Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 1176/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1176/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1176/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1176/2015
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Judecător V. B.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. R. S.R.L. și pe pârâta D. S.A., având ca obiect anulare somație de plată ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u. - cerere în anulare.
La apelul nominal efectuat în ședința publică a răspuns reclamanta, prin av. M. I., lipsă fiind pârâtul.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța pune în discuție verificarea competenței sale.
Reclamanta, prin reprezentant, apreciază că Judecătoria Sector 6 este competentă să soluționeze prezenta cerere, având în vedere disp. art. 1023 din NCPC, precum și prevederile referitoare la competența Judecătoriei și competența alternativă care a fost stipulată în contractul încheiat între părți.
Instanța, având în vedere prev. art. 1023 alin. 4 din NCPC, apreciază că este competentă, general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere în anulare, având în vedere că hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea în anulare de față a fost pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.
Instanța acordă cuvântul asupra fondului cererii.
Reclamanta, prin reprezentant, solicită instanței admiterea cererii în anulare așa cum a fost formulată, obligarea debitoarei la plata debitului restant și a penalităților de întârziere așa cum au fost precizate în cererea de chemare în judecată inițială. Arată că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile admisibilității ordonanței de plată, respectiv părțile sunt profesioniști, litigiul emană în baza unui contract. Menționează că a fost îndeplinită procedura prealabilă a somației în urma căreia debitoarea nu a avut nicio reacție. Precizează că deține o creanță certă, lichidă și exibilă. Arată că facturile în sumă de 4 365, 18 lei au fost emise în baza unui contract încheiat între părți în anul 2011, iar în cuprinsul fiecărei facturi sunt menționate datele de identificare ale pârâtei, dovadă că erau emise acesteia, iar nu sucursalei.
Cu privire la precizările pârâtei din întâmpinare referitoare la faptul că facturile au fost trimise sucursalei, iar nu acesteia, arată că nu poate fi imputată reclamantei o culpă contractuală și nici pârâta nu se poate exonera de la răspundere motivând că facturile nu erau adresate ei, ci unei sucursale, din moment ce contractul a fost încheiat cu aceasta, iar facturile erau adresate direct. Faptul că facturile erau adresate direct, iar faptul că reprezentanții legali ai pârâtei nu au avut mandat la încheierea contractului sau la efectuarea comenzilor, preluarea mărfii și a buteliilor sau la semnarea facturilor și la avizul de expediție, nu poate fi opozabil din moment ce reclamanta nu a fost înștiințată despre acest aspect.
Menționează că în cuprinsul cererii în anulare a precizat statutul juridic al unei sucursale și care sunt obligațiile și drepturile acesteia. Arată că facturile au fost emise și marfa a fost preluată strict în baza unor comenzi prealabil scrise, cuantumul penalităților și al sumelor din facturi au fost stabilite și determinate conform contractului, facturile au fost semnate, implicit acceptate la plată și necontestate în niciun fel, fiind scadente. Solicită instanței admiterea cererii în anulare a ordonanței de plată, obligarea pârâtei la plata sumelor astfel cum au fost solicitate inițial prin cererea de chemare în judecată și anularea încheierii pronunțată de Judecătoria Sector 6 prin care a fost respinsă ordonanța de plată. Arată că solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în sumă de 200 lei.
Apreciază că sunt suficiente înscrisurile aflate la dosar, nefiind necesare probe suplimentare în dovedirea celor susținute, respectiv expertiză contabilă sau proba cu interogatoriul. Arată că încheierea contractului, comenzilor scrise prealabile, preluării mărfii, emiterii facturii, semnării acestora și neachitarea lor, sunt suficiente pentru a demonstra caracterul cert, lichid și exigibil al creanței deținute.
Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 1 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cererii în anulare de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 30-10-2014, sub nr._/303/2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, creditoarea S. ROMÂNIA S.R.L. a chemat în judecată pe debitoarea D. S.A, în vederea emiterii ordonanței de plată aferentă sumei de 4.843,48 lei, din care: 4.365,18 lei reprezentând marfă neachitată și chirie butelii, conform facturilor fiscale precizate în extrasul anexat, 478,30 lei reprezentând penalități de întârziere conform art. 2.3 din contractul de vânzare-cumpărare gaze industriale și închiriere recipienți nr. 97 CJ/08.02.2011 calculate până la data de 28.10.2014, prin hotărârea pronunțată urmând a obliga debitoarea la plata penalităților până la data achitării efective a debitului restant, a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată (taxa de timbru și onorariu avocat) ocazionate de acest proces.
În fapt, a arătat că între părți s-au derulat relații economice în cursul anilor 2011-2014, conform contractului reînoit nr. 97 CJ/08.02.2011 și a fișei de client. Urmare acestor relații, au fost livrate debitoarei butelii încărcate cu gaze tehnice industriale, pentru care s-au emis facturi fiscale și s-au încheiat procese-verbale de predare-primire și avize expediții pentru fiecare livrare.
Pe parcursul derulării raporturilor comerciale, creditoarea a livrat debitoarei astfel de recipienți încărcați cu gazul industrial facturat, aceste bunuri fiind returnate după golire. La finalul fiecărei facturi, precum și pe avizul de expediție se face un rezumat al soldului de ambalaje la data respectivă, sold însușit de debitoare prin semnătură.
Prin somația emisă către debitoare (nr. 612/16.07.2014), acesteia i s-a pus în
vedere să plătească suma datorată la data respectivă și anume contravaloarea facturilor ce reprezentau marfa (gazul tehnic) și chiria ce nu au fost achitate în totalitate.
Astfel, 4 facturi fiscale au rămas neachitate de către debitoare, respectiv facturile nr._/09.12.2013,_/12.12.2013,_/29.01.2014,_/04.04.2014,_/30.05.2014, toate în valoare restantă de plată 4.365,18 lei.
Facturile reprezintă contravaloarea mărfii neachitată, precum și contravaloarea chiriei pentru recipienții nerestituiți după golire, chirie calculată conform art. 3.7 din contract.
Deși facturile au fost acceptate la plată, unele din acestea au fost achitate parțial, iar altele deloc. În toate cazurile nicio factură nu a fost refuzată la plată și nici contestată.
Un argument în plus că facturile au fost acceptate la plată este referatul debitoarei nr. 327/04.04.2014 prin care înaintează un angajament de plată și solicită să îi livreze creditoarea marfa comandată în condițiile în care recunoaște că la data de 07.04.2014 avea deja o restanță de 1.953,75 lei. Deși creditoarea a fost de acord cu livrarea mărfii și în aceste condiții în care debitoarea era datoare aceasta nu și-a respectat angajamentul, neefectuând plata promisă.
Prin somația nr. 612/16.07.2014 emisă către debitoare, acesteia i s-a pus în vedere să plătească suma datorată la data respectivă și anume contravaloarea facturilor dar aceasta nu a avut nicio reacție.
În cauză se va face și aplicarea art. 2.3 din contract prevede că “orice întârziere în ceea ce privește termenul de plată (scadența este în termen de 45 de zile de la data emiterii facturii) se va penaliza cu 0,06% pentru fiecare zi de întârziere până la data achitării integrale a sumei datorate”, astfel încât a solicitat instanței obligarea debitoarei la plata acestor penalități de întârziere în cuantum total de 478,30 lei, întrucât termenul de 45 de zile de la data emiterii facturilor s-a scurs.
În realitate, facturile au fost emise cu o perioadă de scadență de 90 de zile, în urma unor negocieri verbale dintre reprezentanții creditoarei de la punctul de lucru din Cluj-N., jud. Cluj și reprezentanții debitoarei care învederau frecvent că nu au cum să achite în termen facturile. Practic le-au fost acordate o scutire cu încă 45 de
zile la calculul penalităților. Calculul penalităților în cauza de față a fost făcut având deci în vedere un termen de 90 de zile de scadență de la data emiterii facturilor.
Penalitățile sunt calculate până la data de 28.10.2014 conform modului de calcul - suma restantă x nr. zile întârziere x 0,06%, respectiv factura nr. 002I1302206/09-12-2013, pentru suma de 2051,90, sumă rămasă 499,13, data scadenței 09-03-2014, zile întârziere 233, penalități (suma rămasă x nr. zile x 0,06%) fiind de 69,77 lei; factura nr. 002I1302236/12-12-2013, pentru suma de 1454,63, sumă rămasă 1454,63, data scadenței 12-03-2014, zile întârziere 230, penalități (suma rămasă x nr. zile x 0,06%) fiind de 200,73 lei; factura nr. 002I1400156/29-01-2014, pentru suma de 1170,51, sumă rămasă 1170,51, data scadenței 29-04-2014, zile întârziere 182, penalități (suma rămasă x nr. zile x 0,06%) fiind de 127,81 lei; factura nr. 002I1400615/04-04-2014, pentru suma de 2421,35, sumă rămasă 1179,81, data scadenței 03-07-2014, zile întârziere 113, penalități (suma rămasă x nr. zile x 0,06%) fiind de 79,99 lei, rezultând un total de 478,30 lei.
A solicitat totodată obligarea debitoarei la plata în continuare a penalităților până la data achitării efective a debitului restant.
A menționat că debitoarea a acceptat facturile fiscale emise de creditoare și a semnat toate procesele-verbale de predare a recipienților în care a fost livrată marfa, dar, deși a fost somată să-și achite restul de obligații, aceasta nu s-a conformat. O dovadă a faptului că marfa a fost consumată și facturile neachitate este faptul că recipienții în care aceasta a fost livrată au fost restituiți goi, precum și angajamentul asumat,
A arătat că a încercat să rezolve pe cale amiabilă diferendul creat cu debitoarea în legătură cu neachitarea facturilor fiscale, în acest sens creditoarea trimițând debitoarei somația nr. 612/16.07.2014.
Față de aspectele mai sus arătate, a solicitat să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată, prin care să se stabilească obligarea debitoarei la plata sumei de 4.843,48 lei din care:
a) 4.365,18 lei reprezentând marfa neachitată și chirie butelii, conform facturilor fiscale anexate,
b) 478,30 lei reprezentând penalități de întârziere conform art. 2.3 din contractul de vânzare-cumpărare gaze industriale și închiriere recipienți nr. 97 CJ/08.02.2011 calculate până la data de 28.10.2014. a solicitat acordarea, în continuare, a penalităților, până la data achitării efective a debitului restant.
A arătat că, creanța pe care o are împotriva debitoarei este certă (această condiție rezultând atât în mod expres cât și în mod tacit), lichidă (câtimea ei fiind determinată prin însăși facturile emise și acceptate) și exigibilă (scadența a ajuns la
termen iar în relațiile dintre profesioniști obligațiile asumate trebuie să fie executate de îndată). Faptul că marfa (gazul tehnic) a fost consumat rezultă din însăși restituirea recipienților goliți.
A menționat că, în conformitate cu art. 6.3 din contractul de vânzare - cumpărare, a fost stabilit de comun acord între părți ca, în caz de litigiu, competența teritorială a instanței să fie cea de la sediul reclamantului, în speță Judecătoria Sector 6 București, creditoarea având sediul în acest sector, conform datelor de mai sus.
A precizat că informațiile furnizate prin cererea de chemare în judecată sunt singurele informații pe care le deține cu privire la debitoarea D. S.A.
În drept a invocat dispozițiile art. 662, 1013-1024 Cod procedură civilă, art. 1270 Cod Civil, și următoarele, art. 1538 Cod Civil.
Ca probe a solicitat: înscrisuri, orice altă probă a cărei necesitate de administrare ar rezulta din dezbateri.
La dosar, creditoarea a depus următoarele înscrisuri: certificat constatator pentru societățile creditoare și debitoare, somație, notă inventar, confirmare de primire, referat, corespondență email, fișă debitoare, contractul de vânzare-cumpărare gaze industriale și închiriere recipienți, anexa 1 la contractul de vânzare – cumpărare, actul adițional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare, două facturi, proces verbal de predare-primire din 09-12-2013, trei facturi, proces verbal de predare primire din 12-12-2013 și 8 facturi.
În temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea și în lipsă.
La data de 14-11-2013, creditoarea s-a conformat dispozițiilor instanței cuprinse în citația emisă la 04.11.2014 și a depus la dosarul cauzei în 2 copii conforme cu originalul de pe factura fiscală nr._/28.08.2014. De asemenea, a precizat că valoarea cheltuielilor de judecată pe care le solicită în prezentul litigiu este de 720,8 lei (onorariu avocat 520,8 lei TVA inclus și 200 lei taxa de timbru). În acest a arătat că a anexat alăturat copie de pe factura nr. 506/25.07.2014 și extrasul de cont privind plata aferentă.
La data de 28-11-2014, debitoarea D. S.A., a depus întâmpinare față de acțiunea formulată de creditoarea . în legătură cu plata sumei de 4.365, 18 lei reprezentând c/val facturi fiscale, respectiv 478, 30 lei reprezentând penalități de întârziere, solicitând respingerea acțiunii pe motive de netemeincie și nelegalitate, invocând următoarele:
Excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei sect. 6 București, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 1015 coroborat cu art. 107 alin. 1 din Codul de procedura civilă, instanța competentă este cea de la domiciliul pârâtului, prin urmare consideră că Judecătoria Mediaș este competentă în soluționarea cauzei. Potrivit prevederilor art. 1013 Cod proc civilă, ordonanța de plată se referă la creanțe certe, lichide și exigibile reprezentând obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil. Așa cum rezultă din textul contractului, acesta a fost încheiat cu Sucursala Foraj a . care nu avea personalitate juridică, nu putea angaja societatea și a fost radiata cu data de 17.01.2014. Facturile nu poartă mențiunea «conform contract nr» nu se poate face legătură între facturile emise și contractul încheiat, o parte din ele au fost emise după data radierii Sucursalei Foraj și nu există o comandă a debitoarei prin care să se solicite un anumit număr de butelii/recipiente și pe o perioadă stabilită.
Pentru aceste motive, debitoarea consideră că pretențiile creditoarei nu sunt certe, lichide șl exigibile, întrucât ele nu rezultă din înscrisuri însușite de părți.
Creditorul poate solicita instanței obligarea la plata a debitorului, dacă sunt îndeplinita cumulativ următoarele condiții: există o creanța certă, lichidă și exigibilă; creanța reprezintă obligații de plată a unor sume de bani; obligațiile sunt asumate prin înscris însușit de părți.
Creanța este certă atunci când existența ei este neîndoielnică, existența să rezulte din însuși actul de creanță sau chiar din alte acte recunoscute de debitor. Caracterul cert al creanței trebuie analizat însă și în raport cu izvorul său, pentru a se stabili în concret dacă suma este datorată.
Creanța este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constata ... sau, cel puțin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri recunoscute sau, după caz, opozabile debitorului.
Pentru a se stabili eventuala suma de plată, sunt necesare probe noi, cum ar fi expertiza tehnică și/sau contabilă, care să dovedească exact cantitatea lucrărilor/serviciilor efectuate sau a produselor livrate, respectiv a sumelor facturate, probe care nu pot fi administrate în prezenta procedură specială a ordonanței de plată, ci doar pe calea acțiunii pe dreptul comun.
Ținând cont de aspectele invocate șl de faptul că sumele în cauză sunt contestate de debitoare, aceasta a solicitat respingerea cauzei pe motive de neîndeplinire a condițiilor imperativ prevăzute de art. 1013 Cod de proc civilă.
A solicitat admiterea probei cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza, precum și orice alte mijloace de probă care de-a lungul dezbaterilor își vor dovedi necesitatea, pertinența, concludența și mai ales utilitatea în soluționarea cauzei.
Prin Încheierea din data de 02.12.2014, pronunțată de completul 14-C, a fost respinsă cererea creditoarei de emitere a ordonanței de plată.
Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că între părțile prezentului litigiu s-au desfășurat relații comerciale, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 97CJ din data de 08.02.2011 (f. 22-26), în baza cărora creditoarea a livrat debitoarei bunuri.
În derularea raporturilor contractuale, creditoarea a emis facturile cu nr._/09.12.2013,_/12.12.2013,_/29.01.2014,_/04.04.2014,_/30.05.2014 ( filele 27-41), pentru suma de 4,365,18 lei, facturi ce nu au fost semnate și ștampilate de debitoare.
Raportând situația de fapt expusă la dispozițiile legale aplicabile în speță, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1013 NCPC prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Creditorul și debitorul au calitatea de profesionisti în sensul art. 3 alin. 2 din N.C.civ.
Potrivit art. 662 alin 2 din Codul de procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. În plus, alin. 3 al aceluiași articol dispune că o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Conform art. 662 alin. 4 creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Conform art. 1020 C.pr.civ., dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurile aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților, iar în cazul în care apărarea este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului. De asemenea, cererea creditorului privind ordonanța de plată va fi respinsă dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute de alin. 1, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun.
Astfel, instanța reține faptul că debitoarea invocă faptul că înțelege să conteste facturile emise de creditoare, solicitând administrarea probei cu expertiză contabilă și expertiză tehnică pentru a se dovedi cantitatea serviciilor livrate și efectuate.
Pe de altă parte, instanța reține că această procedură specială poate fi exercitată, spre deosebire de acțiunile în pretenții promovate pe calea dreptului comun, numai dacă creanța pretinsă nu este contestată de către debitor, deoarece în caz contrar, nu ar mai exista rațiunea menținerii celor două proceduri diferite, o atare concluzie rezultând din interpretarea dispozițiilor procedurii somației de plată.
Astfel, având în vedere atitudinea debitoarei, instanța apreciază că stabilirea raporturilor contractuale dintre părți, a existenței și întinderii creanței ce se vrea a fi valorificată prin prezenta acțiune, impune administrarea unui probatoriu complex, apt să clarifice situația de fapt. A analiza aceste aspecte în procedura sumară a ordonanței de plată înseamnă a depăși limita procedurală impusă de procedura specială a ordonanței de plată, unde nu se pune în discuție fondul raportului juridic născut între părți, existența sau întindereaacestuia, aceste aspecte fiind proprii unei judecăți în procedura comună.
Impotriva acestei hotărâri a formulat cerere în anulare reclamanta-creditoare, prin care a solicitat anularea hotărârii contestate și admiterea cererii de emitere a ordonanței de plată.
Cererea în anulare a fost înregistrată la data de 06.01.2015, cu nr._ .
În motivarea cererii în anulare, creditoarea a arătat că sentința contestată este nelegală și netemeinică, întrucât nu au fost respectate cerințele legale privitoare la emiterea ordonanței de plată privind interpretarea corectă a contractului de vânzare cumpărare și închiriere recipienți încheiat între părți și a înscrisurilor anexate.
Ca motivare a respingerii acțiunii, instanța a reținut în considerente că se impune administrarea unui probatoriu complex pe calea dreptului comun, apt să clarifice situația de fapt raportându-se doar la atitudinea debitoarei de a contesta creanța în baza art. 1020 Cod procedură civilă.
Instanța a pronunțat hotărârea analizând incorect actele depuse la dosar și bazându-se pe susținerile debitoarei care, în întâmpinarea depusă argumentează evaziv faptul că facturile emise de creditoare nu poartă mențiunea „conform cu contract nr.”, neputându-se face legătura dintre acestea și contractul încheiat, o parte din ele au fost emise după radierea Sucursalei Foraj și nu există nicio comandă prin care să i se solicite numărul de butelii. Debitoarea nu a depus nicio probă cu privire la plata sumelor solicitate sau despre neacceptarea și contestarea facturilor primite.
Creditoarea a arătat că susținerile debitoarei sunt doar niște prezumții relative nesusținute cu probe.
Cu privire la aceste prezumții ale instanței bazate pe întâmpinarea debitoarei, creditoarea a precizat că facturile emise de aceasta în cauză nr._ din data de 09.12.2013,_ din data de 12.12.2013,_ din data de 29.01.2014,_ din data de 04.04.2014,_ din data de 30.05.2014, în valoare de 4.365,18 lei, au fost emise strict în baza unicului contract încheiat între părți nr. 97 CJ/08.02.2011 iar în cuprinsul fiecărei facturi au fost menționate datele de identificare ale debitoarei, dovadă că acestea îi erau acesteia emise și nu sucursalei; contractul a fost încheiat între debitoare, care a fost reprezentată de Sucursala Foraj, contractul purtând semnăturile neprezentului debitoarei, a reprezentanților sucursalei, inclusiv a consilierului juridic, precum și semnătura managerului punctului acestora de lucru din localitatea Apahida, județul Cluj, unde erau livrate buteliile pline cu marfă; nu a fost nevoie de comandă scrisă expresă anterioară din moment ce buteliile au fost preluate în ziua în care facturile și avizele de expediție au fost semnate și înmânate reprezentantului punctului de lucru și mai ales că se obișnuia ca să se facă comenzile verbal pe loc în momentul în care clienții veneau efectiv să la depozitul creditoarei având în vedere și faptul că acest lucru se făcea conform uzanței locului încă din anul 2011.
Contractul de vânzare-cumpărare gaze tehnice și închiriere recipienți prevede în cuprinsul art. 1.1 că „livrarea se va face în baza comenzilor și/sau a avizului de expediție/facturii cu menționarea tipului, caracteristicilor și cantității produsului (nr. butelii/baterii) și ambalajelor de transport (paleți metalici)”.
Cu alte cuvinte nu era nevoie de nicio Comandă scrisă sau verbală din partea debitoarei din moment ce reprezentanții acesteia se prezentau la depozitul creditoarei, solicitau verbal tipul și cantitatea de gaz tehnic ce doreau să o achiziționeze și semnau facturile, avizele de expediție și procesele-verbale de predare-primire bunuri închiriate în cuprinsul cărora se regăseau toate date de identificare a mărfii și a prețului. În plus, pe facturile emise în antet se specifică un număr de comandă menționat olograf de către reprezentanții creditoarei ai depozitului din Cluj N..
Deși în contract este precizată o scadență de plată de 45 de zile de la emitere, facturile au fost emise cu o perioadă de scadență de 90 de zile, în urma unor negocieri verbale dintre reprezentanții creditoarei de la punctul de lucru din Cluj N., și reprezentanții debitoarei care învederau frecvent că nu au cum să achite în termen facturile. Practic, le-au fost acordate o scutire cu încă 45 de zile la calculul penalităților.
Calculul penalităților în cauza de față a fost făcut având deci în vedere un termen de 90 de zile de scadență de la data emiterii facturilor, calcul pe care l-a precizat detaliat pentru fiecare factură în tabelul din cuprinsul cererii de chemare în judecată și în cel anexat ca și „fișă client”. Este adevărat, creditoarea a solicitat contravaloarea a 5 facturi neachitate și a calculat și solicitat doar penalitățile pentru 4 dintre ele, dar a considerat inutil să mai calculeze penalitățile la debitul restant de 61,11 lei din moment ce oricum a solicitat obligarea debitoarei la plata acestora și în continuare până la achitarea efectivă.
Deși prin rezoluția nr. 530/16.01.2014 a Directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a admis cererea de radiere a Sucursalei Foraj a debitoarei, această mențiune nu îi poate fi opozabilă decât începând cu data de 15.05.2014, data publicării rezoluției în Monitorul Oficial, partea a IV-a.
Dovadă că Sucursala Foraj a pârâtei mai era activă și desfășura în continuare activități comerciale după admiterea cererii de radiere este și faptul că în data de 03.04.2014 au efectuat prin adjunctul șefului punctului lor de lucru din localitatea Apahida, județul Cluj, ing. B. N., o comandă prin care și-au luat angajamentul scris a doua zi prin adresa nr. 327/04.04.2014 că recunosc neplata facturilor anterioare și își iau angajamentul că le vor achita pe toate inclusiv pe cele viitoare.
Singura factură emisă după data publicării rezoluției de radiere în Monitorul Oficial, 15.05.2015 a fost cea cu nr._/30.05.2014, factură pe care a considerat-o valabil emisă către debitoare ca și celelalte și nu vreunei sucursale a acesteia.
Creditoarea a menționat că nu îi poate fi imputată vreo culpă contractual și nici debitoarea nu se poate exonera de la răspundere motivând că facturile nu îi erau adresatei ei, ci unei sucursale, din moment ce contractul a fost încheiat cu aceasta, iar facturile îi erau adresate direct.
Faptul că reprezentanții lor legali Sucursala Foraj nu a avut mandat la încheierea contractului sau la efectuarea comenzilor, preluarea mărfii și a buteliilor sau la semnarea facturilor și avizelor de expediție nu ne poate fi opozabil din moment ce nu a fost înștiințată vreodată de acest aspect.
Cu privire la susținerile debitoarei referitoare la exonerarea acesteia de a răspunde pentru plata facturilor emise de creditoare pe motiv că Sucursala Foraj era radiată și nu avea împuternicire, creditoarea a făcut următoarele precizări despre statutul juridic al unei sucursale, conform Legii nr. 31/1990 și a Codului civil: este lipsită de personalitate juridică, este dependentă economic și juridic de societatea fondatoare, în raporturile societății cu terții, exercită o funcție de reprezentare, în limita împuternicirii primite, este lipsită de patrimoniu, drepturile asupra bunurilor pe care le posedă aparținând societății-fondatoare, funcționează relativ autonom, într-un sediu propriu, i se încredințează printr-un mandat general, puterea de reprezentare, negociere și executare de operațiuni comerciale în raza sa de activitate, se înregistrează la Oficiul Registrului Comerțului din județul în care va funcționa, unde se vor depune copii certificate ale tuturor actelor care au fost depuse și la Oficiul Registrului Comerțului al sediului principal al societății fondatoare, se va înregistra în Registrul Comerțului distinct fată de societatea fondatoare chiar dacă se înființează în același județ / localitate, cu societatea fondatoare, din punct de vedere juridic sucursala trebuie tratata ca un simplu dezmembrământ al societății comerciale fondatoare, dezmembrământ cu caracter exogen din punct de vedere teritorial.
Instanța a precizat că nu sunt întrunite art. 1013 Noul Cod de procedură civilă sub pentru niciunul din capetele de cerere, creanța creditoarei nefiind certă, lichidă și exigibilă și este necesar un probatoriu suplimentar permis de procedura comună de chemare în judecată.
Raportul juridic dintre părți este un contract juridic încheiat între profesioniști, care a fost acceptat de debitoare prin semnătură și ștampilă.
Creditoarea a precizat că are o creanță certă, a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlu, contract și factură. Ceea ce conferă un caracter cert unei creanțe este constatarea acesteia printr-un înscris semnat de debitor.
În speță această condiție a fost îndeplinită.
În ceea ce privește lichiditatea creanței, creditoarea a menționat că potrivit art.662 Cod procedură civilă o creanță este lichidă, atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui. Or, în conținutul contractului încheiat între părți, acestea prin acordul lor de voință au înțeles să determine valoarea exactă a debitului, care este individualizată în mod expres valoare obligației datorate de debitoare. Deci, avem clar individualizat cuantumul datoriei debitorului, această condiție fiind îndeplinită.
Exigibilitatea unei obligații echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bună voie, iar în caz de neexecutare să apeleze la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni în justiție.
Creditoarea a considerat că îndeplinește toate condițiile prevăzute de codul de procedură civilă privind procedura ordonanței de plată, în cauză nemaifiind nevoie de probatoriu suplimentar înscrisurilor deja anexate.
Motivarea instanței, conform căreia atunci când în situația în care o debitoare contestă creanța ce i se impută trebuie respinsă ordonanța de plată în temeiul art. 1020 Cod procedură civilă este irelevantă și denotă o verificare superficială a acesteia a actelor din dosar. Facturile depuse de creditoare au fost ajunse la scadență de dinaintea introducerii cererii de chemare în judecată, cerința exigibilității creanței fiind îndeplinită.
Art. 1020 Cod procedură civilă prevede clar că „dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților, iar în cazul în care apărarea este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului”. Or, instanța în cauza de față s-a limitat în a invoca pur și simplu necesitatea administrării unui probatoriu complex, suplimentar pe calea procedurii de drept comun, fără a face vreo referire la apărările debitoarei în raport cu înscrisurile aflate la dosar. Instanța era obligată să vină cu argumente în motivarea sa, argumente care să explice soluția pronunțată, lucru pe care nu l-a făcut.
Având în vedere că obligația de plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul acțiunii în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, acestuia din urmă revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două societăți nu mai există nicio obligație valabilă, stinsă anterior prin plată.
Creditoarea a întrunit toate aceste condiții, sarcina executării propriei obligații conform art. 249 Cod procedură civilă revenindu-i și debitoarei.
Având în vedere toate aceste considerente, creditoarea a solicitat admiterea cererii de anulare a ordonanței de plată, anularea hotărârii contestată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată inițial.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1023 alin. 2 și următoarele Cod procedură civilă, Legea nr. 72/2013.
În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar, în copie, rezoluția nr.530/16.01.2014 a Directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, extras rulaj butelii.
La data de 16.01.2015, prin compartimentul registratură, creditoarea a depus la dosar note scrise, însoțite de comenzile A114 din data de 28.01.2014, A115 din data de 28.01.2014, A2020 din data de 12.12.2013 și A327 din data de 03.04.2014.
La data de 10.02.2015, prin compartimentul registratură, debitoarea a depus la dosar întâmpinare față de cererea în anulare formulată de . împotriva încheierii pronunțate în dosarul nr._/303/2014, privind respingerea cererii de emitere a ordonanței de plată, în legătură cu plata sumei de 4.365, 10 lei, reprezentând c/val facturi fiscale, respectiv 478,30 lei, reprezentând penalități de întârziere, solicitând respingerea acțiunii și menținerea hotărârii atacate.
Potrivit prevederilor art. 1013 Cod procedură civilă,, ordonanța de plată se referă la creanțe certe, lichide și exigibile, reprezentând obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil.
Instanța de fond a reținut corect că pretențiile creditoarei nu sunt certe, lichide și exigibile.
Așa cum rezultă din textul contractului, acesta a fost încheiat cu Sucursala Foraj a . care nu avea personalitate juridică, nu putea angaja societatea și a fost radiată cu data de 17.01.2014.
Facturile nu poarta mențiunea „conform contract nr”, neputându-se face legătură între facturile emise și contractul încheiat, o parte din ele fiind emise după data radierii Sucursalei Foraj și nu există o comandă a debitoarei prin care să se solicite un anumit număr de butelii/recipiente și pe o perioadă stabilită.
Pentru aceste motive, creditoarea a considerat că pretențiile creditoarei nu sunt certe, lichide și exigibile, întrucât ele nu rezultă din înscrisuri însușite de părți.
Creditorul poate solicita instanței obligarea la plată a debitorului, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: există o creanță certă, lichidă și exigibilă; creanța reprezintă obligații de plată a unor sume de bani; obligațiile sunt asumate prin înscris însușit de părți.
Creanța este certă atunci când existența ei este neîndoielnică, existența sa rezultând din însuși actul de creanță sau chiar din alte acte recunoscute de debitor. Caracterul cert al creanței trebuie analizat însă și în raport cu izvorul sau, pentru a se stabili în concret dacă suma este datorată.
Creanța este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puțin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri recunoscute sau, după caz, opozabile debitorului.
Pentru a se stabili eventuala sumă de plată, sunt necesare probe noi, cum ar fi expertiza tehnică si/sau contabilă, care să dovedească exact cantitatea lucrărilor/serviciilor efectuate sau a produselor livrate, respectiv a sumelor facturate, probe care nu pot fi administrate în prezenta procedură specială a ordonanței de plată, ci doar pe calea acțiunii pe dreptul comun.
Ținând cont de aspectele invocate și de faptul că sumele în cauză au fost contestate de creditoare, aceasta a solicitat respingerea cauzei pe motive de neîndeplinire a condițiilor imperativ prevăzute de art. 1013 Cod procedură civilă.
Analizând Încheierea atacată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, apărărilor formulate și dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
În speță, între creditoare, în calitate de vânzător și debitoare, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare gaze industriale și închiriere recipienți nr. 97 CJ/08.02.2011 (fila 22 ds._/2014), modificat prin actul adițional nr. 1/28.06.2011 (fila 26, ds._/2014), în temeiul căruia creditoarea, în calitate de vânzător, s-a obligat să vândă debitoarei gaze industriale, iar debitoarea s-a obligat să plătească mărfurile livrate în baza acestui contract, la prețul negociat și prevăzut în anexa nr. 1 a contractului pentru fiecare tip de produs livrat în parte, precum și chiria pentru recipienții în care se livrează produsul vândut (butelii/baterii) și să suporte cheltuielile de transport (art. 1 din contract).
Potrivit art. 4.1., contractul s-a încheiat pe o perioadă de 1 an, începând cu data primei comenzi; contractul se va prelungi automat în mod tacit pentru perioade succesive de 1 an fiecare, dacă nu este reziliat cu cel puțin 30 de zile înainte de termen.
În baza acestui contract, creditoarea a livrat debitoarei, în perioada 09.12._14, gaz industrial (stargon, oxigen tehnic, acetilenă tehnică) în recipienți aparținând creditoarei (butelii), emițând facturile fiscale nr. 002l1302206/09.12.2013 (2051,9 lei) 002l1302236/12.12.2013 (1454,63 lei), 002l1400156/29.01.2014 (1170,51 lei), 002l1400615/04.04.2014 (2421,35 lei), această din urmă fiind stornată parțial, pentru suma de 1241,54 lei, TVA inclus, prin nota de credit nr. 002C1400016/30.05.2014, atașată la fila 41.
Creditoarea a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 4365,18 lei, contravaloare gaz și chirie recipienți: compusă din 499,13 lei, sumă rămasă de achitat din factura nr. 002l1302206/09.12.2013, suma de 1454,63 lei, contravaloarea facturii nr. 002l1302236/12.12.2013, suma de 1170,51 lei, contravaloarea facturii nr. 002l1400156/29.01.2014 și suma de 1179,81 lei, rămasă de achitat din factura fiscală nr. 002l1400615/04.04.2014.
Debitoarea D. SA a contestat creanța creditoarei, pe motiv că reclamanta-creditoare a încheiat contractul cu Sucursala Foraj care nu avea personalitate juridică, nu putea angaja societatea și a fost radiată începând cu data de 17.01.2014; de asemenea, facturile nu poartă mențiunea că ar fi emise conform contractului încheiat, astfel că nu se poate face legătura între facturi și contractul încheiat, iar o parte dintre facturi s-au emis după radierea sucursalei și nu există o comandă a debitoarei prin care să se solicite un număr de butelii pe o perioadă prestabilită, astfel că pretențiile creditoarei nu rezultă din înscrisuri insusite de părți, nefiind certe, lichide și exigibile.
A mai adăugat debitoarea că pentru a se stabili eventuala sumă de plată sunt necesare probe noi, cum ar fi expertiza tehnică si/sau contabilă, care să dovedească exact cantitatea lucrărilor/serviciilor efectuate sau a produselor livrate, respectiv a sumelor facturate, probe care nu pot fi administrate în prezenta procedură specială a ordonanței de plată, ci doar pe calea acțiunii pe dreptul comun.
Plecând de la această susținere a debitoarei, primul complet a reținut că având în vedere atitudinea debitoarei, stabilirea raporturilor contractuale dintre părți, a existenței și întinderii creanței ce se vrea a fi valorificată prin prezenta acțiune, impune administrarea unui probatoriu complex, apt să clarifice situația de fapt. A analiza aceste aspecte în procedura sumară a ordonanței de plată înseamnă a depăși limita procedurală impusă de procedura specială a ordonanței de plată, unde nu se pune în discuție fondul raportului juridic născut între părți, existența sau întinderea acestuia, aceste aspecte fiind proprii unei judecăți în procedura comună.
Completul de reexaminare constată că încheierea atacată este netemeinică în ceea ce privește statuările expuse la paragraful anterior, întrucât contestația debitoarei este vădit nefondată.
Astfel, așa – zisa contestație a debitoarei este formală și contradictorie.
Debitoarea nu contestă livrarea gazului de către creditoare, ci încearcă să acrediteze ideea că temeiul creanței afirmate de creditoare, respectiv contractul nr. 97 CJ nu i-ar fi opozabil pentru că a fost încheiat cu o sucursală care nu avea personalitate juridică și a fost radiată începând cu data de 17.01.2014; or, în acest context, nu se înțelege logica debitoarei ca, ulterior, să solicite proba cu interogatoriu și „expertiza tehnică si/sau contabilă, care să dovedească exact cantitatea lucrărilor/serviciilor efectuate sau a produselor livrate, respectiv a sumelor facturate”, de vreme ce susține că ar fi un terț față de contract.
Examinând contractul în discuție, instanța constată că acesta a fost încheiat în numele debitoarei D. SA, de reprezentantul Sucursalei D. și contrasemnat de același consilier juridic, S. Z., care a contrasemnat și întâmpinarea de la dosar, precum și directorul economic și managerul punctului de lucru Apahida, punct de lucru unde au fost făcute toate livrările de gaz, L. P. R. (așa cum rezultă din procesele-verbale de predare și avizele de expediție atașate fiecărei facturi fiscale).
Prin urmare, contractul nu a fost încheiat cu Sucursala Foraj așa cum susține debitoarea, ci chiar cu debitoarea . că reprezentarea debitoarei s-a realizat de către un director de sucursală poate pune problema limitelor reprezentării conform actelor de organizare internă a debitoarei, care nu a înțeles să ridice acesta aspect, respectiv că directorul Sucursalei Foraj nu era împuternicit să reprezinte societatea – mamă și, oricum, acest aspect nu poate fi opus creditoarei, în lipsa dovedirii că aceasta cunoștea lipsa împuternicirii de reprezentare chiar la data încheierii contractului, 08.02.2013.
Pe de altă parte, debitoarea susține că sucursala Foraj ar fi fost radiată din Oficiul Registrul Comerțului la data de 17.01.2014, fără însă a depune la dosar vreun înscris din care să rezulte acest aspect, iar din extrasul depus de creditoare și emis în data de 24.07.2014, rezultă că data ultimei înregistrări în registrul comerțului s-a făcut în data de 15.05.2014, astfel că, după cum bine a subliniat creditoarea, acesteia, în calitate de terț, nu-i pot opuse decât aspectele publicate în Registrul Comerțului, față de prevederile art. 50 din Legea nr. 31/1990.
În ceea ce privește susținerile debitoarei că facturile nu poartă mențiunea că au fost emise în baza vreunui contract și că nu se poate face legătura între facturile emise și contractul încheiat, instanța înlătură și această apărare, în condițiile în care, până la dovada contrară, pe care debitoarea nu a produs-o, între părți s-a încheiat un singur contract, modificat printr-un act adițional, respectiv contractul nr. 97 CJ/08.02.2011 și actul adițional nr. 1/28.06.2011. Or, în acest context, nu se poate reține vreun dubiu în ceea ce privește contractul în baza căruia creditoarea ar fi livrat mărfurile la punctul de lucru din Apahida.
Cât privește emiterea facturilor după data radierii Sucursalei Foraj, fără a relua cele mai sus-expuse cu privire la opozabilitatea datei radierii, instanța a reținut deja că raporturile contractuale s-au stabilit cu societatea-mamă D. SA, iar nu cu Sucursala Foraj care, prin reprezentant, a semnat contractul; prin urmare, câtă vreme societatea D. SA nu a fost radiată, este irelevant că s-a radiat sucursala-reprezentantul debitoarei la semnarea contractului. De asemenea, livrările de gaz industrial au avut loc la punctul de lucru din Apahida, iar nu la sucursala Foraj, iar cu privire la acest punct de lucru nu se menționează că ar fi fost desființat, caz în care s-ar fi creat un dubiu cu privire la realitatea livrării.
Potrivit art. 2.2. din contract, debitoarea avea obligația de a achita contravaloarea gazului livrat și a chiriei recipienților în termen de maxim 45 de zile de la emiterea facturii, fără a face dovada îndeplinirii acestei obligații.
Prin somația nr. 617/16.07.2014, comunicată debitoarei la data de 18.02.2014 (filele 15-16), i s-a solicitat debitoarei să achite, în termen de 15 zile de la comunicarea somației, suma de 4365,18 lei, contravaloarea mărfii și a chiriei recipienților, fără ca aceasta să se conformeze sau să fi ridicat vreo obiecțiune privind livrarea gazului.
In aceste condiții și găsind contestația debitoarei nefondată, instanța apreciază întrunite cerințele art. 1013 alin. (1) NCPC, potrivit cu care Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Titlul IX din NCPC nu definește creanța certă, lichidă și exigibilă, însă prin raportare la dispozițiile art. 662 alin. 2-4 NCPC, interpretate a pari, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, în speță, din înscrisul la care face referire art. 1013 alin. (1) NCPC, creanța este lichidă, atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui; creanța este exigibilă atunci când obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În speță, creanța afirmată de creditoare constând în contravaloarea gazului livrat și a chiriei recipienților este certă, întrucât existența sa rezultă din contractul încheiat între părți și actul adițional nr. 1 la acesta, contract prin care debitoarea și-a asumat obligația de a achita contravaloarea gazului livrat și a chiriei recipienților.
Creanța creditoarei este lichidă, întrucât elementele de determinare sunt cuprinse în contractul părților/actul adițional, de unde rezultă contravaloarea gazului, stabilită în funcție de tipul de gaz (stargon C-18, oxigen tehnic, acetilenă tehnică) a fost stabilită, în euro, prin anexa nr. 1 la contract (fila 25), astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr. 1/28.06.2011 (fila 26) atât pe unitate (mc/kg), cât și pe butelie, dar și chiria aferentă recipienților; această anexă a fost însușită de debitoare, iar suma concretă de plată a fost individualizată de creditoarea prin facturile emise de creditoare în urma livrărilor succesive de gaz; prin întâmpinarea depusă la dosar, debitoarea nu a arătat în mod fundamentat, de ce nu ar fi corect calculul făcut de creditoare, ci a invocat formal că solicită proba cu expertiză care să „dovedească exact cantitatea lucrărilor/serviciilor efectuate sau a produselor livrate, respectiv a sumelor facturate”.
Creanța creditoarei este și exigibilă, termenul de plată acordat prin art. 2.2. din contract, respectiv de 45 de zile de la emiterea facturii fiind expirat.
În ceea ce privește suma de 478,3 lei, penalități de întârziere, calculate până la data de 28.10.2014, asupra debitului aferent facturilor nr. 002l1302206/09.12.2013 (499,13 lei), nr. 002l1302236/12.12.2013 (1454,63 lei), nr. 002l1400156/29.01.2014 (1170,51 lei) și nr. 002l1400615/04.04.2014 (1179,81 lei), instanța reține că potrivit art. 2.3. teza I din contractul părților, Orice întârziere în ceea ce privește termenul de plată se va penaliza cu 0,06 % pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării integrale a sumei datorate. Prin urmare, potrivit redactării clauzei, penalitățile de întârziere nu vizează doar prețul gazului industrial livrat, ci orice alte sume datorate în baza contractului dintre părți, incluzând chiria pentru recipienți.
În speță, debitoarea nu a achitat în termenul de 45 de zile de la emiterea facturii contravaloarea integrală a gazului livrat și a chiriei pentru recipienți, astfel că în raport de prevederile art. 2.3. teza I din contract datorează creditoarei penalități de 0,06 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecăreia dintre cele patru facturi anterior-menționate în parte (09.03.2014, 12.03.2014, 29.04.2014, 03.07.2014) și până la data de 28.10.2014.
De asemenea, întrucât debitoarea nu achitat nici în timpul judecății debitul, în temeiul clauzei prevăzute la art. 2.3 din contract, instanța va ordona debitoarei să achite creditoarei penalități de 0,06 % pe zi de întârziere, calculate asupra debitului aferent fiecăreia dintre facturi, în continuare, de la data de 29.10.2014 și până la data efectivă plății.
În temeiul art. 451 alin. (1) și 453 alin. (1) NCPC, debitoarea va fi obligată să achite creditoarei și suma de 720,08 lei, reprezentând cheltuielile de judecată avansate de creditoare în procedura de față și dovedite, respectiv taxa judiciară de timbru (200 lei) și onorariu apărător (520,08 lei, conform înscrisurilor justificative atașate la filele 54-55 dosar_/2014) plătite în prima etapă procesuală și suma de 200 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru plătită de creditoare în cadrul cererii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea în anulare introdusă de reclamanta-creditoare ., cu sediul în București, .. 75-79, sector 6,înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI: R08184529, împotriva Încheierii din data de 02.12.2014, pronunțată de completul 14-C în ds._/303/2014, în contradictoriu cu pârâta-debitoare D. SA, cu sediul în municipiul Mediaș, Piața Regele F. I nr.15, județul Sibiu, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI:_.
Anulează Încheierea din data de 02.12.2014 și, pe cale de consecință:
Admite cererea formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea D. SA.
Ordonă debitoarei să plătească creditoarei, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe:
- suma de 4365,18 lei reprezentând contravaloarea gazului industrial livrat și a chiriei recipienți, conform facturilor 002I1302206/09.12.2013, 002I1302236/12.12.2013, 002I1400156/29.01.2014, 002I1400615/04.04.2014, 002I1401021/30.05.2014;
- suma de 478,3 lei penalități de întârziere calculate asupra debitului aferent fiecăreia dintre facturile anterior-menționate, până la data de 28.10.2014;
Ordonă debitoarei să achite creditoarei penalități de 0,06 % pe zi de întârziere, calculate, în continuare, asupra debitului aferent fiecărei facturi, de la data de 29.10.2014 și până la data efectivă plății.
Obligă debitoarea să achite creditoarei și suma de 720,8 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu apărător, aferente primei etape procesuale.
Obligă debitoarea să achite creditoarei și suma de 200 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru plătită de creditoare în cadrul cererii în anulare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
F. – C. M. V. B.
GREFIER,
V. – A. M.
Red. FCM/Thred.MV
4 ex./05.03.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1174/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1000/2015. Judecătoria... → |
|---|
