Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 7546/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA A II-A CIVILA

.....

ÎNCHEIERE

Ședința din Camera de Consiliu din data de 21 Octombrie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - I. U.

GREFIER - A. S.

Pe rol se află soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie, formulată de creditoarea C. P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL.

Procedura este legal îndeplinită, cererea soluționându-se fără citarea părților.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța invoca din oficiu excepția necompetentei teritoriale si rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA,

Asupra cauzei de față, reține:

Prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar s-a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/, încheiat intre C. Europe Bank (Romania) SA si C. L. E..

Cererea a fost legal timbrată conform art. 1 și art. 10 lit. a din OUG nr 80/2013.

La termenul din data de 21.10.2015 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale si a rămas in pronunțare pe excepția invocată.

Astfel, conform Art. 641. al. 1 și 2 din NCpc. „(1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales…”

Ori, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosar, domiciliul debitoarei de află în sector 2 București iar sediul ales al creditoarei se află în sector 6 București.

Față de acest aspect, văzând și disp. art. 131 și 130 al. 2 NCpc., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina cauza în favoarea Judecătoriei sector 2 București – instanță în circumscripția căreia se află domiciliul debitoarei.

DISPUNE:

Admite exceptia necompetentei teritoriale.

Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe creditoarea C. P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL, avand CUI_, avand sediul ales in Bucuresti, sector 6, ., Cladirea Anchor, ., persoana desemnata sa primeasca actele fiind B. C. V., in favoarea Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti.

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica, azi 21.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. U. A. S.

A.S. 26 Octombrie 2015

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 B U C U R E S T I

SECȚIA A II-A CIVILA

.. 5 sector 4

Dosar nr._

Data emiterii - 26.10.2015

C ă t r e

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCURESTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr. 7546 din data de 21.10.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei privind pe creditoarea P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL, avand ca obiect învestire cu formulă executorie, in favoarea Judecatoriei Sectorului 2 București, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând un număr de ….. file.

P., GREFIER,

I. U. A. S.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 B U C U R E S T I

SECȚIA A II-A CIVILA

.. 5 sector 4

Dosar nr._

Data emiterii - 26.10.2015

C ă t r e

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCURESTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr. 7546 din data de 21.10.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei privind pe creditoarea P. (GULF) LTD prin mandatar . C. SRL, avand ca obiect învestire cu formulă executorie, in favoarea Judecatoriei Sectorului 2 București, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând un număr de ….. file.

P., GREFIER,

I. U. A. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI