Pretenţii. Sentința nr. 4344/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4344/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 4344/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentinta civila nr. 4344/2015

Ședința publica din data de_

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: A. M. S.

Grefier: D. E. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantii T. E., T. I. și pe pârâta . ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 N.C.proc.civ, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța constată că cererea de chemare in judecată este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.

Instanța, in temeiul art. 22 alin. 4 C., califica exceptia inadmisibilitatii actiunii ca fiind o aparare de fond ce fundamenteaza o solutie de respingere a cererii, apreciind ca nu este o veritabila exceptie procedurala.

Instanța respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de pârâta, ca neintemeiata.

Cu calea de atac odata cu fondul.

Acțiunea în declararea nulității absolute a unui act juridic nu este supusă prescripției extinctive, în acord cu dispozițiile conținute de art. 9 din Decretul nr. 167/1958 interpretat per a contrario.

Instanța, apreciind ca probele solicitate sunt admisibile potrivit legii si de natura sa duca la solutionarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 coroborat cu art. 255 C.proc.civ incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisurile aflate la dosar.

Instanța respinge proba cu interogatoriul pârâtei si proba cu expertiza contabila solicitate de reclamanti, ca nefiind utile cauzei.

Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 N. C.proc.civ., declară încheiată cercetarea procesului și constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei de fata, instanta retine urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 27.02.2015, reclamantii T. E., T. I. au solicitat instanței, in contradictoriu cu pârâta . pronunte o hotarare prin care:

- sa se constate nulitatea absoluta a clauzele prevazute la cap.2, pct. 2.1, paragr. 2.1.1 ale actelor aditionale 3/31.03.2010 si 4/31.05.2011 la contractul de credit, linie de credit Revolving nr. BL_/09.07.2008,

- obligarea pârâtei la restituirea sumelor actualizate pana la suma dintre rata de baza de 19% p.a si marja Bancii de 4,50 % p.a, adica 23,50% p.a, modificate potrivit actului aditional nr. 2/06.08.2009,

- obligarea pârâtei sa restituie sumele actualizate cu indicele de inflatie calculat acestora pana la plata efectiva, sume incasate incepand cu data de_ si pana in prezent, sume incasate cu titlu de comision de administrare de 1,8%, p.a aplicat la valoarea initiala a creditului si nu cum e preceputa in contract la valoarea soldului,

- scoterea lui T. I. din contractul de credit, Linie de credit Revolving nr. BL_/09.07.2008 si anularea obligatiilor acestuia catre S.C. Elentrim .> - Sa fie obligata pârâta la plata cheltuielilor de judecata.

In motivare, reclamantii au aratat ca la data de 09.07.2008 s-a incheiat contractul de credit, Linie de credit Revolving nr. BL_/09.07.2008, intre S.C. Elentrim . T. E. si B. SA, T. I. avand calitatea de garant per aval, fara vreo calitate in S.C. Elentrim . precizat ca valoarea creditului a fost de 108.000,00 RON, pe o perioada de 12 luni, cu o dobanda de 18,50% p.a si o dobanda penalizatoare de 28.50, scadenta fiind la data de 08.07.2009. se precizeaza ca la acest contract de credit au fost incheiate actele aditionale nr. 1/07.07.2009, 2/06.08.2009, 3/31.03.2010, 4/31.05.2011, perioada de rambursare intinzandu-se pana la data de 30.03.2020, prin rumare creanta nefiind exigibila.

Se precizeaza ca potrivit art. 2 pct. 2.4 din actul aditional nr. 1 la Contractul de credit, dobanda a fost modificara, ajungand la 23,50 p.a. se arata in continuare ca, contractul de credit contine mai multe clauze abuzive ce nu a fost negociate de reclamantii. Reclamantii invoca reaua-credinta a bancii, care a impus astfel de clauze si care si-a convins consumatorii sa incheie contractele de credit prin acordarea unei dobanzi fixe, pe perioada determinata, urmand ca apoi dobanda sa devina variabila instanța functie de dobanda de referinta/administrata afisata la sediul bancii. Reclamantii apreciaza ca, clauza care perimite bancii calculu dobanzii in functie de dobanda de referinta si clauza care permite bancii sa modifice in mod unilateral cuantumul dobanzilor/comisioanelor, acorda un drept discretionar bancii de a modifica acordul de vointa format la momentul semnarii contractelor de credit.

Reclamantii arata ca aceasta modalitate de cuantificare a dobanzii intra in contradictie cu urmatoarele dispozitii legale: art. 54 din Legea 296/2004 raportat la art. 2 pct. 24 din OG 21/1992, art. 9 ind. 3 lit. g pct. 1 si 3 din OG 21/1992, pct. 3 lit. g din OG 21/1992. Reclamantii, fac de asemenea trimitere la disp. art. 1 alin. 1 lit.p si lit. l din Legea 193/2000, respectiv Directiva 93/13/CEE, art. 14 din Legea 190/1999.

In ceea ce priveste comisionul de administrare lunara a creditului de 1,8% p.a, reclamantii au aratat ca nici acest comision nu a fost negociat de parti si ca perceperea acestuia creeaza un vadit dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului, fiind obligat acesta, prin clauze necunoscute, la plata unei importante sume de bani. Se apreciaza de asemenea ca, clauzele care reglementeaza plata unui comision de administrare calculat la valoarea initiala a creditului sunt abuzive, intrucat de fapt disimuleaza un procent consistent de dobanda, reprezentand astfel o dobanda mascata, ce mareste artificial costul efectiv al creditului, disimulare ce echivaleaza cu un dol.

Tot clauze abuzive sunt considerate de catre reclamanti si cele continute de cap. 3 pct. 3.1 si cap. 5 din contractul de credit. Se mai arata ca potrivit actului aditional nr. 3/31.03.2010 si nr. 4/31.05.2011 la contractul de credit anterior mentionat, pârâta a schimbat intru totul conditiile prevazute de acesta, modificand suma acordata, aceasta fiind calculata in euro si incalcand astfel prevederile contractului cadru.

Se mai arata ca pârâta a trecut la obligarea lui T. I. prin investirea acestuia cu numeroase obligatii fata de S.C. Elentrim . cu toate bunurile, inclusiv venituri, in caz de neplata a acestei societati si obligandu-l sa renunte la beneficiul diviziunii.

In drept, reclamantii au invocat Legea 193/2000.

In sustinere, reclamantii au depus la dosar inscrisuri, in copii certificate pentru conformitate cu originalul, f. 13-60.

Cererea de chemare in judecata este scutita de la plata taxa judiciara de timbru.

La data de 26.03.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare, f. 66, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata. In prealabil, pârâta a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, cu consecinta respingerii acesteia ca inadmisibila, avand in vedere cu disp. art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune avand in vedere ca actiunea supusa judecatii este prescriptibila in termenul general de 3 ani, conform art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

La termenul de judecată de astazi, in temeiul art. 22 alin. 4 C., instanța a calificat exceptia inadmisibilitatii actiunii ca fiind o aparare de fond ce fundamenteaza o solutie de admitere, apreciind ca nu este o veritabila exceptie procedurala

La termenul de judecata din data de 05.06.2015, instanța a respins exceptia pentru motivele expuse in practicaua prezentei hotarari.

Sub aspectul probatoriului, instanța a incuviintat si administrat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei si a respins ca nefiind utile cauzei proba cu interogatoriul pârâtei si proba cu expertiza contabila solicitate de reclamanti.

Analizând ansamblul materialului probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:

Cererea este neîntemeiată.

Legea nr. 193/2000 transpune în dreptul intern dispozițiile conținute de Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii a cărei scop este armonizarea legislației statelor membre ale Uniunii Europene, în domeniul protejării consumatorilor împotriva clauzelor abuzive conținute de contractele încheiate cu profesioniștii.

Domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 este fixat de dispozițiile conținute de art. 2 alin. (1) și alin. (2) care definesc noțiunea de consumator și profesionist. Astfel, prin consumator se înțelege o persoana fizică (ori un grup de persoane fizice constituite în asociații), care în afara activității sale profesionale lato sensu intră în raporturi contractuale cu un profesionist. Prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care în cadrul activității sale lucrative lato sensu intră în relații contractuale cu un consumator.

Cei doi reclamanți nu au calitatea de consumatori. Astfel, instanța reține că, reclamanta T. E. a semnat contractul de credit bancar în calitate de reprezentant legal al societății comerciale împrumutate . (administrator) și în calitate de garant per aval. De asemenea, reclamantul T. I., având același domiciliu cu reclamanta T. E., a semnat contractul în calitate de garant per aval.

Rezultă așadar că ambii reclamanți au acționat în calitate de comercianți/profesioniști, garanția per aval reprezentând o noțiune specifică dreptului comercial, alături de ..

În aceste condiții, instanța reține că dispozițiile conținute de Legea nr. 193/2000 nu sunt aplicabile ratione materiae.

Pe cale de consecință, capetele doi, trei și patru de cerere vor fi respinse ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulata reclamantii T. E., T. I., ambii cu domiciliul in sector 5, București, Al. Botorani, nr. 3, ., . și pe pârâta .>, cu sediul in sector 2, București, .. 6A, J_, CUI RO_, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5.06.2015.

P. GREFIER

A. M. S. D. E. M.

D.M. 16 Iunie 2015

A.S. 2.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4344/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI