Succesiune. Sentința nr. 520/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 520/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 520/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentință civilă nr.520/2015

Ședința publică de la data de 20.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. L.

GREFIER: E. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari . pârâtul V. S., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut in ședința publica au răspuns reclamanta, prin reprezentant, asistat de avocat, împuternicire avocațială la dosar, pârâtul, prin avocat, împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinita.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședința, care referă instanței depunerea raportului de expertiză, după care:

Instanța înmânează părților câte un exemplar al raportului de expertiză.

Pârâtul, prin avocat, solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de raportul de expertiză.

Reclamanta, prin avocat, se opune cererii.

Instanța, față de data depunerii raportului de expertiză, respinge cererea pârâtului ca neîntemeiată.

Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare fără discuții, lasă cauza la ordine.

La a doua strigare a cauzei, au răspuns reclamanta, prin reprezentant, asistat de avocat, împuternicire avocațială la dosar, pârâtul, prin avocat, împuternicire avocațială la dosar.

Pârâtul, prin avocat, depune la dosar obiecțiuni formulate la raportul de expertiză și înmânează reclamantei un exemplar.

Reclamanta, prin avocat, se opune obiecțiunilor formulate, arătând că expertiza a fost efectuată prin utilizarea a 2 metode de evaluare, apartamentul a fost evaluat la cea mai mare valoare, iar ca metodă de comparație, expertul a avut în vedere un apartament de 93 mp.

Pârâtul, prin avocat, arată că expertiza s-a efectuat standard, nu real cu vizionarea apartamentului, care este un apartament unic, diferit de celelalte. Solicită un nou termen pentru a se răspunde la obiecțiuni.

Reclamanta, prin avocat, se opune, arătând că valoarea stabilită este corectă și s-ar tergiversa cauza.

Instanța, față de obiecțiunile formulate de pârât cu referire la nevizionarea apartamentului, urmează a le respinge ca nepertinente, reținând că în vederea expertizării apartamentului expertul a efectuat 4 convocări la imobil, a fost contactat telefonic apărătorul pârâtului pentru a se prezenta la imobil pentru asigurarea accesului în imobil, precum și situația amendării pârâtului pentru nepermiterea accesului în imobil.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii, să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei V. E. C., să se constate că de pe urma defunctei a rămas unic moștenitor pârâtul, să se constate că masa succesorală se compune din apartamentul nr.38 situat în București, ..51, ., cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul, prin avocat, arată că a recunoscut pretențiile la primul termen de judecată și solicită să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta, prin avocat, arată că față de obiectul cererii, nu poate fi vorba de o recunoaștere.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANTA,

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea formulată la data de 27.06.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari . în judecată pe pârâtul V. S., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să să constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei V. E. C., să se constate calitatea de moștenitor a pârâtului, să constate că masa succesorală se compune din apartamentul nr.38 situat în București, ..51, ..

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul este debitor față de Asociația de Proprietari și, în calitatea sa de creditoare, a solicitat dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei V. E. C. în scopul constatării transmiterii patrimoniului acesteia la pârâtul în cauză, pentru recuperarea creanței prin execuție imobiliară.

Menționează reclamanta că defuncta a decedat în anul 2010 iar pârâtul nu a făcut demersuri pentru dezbaterea succesiunii, însă acceptarea se poate face și tacit, pârâtul locuind în apartamentul supus succesiunii și efectuând acte de dispoziție cu privire la bunurile mobile.

Mai arată reclamanta că pârâtul și defuncta au fost soți, iar din masa partajabilă face parte cota de ½ din apartamentul descris mai sus.

Precizează reclamanta că, în calitate de creditor, are un interes serios și legitim întrucât este deținătoarea unei creanțe, iar în patrimoniul pârâtului nu reiese existența proprietății asupra apartamentului menționat.

In drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art.24, 194 și urm.NCpc., art.6 al.2 NC.civ., art.689, 700, 974 vechiul C.civ.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, au fost depuse la dosar, în fotocopii, următoarele înscrisuri: certificat deces V. E. C., contract de vânzare-cumpărare nr.6320/22.04.2004, CI pârât, sentința civilă nr.2342/18.03.2011, decizia civilă nr.1538/31.05.2012, dovada încuviințării executării silite, certificat informativ emis de OCPI.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că recunoaște pretențiile reclamantei și, în temeiul art.454 NCpc., a solicitat să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, deoarece prealabil pornirii acestui proces până în prezent nu a fost pus în întârziere în temeiul art.1522 NCpc. și nici nu este în întârziere de drept, în vreunul din cazurile prev.de art.1523 NCpc.

În drept, au fost invocate disp.art.201 al.1 NCpc.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că a fost încuviințată executarea silită, nefiind incidente disp.art.1522 NCpc. invocate de pârât.

Sub aspectul probatoriului, au fost încuviințate și administrate, probele cu înscrisuri și expertiză tehnică construcții, la data de 17.12.2014 fiind depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expert Hintea E..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține, următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.6320/22.04.2004, defuncta V. E. C. căsătorită cu pârâtul V. Ș., a cumpărat apartamentul nr.38 situat în București, ..51, ., sector 5.

Din relațiile depuse de D.I.T.L. (f. 10) figurează ca titular de rol fiscal la adresa din București, ..51, ., sector 5, numitul V. Ș..

Defuncta V. E. C. a decedat la data de 10.04.2010, conform certificatului de deces nr._ idn data de 11.04.2010, moștenitorii săi cu vocație succesorală concretă fiind V. Ș., în calitate de soț supraviețuitor. Ultimul domiciliu al defunctului a fost în București, ..51, ..

Potrivit încheierii nr. 5 din data de 29.08.2013 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, în cauza succesorală a defunctei V. E. C. nu erau efectuate înregistrări ale niciunui act juridic, respectiv: declarație de opțiune succesiune, testament și nici de deschidere a procedurii succesorale.

Prin sentința civilă nr. 2342 din 18.03.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2010 a fost admisa acțiunea reclamantei Asociația de Proprietari ., acesta fiind obligat la plata cotelor de întreținere restante, aferente apartamentul nr.38 situat în București, ..51, ..

Reclamanta, în calitate de creditoare, a declanșat procedura executării silite imobiliare împotriva pârâtului, în calitate de debitor, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă sus-menționată, fiind deschis dosarul de executare nr.34/2013 al B.E.J. T. A., executarea fiind încuviințată prin încheierea de cameră de consiliu din data de 03.04.2013 .

Întrucât pârâtul nu a deschis procedura succesorală în urma decesului soției și pentru a-și putea recupera astfel debitul, reclamanta a formulat prezenta acțiune.

În drept, cu titlu preliminar, sub aspectul aplicării legii civile în timp, potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „Moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”. Astfel, întrucât defuncta a decedat înainte de data de 1 octombrie 2011 – data intrării în vigoare a noului cod civil – în privința acesteia se vor aplica dispozițiile în materia succesiunii prevăzute de Codul civil de la 1864, legea în vigoare la data decesului acestei defuncte. Potrivit art. 1107 C.civ., „Creditorii succesibilului pot accepta moștenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanței lor”. De asemenea, conform dispozițiilor art. 1560 alin. 1 C.civ., „Creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite”, astfel că reclamanta Asociația de Proprietari . de creditoare a pârâtei, poate accepta moștenirea în numele acesteia.

Față de situația de fapt descrisă anterior, instanța va constata deschisă succesiunea de pe urma defunctei V. E. C., decedată la data de 10.04.2010.

Instanța reține că apartamentul nr.38 situat în București, ..51, ., sector 5, a fost dobândit de defunctă în timpul căsătoriei cu pârâtul. Prin urmare, pârâtul deținea cota de 1/2 din apartamentul sus-menționat, cealaltă cotă de1/2 aparținând defunctei V. E. C..

Astfel, masa succesorală a defunctei V. E. C. se compune din cota de 1/2 din apartamentul nr.38 situat în București, ..51, ., sector 5.

Referitor la cotele ce revin, conform legii, moștenitorilor, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 319/1944 privind dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, „Soțul supraviețuitor moștenește din averea celuilalt soț după cum urmează: a) când vine la succesiune cu copiii legitimi și recunoscuți sau numai cu unii din ei, ori cu descendenții lor, moștenește o pătrime”.

Față de aspectele prezentate mai sus, instanța reține că moștenitor al defunctei V. E. C. este pârâtul, în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de 1/1.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost modificată, și va constata deschisă succesiunea de pe urma defunctei V. E. C., decedată la data de 10.04.2010, cu ultim domiciliu în București, sector 5, va constata că de pe urma defunctei a rămas ca moștenitor, pârâtul V. Ș., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de 1/1 și va constata că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din cota de 1/2 din imobilul situat în București, ..51, sector 5, în valoare de 248.641 lei.

Potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ., „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.952 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea precizată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . fiscal_, cu sediul în București, ..51, sector 5, împotriva pârâtului V. S., CNP_, domiciliat în București, ..51, ., ..

Constata deschisă succesiunea de pe urma defunctei V. E. C., decedată la data de 10.04.2010, cu ultim domiciliu în București, sector 5.

Constata că de pe urma defunctei au rămas ca moștenitori, pârâtul V. Ș., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de 1/1.

Constata că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din cote de 1/2 din imobilul situat în București, ..51, sector 5, în valoare de 248.641 lei.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.952 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2015.

P.,GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 520/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI