Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4684/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4684/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 4684/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4684

Ședința din camera de consiliu din data de 16 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I. C.

GREFIER: P. O.

Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe reclamanta, G. S. ENERGY ROMANIA SA, în contradictoriu cu pârâtul, D. D., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.

La al doilea apel nominal făcut în ședința din camera de consiliu, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, în temeiul art. 131 raportat art. 1024 alin.4 Cod de procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina

Instanța, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 3 luni de zile.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 06.04.2015, sub numărul_, reclamanta G. S. ENERGY ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu pârâtul D. D., a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 1804,65 RON, la care se adaugă dobânzi legale și majorări de întârziere în valoare de 37.08 RON, calculate în conformitate cu prevederile art. 10, alin. 1 lit. a) din condițiile standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici, aprobate prin Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009.

În acest sens a arătat că nivelul majorărilor de întârziere aplicat pentru debitele restante, egal cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, este expres î și prevăzut prin reglementari legale, respectiv OG 92/2003, cu modificările și completările legislative intervenite, astfel că până la data de 01.03.2014 a fost de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere iar începând cu data de 01.03.2014 este de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere. Modul de calcul al acestora, respectiv valoarea de bază pentru care se percepe majorarea, perioaada de calcul, nr. de zile de întârziere și coeficientul de calcul aplicat a arătat că rezultă din fisa de calcul majorări/dobânda/penalități. Totodată a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 de RON reprezentând taxă de timbru.

În motivarea cererii în fapt, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat raporturi contractuale în baza cărora pârâtului i s-a atribuit codul de client_. Tot în baza acestor relații reclamanta a arătat că a livrat către debitor gaze naturale, corelativ născându-se și obligația de plată a debitorului în baza facturilor emise de creditoare, facturi care nu au fost achitate integral de debitoare. În plus, reclamanta a arătat că între părți este încheiat un contract de adeziune având în vedere că prin Ordinul 77/2009, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 632/2009 privind aprobarea contractelor - cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare au fost aprobate contractele-cadru pentru consumatorii de gaze naturale. În acest sens a fost emis și ordinul A.N.R.E. nr. 42/2012 publicat în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 875/2012 pentru aprobarea regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, art. 11, alin. 1, care stabilește că furnizarea reglementată a gazelor naturale se face numai conform contractului comercial încheiat în baza contractelor-cadru aprobate de A.N.R.E. t

Totodată, reclamanta a învederat instanței faptul că potrivit art. 9, lit. a) din condițiile standard pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici consumatorul are obligația de a achita integral și la termen factura emisă de furnizor, reprezentând contravaloarea serviciului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, precum și după caz, a majorărilor de întârziere aferente.

În plus, reclamanta a arătat că obligația de plată a consumatorilor pentru gazele naturale este de expres prevăzută de Legea gazelor naturale, la art. art. 41 din vechea lege a gazelor nr. 351/2004 și la art. art. 145, alin. 1 din legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale. De asemenea, a menționat faptul ca expedierea facturilor de gaze naturale se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale și care se afla în proprietatea statului român, acesta fiind furnizor unic al acestui serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României, iar în cazul în care se consideră necesar se poate completa dosarul cu dovada depunerii facturilor la ghișee, având în vedere că reclamanta a arătat că a respectat întreaga legislație în domeniu și astfel că debitorului i s-a comunicat obligația de plată și implicit a recunoscut-o.

Cu privire la facturare, reclamanta a arătat că emiterea facturilor se realizează conform Codului fiscal art.155, alin. 28, care prevede că semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura. În acest sens a arătat că, contractul care este supus judecății are ca obiect furnizarea de gaze naturale și clauzele acestuia conțin mențiuni cu privire la durata contractului, modul de facturare, mod de calcul majorări de întârziere. În plus a arătat că aceste clauze au fost acceptate de pârât odată cu semnarea contractului. Astfel, obligația pârâtului de a plați contravaloarea gazelor naturale furnizate de reclamanta s-a născut odată cu semnarea contractului (acesta reprezentând „legea părților” în accepțiunea art. 969 din Vechiul Cod Civil) și nu odată cu emiterea facturii lunare. Prin urmare a considerat că nu se poate interpreta ca obligația de plată se naște pentru fiecare factură în parte, la data acceptării acesteia, fără a se lua în considerare existenta contractului și a clauzelor referitoare la executarea obligației de plată. O astfel de interpretare ar da loc la refuzul abuziv de acceptare a facturilor și, deci, la nerespectarea clauzelor contractuale de către beneficiar. Față de aceste considerente, a solicitat instanței să dispună admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata pretențiilor solicitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea a apreciat ca nelegală interpretarea potrivit căreia neacceptarea facturii echivalează cu nedovedirea acțiunii, în condițiile în care contractul încheiat între părți reprezintă „legea părților” conform art. 1.270 Noul Cod Civil, iar obligația de plata s-a născut - ca efect al încheierii contractului și nu ca efect al emiterii ori acceptării facturii. În plus, reclamanta a arătat că pentru serviciile prestate și neachitate la termen, s-au calculat majorări de întârziere în valoare de 37,08 RON, conform art. 3, alin. 2 din contractul - cadru pentru furnizarea gazelor naturale la consumatorii casnici și art. 10, alin. 1, lit. a din condițiile standard reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici, majorări egale cu nivelul de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, conform dispozițiilor legale în vigoare.

De asemenea a arătat că suma totală, de 1841.73 RON, reprezintă datoria certa, lichidă și exigibila a pârâtei față de reclamanta, așa cum reiese din extrasul de cont. Din această sumă, reclamanta a arătat că înțelege să solicite la plată doar o parte, față de faptul cu aceasta a respectat modul de facturare reglementat de Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei și de Codul de Procedura Fiscală astfel că a facturat lunar pârâtului contravaloarea serviciului pentru furnizarea gazelor naturale și majorările de întârziere pentru facturile neachitate. Pentru aceste facturi a arătat că au fost calculate majorări de întârziere pentru flecare zi de întârziere până la data emiterii extrasului de cont însă aceste majorări au fost facturate efectiv până la emiterea ultimei facturi de consum, asfel că totalul majorărilor de întârziere pe care reclamanta a înțeles să le solicite la plata este de 37.08 RON, suma de care pârâtul a luat cunoștința la momentul comunicării facturilor. În acest sens a mai arătat că, calculul majorărilor de întârziere va curge până la achitarea integrală a debitelor datorate, potrivit art. 1.516, alin. 1 Noul cod civil și art. 1.535, alin. 1 Noul Cod Civil. A mai arătat că a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, prin notificări și apeluri telefonice adresate pârâtului, însă fără rezultat, motiv pentru care s-a adresat instanței considerând îndeplinite condițiile cerute de art.1025 Cod de Procedura Civilă privind Procedura cererilor de valoare redusă.

Față de cele învederate, reclamanta a solicitat instanței ca în cauză să facă aplicarea art. 1.030 din Noul Cod de Procedura Civilă și să dispună obligarea pârâtului să la plata sumei de 1841.73 RON. Totodată, în temeiul art. 1031 Noul Cod de Proc.Civ a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: extras de cont, factura . nr._, factura . nr._, factura . nr._, factura . nr._, factura . nr._, factura . nr._, factura . nr._,contract pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale nr._ din 03.08.2010, contract de prestări servicii cu privire la instalațiile de utilizare gaze naturale ale consumatorilor persoane fizice nr._ din 19.10.2011.

La data de 23.04.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură, extras de la ONRC, contract de asistență juridică și adresă către MAI – INEP.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului față de fondul cererii de chemare în judecată, o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Articolul 56 din Codul procedură civilă stabilește că orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.

Capacitatea de folosință a unei persoane fizice constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. Astfel, capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei fizice și încetează a moartea acesteia.

În speță, din fișa de evidență scoasă din baza de date DEPABD (f.45), rezultă că pârâtul D. D. a decedat la data de 24.04.2013.

Ca atare, rezultă că acesta nu avea capacitate procesuală de folosință la data introducerii prezentei cereri – 03.04.2015.

Față de considerentele anterioare, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului D. D. și va respinge cererea formulată de G. S. ENERGY ROMÂNIA SA în contradictoriu cu pârâtul D. D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, invocată din oficiu.

Respinge cererea de chemare formulată de reclamanta G. S. ENERGY ROMÂNIA SA, cu sediul ales în București, .. 10 A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2, înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu pârâta D. D., cu domiciliul în ., sector 6, București, CNP_ ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. CCI/ Tehnored.PAS

4 ex/ 22.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4684/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI