decât se rupsese în timpul conflictului și și-a rupt și pantalonii (martorul B. N. arătând că ulterior conflictului l-a văzut pe pârât și că hainele acestuia erau mai rupte decât văzuse prima dată).
În același timp reclamanta nu a făcut dovada adresării de către pârât a unor amenințări și care să-i creeze o stare de temere justificată, termenii de „animalelor” sau „pușcăria vă mănâncă” neputând fi considerate amenințări reale și care să pună în pericol libertatea psihică a reclamantei.
În ceea ce privește declarația martorei Borcănea E. D., instanța consideră că nu poate fi apreciată ca fiind obiectivă, fiind contrazisă de înregistrările video depuse la dosar dar și de declarația martorului B. N., persoană total străină de părțile din cauză și care nu are nici un interes legat de acestea. Prin urmare se ridică semne de întrebare și în ceea ce privește afirmațiile martorei Borcănea E. D. referitor la modul de desfășurare a întâlnirii din parc, înainte de incidentul din lift.
În ceea ce privește violența psihică sau emoțională, în sensul Legii 217/2003 din partea pârâtului la care a fost supusă reclamantă, de asemenea în cauză nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens. Împrejurarea că reclamanta ar fi fost obligată de către pârât să urmeze unele cursuri de engleză în nici un caz nu constituie un motiv pentru emiterea unui ordin de protecție. De asemenea celelalte afirmații ale reclamantei privind degradarea relației de familie și atitudinea neînțelegătoare a pârâtului față de persoana sa pot fi eventual analizate în dosarul de divorț. Cât despre alte acte de violență fizice sau verbale exercitate de pârât în timpul căsătoriei reclamanta nu a propus nici o probă în acest sens, probatoriul administrat vizând episoadele din 24.07.2015 și 04.08.2015.
Pe de altă parte în cauză nu s-a dovedit că pârâtul ar constitui o amenințare reală la adresa minorei. A emite ordinul de protecție împotriva pârâtului în ceea ce o privește pe minoră, fără existența unui temei probator, ar aduce atingere dreptului la viață privată, reglementat de art. 71 C.civ. și art. 8 CEDO. Conform articolelor menționate, nimeni nu poate fi supus unor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor legale. Clauza justificativă constă în acceptarea imixtiunii în viața privată dacă acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
În cauză au fost depuse anumite înscrisuri de către reclamantă privind garanțiile sale morale și materiale în ceea ce privește creșterea și educarea minorei. Instanța a respins aceste înscrisuri având în vedere că în procedura specială a emiterii ordinului de protecție nu se verifică abilitățile parentale ale părinților pentru a lua măsura stabilirii locuinței minorului. Aceste înscrisuri vor putea fi folosite în cauzele având ca obiect divorțul sau ordonanța președințială care privește raporturile dintre minoră și fiecare dintre părinți.
În prezenta cauză nu poate fi dispusă măsura stabilirii locuinței minorei, părțile uzând deja de mijlocul procedural al ordonanței președințiale. În opinia instanței măsura încredințării minorului prevăzută de art. 23 alin.1 lit.h din Legea 217/2003 are în vedere situația excepțională când viața, integritatea fizică sau psihică a minorului este pusă în pericol prin actele de violență exercitate de un părinte or în cauză nu ne aflăm într-o asemenea situație. Pe de altă parte, în prezent minora se află la reclamantă, aceasta nu este lipsită de ocrotire iar ambii părinți au drepturi egale în ceea ce privește drepturile și obligațiile părintești până la luarea unei hotărâri judecătorești.
De asemenea nu se justifică luarea unor măsuri față de pârât în ceea ce-i privește pe părinții reclamantei, aceștia neavând calitatea de victime în sensul Legii nr. 217/2003.
Pentru aceste considerente instanța urmează să respingă cererea de emitere a ordinului de protecție ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea formulată de pârât de amendare a reclamantei în baza art. 187 alin.1 pct. 1 C. instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile acestui text legal, nefăcându-se dovada certă a relei-credințe a reclamantei în formularea cererii.
Cheltuielile judiciare avansate de Stat având ca obiect onorariul apărătorului din oficiu numit pentru pârât rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta MARINIȚU M. C., CNP_, cu reședința in București, . 4, ., sectorul 3, cu domiciliul ales la cab.av.B. I., în București, ., nr.34, sector 1, in contradictoriu cu pârâtul MARINIȚU C. I., CNP_, cu domiciliul in București, sectorul 5, .. 80, ., cu domiciliul ales la cab.av.L. Bosoancă, în București, ..27, sector 1, ca neîntemeiată.
Respinge cererea formulată de pârât de amendare a reclamantei, ca neîntemeiată.
Cheltuielile judiciare avansate de Stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. L. I. I.
Red.RL/10.09.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 8009/2015. Judecătoria... | Divorţ prin acord. Sentința nr. 6018/2015. Judecătoria... → |
|---|
