Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 1104/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1104/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 1104/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1104
Ședința publică din data de 10 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. S.
GREFIER: R. L. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de contestatoarea C. M. I., în contradictoriu cu intimatul M. Justiției, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 03.02.2015, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.02.2015, când, în aceeași constituire, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.11.2012, sub nr._, contestatorul M. Justiției a formulat, în contradictoriu cu intimata C. M. I., contestație la executare împotriva executării silite începute de către B. G. J. în dosarul execuțional nr.277E/2012, solicitând suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și desființarea formelor de executare.
În motivarea cererii de suspendare a executării silite, contestatorul a arătat că se afla în fața unei iminente executări, în ciuda dispozițiilor exprese alte OG nr. 22/2002 și OUG nr. 71/2009, acte normative adoptate pentru a se evita crearea de blocaje în activitatea unor instituții angrenate în numeroase proceduri de executare.
În motivarea contestației la executare, contestatorul a arătat că obligația stabilită prin titlul executoriu nu este exigibilă, executarea acesteia fiind supusă unei proceduri speciale de executare, prevăzute de OUG nr. 71/2009, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 230/2011, în temeiul căreia executarea silită se suspendă de drept până la împlinirea termenelor prevăzute. În acest sens, a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului din cauza D. și alții contra României precum și jurisprudența Curții Constituționale din Decizia nr. 190/02.03.2010.
Contestatorul a invocat și prevederile OG nr. 22/2002, care prevăd necesitatea alocării în bugetul instituției a unor sume destinate plății titlurilor având ca obiect drepturi salariale și prin raportare la care M. Justiției nu poate avea prevăzut în bugetul aferent anului 2012 sume destinate plății titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale decât în cuantum echivalent a 5% din valoarea creanței.
În drept, contestatorul a invocat art. 399- 403 Cod procedură civilă și art. 17 din Legea nr. 146/1997. În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă. A învederat că cererea de suspendare a executării silite este, potrivit art. 7 din OG nr. 22/2002, scutită de plata cauțiunii.
În conformitate cu dispozițiile art. 112 pct. 5 Cod procedură civilă, în dovedirea susținerilor sale, contestatorul a anexat cererii de chemare în judecată următoarele înscrisuri: dovada comunicare, somație din data de 30.10.2012 și proces verbal de cheltuieli din data de 25.10.2012.
Prin serviciul Registratură, intimata a depus la dosarul cauzei, la data de 01.03.2013, note scrise având natura juridică a unei întâmpinări, prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
A arătat că întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. 1 din Prot. nr. 1 al CEDO. Autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art. 6 alin. 1 din CEDO. De asemenea se invocă jurisprudența CEDO în materie.
Conform art. 402 alin. 1 Cod procedură civilă, la dosar a fost atașat, în copie, dosarul de executare silită nr. 277E/2012 al B. G. J. (f.18 -37).
În cauză, instanța a încuviințat, la solicitarea contestatorului, administrarea probei cu înscrisuri.
Prin Sentința civilă nr. 5738/18.06.2013, Judecătoria Sectorului 5 București a admis contestația formulată de contestatorul M. JUSTIȚIEI, în contradictoriu cu intimata C. M. I. și a anulat actele de executare din dosarul de executare BEXJUD G. J. 277E/2012, emise pe raza teritoriala a sectorului 5 București.
În motivarea acestei soluții s-a reținut că executarea silită nu a fost încuviințată de Judecătoria Sector 5 București, astfel că nu se pot face acte de executare pa raza teritorială a acestei instanță, în conformitate cu art. 373 alin. 2 și art. 3731 alin. 2 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata C. M. I., recursul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă.
Prin Decizia civilă nr. 2246 R/03.07.2014, tribunalul a admis recursul declarat de recurenta-intimată C. M. I. împotriva sentinței civile nr. 5738/18.06.2013 pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București, în contradictoriu cu intimatul-contestator M. Justiției, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Tribunalul a reținut, în esență, că nu era necesară în cauză o încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, fiind suficientă încheierea Judecătoriei Sector 4 în acest sens, având în vedere că executarea silită urmează a se efectua prin poprire în sectorul 4.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._ la data de 10.10.2014.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Printr-o cerere adresată Biroului Executorului Judecătoresc G. J., la data de 11.04.2012, intimata-creditoare C. M. I. a solicitat executarea silită a mai multor debitori, printre care și contestatorul M. Justiției, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 3847/07.05.2009 a Tribunalului București irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6514/12.11.2009 a Curții de Apel București, formându-se drept urmare, dosarul de executare nr. 277E/2012.
Prin încheierea din data de 27.04.2012 pronunțată în dosarul nr._/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 București a încuviințat executarea silită a titlului executoriu indicat mai sus, pe raza sectorului 4 București.
În temeiul art. 3717 alin. 2 Cod procedură civilă, executorul judecătoresc a emis, în data de 25.10.2012, procesul verbal nr. 277E /2012, prin care a stabilit cheltuielile de executare datorate în cauză la suma totală de 134,30 lei.
Conform art. 387 alin. 1 Cod procedură civilă, la data de 01.11.2012 i-a fost comunicată contestatorului M. Justiției somația nr. 277E /2012/30.10.2012, prin care i s-a pus în vedere să achite, conform OG nr. 22/2002, către intimată, drepturile bănești prevăzute de titlul executoriu.
În drept, potrivit art. 3711 alin.2 Cod procedură civilă, „În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel” iar potrivit alin.3, „Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare”.
Potrivit art. 372 Cod procedură civilă, „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.
Analizând actele de executare efectuate în cauză, prin prisma dispozițiilor legale anterior menționate și prin prisma criticilor formulate de către contestator, instanța constată că hotărârea judecătorească executată silit stabilește în favoarea intimatei o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Sectorului 4 București. Totodată, creanța intimatei este exigibilă, nefiind supusă, conform titlului executoriu invocat, vreunui termen suspensiv de plată. Sistemul de eșalonare a plății, instituit de OUG nr. 71/2009, ce va fi analizat mai jos, are natura unui moratoriu legal în privința executării creanțelor reprezentând drepturi salariale, creanțe însă care, pentru a fi executate, trebuie să fie exigibile.
Având în vedere însă natura salarială a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, contestatorul invocă în cauză aplicabilitatea dispozițiilor speciale ale OG nr. 22/2002 și ale OUG nr. 71/2009.
Potrivit art. 1 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilire prin titluri executorii Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Instanța constată că acest text de lege instituie obligația în sarcina autorităților executive de a stipula în bugetele autorităților publice anuale a unor sume de bani cu destinația specială a achitării creanțelor stabilite prin titluri executorii. O astfel de procedură este rezonabilă și reprezintă, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în numeroase decizii (ex: Decizia nr. 176/08.02.2011, nr. 529/11.10.2005, nr. 444/20.11.2003 etc.), o normă de protecție de interes general, respectiv de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a desfășurării activității lor în condiții optime.
Cu toate acestea, procedura specială de alocare a fondurilor destinate plății creanțelor statului stabilite prin titluri executorii nu poate influența în nici un mod dreptul creditorilor de a obține executarea respectivelor creanțe. Instanța constată că o eventuală omisiune a autorităților executive de a stipula în bugetele instituțiilor publice sumele necesare executării totale a obligațiilor prevăzute în titluri executorii îi este pe deplin imputabilă puterii executive și, conform principiului clasic de drept Nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate justifica neexecutarea respectivelor obligații. O concluzie contrară ar permite ca executarea acestor obligații să se afle la discreția totală a autorităților executive, care ar putea omite în mod repetat să aloce fondurile necesare executării, situație ce ar contraveni în mod nejustificat dispozițiilor art. 3711 alin.2 Cod procedură civilă.
Ordonanța de Urgență nr. 71/2009 a intrat în vigoare la data de 18.06.2009, ulterior declarării neconstituționale a OUG nr. 75/2008, stipulând că Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2010 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2011 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu.
Ulterior a fost modificată succesiv prin OUG nr. 18/2010, prin OUG nr. 45/2010 și, ultima dată, prin Legea nr. 230/2011, prin care a fost aprobată.
Prin OUG nr. 18/2010, în vigoare începând cu data de 12.03.2010, termenele enumerate anterior au fost prorogate, în anul 2011, pentru 34% din valoarea titlului executoriu, în anul 2012, 33% din valoarea titlului executoriu, iar, în anul 2013, 33% din valoarea titlului executoriu. Apoi, prin OUG nr. 45/2010, în vigoare între 20.05.2010 și 05.12.2011, acestea au fost din nou prorogate, în anul 2012 pentru 34% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 pentru 33% din valoarea titlului executoriu și în anul 2014 pentru 33% din valoarea titlului executoriu.
Finalmente, prin Legea nr. 230/2011, OUG nr. 71/2009 a fost aprobată și modificată din nou, forma finală a acesteia fiind aceea că Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Potrivit art. 1 alin. 2 În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept.
Instanța reține că, în temeiul art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009, astfel cum a fost aceasta modificată pe parcursul timpului, executarea silită a titlului executoriu invocat în cauză este suspendată de drept, ceea ce constituie un impediment de natură legală la derularea procedurilor de executare silită. Actele de executare întocmite în pofida suspendării de drept a procedurilor sunt lovite de nulitate absolută, interesul ocrotit prin normele de drept citate anterior fiind unul obștesc, de ocrotire a securității financiare a sistemului de justiție.
Instanța reține faptul că încuviințarea executării silite nu atrage validarea actelor de executare întocmite cu încălcarea dispozițiilor OUG nr. 71/2009, o astfel de încheiere pronunțată de instanță fiind lipsită de efecte în prezența suspendării de drept a executării silite.
Cu privire la conformitatea acestui mecanism de eșalonare și suspendare de drept a procedurii de executare cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, pe calea unui recurs în interesul legii, Decizia nr. 1/16.01.2012, prin care a stabilit faptul că instanțele naționale, în soluționarea cauzelor cu care sunt învestite, au obligația de a evalua compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin.1 și 2 din OUG nr. 71/2009 cu normele Convenției europene a drepturilor omului, respectiv art. 6 paragraf 1, date fiind dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 alin. 2 din Constituția a României, întrucât prin normele interne în discuție se amână, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative.
A subliniat Înalta Curte faptul că un control obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește convenționalitatea normelor în discuție nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de compatibilitate a respectivelor dispoziții cu cele ale Convenției, în raport cu situația particulară fiecărei spețe, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, tocmai pentru a se verifica in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților.
Așadar, faptul că instanța de contencios constituțional a participat la asigurarea eficienței mecanismului convențional nu înseamnă că instanțele sunt degrevate de evaluarea efectelor concrete ale unei norme juridice (confirmate ca fiind constituționale) asupra părților din cauzele pe care le soluționează.
Ca atare, instanța are obligația compatibilitatea dispozițiilor OUG nr. 71/2009 cu normele Convenției Europene a Drepturilor Omului, raportându-se la situația particulară a speței de față.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța se va raporta la Decizia pronunțată în data de 17.10.2012, în cauza D. D. D. și alții împotriva României, prin care au fost analizate dispozițiile OUG nr. 71/2009 din prisma respectării dispozițiilor art. 6 și art. 1 Protocolul 1 din Convenție.
Curtea Europeană a reținut că măsurile luate de statul român urmăresc un scop de utilitate publică, respectiv menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice, dat fiind contextul unei grave crize economice și financiare invocate de Guvernul României. În ceea ce privește proporționalitatea măsurii cu scopul următor, Curtea a reținut că, deși mecanismul de eșalonare instituit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești. În cauza suspusă analizei, Curtea Europeană a reținut că reclamanții au primit, în octombrie 2008, o primă tranșă, reprezentând 30% din suma datorată, apoi, în septembrie 2010, li s-a plătit o sumă suplimentară, reprezentând 25% din a doua tranșă de 34% din suma totală, deși, conform OUG nr. 45/2010, cea de-a doua tranșă ar fi trebuit plătită în 2012. Sumele au fost actualizate de fiecare dată în raport cu indicele prețurilor de consum din data plății și nu există, în prezent, nimic care să sugereze că Guvernul nu are intenția de a respecta calendarul plăților.
D. urmare, Curtea Europeană a reținut că o parte importantă din sumele datorate reclamanților le-a fost plătită, astfel că substanța drepturilor acestora nu a fost afectată, iar măsurile adoptate de Guvern nu sunt nerezonabile.
Raportând aceste principii la cauza de față, instanța reține că hotărârea judecătorească executată silit a devenit irevocabilă în cursul anului 2009, astfel că intimata nu a primit o primă tranșă de 30% în anul 2008, conform situației analizate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, instanța reține, conform relațiilor depuse la dosar de către contestator, că intimata a beneficiat de plata unei părți din drepturile salariale în anul imediat următor celui pronunțării hotărârii, în 2010, și apoi, a beneficiat de noi plăți în anii_, conform eșalonării instituite de OUG nr. 71/2009.
Față de acest aspect, instanța apreciază că dispozițiile OUG nr. 71/2009 sunt proporționale cu scopul de utilitate publică urmărit de legiuitor și în speța de față, în care, față de respectarea graficului de eșalonare de către contestator, intimata poate avea o previzibilitate legitimă cu privire la modalitatea și momentul achitării depline a creanței sale.
Instanța reține și faptul că s-ar crea o situația de vădită inechitabilitate în ipoteza în care s-ar considera că, pentru posesorii titlurilor executorii emise înainte de anul 2008, care au beneficiat de plata primei tranșe de 30% în 2008, mecanismul de eșalonare a plății instituit de Guvern este proporțional, în timp ce, pentru titlurile executorii emise după anul 2008, care nu au fost achitate până în 2012, criteriul de proporționalitate nu a fost respectat. Într-o astfel de ipoteză, s-ar ajunge la situația în care posesorii titlurilor executorii emise până în anul 2009 pentru diferența de 70% neîncasată s-ar supune eșalonărilor prevăzute de OUG nr.71/2009 în intervalul 2012-2016, astfel cum a statuat Curtea, în timp ce deținătorii titlurilor executorii mai noi, emise după 01.01.2009, și-ar vedea drepturile satisfăcute în integralitate prin executare silită, căpătând în mod nejustificat o situație favorabilă în comparație cu cea a creditorilor din prima categorie).
Pentru aceste considerente, instanța constată că actele de executare cu nr. 227E/2012 efectuate în cauză sunt lovite de nulitate absolută, pentru nerespectarea suspendării de drept a executării titlurilor având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariale stabilite în favoarea intimatei, în calitate de angajată a sistemului bugetar, reglementată de OUG nr. 71/2009, ale cărei dispoziții sunt conforme cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Ca atare, în temeiul art. 404 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite contestația la executare formulată de contestatorul M. Justiției în contradictoriu cu intimata C. I. M. și va dispune anularea actelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc J. G., în dosarul de executare nr. 227E/2012 ce îl privesc pe contestatorul M. Justiției.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Potrivit acestui text de lege suspendarea executării poate fi pronunțată doar până la soluționarea contestației la executare în primă instanță, hotărârea astfel pronunțată fiind definitivă și executorie, potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. Având în vedere că, odată cu soluționarea cereri de suspendare a executării silite, a fost admisă și contestația la executare, instanța constată că prima a rămas fără obiect, astfel că urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea C. M. I., cu domiciliul în București, .. 1, ., ., în contradictoriu cu intimatul M. J., cu sediul în București, ., sector 5.
Anulează actele de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc J. G., în dosarul de executare nr. 227E/2012 ce îl privesc pe contestatorul M. Justiției.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu recurs în termen 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. S. R. L. A.
Red. Jud. I.S. / 4 ex./ 13.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1274/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Validare poprire. Sentința nr. 1118/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
