Acţiune în constatare. Sentința nr. 1915/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1915/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1915/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1915
Ședința publică de la 10.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. D. G.
Grefier: B. I. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect acțiune în constatare-clauze abuzive, formulată de reclamanta R. E., în contradictoriu cu pârâtele U. Ț. B. SA și T. R. B. OF SCOTLAND PLC EDINBURGH-SUCURSALA ROMÂNIA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta personal și asistată de avocat, pârâta U. Ț. B. SA prin avocat și pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat arată că a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale, având în vedere că reclamanta nu a precizat cuantumul fiecărui capăt de cerere, iar valoarea totală a contractului excede valorii de 200.000 lei, motiv pentru care se impune admiterea acestei excepții și declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.
Reclamanta prin avocat arată că prin acțiune, nu a solicitat să se constate nulitatea întregului contract, ci nulitatea parțială a contractului, solicitând ca eventual să depună o cerere precizatoare cu privire la valoare pentru stabilirea competenței.
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat arată că nu a fost delimitat obiectul cererii cu privire la modalitatea de calcul, ci se atacă atât dobânda, cât și comisioanele.
Pârâta U. Ț. B. SA prin avocat arată că o astfel de cerere nu este precizatoare, ci modificatoare, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 204 alin. 3 Cod procedură civilă.
Reclamanta prin avocat arată că nu a solicitat restituire și, astfel ar fi o precizare pentru stabilirea competenței materiale a instanței raportat la excepția invocată prin întâmpinare de către pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România.
Reclamanta prin avocat mai arată că excepția necompetenței materiale este invocată tardiv, întrucât la termenul anterior, pârâta s-a prezentat și avea posibilitatea să invoce această excepție.
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat arată că a mai invocat prin întâmpinare excepția prescripției, excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere, pe care o califică ca fiind apărări de fond, precum și excepția nulității absolute a capătului 1 de cerere, întrucât nulitatea absolută este o sancțiune expresă.
Reclamanta arată că a luat împrumut 48.000 euro pe o perioadă de 30 de ani pentru nevoi personale, însă nu a avut posibilitatea să studieze contractul, iar rata a crescut semnificativ.
Reclamanta mai arată că ofițerul de credit a încurajat-o să ia acest credit în euro și nu i-a dat posibilitatea să studieze mai multe opțiuni.
Instanța, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin întâmpinare, o respinge ca neîntemeiată, având în vedere că instanța și-a stabilit deja competența, iar o nouă declinare a competenței ar duce la tergiversarea cauzei.
Instanța, în ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere, invocată de pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin întâmpinare, o califică ca fiind apărare de fond, întrucât inadmisibilitatea este un efect al unei excepții procesuale de procedură sau de fond.
Instanța, în ceea ce privește excepția nulității absolute a capătului 1 de cerere, invocată de pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin întâmpinare, o califică ca fiind apărare de fond.
Reclamanta prin avocat arată că potrivit procedurii de regularizare prevăzută de art. 200 Cod procedură civilă, dacă instanța ar fi constatat lipsuri ale cererii de chemare în judecată, i-ar fi pus în vedere să le complinească, rezultând astfel că cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute de lege.
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat arată că a invocat prin întâmpinare și excepția prescripției extinctive.
Reclamanta prin avocat solicită respingerea excepției prescripției extinctive.
Instanța respinge excepția prescripției extinctive, invocată de pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin întâmpinare, ca neîntemeiată, având în vedere că contractul se află în derulare.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pârâtei T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România, pentru a propune probe.
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamantei.
Instanța încuviințează pentru pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, considerându-le pertinente, concludente și utilă soluționării cauzei, dispunând administrarea la acest termen de judecată.
Instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei, propus de către ambele pârâte, conform dispozițiilor art. 352 Cod de procedură civilă, răspunsurile acesteia fiind consemnate la dosarul cauzei conform art. 354 Cod de procedură civilă.
Pârâta U. Ț. B. SA prin avocat depune un set de înscrisuri.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta prin avocat solicită admiterea acțiunii formulate, precum și cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pârâta U. Ț. B. SA prin avocat arată că reclamanta a formulat o cerere de acordare credit, iar ofițerul de credit i-a explicat ce presupune acest fapt.
Pârâta U. Ț. B. SA prin avocat arată că reclamanta avea posibilitatea să cunoască alte oferte, făcute de către alte bănci, precum și faptul că avea posibilitatea să-și angajeze servicii juridice.
Pârâta U. Ț. B. SA prin avocat arată că între aceasta și reclamantă a mai existat anterior o relație, fapt din care rezultă că reclamanta avea experiență, în ceea ce privește costul creditului.
Pârâta U. Ț. B. SA prin avocat solicită respingerea acțiunii, precum și cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta nu contestă caracterul just al clauzelor.
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat arată că reclamanta nu a plătit niciodată comisionul de rambursare anticipată, întrucât nu a fost în situația de a-l rambursa.
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat arată că comisionul de acordare s-a plătit o singură dată și nu reprezintă o prestație cu titlu periodic și cu caracter permanent pe parcursul derulării contractului.
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat arată că i-au fost explicate reclamantei clauzele contractuale, iar la administrarea probei cu interogatoriul, aceasta nu a afirmat că a fost supusă unor presiuni din partea sa.
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat arată că reclamanta a efectuat o refinanțare, precum și faptul că aceasta consideră clauzele abuzive din punct de vedere al diminuării situației sale patrimoniale.
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat arată că impreviziunea nu permite modificarea contractelor pentru clauzele consimțite și agreate de părțile contractului.
Pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh - Sucursala România prin avocat solicită respingerea acțiunii, precum și cheltuieli de judecată, depunând înscrisuri în acest sens.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 24.09.2014, sub nr._, reclamanta R. E. a chemat în judecată pe pârâta U. Ț. B. SA, solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 4 din contract referitor la dobândă, de art. 5 referitor la taxe, comisioane și costuri, precum și de art. 9 privind clauza penală, înlăturarea acestor clauze din contract ca fiind nule absolut, adaptarea rezonabilă și echitabilă a convenției de credit cu convertirea ratei în lei la stabilirea cursului euro de la momentul contractării creditului, întrucât executarea acestuia a devenit excesiv de oneroasă prin devalorizarea leului în raport de euro, micșorarea dobânzii și acordarea unui nou grafic de rambursare, care să țină seama de aceste modificări.
În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de credit și garanție reală imobiliară nr. 80930BTH0534/29.10.2008, a împrumutat de la R. B. (România), suma de_ euro, pentru un termen de 360 rate lunare, suma totală de restituit fiind de 128.755,63 euro.
Reclamanta a arătat că în cadrul convenției, art. 4 prevede că banca percepe în primele 3 luni de la acordarea împrumutului o dobândă anuală de 5,45%, iar după trecerea acestei perioade, se va aplica dobândă de 8,25%, aceasta fiind fixă în primul an contractual, urmând ca, din al doilea an contractual, să se modifice în funcție de indicatorii de referință Euribor, fără a specifica cât reprezintă această dobândă și fără a specifica modalitatea de calcul a acestei dobânzi.
Reclamanta a arătat că s-a menționat faptul că „începând cu al doilea an contractual, banca poate modifica nivelul ratei dobânzii B, conform celor stipulate la art. 4.4”, în timp ce Euribor, referința pieței pentru euro, ajungea la sub 1%.
Reclamanta a arătat că, deși împrumutul este garantat cu ipotecă pe imobilul deținut în București, sector 6, .. 5, ., . și, deși există o dobândă excesiv de mare, care încalcă prevederile legislative, banca a prevăzut și o clauză penală pentru plata unor daune-interese pentru întârziere de 10% din suma restantă datorată băncii.
Reclamanta a arătat că banca a transferat asupra sa, pe lângă toate costurile suplimentare, toate variațiile financiare internaționale și toate riscurile ce decurg din contract, ceea ce determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Reclamanta a arătat că această situație demonstrează faptul că aceste clauze disimulează, în fapt, un procent consistent al dobânzii, mărind artificial costul efectiv al creditului, plătind de trei ori mai mult suma împrumutată și, în plus, a creat băncii un avantaj concurențial față de celelalte bănci.
Reclamanta a arătat că elementele care au provocat un caracter excesiv al sarcinii sale, nu existau la momentul încheierii contractului, ci au apărut după acest moment.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe art. 192 Cod procedură civilă.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei cererea din data de 05.09.2014 adresată pârâtei, contractul de credit și garanție reală imobiliară nr. 80930BTH0534/29.10.2008 și contractul de ipotecă.
La data de 05.11.2014, prin serviciul Registratură, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 02.12.2014, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 13.01.2015, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, iar pentru pârâtă, proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantei.
La data de 21.01.2015, prin serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere, prin care a solicitat introducerea în cauză a R. B. (România) SA, în calitate de pârâtă.
La termenul de judecată din data de 03.02.2015, instanța a luat act de introducerea în cauză și a pârâtei T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh – Sucursala România, fosta R. B. România SA.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 03.02.2015, pârâta T. R. B. of Scotland PLC Edinburgh – Sucursala România a depus la dosarul cauzei întâmpinare, însoțită de înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Părțile au încheiat la data de 29 octombrie 2008, contractul de credit și garanție reală mobiliară nr. 080930BTH0538, însușit de ambele părți prin semnare și respectiv ștampilare, filele 39-52, având ca obiect suma de 48.000,00 Euro, pentru 360 de luni, adică 30 de ani, precum și contractul de ipotecă, autentificat sub nr. 2732, filele 53-55.
Instanța va avea în vedere, la soluția pe care o va pronunța și cursul valutar B.N.R. pentru CHF, Dolarul SUA și Euro, din ziua încheierii contractului de credit, 29 octombrie 2008, cursul B.N.R. pentru CHF, Dolarul SUA și Euro, din ziua pronunțării, 10 martie 2015, precum și diferența dintre aceste două cursuri valutare pentru monedele deja amintite, CHF, Dolarul SUA și Euro.
La data de 29 octombrie 2008, se înregistra un curs de, 1 CHF = 2,49 Lei; 1 Dolar SUA = 2,85 Lei; 1 Euro = 3,66 Lei. La data de 10 martie 2015, se înregistra un curs de, 1 CHF = 4,16 Lei; 1 Dolar SUA = 4,12 Lei; 1 Euro = 4,44 Lei. Rezultă astfel o creștere de, 1 CHF = 1,67 Lei; 1 Dolar SUA = 1,27 Lei; 1 Euro = 0,78 Lei.
Se constată astfel că toate cele trei valute, CHF, Dolarul SUA și Euro, au crescut în perioada de referință, iar CHF și Dolarul SUA au avut o creștere aproape egală, Euro a crescut cel mai puțin.
Instanța înlătură toate apărările reclamantei ca neîntemeiate după cum urmează.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanta având calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. 1 din actul normativ, respectiv de persoană fizică părți la un contract încheiat în afara activităților lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâtele având calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
Instanța constată că natura de clauză abuzivă din contract se verifică potrivit dispozițiilor alin. 1 lit. a din anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000 (în forma în vigoare la data încheierii contractului). Potrivit acestor dispoziții, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Astfel, instanța constată că, în ceea ce privește aceste clauze, nu au a fi analizate condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, ci dispozițiile din anexa nr. 1 din același act normativ, sub acest aspect existând dispoziții exprese cu privire la prezumția existenței unei clauze abuzive.
În cauză, instanța constată că prevederile atacate din contract nu sunt abuzive, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de excepția cuprinsă în teza a II-a a alin. 1 lit. a din anexa nr. 1 din Legea nr. 193/2000.
În acest sens, instanța constată că reclamanta a recunoscut că este nemulțumit de evoluția cursului Euro și că nu mai poate plăti. În consecință, instanța constată că, în concret, reclamanta, care a luat cunoștință de sumele efectiv datorate cu titlu de dobândă și de comisioane, prin graficul de rambursare, nu este nemulțumită de evoluția dobânzii sau a comisioanelor, ci de modalitatea în care a evoluat moneda în care a fost luat creditul, risc suportat de către ambele părți contractuale.
În consecință, instanța constată că dispozițiile atacate din contract nu se circumscriu unei dispoziții contractuale care să fie în mod implicit una abuzivă, ci se circumscriu excepției prevăzute în mod expres de teza a II-a a lit. a, fiind îndeplinite condițiile legale în acest sens.
Instanța nu poate reține nici susținerea reclamantei în sensul că modificarea dobânzii în funcție de indicele LIBOR a fost în exclusivitate în favoarea pârâtei având în vedere că, dobânda a crescut dar a și scăzut odată cu indicele LIBOR, observându-se, din contră, în concret, o tendință preponderent de scădere a dobânzii ca urmare a variației indicelui LIBOR. Mai mult, instanța constată că reclamanta nu au făcut dovada că au fost modificate comisioanele contractuale, deși sarcina probei îi incumba sub acest aspect.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din aceeași lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Dispozițiile art. 4 alin. 6 din lege au fost inspirate de dispozițiile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE în varianta sa în limba franceză care a reprezentat punctul de plecare al transpunerii în limba română. Așa cum se poate observa, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 reprezintă o traducere a dispozițiilor 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.
Cu privire la aceste dispoziții, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare „Curtea”) a stabilit faptul că „trebuie să se constate că articolul 4 alineatul (2) din directivă prevede doar că „aprecierea caracterului abuziv” nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziție, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.” (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C 484/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 31). Altfel spus, sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de comerciant în mod clar și inteligibil.
De asemenea, Curtea a stabilit faptul că „întrucât articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă. Aceasta vizează, în primul rând, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar în al doilea rând, clauzele care privesc „caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte” sau, potrivit celui de al nouăsprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul[…] calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler, C 26/13, nepublicată în Repertoriu, punctele 42-43, 52). În aceeași hotărâre, la punctul 58, Curtea arată că această excludere nu se aplică în cazul în care nu există un serviciu de schimb care să fie furnizat de împrumutător, și care nu cuprinde, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Având în vedere această jurisprudență a Curții rezultă că nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive acele clauze care (i) sunt redactate în mod clar și previzibil și care (ii) reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către comerciant. Aceste condiții trebuie, însă, îndeplinite cumulativ.
În ceea ce privește prima condiție, respectiv redactarea în mod clar și previzibil a clauzelor, instanța reține că înțelesul acestei cerințe a fost clarificat prin pct. 75 din Hotărârea Kasler, anterior citată. Potrivit Curții, „având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca respectivul contract să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.” Așa cum rezultă din interpretarea dată de Curte, contractul trebuie să expună în mod clar și să permită consumatorului să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din acesta în ceea ce îl privește.
De asemenea, instanța reține că standardul la care trebuie raportată capacitatea de analiză a reclamantei este aceea a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat. Altfel spus, culpa consumatorului care constă în neacordarea unei atenții suficiente și a unei informări prealabile este imputabilă acestuia și nu poate constitui motiv al invocării clauzelor abuzive.
Analizând din această perspectivă clauzele atacate din contractul de credit, instanța constată că acestea enunță în mod clar care sunt consecințele economice pe care le poate suferi consumatorul în situația în care se hotărăște să încheie contractul de credit.
În ceea ce privește necesitatea existenței unei contraprestații, respectiv serviciul prestat de către comerciant pentru care percepe comisionul, instanța reține, cu privire la comisionul de acordare a creditului faptul că perceperea sumei este justificată prin prisma demersurilor efectuate de pârâtă anterior încheierii creditului, pentru verificarea bonității clienților, verificări care se impuneau a fi făcute având în vedere suma substanțială împrumutată și perioada lungă de timp pentru care era solicitat creditul. Instanța reține, prin urmare, că nu este vorba despre lipsa contraprestației din partea creditoarei, deoarece, deși demersurile creditoarei au avut loc anterior acordării creditului, această împrejurare nu echivalează cu inexistența unei contraprestații din partea creditoarei, din moment ce ea a efectuat, în concret, aceste verificări.
Cu privire la comisionul de administrare, instanța reține că și în acest caz există o contraprestație din partea pârâtei, respectiv operațiunile de administrare a contului de credit. Deși O.U.G. nr. 50/2010 nu este incidentă contractului încheiat de părți, întrucât contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare acestui act normativ, instanța reține, ca argument, faptul că acest act normativ prevede posibilitatea inserării comisionului de administrare (art. 36), ceea ce întărește concluzia instanței că legiuitorul nu a avut în vedere, prin Legea nr. 193/2000, și această clauză printre cele care prezintă caracter abuziv. Această concluzie se impune și în cazul legiuitorului european în ceea ce privește Directiva 93/13/CEE, deoarece O.U.G. nr. 50/2010 reprezintă tot o transpunere a Directivei 2008/48/CE. Altfel spus, comisionul de administrare a creditului este inclus în costurile pe care banca le are pentru a pune la dispoziția clientului suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp, iar pentru această sumă există contraprestație din partea sa care constă în operațiunile de administrare a contului de credit.
În aceste condiții, instanța constată că sunt îndeplinite în cazul comisionului de acordare și al comisionului de administrare criteriile stabilite în jurisprudența Curții cu privire la clauzele ce nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive, deoarece aceste clauze sunt redactate în mod clar și previzibil pentru un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat și reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către pârâtă.
Astfel cum art. 4 alin. 3 din lege stabilește faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul, acest fapt nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
De asemenea, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 prevede că „orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.
Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) creditoarea să fi fost de rea-credință.
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard, preformulat) al unui contract, instanța reține că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte; existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.
Instanța constată că reclamanta a luat cunoștință de clauzele esențiale ale contractului, existând posibilitatea clientului de a refuza încheierea acestuia dacă era nemulțumit de condițiile menționate în oferta de credit acordată, existând astfel o negociere a părților contractuale prin compararea diferitelor oferte și a prețurilor creditului solicitat.
Sub acest aspect, instanța nu poate reține susținerea reclamantei în sensul că respectivele clauze nu au fost negociate, iar necitirea contractului reprezintă o culpă proprie a reclamantei care nu poate conduce la atragerea răspunderii pârâtei.
Referitor la condiția existenței unei inegalități economice între părți la încheierea unui contract de adeziune, instanța constată că poziția presupus superioară a creditoarei și cea presupus inferioară a consumatorului au a fi analizate și prin prisma existenței și analizării de către consumator și a altor oferte pe piață. În acest sens, instanța apreciază că, în condițiile în care consumatorul are libertatea contractuală de a alege oferta bancară care îi este cea mai favorabilă, cu posibilitatea reală de refuzare, în mod implicit, a unei alte oferte bancare, deci a pierderii de clienți de către creditoare ca efect al concurenței libere în piață, poziția de negociere a părților devine una mai echilibrată, cu obligația pentru ambele părți de a-și exprima punctul de vedere cu privire la viitoarele clauzele contractuale.
În cauză, instanța constată că reclamanta a avut posibilitatea de a contactat alte bănci având, deci, cunoștință de celelalte oferte pe piață, acesta acceptând în aceeași zi oferta emisă de bancă, fără a exista discuții cu privire la costurile creditului deși banca a oferit reclamantei posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.
În consecință, standardizarea unei oferte nu echivalează cu standardizarea unui contract și cu lipsa de negociere deoarece clientul are la alegere mai multe bănci pentru a alege cu cine dorește să încheie condițiile, alegând astfel condițiile cele mai avantajoase, iar acordarea termenului de 30 zile de valabilitate a ofertei, termen prevăzut în favoarea celui care se obligă și la beneficiul căruia acesta poate renunța, precum s-a întâmplat în speță, presupune posibilitatea de a lua cunoștință de toate clauzele esențiale contractuale.
Totodată, instanța constată că, în cauză, reclamanta nu au făcut dovada relei-credințe a pârâtei în condițiile în care acesta nu a făcut dovada că societatea creditoare a exercitat presiuni asupra reclamantei pentru a-i determina să încheie contractul (deși sarcina probei îi incumba și sub acest aspect).
Față de cele arătate instanța urmează să respingă în întregime cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În temeiul art. 451 Cod procedură civilă, având în vedere că reclamanta a căzut în pretențiile sale și deci se află în culpă procesuală, instanța o va obliga și la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariile de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta R. E., domiciliată în București, ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâtele U. Ț. B. SA, cu sediul în București, ., sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, C. RO361536 și cu sediul ales la Bostina și Asociații SPRL, în București, . nr. 70, sector 2 și T. R. B. OF SCOTLAND PLC EDINBURGH – SUCURSALA ROMÂNIA (fosta R. B. ROMÂNIA SA), cu sediul în București, .. 301-311, . View, sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/6565/22.05.2013, CUI_, C. RO31680152 și cu sediul ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen, în București, .. 1A, ., Complexul Bucharest Business Park, sector 1, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta la plata către pârâta U. Tiriac B. SA a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.960,51 lei reprezentând onorariul de avocat.
Obligă reclamanta la plata către pârâta R. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.957,72 lei reprezentând onorariul de avocat.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la această instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 martie 2015.
Președinte,Grefier,
Redactor – C.D.G.
Tehnoredactor – B.I.C.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1920/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1923/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
