Pretenţii. Sentința nr. 4411/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4411/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 4411/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4411

Ședința publică din data de 09 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. S.

GREFIER: R. L. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâții M. M. R. și M. F. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin reprezentant, avocat Giurchița N., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar, prin serviciul registratură, a relațiilor solicitate de la OCPI Sector 5 și de la DITL Sector 5, după care:

Instanța, în raport de relațiile furnizate de Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 5, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. F. A. și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei asupra acesteia.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. F. A., cauza urmând să se judece numai în contradictoriu cu pârâtul M. M. R..

Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. F. A., instanța constată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 691/04.05.1999 de notar public A. N., rectificat prin încheierea nr. 387/28.01.2008, și certificatul de moștenitor nr. 04/30.03.2015 emis de notar public D. T. C., pârâtul M. M. R. are calitatea de proprietar exclusiv al imobilului, astfel că, în baza art. 3 lit. j și art. 46 din Legea nr. 230/2007, doar acestuia îi poate reveni obligația de a achita cota de contribuție aferentă imobilului la cheltuielile asociației de proprietari. Prin urmare, pârâta M. F. A. nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care instanța admite excepția invocată din oficiu cu privire la acest aspect.

Nemaifiind probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 14.01.2015, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari . chemat în judecată pe pârâții M. M. R. și M. F. A., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.510,62 lei, din care suma de 1.269,64 lei reprezintă cote de întreținere restante aferente perioadei aprilie 2014 – decembrie 2014, și suma de 240,98 lei reprezintă penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâții nu au înțeles să achite sumele mai sus menționate, în calitate de proprietari ai imobilului din București, ., ., sector 5.

Reclamanta a mai arătat că penalitățile au fost calculate prin aplicarea coeficientului de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007.

În drept, au fost invocate Legea nr. 114/1996 republicată, Legea nr. 230/2007.

În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, atașând cererii de chemare în judecată, conform art. 150 Cod procedură civilă, listele de plată a cotelor de întreținere pentru perioada solicitată, extras de cont, centralizator, proces-verbal ale Adunării Generale a Asociației de proprietari.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 50 alin.2 din Legea nr. 230/2007.

Deși procedura scrisă prevăzută de art. 201 Cod procedură civilă, a fost în mod legal efectuată în cauză, pârâții nu au formulat întâmpinare. Totodată, deși legal citați, aceștia nu s-au prezentat la judecată.

La termenul de astăzi, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. F. A., invocată din oficiu, pentru motivele consemnate prin practicaua prezentei hotărâri.

În cauză, instanța a încuviințat, la solicitarea reclamantei, administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:

Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 691/04.05.1999 de notar public A. N., rectificat prin încheierea nr. 387/28.01.2008, și certificatului de moștenitor nr. 04/30.03.2015 emis de notar public D. T. C., pârâtul M. M. R. este titularul exclusiv al dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, ., ., sector 5, imobil situat în clădirea administrată de reclamanta Asociația de Proprietari .> Potrivit art. 3 lit. j și art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor asociației de proprietari.

Totodată, conform art. 49 alin. 2 din aceeași lege și art. 25 alin. 1 din H.G. 1588/2007, termenul de plată al cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, este de maximum 20 de zile calendaristice de la data afișării listei de plată.

În ipoteza nerespectării termenului de plată de 20 zile, prevăzut de art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, alineatul 1 prevede că Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, penalizări care nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma a care s-au aplicat.

Prin procesul verbal al Adunării Generale a Asociației de P. din data de 13.07.2014, reclamanta și-a instituit, conform prevederilor legale anterior menționate, un sistem propriu de penalități, stabilind perceperea unui procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere la plata cotelor de contribuție ce revin fiecărui membru al asociației.

Potrivit evidențelor reclamantei și a listelor lunare de plată a cotelor de contribuție, depuse la dosar, în prezent, pârâtul nu a achitat suma totală de 1.510,62 lei, compusă din suma de 1.269,64 lei, reprezentând restanțe la cotele de întreținere aferente perioadei aprilie 2014 – decembrie 2014, și suma de 240,98 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente.

Având în vedere regulile privind distribuirea sarcinii probei în materia obligațiilor de rezultat, potrivit cărora revine debitorului îndatorirea de a proba plata datoriei înfățișate de reclamant, și faptul că, în speță, pârâtul nu a solicitat administrarea nici unui probatoriu în acest sens, instanța va reține că acesta datorează reclamantei suma totală de 1.510,62 lei, indicată anterior.

Pe cale de consecință, instanța va admite cererea reclamantei ASOCIAȚIA DE P. . temeiul art. 46 și 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, va dispune obligarea pârâtului M. M. R. la plata sumei de bani indicate anterior.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a pârâtului, care va cădea în pretenții, instanța va dispune obligarea acestuia la plata către reclamantă și a sumei de 504,90 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din suma de 4,90 lei, reprezentând costul fotocopierii cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor doveditoare anexate, conform bonului fiscal nr. 4/12.01.2015, și suma de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin chitanța nr. 243/16.04.2015, depusă la dosar. În urma admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța va respinge cererea formulată împotriva pârâtei M. F. A. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . sediul în București, ., sector 5, împotriva pârâtului M. M. R., cu domiciliul în București, ., ., sector 5.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma totală de 1.510,62 lei, compusă din suma de 1.269,64 lei, reprezentând restanțe la cotele de întreținere aferente perioadei aprilie 2014 – decembrie 2014, și suma de 240,98 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 504,90 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei M. F. A., cu domiciliul în București, ., ., sector 5, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu apel care se depune la Judecătoria Sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. S. R. L. A.

Red. Jud. I.S. / 5 ex./ 17.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4411/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI