Plângere contravenţională. Sentința nr. 1920/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1920/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1920/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1920
Ședința publică de la 10.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. D. G.
Grefier: B. I. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul D. G., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C.-S..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat faptul că prin serviciul Registratură s-a depus de către petent dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Instanța constată că s-a solicitat de către petent judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța ridică din oficiu excepția necompetenței teritoriale absolute și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 09.02.2015, sub nr._, petentul D. G. a chemat în judecată pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C.-S., solicitând anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.01.2015.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.
În susținerea acțiunii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul verbal de contravenție contestat, în original, copie CI și permis de conducere.
La data de 24.02.2015, prin serviciul Registratură, petentul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.
La termenul de judecată din data de 10.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale absolute și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, cu privire la excepția ridicată, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea contravențională se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar potrivit alin. 2, controlul aplicării sancțiunilor contravenționale principale sau complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. 1.
Instanța apreciază ca prin dispozițiile art. 32 alin. 2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, este instituită o competență teritorială exclusivă (excepțională), deci de ordine publică, în cauză neexistând o normă specială care să stabilească competența teritorială în favoarea unei alte instanțe, în speță în favoarea Judecătoriei Sectorul 6 București.
In consecință, văzând locul săvârșirii contravenției, respectiv DN68 O., jud. C.-S., instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorul 6 București, urmând a o admite, în baza art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar în temeiul art. 132 din codul de procedură civilă 2010, va declina competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Caransebeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale absolute, ridicată de instanță din oficiu.
Declină cauza privind pe petentul D. G., domiciliat în mun. București, ., ., ., C.N.P._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C.-S., cu sediul în mun. Reșița, . nr. 40, jud. C.-S., spre competentă soluționare Judecătoriei Caransebeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 martie 2015.
Președinte,Grefier,
Redactor – C.D.G.
Tehnoredactor – B.I.C.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1929/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1915/2015. Judecătoria... → |
|---|








