Ordin de protecţie. Sentința nr. 7176/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7176/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 7176/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Civilă nr. 7176

Ședința din camera de consiliu din 08.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - V. E. S.

GREFIER – V. L. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 a fost reprezentat de domnul procuror C. P..

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cererea de completare dispozitiv formulată de petenta - apărătorul numit din oficiu pentru pârâtul P. V., respectiv doamna avocat M. O..

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța acordă cuvântul asupra cererii de completare dispozitiv formulată de apărătorul numit din oficiu pentru pârâtul P. V., respectiv doamna avocat M. O..

Reprezentantul Ministerului Public învederează instanței că nu se opune cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 6664/24.09.2015, în sensul acordării onorariului apărătorului din oficiu numit pentru a reprezenta interesele pârâtului.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 30.09.2015, numita M. O., apărător desemnat din oficiu pentru pârâtul P. V. a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 6664/24.09.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București în dosar nr._ .

În motivare, petenta a arătat că solicită completarea dispozitivului sentinței civile nr. 6664/24.09.2015, în sensul pronunțării de către instanță și asupra onorariului său de apărător din oficiu pentru pârâtul P. V.. Totodată, a solicitat instanței să aibă în vedere la stabilirea onorariului Noul Protocol al Baroului București referitor la onorariul stabilit pentru acest obiect, având în vedere faptul că s-a studiat temeinic dosarul.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 444 Cod Civil.

În susținerea cererii, a arătat că există la dosar delegația Baroului București nr. 3118/13.09.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 444 NCPC, se poate cere completarea hotărârii prin cerere, în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva aceleiași hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare, dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Conform alin.3 al aceluiași articol, aceste dispoziții se aplică și în cazul în care instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor apărătorilor cu privire la drepturile lor.

Constatând că în cauza de față este vorba de omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la onorariul avocatului numit din oficiu pentru a acorda asistență juridică obligatorie pârâtului, în temeiul art. 82 din Legea nr. 51/1995 și art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m) rap. la art.10 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., în vigoare începând cu data de 06.06.2015, instanța va stabili suma de 130 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului O. M. care a acordat asistență juridică obligatorie pârâtului, ce va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției, cheltuielile judiciar urmând a rămâne în sarcina statului.

Instanța reține că potrivit art. 2 alin.1 pct. 1 lit. m) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., onorariul care se cuvine avocatului pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară în fața instanțelor judecătorești pentru cererea de emitere a unui ordin de protecție este de 260 lei.

De asemenea, instanța are în vedere dispozițiile art.10 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., care stabilesc că, cuantumul onorariilor prevăzute de prezentul protiocl reprezintă limita maximă a onorariilor cuvenite avocaților.

Instanța a stabilit suma de 130 lei având în vedere complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de către avocat - studierea dosarului fără a formula întâmpinare și fără a face apărări în dosar și prezența la primul termen de judecată, termen la care instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității.

Din oficiu, cercetând cuprinsul sentinței civile nr. nr.6664/24.09.2015 pronunțată în Dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București, instanța constată că din eroare s-a menționat că doamna avocat Ș. L. a acordat asistență juridică pârâtului, în realitate aceasta a asigurat asistența juridică reclamantei.

În conformitate cu prevederile art. 442 alin 2 Noul Cod procedură civilă s-a fixat termen în camera de consiliu, fără citarea părților.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 442 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, instanța va dispune îndreptarea acestei erori materiale, în sensul că doamna avocat Ș. L. a acordat asistență juridică reclamantei și nu pârâtului, cum din eroare s-a menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenta Av. M. O. în cauza privind pe reclamanta D. C., CNP_, cu domiciliul în București, .. 35, ., ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul P. V., cu domiciliul în București, .. 35, ., ., sector 5.

Dispune completarea dispozitivului sentinței civile nr.6664/24.09.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._ în sensul că stabilește onorariul d-nei avocat O. M. care a acordat asistență juridică obligatorie pârâtului la suma de 130 lei, ce va fi achitată din fondurile Ministerului Justiției.

Dispune din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. nr.6664/24.09.2015, în sensul că doamna avocat Ș. L. a acordat asistență juridică reclamantei și nu pârâtului, cum din eroare s-a menționat.

Cu apel în 3 zile de la pronunțare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2015.

Președinte,Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 7176/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI