Pretenţii. Sentința nr. 1024/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1024/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1024/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1024
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE T. I. L.
GREFIER T. C.-I.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâții T. O. M. și C. A. C..
Dezbaterile părților au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, a amânat pronunțarea pentru azi, 09.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
La data de 03.09.2014, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București a fost înregistrată, sub nr._, cererea reclamantei .., în contradictoriu cu pârâții T. O. M. și C. A. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea paraților în solidar la plata următoarelor sume de bani:
• 259.83 lei, reprezentând contravaloarea marfa livrata conform facturilor fiscale anexate la prezenta cerere ;
• 537.85 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate conform contractului de vânzare cumpărare ; In acest sens s-a anexat tabelul privind calculul penalităților ;
• cheltuieli de judecată în cuantum de 63.31 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că aceasta, în baza raporturilor comerciale, și-a îndeplinit obligația de a livra mărfuri la locul, la termenul și în condiții de calitate către debitorul principal, conform facturilor fiscale anexate la prezenta cerere, principala obligație a pârâtului fiind aceea de a achita prețul în termen de 30 zile de la data emiterii facturii, neplata acestuia în termenul expres stipulat atrăgând după sine penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere. Penalitățile vor fi calculate delimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata.
Reclamanta a învederat instanței că raporturile comerciale cu reprezentanții de vânzări directe se derulează în baza înregistrării unor documente (fișa de înscriere, contract de vânzare cumpărare), însoțite de copia cărții de identitate a titularului, respectiv a fidejusorului.
Reclamanta a mai menționat că plasarea comenzilor se poate efectua prin fax, telefonic, sau accesând modulul Comenzi-on-line, direct de reprezentant, marfa fiind livrată prin intermediul programului « Livrare la domiciliu », prin firma de curierat, în acest sens anexând la dosar adresa emisă de firma de curierat care atestă livrarea mărfii conform facturilor fiscale.
Reclamanta a solicitat instanței să aprecieze, în conformitate cu art. 4.6. din contractul de vânzare cumpărare, conform căruia în cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii și a facturii, aceasta manifestare de voință este considerată ca fiind o acceptare tacita a facturii, că parata a recunoscut tacit debitul, acceptând indirect facturile în litigiu, fapt care rezulta din atitudinea sa, care prin rămânerea în pasivitate pe tot parcursul derulării procedurii de recuperare a creanței ( discuții telefonice,) nu a contestat cuantumul sumei datorate, dar și din prevederile art. 4.6 din contract conform. căruia « În cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii și a facturii, acesta manifestare de voința este considerată ca fiind o acceptare tacită a facturii. »
Reclamanta a mai menționat faptul că având în vedere, conform căruia art. 1270 alin. 1 Cod Civil: « contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante », acesta trebuind a fi executat cu bună credința, și a solicitat instanței să aprecieze față de împrejurarea că, în materia obligațiilor de rezultat cum este și cazul obligației de a plăți o sumă de bani, că debitorul, deși a beneficiat de serviciul în litigiu nu a achitat la scadența contravaloarea integrală a facturilor emise, încălcând astfel dispozițiile art. 1270 alin. 1.
Reclamanta a mai menționat că a depus diligențele necesare în vederea rezolvării litigiului pe cale amiabilă prin INVITAȚIE LA MEDIERE, conform Legii nr.192/ 2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Medierea permite găsirea de către părți, cu ajutorul mediatorului, a unei soluții creative și eficiente de rezolvare a conflictului prin care nimeni nu pierde, toate părțile câștigă.
Astfel, la data stabilită de reclamantă conform invitației la mediere părțile invitate nu au transmis prin niciunul din mijloacele indicate în invitație confirmare pentru acceptarea medierii conform Procesului verbal întocmit de Birou Mediator si anexat la prezenta acțiune. Astfel, . a stabilit soluționarea litigiului prin instanța de judecata, conform Certificatului de informare întocmit de Birou Mediator, anexat la prezenta acțiune.
Totodată, a precizat că în temeiul art. 7 pct. 4 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat intre ., în calitate de vânzător și debitorul principal, în calitate de cumpărător, părțile contractante au convenit ca în cazul neîndeplinirii în termen a obligației de plată debitorul să achite în afara sumei datorate, penalități pentru fiecare zi de întârziere. Prin urmare, reclamanta a solicitat instanței să aprecieze că părțile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului în cazul executării cu întârziere a obligației de către debitor, prevăzând astfel în contract o clauza penală conform art. 1538. A menționat că în temeiul acestei convenții creditorul este îndreptățit să pretindă debitorului atât executarea obligației principale, cât și clauza penală.
Reclamanta a mai solicitat instanței să aprecieze existența prezumției de solidaritate si asupra fidejusorului, având în vedere prevederile art. 10 alin. 2 din contractul de vânzare cumpărare coroborat cu prevederile art. 2280 Cod civil, conform căruia " Fideiusiunea este contractul prin care o parte, fideiusorul, se obligă față de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligațional calitatea de creditor, să execute, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remunerații, obligația debitorului dacă acesta din urmă nu o execută”, vânzătorul fiind în drept să urmărească și pe fideiusor în scopul executării creanței sale pentru întreaga sumă datorată. În acest scop, reclamanta a arătat că s-a încercat soluționarea litigiului atât prin notificarea garantului în speranța recuperării datoriei astfel încât sa nu fie nevoită să apeleze la instanța de judecată, însă fără niciun rezultat .
În drept, au fost invocate disp.art 1516, 1530, 2280, 2300 C.civil, 662 C.pr.civ. și practica judiciară în spețe similare.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 223 alin. 3 C.pr.civ.
Au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: Contract de vanzare cumpărare, Proces verbal conform ART. 2 din Legea nr.192/ 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, Certificat de informare pentru ., Facturi fiscale, Calcul penalități de întârziere, Adresa emisa de firma de curierat care atesta livrarea mărfii, Practica judiciară în spețe similare;
Cererea a fost legal timbrată. (f. 3 din dosar).
A fost depus la dosar interogatoriul formulat de reclamantă spre a fi luat pârâților.
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu au propus probe în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 23.01.2014 între reclamantă în calitate de vânzător și pârâta T. O. M. în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul cadru de vânzare-cumpărare nr._/23.01.2014 având ca obiect achiziționarea de către cumpărător a unor produse din gama de produse comercializată de vânzător în sistem de vânzare directă. Conform art. 4.1. contractul a fost încheiat pe o durată inițială de un an de zile. Potrivit art. 10.4 instanța reține că în vederea garantării obligațiilor născute din contractul de vânzare încheiat între părți, pârâtul C. A. și-a asumat calitatea de fidejusor, acesta fiind obligat în solidar cu pârâta T. O. M. la executarea obligațiilor sale.
În temeiul acestui contract pârâta a achiziționat produse în valoare de 264,46 lei astfel cum rezultă din factura fiscală nr. INF I297022 din data de 03.04.2014 recepționată împreună cu produsele livrate împreună cu aceasta conform dovezii de primire semnată de pârâtă de la fila nr. 12.
Instanța constată că potrivit art. 1270 C.civ. contractul are putere de lege între părți, iar potrivit art. 1516 alin. 1 C.civ. creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar potrivit art. 1516 alin. 2 C.civ. în caz de neexecutare nejustificată a acesteia, creditorul are dreptul la executarea silită în natură a obligației contractuale.
Instanța constată că potrivit art. 3 și 5.2. din contract, pârâta are obligația de plată a produselor achiziționate în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturilor fiscale. Având în vedere faptul că acest termen a expirat, instanța constată că s-a născut în patrimoniul pârâtei obligația de a achita suma de 264,46 lei. Având în vedere faptul că pârâta T. O. nu a făcut dovada stingerii acestei obligații sau a existenței unei cauze justificate de neexecutare a acestei obligații, instanța constată că acesteia îi incumbă plata sumei de 264,46 lei către reclamantă. De asemenea, având în vedere faptul că pârâtul C. A. s-a obligat față de reclamantă în calitate de fidejusor la executarea obligațiilor asumate de pârâta T. O., instanța reține că această obligație de plată a sumei de 264,46 lei îi incumbă și pârâtului C. A., cei doi debitori fiind ținuți în solidar față de reclamantă.
În ceea ce privește obligația de plată a penalităților, instanța reține că în cererea formulată, reclamanta a pretins penalități în cuantum de 1% pe zi de întârziere pentru neplata la termen a debitului de 264,46 lei potrivit dispozițiilor art. 7.4 din contract.
Instanța reține însă, că aceste clauze contractuale trebuie interpretate în lumina dispozitiilor Legii nr. 193/2000, cu modificari privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori, in vigoare la momentul incheierii conventiei intre partile in litigiu. Conform art 1 alin 3, se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in intelegerile realizate cu consumatorii.
Este considerata clauza abuziva, potrivit art. 4 din acelasi act normativ, orice prevedere contractuala care nu a fost negociata direct, nedand posibilitatea cosumatorului de a influenta natura ei si care creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in defavoarea consumatorului si incalcand principiul bunei-credinte.
Astfel, aceasta dispozitie ocroteste interesele consumatorului, in sensul acordarii posibilitatii de a negocia de pe pozitii de egalitate clauzele contractuale, fiind, totodata, o expresie a manifestarii efective ( reale ) a libertatii de vointa.
Or, clauza inserata in art 7.4 din contract, nu satisface in intregime cerintele unei clauze conforme cu dispozitiile legale si principiul bunei credinte. Aceasta, intrucat, pe de o parte, debitoarea nu a putut influenta continutul acesteia, avand in vedere ca respectiva conventie reprezinta un contract tip, care contine clauze prestabilite, in mod unilateral de creditoare. Pe de alta parte, prevederea in discutie produce un dezechilibru grav intre situatiile partilor, in defavoarea debitoarei, caci stabileste o raspundere unilaterala, obligand-o doar pe debitoare la plata de penalitati in caz de neexecutare sau executare cu intarziere, insa nu si pe creditor. De asemenea, practica de a introduce actiunea la mai mult de un an de la data scadentei facturii, solicitand pentru aceasta perioada plata de penalitati, precum si penalitati in continuare, este in mod evident contrara principiului bunei credinte in relatiile comerciale.
In aceste conditii, vazand si dispozitiile literei i) din anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000, care enumera cu titlul exemplificativ tipuri de clauze abuzive, printre care si cea privind obligarea consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, instanta apreciaza ca obligatia debitoarei de a plati penalitati ., ajungandu-se la o valoare ce depaseste de mai bine de două ori valoarea debitului ( cuantum ce nu este justificat de prejudiciul efectiv suferit de creditor) reprezinta o clauza abuziva ce vatama interesele consumatorului-debitor.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută totală a clauzelor abuzive mai sus-menționate. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia. Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora. În acest sens, în hotărârea Murciano Quintero C-240/98 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Din modul de redactare a contractului, care în fapt este un contract de adeziune, pârâta neavând niciun rol activ în negocierea clauzelor, reiese în mod evident că aceasta nu a avut posibilitatea efectivă de a influența natura clauzelor inserate. Față de aceste motive, instanța apreciază că art. 7.4 din contract, prin care se prevede că se vor percepe penalități în cuantum de 1% pe zi de întârziere reprezintă o clauză abuzivă, motiv pentru care nu îi va reține incidența în cauză. Asupra efectelor ineficacității, instanța reține că în hotărârea, Banco Espanol de Credito SA, C-618/10, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, însă fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.
În consecință, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâții la plata către reclamantă, în mod solidar, a sumei de 259,83 lei reprezentând contravaloarea produselor dobândite de pârâtă conform facturii fiscale nr. I297022/03.04.2014 și va respinge cererea de obligare a pârâților la plata sumei de 537,85 lei ca neîntemeiată.
Reținând culpa procesuală a pârâților, în temeiul art. 453 alin. 1 C.p.c. instanța îi va obliga pe aceștia și la plata sumei de 63,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta .., cu sediul în Ploiești, ., ., în contradictoriu cu pârâții T. O. M., cu domiciliul în București, .. 58, .. 1, . și C. A. C., cu domiciliul în București, .. 58, .. 1, . .
Obligă pârâții la plata către reclamantă, în mod solidar, a sumei de 259,83 lei reprezentând contravaloarea produselor dobândite de pârâtă conform facturii fiscale nr. I297022/03.04.2014.
Respinge cererea de obligare a pârâților la plata sumei de 537,85 lei ca neîntemeiată.
Obligă pârâții, în mod solidar, la plata către reclamantă a sumei de 63,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2015.
PREȘEDINTE,
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1047/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1027/2015.... → |
|---|
