Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 855/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 855/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 855/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 855
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 03.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. D. M.
GREFIER: E. C. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . SRL.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, la a doua strigare, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă raportat la art. 1027 și art. 107 Cod procedură civilă, față de împrejurarea că pârâta are sediul în sectorul 6, constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea.
De asemenea, instanța, în conformitate cu disp. art. 238 Noul Cod de procedură civilă apreciază că procedura necesară pentru cercetarea procesului durează 6 luni de zile.
Instanța, considerând proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei, solicitate de reclamantă, prin cererea de chemare în judecată, ca fiind admisibile și concludente, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul 258 alin. 1 și art. 1029 alin. 9 Cod de procedură civilă, le încuviințează.
Instanța constată că interogatoriul a fost comunicat pârâtei, potrivit rezoluției de la fila 32 din dosar, a citației de la fila 35 din dosar și procesului-verbal de înmânare de la fila 36 din dosar, dar pârâta nu a depus răspunsul la interogatoriu.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 6 București la data de 25.09.2014, sub numărul_/302/2014, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta . SRL, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.319.13 lei, debit principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin punctul de lucru situat în C., .. 999, județul C., între societatea reclamantă și pârâtă au fost desfășurate activități comerciale, constând în prestarea unor activități de servisare, conform obiectului de activitate.
Astfel, în baza comenzilor pârâtei, reclamanta a prestat acesteia activități de servisare emițând, în acest sens facturile fiscale nr._ și_.
Din cauza neîndeplinirii obligației de plată pe care pârâta și-a asumat-o față de reclamantă, raportat la suma facturată, pârâta datorează reclamantei penalități de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere, conform celor indicate în cuprinsul facturii fiscale.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, art. 1178 și următoarele din Codul civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, facturile fiscale nr._ și_, contract de reparație, fișă de cont, extras Remania Universe - informații client.
La data de 21.10.2014, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar precizările solicitate de instanță, conform rezoluției din data de 01.10.2014, însoțite de interogatoriul formulat pentru a fi administrat pârâtei și relații ONRC.
Pârâta nu a depus la dosar întâmpinare.
Instanța a încuviințat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Părțile au încheiat contractul de reparație (în baza comenzii nr._/14.02.2014, f. 8-9), reclamanta emițând facturile fiscale aferente neachitate până în prezent, nr._/14.02.2014 și_/07.03.2014 (f. 5-7).
Potrivit art. 1025 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
În conformitate cu dispozițiile art. 1270 C.civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.
În cauză, instanța constată că între părți s-au desfășurat raporturi contractuale dovedite prin contractul de reparație, depus la dosar, semnat de către pârât: acesta din urmă s-a obligat, în consecință, să achite reclamantei contravaloarea serviciilor furnizate de către reclamantă.
Până în prezent, pârâtul nu a achitat contravaloarea în cuantum de 3.319,13 lei a facturilor nr._/14.02.2014 și_/07.03.2014 (f. 5-7), reprezentând lucrări efectuate de către reclamantă.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât pârâta nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege cu privire la debitul de 3.319,13 lei, instanța reține că, pârâtul, deși a beneficiat de serviciile furnizate de către reclamantă, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.
Astfel, având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada executării obligațiilor asumate și nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acestuia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acestuia pentru plata sumei de 3.319,13 lei.
În privința capătului de cerere având ca obiect penalitățile de întârziere, instanța apreciază că este neîntemeiat, deoarece pârâta nu a semnat/ștampilat nici condițiile generale ale contractului de reparație (f. 9 verso) și nici facturile, în care apare clauza privind perceperea penalităților de întârziere.
Referitor la capătul de cerere subsidiar privind dobânda legală, cererea reclamantei este întemeiată, având în vedere lipsa unei clauze penale care să fie stipulată în contractul semnat de către pârât, fiind incidente prevederile art. 1535 din Codul civil raportat la prevederile art. 3 din OG nr. 13/2011, coroborat cu prevederile art. 1017 alin. 1 din codul de procedură civilă potrivit cărora dobânda se aplică în situația în care părțile nu au stabilit nivelul penalităților pentru plata cu întârziere.
Față de considerentele anterioare, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 3.319,13 lei (reprezentând contravaloare facturi fiscale) și dobânda legală aferentă calculată de la data scadenței, până la data plății efective.
Având în vedere faptul că pârâta este cea căzută în pretenții, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (fila 2).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta . (CUI RO_ și nr. ORC J_ ), cu sediul în G., ., județul Cluj, în contradictoriu cu pârâta . SRL (CUI RO_ și nr. ORC J_ ), cu sediul în București, .. 24-26, sector 6.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3.319,13 lei (reprezentând contravaloare facturi fiscale) și dobânda legală aferentă calculată de la data scadenței, până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei (reprezentând taxă judiciară de timbru).
Executorie de drept, potrivit art. 1030 alin. 3 Cod procedură civilă.
Cu drept doar de apel la Tribunal, în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 1032 Cod procedură civilă.
Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. I.M./ Dact. M.V.
04 exemplare/06.04.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Încheierea nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








