Succesiune. Sentința nr. 331/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 331/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 331/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

Secția a II a civila

Sentinta civila nr. 331

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE D. A.

GREFIER C. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul C. C. și pe pârâtii L. A., F. F., având ca obiect partaj judiciar repusă pe rol din oficiu in vederea constatării perimării cererii de chemare în judecată.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că de la ultimul act de procedură a trecut mai mult de un an, judecarea cauzei fiind suspendată la data de 17.10.2013.

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Potrivit art 248 C., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței -vreme îndelungată - în judecată.

Or în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 17.10.2013, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 155 ind.1 alin.1 C..

Intrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată le incumbă partilor și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare( în sensul art. 249 – 251 C.), instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 C. .

Pe cale de consecință, având în vedere și art.252 alin 1 teza I C.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

În baza dispozițiilor art. 248 și 252 Cod de procedură civilă, constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat V. Postoaca, cu sediul profesional în București ., ., ., sectorul 5, și pe pârâții L. A. și F. F..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C.B. 19 Ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 331/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI