Anulare act. Hotărâre din 11-12-2015, Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 11-12-2015 în dosarul nr. 10443/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 13.11.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare act - pretenții privind pe reclamantul R. I. A. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Poliție Locală Sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul, personal, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect anulare act.
Instanța procedează la legitimarea reclamantului R. I. A., acesta prezentând C.I. ., nr._, CNP-_.
Instanța pune in discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.
Reclamantul, personal arată că lasă la aprecierea instanței, depunând la dosarul cauzei înscrisuri.
Instanța in baza art. 238 NCPC față de obiectul cererii estimează durata cercetării procesului la un an.
Instanța pune in discuția părților excepția lipsei plângerii prealabile.
Reclamantul, personal solicită a se avea in vedere pct. 3 din întâmpinare ca un posibil răspuns.
Instanța deliberând asupra excepției lipsei procedurii prealabile, invocată prin întâmpinare, o respinge având in vedere că scopul urmării unei proceduri prealabile este acordarea posibilității intimatei să invalideze actul atacat, or in cauză dispoziția de ridicare fusese deja pusă in aplicare, astfel încât urmarea procedurii prealabile cu consecința invalidării dispoziției de ridicare nu ar mai fi putut produce efecte.
Instanța acordă cuvântul părților pe propunere de probe.
Reclamantul, personal solicită încuviințarea probei cu înscrisuri si cu planșele foto, arătând că ridicarea autoturismului nu a fost legală. Cu privire la probele solicitate de către pârâtă, arată că nu se opune.
Instanța in baza art. 255-258 NCPC încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, iar pentru reclamant si proba cu planșele foto.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.
Reclamantul, personal solicită înlocuirea amenzii cu avertisment, anularea dispoziției de ridicare, care ar fi trebuit să fie menționată in procesul verbal de constatare a contravenției si obligarea intimatei la restituirea sumei de 677,32 de lei.
Se prezintă si pârâta, prin consilier juridic M. A., cu delegația la fila 59 dosar.
Instanța aduce la cunoștința reprezentantului pârâtei susținerile părților până la acest moment.
Reclamantul, personal solicită anularea procesului verbal de constatare a contravenției, iar in subsidiar înlocuirea cu avertisment.
Pârâta, prin reprezentant solicită respingerea plângerii contravenționale pe toate capetele de cerere, având in vedere că actele contestate îndeplinesc toate condițiile de fond si de formă prevăzute de actele normative. Cu privire la împrejurările de fapt cuprinse in cele două acte solicită a se avea in vedere că acestea sunt confirmate de planșele fotografice din care rezultă foarte clar staționarea neregulamentară. Cu privire la capătul de cerere in pretenții solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, având in vedere că reclamantul nu a făcut dovada răspunderii civile delictuale a pârâtei astfel cum a invocat prin cerere. Pentru aceste considerente solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 20.11.2015.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 20.11.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare act - pretenții privind pe reclamantul R. I. A. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Poliție Locală Sector 6.
I N S T A N T A
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 27.11.2015.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 27.11.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare act - pretenții privind pe reclamantul R. I. A. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Poliție Locală Sector 6.
I N S T A N T A
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 04.12.2015.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 04.12.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare act - pretenții privind pe reclamantul R. I. A. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Poliție Locală Sector 6.
I N S T A N T A
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 11.12.2015.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 11.12.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare act - pretenții privind pe reclamantul R. I. A. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Poliție Locală Sector 6.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 13.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20.11.2015, apoi la 27.11.2015, la 04.12.2015 și pentru azi 11.12.2015.
După deliberare,
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 28.10.2013, sub nr._, contestatorul R. I. A., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 a formulat plângere împotriva dispoziției de ridicare . nr._ din data de 14.10.2013, încheiată de agentul constatator T. V., prin care a solicitat, în principal, anularea dispoziției de ridicare și obligarea intimatei la repararea prejudiciului material în suma de 677,32 RON (actualizat cu rata inflației până în momentul plății).
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, în data de 14.10.2013 a parcat auto nr._ în stația taxi de pe .. Contestatorul a menționat că nu era niciun indicator de avertizare ridicări auto în zonă. La momentul respectiv în stația taxi nu se afla niciun vehicul taxi, doar un autocar și un alt autovehicul.
Văzând că mașina a dispărut s-a deplasat la Ilcor Auto Eco, unde a fost obligat să achite suma de 677,32 ron pentru a recupera mașina, o sumă enormă pentru niște servicii nesolicitate și pentru care legea cere să existe un contract între părți. De asemenea, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu permit unei firme private să încaseze taxe și amenzi în numele autorităților, căci nu se poate privatiza atribuția statului de a aplica pedepse.
Contestatorul a arătat că, deși a recuperat mașina după 20 de ore de la ridicare, (ora 10:42:44 pe bonul fiscal llcor) și știind că nu se achită depozitarea în primele 24 de ore, i s-a facturat totuși și taxa de depozitare, 208,41 RON, încălcându-se flagrant HCL S6 nr. 4/2010, anexa 2, art. 11: „Tarifele de depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore, începând cu momentul depozitării, nefracționat.”, ceea ce constituie un grav abuz.
Contestatorul a susținut că la sediul Ilcor a primit o dispoziție de ridicare și o comunicare cu datele sale de identificare. Prin acestă dispoziție de ridicare din 14.10.2013 a fost sancționat pentru fapta comisă: „Vehiculul marca VW, cu numărul de înmatriculare_ se află staționat neregulamentar în locul bld. luliu M. Nr. 13B, în intervalul orar 13:42 -13:49 în stația mijloacelor de transport public local în regim de taxi.”
Fapta comisă a fost prevăzută de: art. 142 lit G din RAOUG 195/2002 („Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea;”) și la sancționarea ei apar doar articolele din lege privind amenda și punctele de penalizare, nu și actul normativ în baza căruia s-a ridicat mașina.
Codul rutier prevede la art. 64 din OUG 195/2002 că se ridică vehiculele staționate neregulamentar pe partea carosabilă, dar fapta de staționa neregulamentar în stația mijloacelor de transport public se sancționează doar cu amendă.
Contestatorul a menționat că, în primul rând, în dispoziția de ridicare nu s-a realizat o descriere concretă a faptei ci doar s-a reprodus textul legal din art. 142 lit. G din RAOUG 195/2002, a staționat neregulamentar în stația mijloacelor de transport public local în regim de taxi.
În practica judiciară s-a considerat că reproducerea textului legal care sancționează presupusa faptă ilicită nu reprezintă o descriere a faptei contravenționale.
Astfel „descrierea concretă a faptei contravenționale prin reproducerea textului care o incriminează nu echivalează cu descrierea ei efectivă întrucât, în absența descrierii modalității concrete, a acțiunii or omisiunii ce înfrânge legea, nu se pot determina circumstanțele săvârșirii, urmările ei, gradul real de pericol social, gradul culpei și în consecință nici individualiza sancțiunea” - Decizia nr. 412/R/CA/2005 a Tribunalului Bihor.
În al doilea rând, fapta pentru care a fost sancționat a fost constatată și înregistrată în absența sa, cu un mijloc tehnic certificat (aparat foto).
În al treilea rând, fapta prevăzută de art. 142 lit. G din RAOUG 195/2002 se referă la „stațiile mijloacelor de transport public de persoane”, iar stația de taxi nu face parte din această categorie.
Legea 92/2007 a transportului public stabilește la cap. II, secțiunea 1, art. 4 că serviciul de transport public de persoane îndeplinește condițiile: c) se execută pe rute și cu programe de circulație prestabilite; d) se efectuează de către operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat cu mijloace de transport în comun, respectiv cu autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou; e) persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite, denumite stații sau autogări.
În al patrulea rând, pe site-ul poliței locale Sector 6, în dreptul pozelor făcute mașinii s-a menționat că a staționat în stația mijloacelor de transport în comun, împiedicând pătrunderea autobuzelor în stația R.A.T.B precum și îmbarcarea, debarcarea calatorilor în deplina siguranță.”
Totodată, agentul care a constatat contravenția și a aplicat amenda contravențională nu este cel limitativ prevăzut de dispozițiile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Astfel, art. 2 din acest act normativ precizează: „îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora".
Mai mult, aceste dispoziții se coroborează și cu cele ale art. 109 alin. 1:“Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră”.
Prin urmare, neexistând excepții de la regulă, măsurile de sancționare nu pot fi dispuse de alt organ decât cel al poliției rutiere. Or, în mod evident, în cazul de față, poliția locală și-a depășit atribuțiile.
Măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale șl, prin urmare, solicit anularea dispoziției de ridicare.
În acest sens, contestatorul a invocat prevederile art. 64, art. 97 si 128 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit cărora: „Art. 64: (1)Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.; (3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin.(1) se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.
Deci Poliția Rutieră are competența să dispună ridicarea vehiculelor și nu Politia Locală.
Acest fapt este prevăzut și de HCL S6 nr. 4/2010, actul normativ în baza căruia a fost ridicată mașina: Art. 6. în cazul constatării staționării vehiculului/remorcii în afara spațiilor special amenajate, se va proceda la blocarea/ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului/remorcii, constatarea staționării neregulamentare/abuzive se face de către Brigada de Poliție Rutieră a Municipiului București și/sau de către Direcția G. de Poliție Comunitară Sector 6, după caz, în conformitate cu normele legale.
Art. 5. Operațiunea privind constatarea ocupării abuzive a locului de parcare de către un vehicul/remorcă, altul decât cel pentru care s-a eliberat autorizația de parcare sau blocarea accesului în instituții publice sau private ori reședințe se efectuează de agenți comunitari din cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară Sector 6 asistați de către angajații operatorului autorizat.
Art. 8. Aceste operațiuni se pot realiza numai în prezența agentului comunitar, în baza Dispoziției de ridicare întocmită de către acesta, cu excepția cazurilor în care Dispoziția de ridicare este întocmită de către agenții Brigăzii de Poliție Rutieră pentru vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, prin care s-a dispus blocarea/ridicarea vehiculului/remorcii.
Operațiunile de blocare/ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor, se vor face prioritar în cazurile în care vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6 sau pe domeniul public/privat de pe raza teritorială a Sectorului 6, crează blocaje sau obstrucționări ale traficului rutier.
Astfel că dispoziția de ridicare, emisă de Poliția Locală, încalcă atât OUG 195/2002 cât și HCL S6 nr. 4/2010, actul normativ în baza căruia a fost ridicat autovehiculul, motiv pentru care a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
În baza art. 2 din OG 2/2001, Curtea de Apel Ploiești a stabilit prin Decizia nr. 1398 din 21.10.2009, că un Consiliu Local nu poate stabili contravenții prevăzute și în Codul rutier și, prin urmare, competența aplicării sancțiunilor contravenționale o au numai polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, nu și cei de la Poliția comunitară.
Conform art. 64, alin (3) din OUG 195/2002, ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră se realizează potrivit procedurii stabilite prin Regulament. Or, la ora actuală, Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 este stabilit prin HG 1391/2006 si nu spune nimic despre procedura de ridicare a vehiculelor.
Poliția nu avea dreptul să dispună ridicarea mașinii contestatorului deoarece măsura tehnico-administrativă a ridicării, menționată în art. 97 alin. (1) lit. d) din OUG. 195/2002 republicată., nu poate fi luată decât cu respectarea dispoziției din art. 64 alin. (3) din aceeași OUG 195/2002 rep. Or, actul normativ indicat, anume Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 rep., nici cel adoptat prin H.G. 85/2003, nici cel actual în vigoare, adoptat prin H.G. 1391/2006, nu au nicio asemenea normă.
Prin urmare, agentul constatator a luat o măsură tehnico-administrativă care, potrivit legii în temeiul căreia a fost emisă, nu are mecanismul legal de aducere la îndeplinire, fiind, pentru aceasta, nelegală.
Art. 64 nu se referă la Regulamentul unei Hotărâri de Consiliu Local, cum este HCL S6 nr.4/2010, care decide ridicarea auto pe baza Dispoziției de ridicare în loc de proces verbal, contrar prevederilor Ordonanței Guvernului privind sistemul juridic al contravențiilor, OG 2/2001 și Reg. Aplicare a OUG 195/2002 și care nu respectă principiul ierarhiei actelor normative.
Astfel se încalcă art. 2 din O.G. 2/2001 care prevede: (2) Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.
(5): Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. (2)-(4), sunt nule de drept.”
De aceea Curtea de Apel Cluj a stabilit prin Decizia nr. 4829 din 18.11.2011 că „OG 2/2001 este un act juridic cu forța unei legi ordinare, derogări de la acest act normativ se pot realiza doar prin acte normative de același rang. Hotărârile de Consiliu local (în speță HCL nr. 149/2009 privind ridicarea mașinilor) nu au statut de lege specială și trebuie să nu conțină dispoziții contrare legilor constituționale, organice sau ordinare, să intervină strict în limitele competențelor teritoriale și materiale ale organului emitent și să respecte ierarhia forței juridice a actelor normative de stat.”
De asemenea, s-a stabilit că „este esențial împotriva legii fundamentale împuternicirea unei persoane juridice de drept privat cu executarea unei funcții de constrângere prin forță, proprie numai autorităților Statului Român desemnate în acest sens prin lege. O entitate de drept privat nu poate desfășura activități prin care să dispună punerea în aplicare a legilor Statului R. ori prin care să impieteze asupra proprietății private exercitând puteri de autoritate publică. Conform Legii 31/1990, art.1, privind societățile comerciale, persoanele juridice cu scop patrimonial se organizează în vederea efectuării de acte de comerț, fiind contrar legii și ordinii de drept ca unei persoane juridice de drept privat să-i fie încredințată forța publica proprie numai Statului Român, prin organismele sale” sentința civilă nr. 279/CA din 19.09.2007 a Tribunalului Satu M..
Art. 97: (1) în cazurile prevăzute în prezenta ordonanța de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: d) ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar
Ridicarea autoturismului este deci o măsură tehnico-administrativă iar art. 97, alin.(6) OUG nr. 195/2002 prevede: “Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament.” Se referă la RAOUG nr. 195/2002, care, la art. 180, alin. (1) stabilește: “Procesul verbal va conține în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale, sancțiunea complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă.”
În timp ce măsurile tehnico administrative au un caracter de regulă preventiv, sancțiunea contravențională complementară are întotdeauna un caracter punitiv, având scopul de înlăturare a unei stări de pericol. De asemenea, ridicarea autoturismului, potrivit Codului rutier este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea dispozițiilor cu privire la staționare. Până în 2007 măsura ridicării auto era chiar considerată ca o sancțiune complementară (dat fiind caracterul ei punitiv, similar unei sancțiuni penale), pe când acum este văzută ca o măsură tehnico administrativă, în timp ce imobilizarea vehiculului este prevăzută de art. 96 din Codul rutier ca sancțiune complementară. Este evident că ridicarea auto este mai gravă decât imobilizarea autovehiculului, care este o sancțiune complementară și deci se aplică obligatoriu prin același proces verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
OG nr. 2/2001 prevede că procesul verbal este singurul act prin care se constată și se sancționează o contravenție, deci dispoziția de ridicare stabilită printr-un Regulament aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local nu respectă aceste prevederi, încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor normative.
De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art. 11 din anexa 2, HCL S6 nr. 4/2010, ce prevede că taxa de depozitare se calculează pe interval de 24 de ore, nefracționat, începând cu momentul depozitării. Mai mult, Ilcor a încărcat abuziv factura cu taxa de depozitare de 208,41 RON deși mașina a fost recuperată în intervalul de 24 de ore, încălcând legea.
Față de cele menționate mai sus, contestatorul a arătat că măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel ca suma de bani achitată în vederea eliberării autoturismului sa fie nejustificată din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșorare a patrimoniului acestuia fără existența unui temei legal.
În aceste condiții, contestatorul a arătat că prin obligarea nejustificată la plata taxei de 677,32 RON de către . SRL în vederea ridicării autoturismului ca urmare a dispoziției agentului politiei locale sector 6 în acest sens, Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 provocându-i un prejudiciu material.
F. de aceasta împrejurare, contestatorul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL Sector 6 pentru prejudiciul material provocat, și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu, conform art. 998-999 Cod Civil. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL Sector 6, sunt întrunite condițiile cumulative după cum urmează:
(i) existența unei fapte ilicite - aceasta condiție se verifică prin dispunerea măsurii tehnico- administrative de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege:
(ii)existența unui prejudiciu - suma de bani achitată de subsemnatul în vederea eliberării autoturismului a fost nejustificată din punct de vedere juridic, determinând o micșorare a patrimoniului propriu fără existența unui temei legal;
(iii)existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
(iv)existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul - în acest caz, vinovăția se rezultă din culpa agentului constatator în dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera "acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Jurisprudența CEDO, care definește acuzația în materie penală în raport de trei criterii alternative: calificarea în dreptul intern, natura faptei și gradul de severitate al sancțiunii aplicate, a statuat că acuzația în materie penală include și domeniul contravențional (A. contra României, 2007; Lutz contra Germaniei, 1987; Otzurk contra Germaniei, 1984).
Caracterul penal al contravenției este de asemenea dovedit si de severitatea pedepsei aplicate (hotarârea Ozturk contra Germaniei).
În acest sens, sancțiunea aplicată contestatorului în valoare de 677,32 RON (eliberarea mașinii) este cu mult peste minimul amenzii penale prevăzute de art.63 C.pen.
Conform art. 6 CEDO, rezultă că petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, deci nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatului, care trebuie să facă dovada că aspectele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt întemeiate și corespund realității.
Contestatorul a solicitat să se pună în vedere intimatei să depună la dosarul cauzei nota de constatare precum și planșa foto făcută la ridicarea vehiculului (art.8 din HCL S6 nr.4/2010 prevede foto făcute din minim 4 unghiuri, laterale, fața și spate). De asemenea, a solicitat obligarea intimatei să depună la dosar toate înscrisurile în temeiul cărora a constatat și sancționat contravenția și, totodată sa depună copii după certificatul metrologic al respectivului instrument si atestările operatorului.
Pentru toate aceste considerente, contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare emisă abuziv de poliția locală sector 6.
În subsidiar, contestatorul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
Contestatorul a arătat că a avut o conduită corectă până în prezent, astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul. Chiar si textul legal, art. 21 alin. (3), din O.G. 2/2001, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu “gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”. Astfel, având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei (nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum și circumstanțele personale ale contestatorului se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
Sancțiunea ridicării auto aplicată pentru staționarea vehiculului în stația mijloacelor de transport public local în regim de taxi este totuși prea severă, prin suma totală de 677,32 RON, dar și prin ingerința în dreptul de proprietate.
În consecință, contestatorul a solicitat obligarea intimatei DGPL Sector 6 la repararea prejudiciului material cauzat, constând în taxa de 677,32 RON achitată către S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 5, 6, 7,15,16,17,19, 21 alin. 3, 26 alin. (1), 38 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, art. 180 si 181 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 1, 8 si 9 din H.C.L.S. 6 nr. 4/2010.
În dovedirea cererii, contestatorul a depus fotocopii de pe dispoziția de ridicare . nr._ din data de 14.10.2013; bonul fiscal și factura . MLF nr._, comunicarea . nr._/15.10.2013; cartea de identitate și planșe fotografice.
La data de 26.02.2014 prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 6 Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, “litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale sau județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ fiscale.
Dispoziția de ridicare a cărei anulare s-a solicitat are caracterul unui act administrativ și se judecă în fond de tribunalul administrativ și fiscal, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Având în vedere natura actului contestat, în temeiul art. 129 alin. 2 pct. 2 C. proc. civ. intimata a solicitat admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului București, Secția C. Administrativ și Fiscal.
Admiterea excepției lipsei plângerii prealabile având în vedere că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada respectării dispozițiilor imperative ale art. 7 alin.1 din Legea 554/2004, care prevăd obligativitatea recursului administrativ.
Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competentă, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Astfel, acțiunea nu poate fi exercitată decât după efectuarea procedurii prealabile și primirea unui răspuns din partea autorității publice emitente, respectiv după expirarea termenului de răspuns.
În consecință, întrucât dreptul la acțiune se naște condiționat de parcurgerea procedurii prealabile, iar reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri, obligație prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 554/2004, solicităm respingerea cererii ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
În fapt, la ora și data menționate în dispoziția de ridicare, polițistul local din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, care își desfășura activitatea în zona de competență, a identificat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, staționat neregulamentar, pe .. 13B, în stația mijloacelor de transport public local în regim de taxi, semnalizată cu indicator, fiind încălcate dispozițiile art. 142 lit. g raportat la art. 143 lit. a din RA al O.U.G. nr. 195/2002, coroborate cu dispozițiile H.C.L. S6 nr. 4/2010.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale măsurii tehnico-administrative invocate de contestator, vă rugăm să constatați că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel că, operațiunea de ridicare constituie o măsură tehnico administrativă, aplicată printr-un act administrativ, respectiv dispoziția de ridicare și nu printr-un proces verbal de constatare și sancționare contravențională, măsura neavând natura juridică a unei sancțiuni contravenționale complementare, fiind independență de existenta elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de O. G. nr. 2/2001.
De asemenea, potrivit notei de constatare nr._/14.10.2013, întocmită la fața locului de polițistul local, act ce a stat la baza emiterii dispoziției de ridicare, se reține că vehiculul reclamantului era staționat neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului ce semnaliza stația mijloacelor de transport public în regim de taxi, fapt ce a fost constatat cu ajutorul mijlocului tehnic certificat.
Astfel din vizualizarea planșelor fotografice realizate la fața locului de polițistul local rezultă foarte clar staționarea neregulamentară reținută prin dispoziția contestată, indicatorul de semnalizare a stației taxi fiind perfect vizibil.
Totodată, datele relevate de suportul material al mijlocului tehnic certificat atestă faptul că autoturismul reclamantului s-a aflat în stare de imobilizare voluntară pe o perioadă mai mare de 5 minute, respectiv în intervalul orar 13.42-13.49.
În ce privește competența polițistului local de a dispune măsuri tehnice, intimata a precizat că potrivit art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 „în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are următoarele atribuții: constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, avânți dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar. ”
Nu în ultimul rând, intimata a menționat că serviciile de transport public în regim de taxi, contrar susținerilor reclamantului, fac parte, din sfera serviciului de transport public local - așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public, modificată și ale Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi, modificată.
Față de acestea, intimata apreciază că actul administrativ se bucură de prezumțiile de legalitate și veridicitate, prezumții ce nu au fost înlăturate de reclamant.
Pentru aceste motive, intimata a solicitat să se constate că măsura tehnico-administrativă a fost aplicată în mod legal, în conformitate cu hotărârea de consiliu sus menționată, act administrativ cu caracter normativ, ale cărei dispoziții avem obligația de a le aduce la îndeplinire, în sensul acesta polițistul local întocmind dispoziția de ridicare.
În ce privește solicitarea restituirii de către D.G.P.L. S6, cu titlu de taxă pentru ridicarea, transportul si depozitarea autovehiculului staționat neregulamentar, intimata a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, ca urmare a respingerii capătului principal de cerere.
Pentru aceste considerente, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele sale ca neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea dispoziției de ridicare ca temeinică și legală.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 Cod proc. civ., pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, O.U.G nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006 și pe dispozițiile H.C.L. nr. 4/2010.
La data de 01.04.2014, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus la dosar răspuns a întâmpinare.
Prin același compartiment, la data de 14.04.2014, contestatorul a depus cerere modificatoare a capetelor cererii introductive, în sensul că solicită, în principal, anularea procesului verbal . nr._/22.01.2014 și anularea măsurii de sancționare cu 4 puncte amendă în valoare de 320 lei și cu 3 puncte de penalizare, precum și anularea dispoziției de ridicare și obligarea intimatei la repararea prejudiciului material în sumă de 677,32 lei (actualizat cu rata inflației până la momentul plății).
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că anularea dispoziției de ridicare aparține Tribunalului București – Secția C. Administrativ și Fiscal. În condițiile în care măsura tehnico-administrativă nu a fost inclusă în procesul verbal contestat, acesta este lovit de nulitate absolută, deoarece i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia, deoarece a fost lipsit de posibilitatea de a ataca sancțiunea dispusă.
Prin sentința civilă nr. 4130/16.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, instanța a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr.1019/11.02.2015 Tribunalul București Secția a II a Civilă, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza în vederea soluționării conflictului negativ de competență către Curtea de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal, suspendând judecarea cauzei.
Prin sentința civilă nr. 2479/06.10.2015 Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost reînregistrară pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 28.10.2015.
La termenul de judecată din data de 13.11.2015, instanța a respins excepția lipsei plângerii prealabile ca neîntemeiată.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu mijloace materiale de probă (fotografii).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/22.01.2014 (fila 79) s-a constatat săvârșirea de către contestator a contravenției constând în faptul că, la data de 14.10.2013, a staționat neregulamentar cu autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe .. 13B în intervalul orar 13.42-13.49 în stația mijloacelor de transport public local în regim de taxi. Contestatorului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 320 lei.
Instanța mai reține faptul că, la data de 14.10.2013, contestatorul a staționat cu autoturismul în modalitatea indicată în procesul-verbal, astfel cum rezultă din planșele foto aflate la filele 57-58 din dosar.
Totodată, instanța constată că, la aceeași dată, autoturismul condus de contestator a fost ridicat în urma dispoziției de ridicare . nr._/14.10.2013 (fila 54).
Analizând capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal . nr._/22.01.2014, instanța îl apreciază ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul condițiilor de formă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.
Referitor la omisiunea agentului constatator de a consemna măsura ridicării autoturismului în cuprinsul procesului-verbal, instanța reține faptul că această măsură nu a fost dispusă prin procesul-verbal contestat ci prin dispoziția de ridicare, astfel încât neindicarea măsurii ridicării autoturismului în cuprinsul procesului-verbal nu este de natură a afecta legalitatea procesului-verbal.
Referitor la motivul de nelegalitate invocat de către contestator cu privire la aspectul că, în procesul-verbal, nu s-a realizat o descriere suficientă a faptei, instanța constată că nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 este de natură a atrage nulitatea relativă a procesului-verbal numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. Având în vedere faptul că, în cauză, fapta a fost descrisă în mod complet, fiind indicate locul săvârșirii faptei, durata staționării și modalitatea staționării precum și că au fost administrate probe cu privire la împrejurările referitoare la fapta descrisă în procesul-verbal, probe care vor fi avute în vedere de către instanță cu ocazia analizării temeiniciei procesului-verbal, instanța apreciază că acest motiv de nelegalitate nu este întemeiat.
Instanța nu poate reține nici susținerea contestatorului în sensul că procesul-verbal trebuia încheiat de către BPR și nu de către Poliția Locală având în vedere că, potrivit art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, DGPL Sector 6 este competentă să încheie un asemenea proces-verbal.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța apreciază că fapta contestatorului constatată prin procesul-verbal în cauză întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 143 lit. a rap. la art. 142 lit. g din R.A.O.U.G. nr. 195/2002.
În acest sens, instanța constată că, în cauză, contestatorul a staționat în stația mijloacelor de transport public local în regim taxi, consemnările din procesul-verbal fiind susținute de planșele foto ale casetei care a stat la baza încheierii procesului-verbal.
Sub acest aspect, instanța constată că susținerea contestatorului în sensul stația taxi nu este una de transport public local, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată față de dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 38/2003 potrivit cărora transportul în regim de taxi este serviciul de transport public de persoane, bunuri sau mărfuri asigurat contra cost, pe bază de bon client, și realizat în condițiile prezentei legi.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța constată că, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Sub acest aspect, în raport de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, instanța apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate, amenda aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege fiind una proporțională.
În ceea ce privește prescripția executării sancțiunii, instanța constată că, în cauză, au fost respectate dispozițiile art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal încheiat în termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei fiindu-i comunicat contestatorului în termenul de o lună de la data încheierii procesului-verbal. Astfel, instanța constată că fapta a fost constatată la data de 14.10.2013, procesul-verbal a fost încheiat la data d 22.01.2014, iar acesta a fost comunicat contestatorului la data de 13.02.2015, astfel cum contestatorul a recunoscut prin cererea aflată la fila 75 verso.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Analizând capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției de ridicare . nr._/14.10.2013, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii în dosarul nr. 3/2014, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) și art.135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit.b) și art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.(1) lit.d) și alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Instanța constată că, la data redactării prezentei hotărâri, Decizia nr. 9/2015 a fost publicată în M. Of. nr. 526/15.07.2015, astfel încât interpretarea textului legal trebuie să fie conformă deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, chiar de la data intrării în vigoare a normei interpretate.
Or, instanța constată că, în cauză, dispoziția de ridicarea a fost dispusă în baza Hotărârii Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010, iar potrivit deciziei amintite, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere, domeniu reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit principiului legalității, este interzis ca prin acte normative care aparțin sferei secundum legem să se modifice sfera legislației primare prin completări, omisiuni sau restricții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o reglementare specială ce conține norme specifice obiectului său de reglementare și se completează în ceea ce privește constatarea contravențiilor, conform art. 93 alin. (5) din acest act normativ, cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, modificată și completată.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, se prevede la art. 2 alin. (1) că „prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate", iar la alin. (2) se prevede în mod expres că „prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului".
Atâta timp cât Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu reglementează o procedură de ridicare a autovehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, a reglementa această procedură printr-o hotărâre a consiliului local ar însemna, pe de o parte, a nerespecta dispozițiile legale în materie de competență și, pe de altă parte, a adăuga la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, modificată și completată, ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile de consiliu local nu pot adăuga sau completa dispozițiile unui act juridic normativ cu forță juridică superioară.
În consecință, Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010, având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate/oprite neregulamentar a fost adoptată cu depășirea competenței ce revenea autorităților administrației publice locale și este contrară actelor normative cu forță juridică superioară.
Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a dispozițiilor cuprinse în Cap. IX - „Atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, modificată și completată și din coroborarea acestor prevederi cu cele cuprinse în Legea nr. 215/2001, republicată și Legea – cadru a descentralizării administrației publice locale nr. 195/2006.
Astfel, în cuprinsul Cap. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată sunt delimitate competențele (atribuțiile) autorităților administrației publice centrale și ale celor locale în materia supusă reglementării prin acest act normativ.
Pe baza acestor delimitări se poate identifica, în privința autorităților administrației publice locale o competență specială, circumscrisă atribuțiilor expres și limitativ prevăzute de art. 128 alin. (1) din ordonanță.
Prin alin. (1) lit. d) al acestui text, în privința autorităților administrației publice locale există o competență de reglementare de nivel secundum legem, cu avizul poliției rutiere, în ceea ce privește regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferitele categorii de vehicule, potrivit alin. (1) lit. d).
În ceea ce privește ridicarea și depozitarea în spații special amenajate a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor și subansamblurilor acestora, atribuțiile autorităților administrației publice locale vizează, potrivit art. 128 alin. (1) lit. g) din același act normativ, doar luarea acestor măsuri asupra unor astfel de bunuri devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, administrația publică locală din unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Principiul autonomiei locale, astfel cum este definit de art. 3 alin. (1) din această lege presupune dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă treburile publice, în condițiile legii.
Se observă că potrivit definiției legale, principiul autonomiei locale se conjugă cu principiul legalității care, din perspectiva atribuțiilor (competențelor) autorităților ce realizează autonomia locală presupune stabilirea acestor domenii numai prin lege și doar în limitele legii, dreptul de inițiativă al acestor autorități și, implicit, de reglementare putând viza doar acele domenii care nu sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată: „Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”.
Art. 36 alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din acest act normativ arată că, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile și drumurile publice.
Art. 21 lit. b) din Legea - cadru a descentralizării nr. 195/2006 stabilește, printre competențele exclusive ale autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local.
Potrivit art. 24 lit. d) din același act normativ, autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale privind ordinea și siguranța publică.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit cărora: „Autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe partajate și competențe delegate. Autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în condițiile legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice”.
Prin urmare, în domeniul circulației pe drumurile publice există o competență de reglementare partajată între autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale, competența acestora din urmă existând doar în situațiile prevăzute de art. 128 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată.
Ridicarea și depozitarea a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 constituie, în esență, măsuri de bună administrare a traficului rutier și de restabilire a situației anterioare încălcării ordinii de drept prin săvârșirea contravenției, iar reglementarea acestora nu poate fi detașată de regimul juridic de drept contravențional sub incidența căruia se află fapta săvârșită, sancțiunea principală și, după caz, sancțiunea contravențională complementară cărora le sunt atașate.
În această materie, delimitarea competențelor de reglementare se realizează, pe de o parte, pe baza actului normativ – cadru care le instituie și care, astfel cum s-a demonstrat în precedent, face trimitere la „regulament”, în sensul de regulament de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Pe de altă parte, această delimitare se face și prin raportare la sfera atribuțiilor autorităților administrației publice locale, stabilite prin lege, fie cu titlu de competențe exclusive, fie cu titlu de competențe partajate.
În privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local.
Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret a măsurii, autorității administrației publice locale.
Față ce cele expuse, rezultă că autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico – administrativă privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar.
Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare în această privință, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior.
Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzută prin lege și nici nu-și poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor normelor de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat.
Față de aceste considerente rezultă că dispoziția de ridicare contestată este lovită de nulitate absolută, iar măsura tehnico-administrativă a autovehiculului petentului este lipsită de temei legal.
În consecință, instanța va anula dispoziția de ridicare . nr._/14.10.2013.
Analizând cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata sumei de 677,32 lei actualizată cu rata inflației, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din bonul aflat la fila 34 din dosar, instanța reține că petentul a achitat către S.C. Ilcor Auto Eco S.R.L. suma de 677,32 lei, reprezentând contravaloarea taxei de ridicare, transport, depozitare a autoturismului ridicat, servicii prestate ca urmare a dispoziției de ridicare emise de intimată.
Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța apreciază că, în speță, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei, în temeiul dispozițiilor 1357 N.C.Ci.v.
Astfel, instanța reține că fundamentul angajării răspunderii intimatei în prezenta cauza este determinat de culpa intimatei care a dispus ridicarea autoturismului contestatoarei, în condițiile anterior menționate, dispoziție care a determinat prestarea de către S.C. Ilcor Auto Eco S.R.L. a serviciilor de transport, ridicare și depozitare, servicii a căror contravaloare a fost suportată de către contestator.
Săvârșirea de către intimată a unei fapte culpabile producătoare de prejudicii a fost dovedită implicit, ca urmare a stabilirii caracterului nelegal al măsurii ridicării autoturismului, măsură ce a provocat contestatorului un prejudiciu în cuantum de 677,32 lei, reprezentând suma plătită pentru recuperarea mașinii și care îndeplinește condițiile cerute de lege, respectiv acelea de a fi un prejudiciu cert și încă nereparat..
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și necesitatea reparării integrale a prejudiciului, instanța va obliga intimata să plătească contestatorului suma de 677,32 lei cu titlu de despăgubiri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul R. I. A., CNP_1, domiciliat în Târgoviște, ..E. F. nr.7 . . în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, ., sector 6.
Anulează dispoziția de ridicare . nr._/14.10.2013.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 677,32 lei actualizată cu rata inflației la momentul plății reprezentând despăgubiri.
Respinge capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal . nr._/22.01.2014 ca neîntemeiat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12.2015.
P. GREFIER
Red. L.B./Dact. M.M.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI → |
|---|
