Validare poprire. Sentința nr. 282/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 282/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 282/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 282

Ședința publică din data de 14.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. D. S.

GREFIER: O. M. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditorul D. A. N., pe debitorul M. G. Ș. și pe terțul poprit T. M. CHANNEL CONSULTING SRL, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut la prima strigare în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură, a fost depusă copia dosarului de executare, după care,

Pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut la a doua strigare în ședință publică se constată lipsa părților.

Deliberând asupra probei cu înscrisuri, solicitate de către creditor, instanța apreciază că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și, având în vedere dispozițiile art. 258 C., o încuviințează.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 30.12.2013, sub nr._, creditorul D. A. N. i-a chemat in judecată pe debitorul M. G. Ș. și pe terțul poprit T. M. CHANNEL CONSULTING SRL, solicitând validarea popririi înființate in dosarul de executare nr. 190/2013, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractul de împrumut autentificat sub nr. 51/06.02.2013 de BNP M. A. M. și contractul de împrumut autentificat sub nr. 248/09.05.2013 de BNP M. A. M., până la concurența sumei de 18.000 euro plus 19.570,61 lei.

În motivarea cererii de chemare in judecată, creditoarea a arătat că terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor de poprire din data de 27.11.2013 și din data de 28.11.2013 emise de B. „S. S.”.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 alin. 1 și urm. Cod procedură civilă.

În susținere, au fost anexate cererii de chemare in judecată, în copie, titlurile executorii, adresele de înființare a popririi definitive emise in data de 27.11.2013 și 28.11.2013 de B. „S. S.”.

La data de 03.12.2014, prin serviciul registratură, debitorul, prin curator special, a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii, învederând că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de a consemna in termen de 5 zile de la comunicarea popririi, suma poprită, în contul indicat.

Deși legal citat, terțul poprit nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la judecată.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri la solicitarea creditoarei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 20.05.2010, creditorul D. A. N. s-a adresat Biroului Executorului Judecătoresc "S. S.", în vederea executării contractului de împrumut autentificat sub nr. 248/09.05.2013 (filele 4-5) și a contractului de împrumut autentificat sub nr. 51/06.02.2013 (filele 2-3), formându-se dosarul execuțional nr. 190/2013 prin încheierea din 25.09.2013 (fila 88).

Prin încheierea de ședință din 01.10.2013, emisă în cadrul dosarului nr._/302/2013 de Judecătoria Sectorului 5 București a fost încuviințată executarea silită la cerea creditorului D. A. N. împotriva debitorului M. G. Ș., cu privire la titlurile executorii anterior menționate.

În vederea instituirii popririi asupra tuturor sumelor de bani, a titlurilor de valoare și/sau a bunurilor urmăribile ale debitorului M. G. Ș., executorul judecătoresc a trimis către terțul poprit S.C. T. M. Chanel Consulting S.R.L. adresele de înființare a popririi din 27.11.2013, 28.11.2013 și 29.11.2013, prin care i-a adus la cunoștință terțului poprit să înființeze poprirea asupra tuturor sumelor de bani, a titlurilor de valoare și/sau a bunurilor urmăribile ale debitorului până la concurența sumei de 18.000 euro plus 19.570,61 lei.

Adresele de înființare a popririi au fost comunicate terțului poprit la data de 27.11.2013, respectiv la data de 28.11.2013 și la data de 29.11.2013, prin depunere la cutia poștală, conform proceselor-verbale de înmânare (filele 7-10).

Din adresa nr._ din 17.10.2013 emisă de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (fila 89), reiese faptul că debitorul M. G. Ș. nu figurează ca fiind angajat.

Conform adresei emise de Murad Broadcast Corporation S.R.L., înregistrată sub nr. 2007/27.11.2013 de către B.E.J. "S. S." (fila 136), rezultă că adresa din Calea Floreasca nr. 111-113, Sector 1, București, unde fusese comunicată adresa de înființare a popririi privind terțul poprit S.C. T. M. Chanel Consulting S.R.L., corespunde sediului social al Murad Broadcast Corporation S.R.L., debitorul nefiind niciodată angajat al societății menționate.

În drept, potrivit art. 780 alin. 1 C.proc.civ., "sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente"

În prezentul litigiu, astfel cum instanța a reținut în cuprinsul situației de fapt, nu s-a făcut dovada că la momentul înființării popririi mai exista vreun raport juridic sau că a existat vreodată vreun raport juridic între debitorul M. G. Ș. și terțul poprit, S.C. T. M. Chanel Consulting S.R.L..

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 789 C.proc.civ., instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de validare a popririi. D. consecință, se va desființa poprirea înființată în dosarul de executare nr. 190/2013 al B.E.J. „"S. S."” în data de 27.11.2013, împotriva terțului poprit S.C. T. M. Chanel Consulting S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de creditorul D. A. N., cu domiciliul in București, .. 8, ., ., sector 3, în contradictoriu cu debitorul M. G. Ș., cu ultimul domiciliu cunoscut in București, .. 1, ., ., sector 2 și prin afișare la ușa instanței, prin curator special M. A. Ș., cu sediul in București, .. 110, parter, . și cu terțul poprit . CONSULTING SRL, cu sediul în București, ., Corp A, demisol, Cam. 2.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria sectorului 5 București, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. D. S. O. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 282/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI