Acţiune în constatare. Sentința nr. 4328/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4328/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 4328/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4328
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 05.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A. R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare-clauze abuzive (anulare act, pretenții,), privind pe reclamantul M. O.-S. în contradictoriu cu pârâtele C. E. Ipotecar IFN S.A. și C. E. Bank NV.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat reclamantul, prin avocat Cundiev C. T., în baza împuternicirii avocațiale ._/2015, aflată la fila nr. 2 a dosarului și pârâtele, prin avocat Busini D., în baza împuternicirii avocațiale ._/2015, aflată la fila nr. 71 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 și pune în discuție excepția invocată.
Reclamantul, prin avocat, solicită respingerea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 și apreciază că instanța ar trebui să se raporteze la diferențele care s-ar impune, iar în acest caz nu ar fi depășit cuantumul prevăzut de lege.
Pârâtele, prin avocat, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și să se aibă în vedere valoarea contractului de credit.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 04.02.2015, sub nr._, reclamantul O.–S. M. în contradictoriu cu pârâtele C. E. Ipotecar IFN SA, reprezentată prin C. E. Bank România SA și C. E. Bank NV, a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar inserate în contractul de credit și eliminarea acesteia ce rezidă la art. 2.4.din Contract, art. 6.1. din contract; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; în subsidiar față de acest capăt de cerere, stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului plus un procent de 10% curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională; restituirea prestațiilor nedatorate conform clauzelor de risc valutar nule pe perioada de la semnarea contractului și până la data la care pârâtele vor face aplicarea hotărârii definitive cu privire 1a capătul de cerere 1 și 2 din prezenta cerere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut și are calitatea de debitor în “Contractului de facilitate de credit si de garanție nr_/31.01.2008 ” încheiat la acea data cu C. E. IPOTECAR IFN SA reprezentata prin mandatarul sau C. E. Bank (Romania) SA . După cum se poate observa din adresa nr J1544a C. E. Bank se susține calitatea de creditor al C. E. BANK NV în urma Contractului de cesiune a portofoliului de creanțe din data de 31.03.2009, încheiat cu C. E. Ipotecar IFN SA. Prin acest contract a contractat un credit în valoare de 153.490, 00 CHF.
La momentul încheierii contractului de credit în cauza, raportat la circumstanțele economice de la acel moment precum și la capacitatea reclamantului de înțelegere a clauzelor contractuale și a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit în CIIF se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă la un credit în lei sau în euro, acest aspect constituind motivul determinant în vederea perfectării contratului. Astfel, reclamantul s-a obligat să returneze creditul contractat la termenele și în cuantumul stipulate în contract, având ca premisă cursul valutar al CHF de la aceea data de 31.01.2008, conform curs BNR afișat 2,304 lei / 1 CHF însă pe parcursul derulării contractului acesta a depășit dublul acestei valori cu consecințe grave asupra capacitații de a-și îndeplini obligațiile contractatule, determinând astfel o imposibilitate fortuita de executare.
Clauza de risc valutar este o clauză abuzivă, întrucât, raportat la momentul încheierii contractului și la circumstanțele acestuia, precum și la caracterul sau prestabilit și impus consumatorului fără a-i acorda posibilitatea influențării naturii acesteia, determină un dezechilibru major între drepturile și obligațiilor asumate de către părți, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale. Caracterul abuziv al acestei clauze rezidă în faptul că obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala să ia cunoștință la data instituită în sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigentelor de informare si protecție inerente dreptului consumatorului în scopul garantării dreptului consumatorului de a înțelege prevederile și efectele pe termen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuie să cunoască riscurile pe care și le asumă la contractarea unui asemenea produs.
Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF o monedă instabilă iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda națională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționat în dreptul european și național întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor si obligațiilor asumate.
Reclamantul a citat art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 193/2000, învederând că respectivul contract de credit reprezintă un contract de adeziune conținând clauze prestabilite de către Bancă ce se impun clientului fără a-i da posibilitatea de a influenta conținutul acestora, fapt ce determina inegalitatea pozițiilor juridice ale părților contractante în sensul afirmării intereselor băncii, în calitate de profesionist, în detrimentul consumatorului, care reprezintă partea mai slabă în contract. Astfel, prin prisma acestei reglementări, clauza de risc valutar constituie o clauză abuzivă întrucât reclamantul, în calitate de consumator, nu a avut posibilitatea reală de a negocia conținutul acestei clauze, fiind constrânsă, prin natura redactării contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit. În aprecierea echilibrului / dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenței prestațiilor fapt ce presupune existenta unei proporționalități între drepturile și obligațiile asumate de către părți, or, clauza de risc valutar ce cade în sarcina exclusivă a consumatorului denaturează raportul juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situației consumatorului și conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporțional.
De asemenea, în considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie luată în calcul și aptitudinea acesteia de a îndepărta conținutul contractului în favoarea celui care a impus clauza, riscul valutar materializându-se în obținerea de către bancă a unui câștig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiului echitații si bunei-credințe, principii ce trebuie să guverneze relațiile contractuale.
Reclamantul a citat art. 4 alin (3), art.1 alin.1 din Legea nr. 193/2000 și art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CEE.
În cauză, contractul nu poate fi considerat ca având un caracter negociat, iar clauza de risc valutar de asemenea se regăsește în aceeași situație.
Contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/ 31.01.2008 are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art.4 alin,(3) din Legea nr. 193/2000.
Reclamantul nu a avut posibilitatea negocierii și nici nu a putut exista inițiativa schimbării vreunei dintre clauze.
Astfel, nu există identitate între caracterul special al condițiilor convenției de credit și caracterul negociat al acestora. Condițiile au fost calificate drept "speciale" doar ca urmare a faptului că acestea cuprind elementele care diferențiază acest contract de altele din aceeași categorie (numele împrumutatului, suma acordată de bancă, durata creditului, cuantumul dobânzilor și al comisioanelor etc.), iar faptul că subsemnatul am acceptat să semnam contractul în condițiile impuse de pârâte nu înseamnă că a renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor, fapt si act pe care îl face prin prezenta acțiune.
Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesivă a executării obligației de către reclamant, s-a considerat că se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumat prin înghețare cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului astfel încât să se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate de părți care să corespundă manifestării de voința în sensul angajării în acest raport juridic.
Contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul Civil cu privire la obligații, din acest fapt decurgând anumite consecințe asupra regimului juridic aplicabil. Astfel, contractul de credit, fiind un contract comutativ caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților la momentul încheierii contractului este determinată sau determinabilă astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul, exclude expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig.
Plecând de la această caracteristică inerentă contractului de credit, stipularea unei clauze de risc valutar este contrară dispozițiilor legale întrucât, în lipsa unui acord expres al părților prin care să-și asume posibilitatea unui câștig sau a unei pierderi, contractul nu poate fi considerat aleatoriul cu consecința strămutării asupra reclamantului a riscului generat de hipervalorizarea CHF.
Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligația băncii de a administra riscul în sensul diminuării lui prin organizarea adecvată a activității de creditare.
Astfel, această prevedere exclude asumarea riscului operațiunii de creditare de către consumator iar o măsura în acest sens o constituie înghețarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, măsura ce corespunde cerințelor echității si bunei –credințe. Distribuția între părți a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valori CHF față de moneda națională, apăra ca o soluție justa si echitabila ce materializează aplicarea acestui principiu. Întrucât s-au schimbat împrejurările avute în vedere de la momentul încheierii contractului si, pe cale de consecință, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părțile au înțeles să le stabilească, consideră că se impune revizuirea or contractului în temeiul teoriei impreviziunii care odată cu . Cod beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativă a soluțiilor conturate în practica.
În analiza clauzei de risc valutar si cursul valutar aplicabil își face pe deplin aplicabilitatea art.1271 alin 2 si 3 din Noul Cod Civil. Mai mult va rugam sa observați un aspect esențial si anume faptul că reclamantul și în cursul anului 2013 a încercat negocierea contractului, ba mai mult propunând o rambursare anticipată. Acea cerere a avut în vedere comisioanele abuzive, însă în esență a avut în vedere tocmai situația deosebit de oneroasă și raportul deosebit de inechitabil între părți în derularea contractului. Ori banca a decis sa respingă orice încercare de “adaptarea a contractului” si renegocierea.
Art. 1271 alin 2 N.C.C., arată faptul că instanța poate dispune adaptarea prezentului contract, tocmai pentru ca sunt îndeplinite prevederile art. 1271 alin 3 si anume: schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului, fapt ce este de notorietate; schimbarea împrejurărilor, precum si întinderea acesteia nu au putut si nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului.
Debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod considerat că și-ar fi asumat acest risc.
Debitorul a încercat cu bună credință și într-un termen rezonabil negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului. Mai mult, reclamantul a solicitat rambursarea anticipată și a încercat negocierea pentru acest motiv. Însă a fost pe deplin refuzat.
Reclamantul a apreciat că se poate dispune stabilizarea cursului de la data încheierii contractului de credit de către reclamant cu un maxim de creștere de 10% raportat la cursul de 2,304 lei, deoarece acestea pot fi susținute ca singurele beneficii obținute prin încheierea acestui contract și acesta este singurul risc pe care in extenso se poate considera că l-a asumat în raport de rata dobânzii aplicabila la creditele date în lei si euro acea dată. Și acesta poate fi reținut ca singurul risc rezonabil și pe care l-a fi putut cunoaște la acea dată. De altfel celelalte monede și valute nu au avut o modificare pe parcursul anilor 2008 - 2014, dar cel mai important în anii anteriori atât pentru cursul CHF, cât și pentru celelalte valute, care să poate fi comparată cu cea a CHF și riscul acceptat cel puțin trebui analizat și în raport de cât de profund se putea cunoaște de către semnatarul contractului . Or, acesta putea să aibă cel mult cunoașterea ce îi era rezonabilă și anume fluxul de curs anterior semnării contractului.
Conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar “Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), eu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2”. Achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de credit nu este prevăzută în anexa nr. 2 a Regulamentului valutar astfel încât se impune ca executarea obligațiilor decurgând din acest contract să se facă în moneda naționala. De asemenea, efectuarea plaților în valuta implica suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului constând în comisioanele de schimb valutar din leu în curo si din euro în CHF cu consecința împovărării consumatorului, determinând o onerozitate excesiva față de obligația asumată, fapt contrar principiului echitații și bunei credințe care trebuie să guverneze executarea / contractului. Având în vedere acest aspect, denominarea în moneda naționala a plaților constituie o aplicare în fapt a prevederilor legale.
În consecință în ceea ce privește clauza de risc valutar apreciază că aceste dispoziții contractuale au un caracter neclar, echivoc, dând pârâtelor posibilitatea („CEI își rezerva dreptul) de a declara soldul scadent anticipat, cu toate consecințele unei rezoluțiuni din culpa reclamantului (declanșarea procedurii de executare silită, etc.) în situații lăsate la aprecierea exclusivă a băncii. De altfel, potrivit lit. g a Anexei la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive „prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului de a interpreta clauzele contractuale ".
Aceste prevederi contractuale creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în defavoarea reclamantului, acesta fiind expus riscului declarării scadenței anticipate a creditului din motive care nu a legătura cu neplata ratelor, contrar bunei - credințe care ar trebui să guverneze raporturile contractuale, și au așadar un caracter abuziv, potrivit art.4 alin.(l) din Legea nr. 193/2000.
Mai mult decât atât, banca a modificat contractul potrivit OUG 50/2010 (astfel cum susține aceasta), dar nu s-a realizat obligația de informare a acestora privind orice modificare a contractului.
În ceea ce privește condiția lipsei negocierii directe a clauzei, opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul nu înlătură caracterul său abuziv, întrucât art.4 din Legea nr. 193/2000 nu impune condiția inexistenței unei opțiuni pentru alt comerciant care vinde produse ori prestează servicii similare.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus înscrisuri (f.10 - 57).
La data de 07.04.2015, prin compartimentul registratură, pârâtele au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, pârâtele au arătat că dispozițiile contractuale contestate reflectă regula generală aplicabilă în materia împrumutului de consumație înscrisă în art. 1584 C.civ. 1865 (drept comun aplicabil contractelor de credit, pe lângă legislația specială). Conform acestei prevederi legale, principala obligație a împrumutatului este de a restitui lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate. Potrivit art. 1578 C.civ. 1865, obligația ce rezultă dintr-un împrumut este întotdeauna pentru aceeași sumă numerică înscrisă în contract. în materia contractului de credit, această sumă este cea înscrisă în graficul de rambursare ce face parte din contract, date fiind prevederile convenționale privind restituirea principalului cu aplicarea unei dobânzi și a unor comisioane.
Unul dintre aceste riscuri este riscul valutar, definit în art. 3 alin. (1) lit. I) din Norma BNR nr. 17/2003 ca fiind acea componentă a riscului de piață, care apare din fluctuațiile 7 pe piață ale cursului valutar, gestionat de BNR pe baza unei politici de curs valutar flotant.
Riscul de piață este definit în art. 3 alin. (1) lit. j) din Norma BNR nr. 17/2003 ca „riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care apare din fluctuațiile pe piață ale prețurilor, ratei dobânzii și cursului valutar”. Factorii care influențează acest risc sunt în afara controlului Băncii, care poate doar să se asigure că acesta este gestionat prin intermediul contractelor semnate și că acesta nu este suportat în integralitate de Bancă.
D. fiind principiul nominalismului monetar aplicabil potrivit art. 1578 din Codul civil de la 1864, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia. Desigur că la această sumă, potrivit convenției părților, urmează a fi adăugate sumele care reprezintă costurile asociate cu acordarea creditului - dobândă și comisioane prevăzute în contract. Același principiu se aplică în cazul concret al contractelor de credit, atâta vreme cât acordarea creditului în monedă străină este permisă conform reglementărilor legale și câtă vreme împrumutatul are obligația de a restitui lucruri de aceeași cantitate și calitate.
Într-o atare situație, este firesc ca împrumutatul să își asume riscul valutar generat de deprecierea monedei în care își realizează veniturile față de moneda în care a contractat creditul și în care trebuie să îl restituie. De asemenea, ambele părți își asumă riscul ca pe parcursul executării contractului suma restituită de împrumutat să valoreze mai puțin la momentul restituirii decât la momentul acordării, raportat la o altă monedă considerată etalon, sau, mai corect din punct de vedere obiectiv, raportat la aur.
Cererea privind stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb EUR la momentul semnării contractului este neîntemeiată. Riscul valutar face parte din prețul contractului, fiind parte a obiectului principal al contractului.
Riscul bancar (cu multitudinea sa de componente) este un element de care o instituție financiară este obligată să țină cont și care influențează decisiv veniturile acesteia.
Riscul valutar este un element inerent prețului contractului de credit acordat în monedă străină, atât timp cât împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în aceeași monedă.
Tocmai de aceea, prin art. 4 alin. (2) al Directivei nr. 93/13/CEE, legiuitorul comunitar a reglementat excluderea clauzelor privind prețului contractului de la controlul de excesivitate.
Contractul de credit nu are caracter aleatoriu pentru niciuna dintre părți, iar asumarea riscului de către subscrisa a șanselor unui câștig sau pierdere contravine chiar esenței unui astfel de contract de împrumut, care este un contract comutativ. Elementul modificării sarcinilor pecuniare suferite de fiecare dintre părți în executarea acestor contracte nu este de natură a înlătura caracterul lor comutativ.
Prevederea obligației de restituire a creditului în aceeași monedă în care a fost acordat, cu efectul suportării riscului valutar de către client este clară si fără echivoc si a fost însușită de reclamant prin semnarea Contractul de credit, devenind astfel lege între părțile contractante;
De altfel, aceasta este o obligație normală în cazul oricărui contract de împrumut, reflectând principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 si 1584 C.Civ. 1864, potrivit căruia împrumutatul trebuie să restituie bunuri de aceeași natură și aceeași calitate cu cele împrumutate, fiind ținut să restituie exact suma împrumutată.
Posibilitatea existentei unor fluctuații ale cursului de schimb valutar care să genereze o majorare sau diminuare a valorii ratei în monedă națională era de la sine înțeleasă și a fost prevăzută și acceptată de ambele părți la momentul semnării contractului de credit ca fiind o situație care excedea controlului Băncii, care nu putea controla cursul de schimb.
În plus, există posibilitatea ca acest curs să varieze si în sensul aprecierii leului fată de CHF, situație care ar fi convenit împrumutaților și față de care nu ar fi avut obiecții raportat la faptul că variația potențială a cursului de schimb nu le-ar fi fost explicată.
În drept, pârâtele au invocat prevederile art. 194, 107 NCPC, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, precum și celelalte prevederi legale la care am făcut referire în cuprinsul prezentei întâmpinări.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București invocate din oficiu la termenul din data de 05.06.2015, instanța reține următoarele:
Conform art. 123 alin. 1 Cod procedură civilă, cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.
În speță reclamantul au formulat mai multe capete principale de cerere, prin care a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art.2.4 și art. 6.1 din contract, respectiv constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit, stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, (în subsidiar stabilizarea cursului de schimb la momentul semnării contractului plus 10%) și denominarea în monedă națională a plăților.
În privința capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar, inserată în art. 2.4 și art. 6.1 din contract, instanța constată că acestea nu sunt evaluabile în bani, având în vedere obiectul clauzelor contractuale contestate.
Or, în cazul acesta competența de soluționare în primă instanță revine tribunalului, potrivit art.95 pct.1 c.proc.civ., întrucât nu se încadrează în cazurile limitativ reglementate de art.94 c.proc.civ. care atrag competența materială a judecătoriei.
Împrejurarea că aceste clauze influențează modul de executare a contractului, respectiv sumele care urmează a fi achitate de către împrumutat nu este de natură a conduce către o altă concluzie, întrucât clauzele analizate nu stabilesc în sine valoarea concretă a obligațiilor, ci modalitatea de stabilire a acestora pe parcursul derulării contractului, prin raportare la celelalte clauze, astfel încât valoarea obligațiilor împrumutatului ar trebui raportată la întreg contractul, ipoteză în care competența de soluționare a cauzei ar reveni tribunalului față de valoarea fiecărui contract, care depășește 200.000 lei.
Instanța apreciază că aceleași argumente sunt incidente, corespunzător, și în cazul capetelor de cerere având ca obiect stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului și denominarea în monedă națională a plăților.
Potrivit art. 99 C.proc.civ., „Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt”.
În consecință, din moment ce este vorba despre capete principale de cerere, dintre care unele sunt de competența tribunalului, ținând cont de prevederile art.99 c.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a întregii cereri în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul O. – S. M., CNP_8, cu domiciliul ales în București, ., etaj 3, apartament 12, sector 1 în contradictoriu cu pârâtele C. E. Ipotecar IFN SA, reprezentată prin C. E. Bank România SA, cu sediul în București, ., Anchor Plaza, Corp C, etaj 7, Birou C01, J40/_/2004, CUI_ și C. E. Bank NV, prin reprezentant C. E. Bank România SA, cu sediul în București, ., Anchor Plaza, Corp C, etaj 7, Birou C01, J40/_/2004, CUI_, în favoarea Tribunalului Municipiului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
RED.SR/Thred.MM
6 ex/.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4684/2015. Judecătoria... | Succesiune. Sentința nr. 4329/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
