Pretenţii. Sentința nr. 1337/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1337/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 1337/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1337
Ședința publică de la 17 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. S. L.
GREFIER: I. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta A. F. Imobiliar și pe pârâții B. ( fost D.) R., D. A. M. I., D. C. D., pârât D. J., B. I. C., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 13.02.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.02.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 31.01.2014, sub nr._, reclamanta Administrația F. Imobiliar, in contradictoriu cu pârâții B. ( fost D.) R., D. A. M. I., D. C. D., pârât D. J., B. I. C., a solicitat obligarea in solidar a pârâților la plata sumei de 2025,31 lei, din care suma de 1582,21 reprezintă contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei octombrie 2010 – decembrie 2012 pentru locuința situată în București, ..16, ., sector 5, iar suma de 443,01 lei reprezintă majorări de întârziere aferente aceleiași perioade. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și actualizarea penalităților, până la data plății efective.
In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a arătat că între Administrația F. Imobiliar și pârâți a fot încheiat contractul de închiriere nr. 1593/21.08.2000 privind locuința situată in . 16, . 22, sectorul 5. Prin sentința civilă nr. 2528/12.05.2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 1593/21.08.2010. Deși pârâții au fost somați prin adresele nr._/27.05.2011, nr._/20.10.2011 și nr. 9334/01.03.2012, aceștia nu și-au îndeplinit obligația privind obligația achitării debitului datorat.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 61 din Legea nr. 114/1996, art. 555, art. 1349, art. 1357 C.civ, Decretul lege nr. 24/1990, OUG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală.
Reclamanta a depus la dosar precizări privind modul de calcul al debitului solicitat ( f. 99).
Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat in instanță și nu au depus întâmpinare.
Pârâta B. R. a fost reprezentată în cauză de curator special D. E..
Instanța a administrat in cauză proba cu înscrisuri, in cadrul căreia au fost atașate la dosar extras de cont ( f. 4-5), proces verbal din 30.01.2013 (f.6), acte de identitate ale pârâților ( f. 7-10), decizia civilă nr. 252R/27.01.2006 pronunțată de Curtea de Apel București ( f. 11-14), cerere înregistrată cu numărul 4272/22.02.2006 la Administrația F. Imobiliar (f.15), sentința civilă nr. 2744/24.05.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București ( f. 16-17), adresa nr._/23.05.2007 emisă de Administrația F. Imobiliar ( f. 18), adresa nr. 9/29.05.2007 emisa de Asociația de proprietari a blocului P 22B ( f. 19), proces-verbal de constatare din 11.06.2007 (f.20), desfășurător privind modul de calcul al contravalorii lipsei de folosință ( f. 21), proces verbal din 05.10.2010 (f.22), adresele nr._/27.05.2011, nr._/20.10.2011 ( f. 24-25), decizia civilă nr. 209A/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul București ( f. 26-28), proces verbal de constatare din 26.10.2006 (f.29), sentința civilă nr. 2528/12.05.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București ( f. 30-32), extras de cont ( f. 33), procesul-verbal din 30.07.2013 in dosarul de executare nr. 531/2010 ( f. 69).
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
La data de 21.08.2000 între reclamantă și numitul D. N., fostul soț al pârâtei B. R. și tatăl celorlalți pârâți, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1593/21.08.2000 având ca obiect locuința situată în ..16, ., București.
Prin Sentința civilă nr. 2744/24.05.2004 pronunțată de Judecătoria Sector 5 în dosarul nr. 962/2004 (f.16) s-a desfăcut căsătoria dintre pârâta B. (fostă D.) R. și D. N., fiind acordat pârâtei beneficiul contractului de închiriere nr. 1593/2000.
Prin Sentința civilă nr. 2528/12.05.2004 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București în dosarul nr. 2963/2004 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1455/14.11.2004 a Curții de Apel București s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 1593/21.08.2000 iar prin Decizia civilă nr. 209 A/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul București, rămasă irevocabilă, s-a dispus evacuarea pârâților B. R., D. A. M. I., D. C. D., D. Jaette și D. I. C. din apartamentul situat în ..16, ., București.
In fapt, pârâții au continuat să ocupe spațiul deținut de reclamantă, fără însă a plăti despăgubiri pentru lipsa de folosință-împiedicarea adevăratului proprietar a folosi imobilul până la data 30.07.2013 când au fost evacuați în urma executării silite demarate în dosarul de executare nr. 531/2010 aflat pe rolul B. M. B. și M. A. M. (f.69).
Contravaloarea lipsei de folosință în cuantum de 1582,21 lei se solicită pentru perioada cuprinsă între octombrie 2010-decembrie 2012 și a fost calculată raportat la cuantumul chiriei pe care statul ar fi încasat-o dacă pârâții nu ar fi ocupat acest imobil, conform fișei de calcul de la f. 4-5.
În ceea ce privește cuantumul majorărilor de întârziere, aferente lipsei de folosință, acestea sunt datorate în baza art.124 ind. 1 alin.2 din OG nr.92/2003, conform fișei de calcul de la f. 4-5.
Ocuparea imobilului reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate manifestată prin împiedicarea de a exercita atribute esențiale ale acestui drept precum posesia și folosința, în virtutea cărora reclamanta ar fi putut realiza venituri considerabile în ipoteza închirierii. Această situație a fost, așadar, una prejudiciabilă pentru reclamantă și, în mod, corelativ, imputabilă pârâților în calitate de posesori de rea credința, astfel încât acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință este pe deplin justificată. Prejudiciul creat constă în lipsirea reclamantei de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru imobilul în litigiu, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularilor dreptului, astfel încât aceasta este îndreptățit la contravaloarea lipsei de folosință.
Pentru aceste motive, conform art. 563, art. 1349 și 1357 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, instanța va admite cererea si va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1582,20 lei reprezentând contravaloare lipsă folosință spațiu pentru perioada 10._ și a sumei de 443,02 reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei 10._12, precum și la plata majorărilor de întârziere conform art. 124 indice 1 alin.2 din Codul de procedură fiscală, ce urmează a fi calculate în continuare până la data achitării efective a debitului.
Reținând culpa procesuală a pârâtei B. R., în temeiul disp.art. 453 alin.1 C. și art. 48 alin.3 din OUG 80/2013 instanța o va obliga la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avansat pentru curatorul special numit în baza art. 167 alin.3 C. pentru a reprezenta interesele acestei pârâte în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA F. IMOBILIAR, cu sediul in București, . 16, sectorul 3, in contradictoriu cu pârâții B. ( F. D.) R., cu ultimul domiciliu cunoscut in București, sectorul 5, . 16, ., citată prin afișare la ușa instantei și prin publicarea citației pe portalul Judecătoriei Sectorului 5, prin curator D. E. la sediul din București, . 17, ., sectorul 3, D. A. M. I., domiciliată în București, sectorul 1, ., ., . C. - D., cu domiciliul in București, sectorul 1, ., ., . J., cu domiciliul in București, sectorul 1, ., ., ., B. I. C., cu domiciliul in București, sectorul 1, ., ., .> Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1582,20 lei reprezentând contravaloare lipsă folosință spațiu pentru perioada 10._ și a sumei de 443,02 reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei 10._12, precum și la plata majorărilor de întârziere conform art. 124 indice 1 alin.2 din Codul de procedură fiscală, ce urmează a fi calculate în continuare până la data achitării efective a debitului.
Obligă pârâta B. (fostă D.) R. la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. L. I. I.
Red. L.R./Tehnored. I.I.
4ex/07.04.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1324/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1326/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








