Pretenţii. Sentința nr. 3128/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3128/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 3128/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentinta civila nr. 3128/2015
Ședința publica din data de_
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: A. M. S.
Grefier: D. E. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE L. . SI 2) și pe pârâta C. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns pârâta personal, lipsa fiind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează depunerea la dosar a relatiilor solicitate de la Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara – Biroul de Carte Funciara Sector 5 si Directia de Impozite si Taxe Locale Sector 5, precum si a unei cereri formulate de reclamanta prin care se solicita judecarea cauzei in lipsa.
Instanța procedeaza la legitimarea pârâtei cu BI . nr._, CNP_.
La interpelarea instanței, pârâta personal arata ca recunoaste debitul si ca este de acord sa il achite, insa poate achita doar suma de 200 lei lunar.
Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 N.C.proc.civ, în temeiul dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j) N. C.proc.civ. coroborat cu art. 107 N.C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța constată că cererea de chemare in judecată este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
Instanța, apreciind ca probele solicitate sunt admisibile potrivit legii si de natura sa duca la solutionarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art. 255 C.proc.civ., incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisurile aflate la dosar.
Instanța ia act de sustinerile formulate oral de catre pârâta.
Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 N.C.proc.civ. declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei de fata, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 5 Bucuresti la data de 19.01.2015 sub nr._ /2014, reclamanta A. DE proprietari .) a solicitat instanței in contradictoriu cu pârâta C. A., ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea acesteia: la plata sumei de 1634,67 lei compusa din: 1268,32 lei – cote restante de intretinere aferente perioadei decembrie 2013-decembrie 2014; 366,35 lei – penalități de întârziere; 4,10 lei-cheltuieli de judecata, 4,25 lei – bransament apa.
In motivare, reclamanta a aratat ca pârâta nu a mai achitat contravaloarea cotelor de intretinere, inregistrand intarzieri mai mari de 3 luni. In ceea ce priveste penalitățile de întârziere, reclamanta a aratat ca acestea au fost calculate prin aplicarea coeficientului de 0,2% pentru fiecare zi de intarziere conform art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007.
In drept, reclamanta a invocat Legea 230/2007, Legea 114/1996.
In sustinere, reclamanta a depus la dosar inscrisuri, in copii certificate pentru conformitate cu originalul, f. 2-20.
La solicitarea instanței, au fost depuse la dosar urmatoarele:
- la data de 18.03.2015, relatii furnizate de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara – Biroul de Carte Funciara Sector 5, f. 30;
- la data de 08.04.2015, relatii furnizate de Directia de Impozite si Taxe Locale Sector 5, f. 34.
La data de 16.04.2015, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care solicita judecarea cauzei in lipsa.
La termenul de judecată de astazi, pârâta personal a recunoscut debitul si a aratat ca este de acord sa il achite.
Sub aspectul probatoriului, instanța a incuviintat si administrat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei.
Analizând ansamblul materialului probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
Pârâta este proprietara imobilului situat în municipiul București, ., nr. 11, ., . rezultă din extrasul de carte funciară (fila 31).
Instanța apreciază că, în temeiul art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari care dispune „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, proprietarii au o obligație legală de a plăti cota de contribuție lunară.
Astfel, obligația de plată a cotei de contribuție reprezintă o veritabilă obligație propter rem, o sarcină a proprietății. Din această perspectivă, creanța apare întotdeauna ca fiind una certă cu privire la existența ei.
Referitor la întinderea obligației instanța reține faptul că, pârâtul figurează cu restanțe la plata cotelor lunare de întreținere.
Din punct de vedere probatoriu instanța apreciază că listele lunare de întreținere, calculate și afișate de asociațiile de proprietari, sunt acte juridice unilaterale ce se bucură de o forță probantă specială în ipoteza în care acestea nu sunt contestate de proprietari nici după afișare în cadrul asociației de proprietari, nici în fața instanței de judecată.
De altfel, pârâta, fiind prezentă personal, a recunoscut debitul.
Din listele lunare de întreținere aferente perioadei decembrie 2013 – decembrie 2014 (centralizare fila 2, fila 4 - 16) rezultă faptul că pârâta datorează suma de 1.268,32 lei, reprezentând contravaloarea cotelor lunare calculate de asociația reclamantă.
Pârâta datorează și suma de 366,35 lei, reprezentând penalități de întârziere percepute de asociația de proprietari reclamantă, stabilite prin procesul-verbal al adunării generale din data de 8.06.2014 (fila 18 - 20).
De asemenea, pârâta datorează suma de 425 lei, reprezentând contravaloare branșament apă.
În drept, instanța reține incidența dispozițiilor conținute de art. 47 – 50 din Legea nr. 230/2007.
În temeiul art. 453 alin. (1) C.., pârâta va fi obligată la plata sumei de 4,1 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea fotocopierii înscrisurilor (fila 1).
Pentru aceste considerente, instanța va dispune admiterea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta A. DE L. . SI 2), cu sediul in sector 5, București, ., nr. 11 in contradictoriu cu pârâta C. A., CNP_7, cu domiciliul în Bucuresti, sector 5, ., nr. 11, ., .> Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 2.059,67 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4,1 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile.
Cererea de apel se depune al Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.04.2015.
P. GREFIER
A. M. S. D. E. M.
D.M. 04 Mai 2015
A.S. 26.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3126/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Pretenţii. Sentința nr. 3116/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








