Validare poprire. Sentința nr. 5805/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5805/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 5805/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
București, Sector 4, Splaiul Independenței nr. 5
SECȚIA CIVILĂ
Dosarul nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 5805
Ședința publică din: 25.08.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A.-M. P.
Grefier: A.-L. O.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect validare poprire, privind pe creditorul E. R. SERVICES IFN S.A. în contradictoriu cu debitor G. M., terțul poprit S.C. M. SI A. COMIMPEX S.R.L.
Cursul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din 04.08.2015 ce face parte integrantă din prezenta. La acea dată, în temeiul art. 394 C.pr.civ., instanța a reținut cauza spre soluționare.
Având nevoie de timp pentru a delibera și a consemna minuta, în temeiul art. 396 C.pr.civ., instanța a amânat succesiv pronunțarea la data de astăzi când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. PROCEDURA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.04.2015, sub nr._, creditoarea E. R. SERVICES IFN SA a formulat cerere de validare a popririi înființate în cadrul dosarului de executare nr. 647/2013 al B. M. N. M., asupra terțului poprit . COMIMPEX SRL, privind pe debitorul G. M., până la concurența sumei de 6.233,28 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare avansate de societate, în cuantum de 234,90 lei și cheltuieli de executare efectuate în valoare de 1.306, 13 lei.
În fapt, în motivarea cererii, creditoarea a arătat că, la data de 06.06.2013, societatea a procedat la declararea exigibilă anticipată a creditului și a declanșat procedura de executare silită. În cadrul acestei proceduri, a fost comunicată către terțul poprit adresa de înființare a popririi din data de 03.03.2015, de către executorul judecătoresc în data de 04.03.2015, în scopul indisponibilizării sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează, în calitatea sa de angajator al debitorului, însă cu toate acestea, terțul poprit nu s-a conformat obligațiilor ce îi revenea.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 și următoarele C.pr.civ. Totodată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În susținere, s-au atașat înscrisuri (f. 4 - 13).
Debitorul și terțul poprit, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a solicita probe în apărare, însă la data de 31.07.2015, terțul poprit a depus la dosar note scrise, prin care a arătat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 789 alin. 1 C.pr.civ., întrucât, după comunicarea adresei de înființare a popririi din data de 03.03.2015, s-a conformat dispozițiilor și începând cu data de 31.03.2015 a consemnat lunar 1/3 din veniturile salariale ale debitorului.
La solicitarea instanței, în cadrul probei cu înscrisuri administrată în cauză, a fost atașat dosarul de executare nr. 647/2013 (f. 25 - 76).
II. ÎN FAPT
În urma analizării înscrisurilor din dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:
În cadrul dosarului de executare nr. 647/2013 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc M. N. M. a fost emisă la data de 03.03.2015 (f. 5) adresa de înființare a popririi, destinată terțului poprit . COMIMPEX SRL, cu referire la veniturile prezente și viitoare ale debitorului M. G., până la concurența sumei de 6.233,28 lei debit datorat conform titlului executor, sumă ce urmează a fi actualizată, la care se adaugă 1.306,13 lei, cheltuieli de executare conform procesului-verbal al executorului judecătoresc.
Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 04.03.2015, potrivit dovezii de la fila 4.
Urmare a acestei adrese, potrivit înscrisurilor administrate de terțul poprit (f. 80 – 88), instanța reține că terțul poprit și-a respectat obligațiile prevăzute de lege, începând cu 31.03.2015, consemnând lunar 1/3 din veniturile salariale ale debitorului.
III. ÎN D.
A. Reglementări incidente
În soluționarea cauzei instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 780 – 791 din Codul de procedură civilă.
B. Soluția instanței
Cu respectarea dispozițiilor art. 245 – 248 C.pr.civ., instanța va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității, excepție de procedură, absolută, peremptorie, invocată din oficiu, excepție care, în caz de admitere, ar face de prisos cercetarea pe fond a cererii.
Față de situația de fapt reținută,
făcând aplicarea prevederilor legale incidente,
reținând enunțul art. 789 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cu care dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi,
cu luarea în considerare a împrejurării conform căreia terțul poprit a consemnat lunar, începând cu 31.03.2015, 1/3 din veniturile salariale ale debitorului, angajat la societatea terț poprit,
constată instanța că persoana creditorului nu are deschisă procedura validării popririi, nefiind îndeplinită condiția, situația premisă pentru care legiuitorul a reglementat incidentul la executarea silită reprezentat de cererea de validare a popririi.
În acest context, instanța constată întemeiată excepția inadmisibilității, excepție invocată din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite excepția inadmisibilității, excepție invocată din oficiu.
2. Respinge cererea de validare a popririi, formulată de creditorulE. R. SERVICES IFN SA, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, J_, CUI_, în contradictoriu cu debitorulG. M., cu domiciliul în București, . nr. 14, ., ., CNP_ și terțul poprit. COMIMPEX SRL, cu sediul în București, ., ., ap. 2, C._, J_, ca inadmisibilă.
3. Cu drept de apel in termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 718 raportat la art. 651 alin. 3 C.pr.civ., calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București, conform art. XIV din Legea nr. 2/2013.
4. Prezenta hotărâre se va comunica părților, în copie, în temeiul art. 427 C.pr.civ.
5. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.08.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A.-M. P.A.-L. O.
Redactat: A.-M. PUIUData: 22.09.2015Număr de exemplare printate: 2
| ← Suspendare provizorie. Sentința nr. 5810/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5763/2015. Judecătoria... → |
|---|








