Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 1001/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1001/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1001/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1001
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
JUDECĂTOR: L. E.
GREFIER: A.-R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere în anulare-ordonanță de plată, privind pe reclamanta-creditoare C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta-debitoare B. A. Design S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat reclamanta-creditoare, prin avocat A. N. C., în baza delegației de substituire pe care o depune la dosar și pârâta-debitoare, prin avocat, I. I., în baza împuternicirii avocațiale ./2015, aflată la fila nr. 25 a dosarului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în datele de 03.02.2015 și 05.02.2015, prin serviciul registratură, pârâta-debitoare a depus întâmpinare, după care
În baza art. 131 din noul Cod de procedură civilă instanța pune în discuție verificarea competenței Judecătoriei Sectorului 6 București.
Reclamanta-creditoare, prin avocat, arată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze cauza.
Pârâta-debitoare, prin avocat, arată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze cauza.
Instanța constată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza potrivit art. 1023 al. 4 din noul Cod procedură civilă
Instanța, față de dispozițiile art. 238 din noul Cod de procedură civilă pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Reclamanta-creditoare, prin avocat, estimează durata cercetării procesului la 1 termen.
Pârâta-debitoare, prin avocat, estimează durata cercetării procesului la 1 termen.
Instanța estimează durata cercetării procesului la 6 luni.
La interpelarea instanței, reclamanta-creditoare, prin avocat, arată că a luat cunoștință de întâmpinare de la dosar.
Nefiind formulate alte cereri, nici invocate excepții, instanța acordă cuvântul cu privire la propunerea de probe.
Reclamanta-creditoare, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Pârâta-debitoare, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de părți este pertinentă, concludentă și utilă, în temeiul 1020 din noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 255 și 258 din noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează reclamantei-creditoare și pârâtei-debitoare, proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta-creditoare, prin avocat, solicită admiterea cererii de anulare, astfel cum a fost formulată și motivată, să se constate că hotărârea dată de instanța de fond este neîntemeiată și pe cale de consecință, instanța să admită ordonanța promovată. Solicită să se observe că instanța de fond a respins acțiunea promovată de ea, prin prisma a două aspecte. În primul rând, societatea a fost calificată ca fiind un liber profesionist, deși este o societate comercială și nu poate avea statutul unui liber profesionist (pentru că s-a citat trunchiat din prevederile art. 2520 Cod civil, referitor la faptul că inginerilor, arhitecților li se aplică acel termen de prescripție redus, deși instanța subliniază faptul că în cadrul acestei proceduri nu poate analiza prescripția), însă cu toate acestea analizând această situație, instanța a stabilit că această creanță are un caracter incert, prin prisma faptului că este posibil să fi intervenit această prescripție. Apreciază că din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că această creanță pe care o deține este certă, lichidă și exigibilă. Creanța este certă pentru că există un contract în care s-a stabilit o anumită sumă de bani care fiind stabilită prin contract este lichidă, are un cuantum determinat și este exigibilă deoarece acea sumă de bani trebuia plătită la momentul la care s-a semnat acel proces verbal. La momentul la care s-a semnat procesul verbal de recepție a lucrării trebuia să i se achite suma de bani respectivă. Între părți s-au purtat discuții și față de situația economică (având în vedere faptul că în momentul în care trimite o factură, trebuie plătit TVA-ul pentru factura respectivă), s-a tergiversat emiterea facturii respective către societatea pârâtă. Întrucât toate discuțiile nu au dat niciun rezultat, s-a emis și factura respectivă, însă factura nu a fost primită de către pârâtă (acest lucru nefiind culpa societății creditoare întrucât a făcut dovada că a expediat factura prin poștă, cu confirmare de primire), însă pârâta nu s-a dus să ridice factura de la poștă. Nu se pune problema faptului că factura nu ar fi exigibilă, prin prisma faptului că acea factură nu este semnată și ștampilată. În momentul în care s-a semnat acel proces verbal de recepție a lucrării, pârâta avea reprezentarea faptului că trebuie să achite pentru lucrarea sa. Arată că, deși proiectul, în continuare, nu a fost finalizat nu are nicio relevanță în ceea ce privește obligația de plată. Societatea creditoare s-a obligat prin acel contract să execute o anumită lucrare, iar pârâta trebuia să îi achite suma de bani aferentă acelei lucrări și întrucât ea și-a îndeplinit cele asumate prin contract, era obligatoriu să-și îndeplinească și pârâta, partea sa de contraprestație. Afirmă că se invocă anumite aspecte care nu țin de acest contract, respectiv este invocată o situație legată de o terță persoană care nu o privește și precizează că la momentul la care a fost semnat acest contract, nu s-a pus niciun fel de condiție legată de faptul că acest proiect va merge mai departe, se va stopa ori va rămâne doar în acest stadiu. Pentru considerentele menționate și pentru considerentele din cererea de chemare în judecată, solicită admiterea cererii în anulare și pe cale de consecință, admiterea ordonanței de plată. Solicită cheltuieli de judecată și depune un set de înscrisuri, menționând că reprezintă dovada acestor cheltuieli.
Pârâta-debitoare, prin avocat, solicită respingerea cererii în anulare. Cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii în raport de considerentele reținute de instanța de judecată, arată că în procedura acestei ordonanțe de plată, înscrisurile ar fi trebuit să fie suficiente pentru ca judecătorul să hotărască faptul că trebuie făcută plata. Astfel cum reține și instanța de fond, relațiile dintre părți au fost și sunt mai ample, potrivit contractului, iar obligațiile sunt sinalagmatice, punându-se probleme de prescripție, de remiterea documentelor, de natura obiectului. Este vorba despre o lucrare care presupune și implementarea. Contractul între părți nu presupune numai faptul că a fost făcut proiectul pentru că există și obligații pentru urmărire și implementare. Nu s-a putut face această etapă și din acest motiv au apărut toate problemele cu privire la incertitudinea creanței, pentru că beneficiarul nu a mai primit proiectul european pe care trebuia să îl facă, lucrările nu au mai fost decontate pentru că toate plățile pentru un proiect european trebuie decontate. Problema din punct de vedere al ordonanței și a acestei proceduri sumare prin ea însăși, nu poate conduce ca o parte care emite factura, în condițiile în care se recunoaște (în acest caz, s-a emis factura la intervalul de timp la care s-a emis), factura nereceptată și neprimită, tocmai pe fondul discuțiilor care existau între părți, arată că drepturile procesuale nu au mai fost folosite cu bună credință, potrivit scopului prevăzut de lege și o parte a încercat să denatureze. Cu titlu de exemplu, arată că a fost emisă factura în condițiile respective, au fost puse și niște penalități, instanța urmează să dea o ordonanță de plată, exercițiile bugetare și financiare trecute s-au încheiat, deci bilanțurile și balanțele au fost încheiate, a fost influențat și redus profitul, se generează niște chestiuni care au incidență, de fapt, cu înșelarea evidențelor financiar-contabile cu privire la modul cum se face evidența. Dacă toate raporturile erau la adăpost de orice critică, de orice incertitudine, atunci contractul trebuia respectat în termenii și în stabilimentele lui. Arată că a apreciat esența hotărârii care a cuprins, de fapt, toată chestiunea legată de ordonanța de plată.
Reclamanta-creditoare, prin avocat, având cuvântul în replică, arată că acest contract încheiat între părți nu prevedea urmăriri sau alte chestiuni, ci prevedea foarte clar, proiect de arhitectură, proiect de sistematizare, proiect de arhitectură. Apreciază că era clară atribuția pe care o avea, respectiv să facă un proiect. Afirmă că nu o privea faza de execuție pentru că după ce ar fi existat acest proiect, în baza acestuia se obțineau anumite autorizații și erau problemele pârâtei, reclamanta nemaifiind implicată. Afirmă că nu o priveau nici discuțiile legate de decontarea lucrărilor. Arată că a încheiat cu o societate comercială un contract în baza căruia și-a asumat anumite obligații, iar pârâta, corelativ, avea de făcut plata acestora. Arată că a făcut proiectul, iar pârâta trebuia să plătească suma de 12 000 de euro. Arată că a făcut proiectul de sistematizare, iar pârâta trebuia să plătească suma de_ de euro. Faptul că la momentul la care acest proiect a fost predat și nu a fost plătit, este clar culpa pârâtei, fiind problema sa ce făcea mai departe cu acest proiect.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea în anulare înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 11.12.2014, sub nr._, reclamanta - creditoare C. SRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta - debitoare B. A. DESIGN SRL, emiterea ordonanței de plată împotriva debitoarei și acordarea cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta - creditoarea a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, respingând cererea de emitere a ordonanței de plata și a considerat că sunt trei condiții de admisibilitate a ordonanței de plată,respectiv: a) creanța să constea în plata unei sume de bani; b) creanța să fie certă, lichidă si exigibilă; c) să existe un contract între profesioniști, chiar și în forma simplificată.
Cu privire la pct. b) instanța a considerat că această creanță nu îndeplinește condiția de a fi certă. S-a apreciat că instanța a considerat în mod eronat că ar fi incidente anumite dispoziții legale referitoare la prescripția extinctivă care pun sub semnul întrebării caracterul cert al creanței, astfel că se impune judecarea cauzei pe dreptul comun.
A considerat că, apărările făcute în întâmpinare în prezenta cauză, cu privire la faptul că ar fi intervenit prescripția de un an, nu sunt aplicabile în prezenta speță, având în vedere că respectivul contract de proiectare a fost încheiat între două societăți înființate în baza Legii 31/1990: art. 1. - (1) În vederea desfășurării de activități cu scop lucrativ, persoanele fizice si persoanele juridice se pot asocia și pot constitui societăți cu personalitate juridică, cu respectarea dispozițiilor prezentei legi. (2) Societățile prevăzute la alin. (1) cu sediul în România sunt persoane juridice române.
Astfel, atât creditoarea, cât și debitoarea sunt persoane juridice, acestea nu au statut de liber-profesioniști, astfel cum sunt descriși în art. 2520 alin. 1, pct. 8 Cod civil: “ingineri, arhitecți si alți liber - profesioniști.... ” (Liber-profesioniști pot fi doar cei care își exercită această meserie in mod liber, pe baza unor autorizații de libera practică sau numiri de la organizațiile profesionale, care nu sunt organizați in entități cu personalitate juridică, precum societățile înființate în baza Legii 31/1990.)
Instanța a mai motivat că debitoarea a invocat “forța majoră” și că acest contract a fost imposibil de executat (nu s-ar fi realizat faza de implementare). Hotărârea pronunțată privind aceste motive este netemeinică și nelegală. Forța majoră are o cu totul altă definiție, nu a intervenit niciuna dintre situațiile prevăzute de 1351 din Codul civil, insolvența unei terțe persoane juridice nu este un eveniment extern, imprevizibil absolut invincibil și inevitabil, mai ales un eveniment care să afecteze relațiile dintre cele două părți din prezenta cauză: creditoarea și debitoarea. De altfel, debitoarea a invocat propria culpa că, nu s-a înscris pe tabelul creditorilor la societatea care îi datora bani.
Reclamanta – creditoare a solicitat să se observe că, deși instanța de fond a respins cererea sa, toate cele trei condiții de mai sus, pentru emiterea unei ordonanțe de plată au fost îndeplinite.
Reclamanta-creditoare a considerat că instanța care a pronunțat această hotărâre netemeinică și nelegală, nu a reținut însăși speța dedus judecații. Sub acest aspect, s-a subliniat faptul că s-a încheiat un contract între două societăți: creditoarea și debitoarea din prezenta cauza și s-a convenit să se execute o lucrare de proiectare, contra unui preț. Creditoarea a executat lucrarea, s-a încheiat proces verbal de predare-primire semnat și acceptat de părți, prețul și data plății fiind stabilite în contract. Debitoarea a refuzat plata, invocându-și propria culpă, și anume că societatea la care trebuia aceasta să furnizeze proiectul a intrat în insolvență și că proiectul nu s-a mai implementat.
De asemenea, s-a invocat faptul că acest contract este încheiat doar între creditoare și debitoare, că nu există alte părți în contract și că . beneficiarului debitoarei nu face parte din speța dedusă judecații.
Invocarea culpei proprii de către debitoare, deoarece nu s-a înscris pe tabelul creditorilor și că, nu i s-ar fi plătit lucrarea, nu poate fi imputată societății creditoare. S-a arătat că a executat obligațiile, asumate prin contract cu bună-credință, însă debitoarea refuză plata sumei, invocând motive care nu îi privesc și nu au relații contractuale decât cu debitoarea, care și-a asumat obligația de plata prin contract.
Icco Electric a intrat în insolvență iar debitoarea nu s-a înscris pe tabelul creditorilor, considerând probabil că nici ea nu datorează bani, dacă nu i s-a achitat de către ICCO.
A mai solicitat reclamanta – creditoare să se observe că nicăieri în contractul dintre părți nu s-a prevăzut o condiție a plății încasarea anumitor sume de la ICCO ELECTRIC SRL.
Reclamanta-debitoare a subliniat că sunt doar două părți în contractul care stă la baza relațiilor contractuale dintre cele două societăți: C. SRL și B. A. DESIGN SRL și nu există a treia parte în contract. Nu și-a asumat niciun risc, nu a încălcat nicio obligație asumată. Dacă firma care ar fi trebuit să plătească sume către debitoare a intrat în insolvență, iar debitoarea nu s-a înscris pe tabelul creditorilor, este doar culpa acesteia, însă nimeni nu își poate invoca propria culpă.
S-a apreciat că instanța în mod eronat a invocat faptul că dacă debitoarea nu a primit factura, nu si-a însușit creanța. Nicăieri în contractul dintre părți nu s-a prevăzut că factura trebuie acceptata la plată, mai mult decât atât, plata trebuia făcută la data semnării procesului verbal de predare-primire.
Contractul dintre părți prevede suma de plată și termenul de plată. Astfel, consideră că, se încadrează în prevederile art. 1013 Cod procedură civilă: ...” constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil. ”
S-a semnat un proces verbal de predare-primire a lucrării, din acel moment a început să curgă termenul de plată, indiferent dacă a primit debitoarea factura sau nu a primit-o, considerând că dacă a refuzat plata facturii, nu datorează sume și că nu s-ar fi asumat obligația de plată.
Obligația de plată a sumei și-a asumat-o prin contract suma a fost stabilită la 21.250.00 euro + tva (art. 4 din contract), termenul de plată a fost stabilit ca fiind data de 10.07.2012. conform anexei 2. a punctului 4.2 si a art. 7.2., care prevede că, dacă beneficiarul nu plătește în termen de 15 zile suma datorata, i se aplica penalități de întârziere (0,1% pe zi).
Termenul fiind stabilit, suma fiind stabilită, lucrarea fiind predată cu proces verbal de predare-primire si acceptată de ambele parți (nu exista necesitatea unui alt probatoriu, deoarece înscrisurile fac dovada concreta a existentei debitului) reclamanta – creditoare a considerat că admiterea cererii de emitere a ordonanței de plată este justificată și în consecință a solicitat admiterea cererii în anulare și obligarea debitoarei la achitarea debitului și a penalităților aferente.
La data de 03.02.2015 pârâta – debitoare . SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii în anulare și menținerea, ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 8587/18.11.2014 pronunțată în dosarul_/303/2014 de către Judecătoria Sectorului 6 București.
În motivare, intimata debitoare a arătat că prin considerentele hotărârii judecătorești se face dovada legalității și temeiniciei sentinței cu privire la respingerea cererii formulate pentru emiterea unei ordonanțe de plată.
Potrivit art. 1323 Cod proc.civ. "prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanței de plată precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată’’. Dispozițiile art. 1020 privind Contestarea creanței se aplică în mod corespunzător.
Așa fiind, nu se regăsesc cu trimitere la norma ce reglementează cererea în anulare elemente care să atragă nelegalitatea hotărârii.
Aspectele legate de incertitudinea creanței pentru neexecutarea obligațiilor, respectiv problemele de fond legate de prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune, calificarea lucrării ce se impunea a fi făcută strict și profesional de un arhitect - indiferent de forma în care își exercită profesia, precum și cele legate de suportarea riscului contractual - nu pot constitui temeiuri pentru ca petenta să beneficieze de procedura sumară a Ordonanței de plată în condițiile în care însăși atitudinea petentei relevă că a cunoscut această situație juridică pe care acum o interpretează în favoarea sa.
Totodată susținerile prezentate pe larg în descrierea situației de fapt, în întâmpinarea formulată împotriva cererii de emitere a ordonanței de plată cu trimitere la prevederile dispozițiilor art. 1020 Cod proc. civ. - prin care a contestat îndeplinirea obligațiilor contractuale interdependente, și cele referitoare la suspendarea contractului pe motivul imposibilității executării acestuia (proiectul nefiind pus în practică efectiv), sunt argumente în sprijinul respingerii cererii de emitere de ordonanță de plată.
Pe această cale se impune a se respinge considerațiile legate de caracterul cert al creanței reluate în cererea în anulare.
Ca o consecință, nici susținerile legate de faptul că entitățile nu au statut de liber profesioniști cu trimitere la prevederile art. 2520 Cod civil, nu pot fi intervertite în susținerea împrejurării potrivit căreia creanța ar avea caracter de certitudine.
Instanța de judecată nu a analizat și nu și-a întemeiat soluția de respingere a cererii privind emiterea de ordonanța de plată exclusiv cu trimitere la prev. art. 2520 cod civil - situație față de care nu se poate susține că este temeinic argumentul cuprins în cererea de anulare legat de acest aspect.
Pe de altă parte, starea de insolvență a unei persoane juridice care era beneficiara lucrării constituie o împrejurare ce nu poate fi negată pe raportul obligațional dintre părți și suportarea riscului contractual numai de către reclamanta - creditoare.
Și sub acest aspect caracterul cert al creanței și suportarea riscurilor nu poate fi tratată în cadrul procedurii sumare a Ordonanței de plată.
S-a apreciat că în mod judicios instanța a respins cererea în emiterea ordonanței de plată.
În ceea ce privește executarea obligațiilor contractuale raportată la starea reținută de instanța de fond, în lipsa unui probatoriu complex, nespecific procedurii ordonanței de plata nu se poate analiza în ce măsură executarea integrală și corespunzătoare a tuturor obligațiilor a devenit imposibilă atât pentru proiectantul general cât și pentru proiectantul prestator pentru lucrarea de drumuri, ambii înregistrând o pagubă prin neimplementarea proiectului.
Nu poate fi ocolită pe cale de apărare excepția de imposibilitate a executării în întregime a contractului atâta vreme cât faza de implementare și prestările de serviciu corespunzătoare fazei de implementare nu an fost efectuate.
Situația de fapt concretă ce a fost supună controlului judecătoresc pe fondul cauzei nu se circumscrie domeniului de aplicare al procedurii simplifícate a ordonanței de plată, astfel cum acest domeniu este configurat prin dispozițiile art.1013 și urm. Cod proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța urmează să rețină că Factura fiscală nr. 118 din 07.07.2014 pentru suma de 115.668 lei nu a fost semnată și nici ștampilată de către debitoare.
În cadrul procedurii Ordonanței de plată simpla verificare a înscrisurilor depuse de părți trebuie să fie suficientă pentru a constata evidența unei creanțe și a aplica astfel procedura simplificată a ordonanței de plată acest fapt raportat la situația de fapt nefiind posibil.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1023, art. 1020 Cod proc. civ.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține și constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8587/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2014, instanța a calificat excepția prescripției dreptului material la acțiune ca apărări în cadrul procedurii ordonanței de plată, a respins excepția lipsei procedurii prealabile ca neîntemeiată, a respins cererea privind emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . SR ca neîntemeiată, a respins cererea creditoarei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea debitoarei de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat creditoarea la plata acestora către debitoare în cuantum de 2000 de lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Părțile prezentului litigiu au încheiat contractul de proiectare nr. 28/11.05.2012. La data de 07.07.2014 creditoarea a emis factura fiscală nr. 118 pentru suma de 115.668 lei, care nu a fost semnată și nici ștampilată de către debitoare.
Potrivit art. 1013 Cod procedură civilă, „prevederile prezentului titlu (titlul IX Procedura ordonanței de plată) se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege. Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentului titlu creanțele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență. Prin autoritate contractantă, în sensul alin. (1), se înțelege: a) orice autoritate publică a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acționează la nivel central, regional sau local; b) orice organism de drept public, altul decât cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații: (i) este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a); (ii) se află în subordinea sau este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a); (iii) în componența consiliului de administrație ori, după caz, a consiliului de supraveghere și directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a); c) orice asociere formată de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b)”.
Ca atare, textul legal stabilește condiții speciale de admisibilitate a unei cereri întemeiate pe procedura ordonanței de plată. O primă condiție este aceea potrivit căreia creanța să constea în plata unei sume de bani, cea de-a doua condiție este dată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile și a treia este dată de existența unui contract încheiat între profesioniști, chiar și în formă simplificată.
Analizând creanța creditoarei, instanța a considerat că nu este îndeplinită condiția caracterului cert al acesteia.
Conform disp. art. 662 alin. 2 C.proc.civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Astfel cum a invocat și debitoarea prin întâmpinare, în privința creanței sunt incidente dispozițiile legale referitoare la prescripția extinctivă. Deși instanța nu poate analiza în cadrul procedurii sumare a ordonanței de plată prescripția dreptului material al acțiunii (aceasta putându-se realiza doar în cadrul unui litigiu privind fondul dreptului), a considerat că aplicabilitatea acestor dispoziții influențează caracterul cert al creanței creditoarei (care nu este îndeplinit).
De asemenea, debitoarea a formulat susțineri privind intervenirea forței majore, suspendarea contractului și imposibilitatea executării în totalitate a contractului (pentru că nu s-a executat faza de implementare, proiectul nu a fost pus în practică efectiv).
Simpla verificare a înscrisurilor depuse de părți trebuie să fie suficientă pentru a constata evidența unei creanțe și a aplica astfel procedura specială a ordonanței de plată. Or, față de contestarea îndeplinirii obligațiilor contractuale, această verificare nu este lămuritoare. Interdependența obligațiilor reciproce într-un contract sinalagmatic și efectele specifice ale acestei particularități fac dificilă reținerea caracterului cert al creanței, în absența unui probatoriu complex.
Instanța a reținut că debitoarea nu și-a însușit creanța creditoarei în condițiile legii și creanța nu are un caracter cert.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate pe calea cererii în anulare, instanța reține caracterul neîntemeiat al acesteia întrucât, având în vedere aspectele invocate în contestarea creanței de către debitor, pentru lămurirea raporturilor dintre părți este necesară administrarea unui probatoriu complex, incompatibil cu procedura sumară a ordonanței de plată.
Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea în anulare.
Analizând cererea formulată de pârâta-debitoare privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța, față de dispozițiile art. 453 și art. 452 Cod procedură civilă, reține caracterul neîntemeiat al acesteia constatând că pârâta-debitoare nu a făcut dovada efectuării unor atare cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea în anulare formulată de reclamanta–creditoare C. SRL, cu sediul ales in B., ., ., la Cabinet avocat B. J.- E., J_, CUI:_, în contradictoriu cu pârâta-debitoare B. A. DESIGN SRL, cu sediul în București, Aleea Pravat, ., ., J_, CUI:_.
Respinge cererea pârâtei-debitoare de obligare a reclamantei-creditoare la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Red. R.S./Thred. M.G.
4 ex./2015
| ← Anulare act. Sentința nr. 998/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1073/2015. Judecătoria... → |
|---|
