Plângere contravenţională. Sentința nr. 852/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 852/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 852/2015
DOSAR nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 852
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. D. M.
GREFIER: E. C. P.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca plângere contravențională, privind pe contestatoarea M. G. în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București – Biroul Accidente Sector 6.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03.02.2015.
După deliberare,
INSTANȚA
Apreciind asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.06.2014, contestatoarea M. G. în contradictoriu intimata Direcția G. a Poliției Municipiului București - Biroul accidente sector 6 a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.06.2014, întocmit de agentul constatator C. M. - Brigada Rutieră, solicitând instanței să constatate nulitatea procesului verbal, fiind nelegal și netemeinic.
În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că, la data de 17.06 2014, în jurul orei 13.00, conducând autoturismul proprietate personală, marca Volskwagen Golf cu numărul de înmatriculare_, a fost implicată într-un accident rutier în intersecția Drumul Taberei - . coliziune cu autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ .
Contestatoarea a menționat că nu a fost vinovată de producerea accidentului, având în vedere că circula pe drumul cu prioritate și a pătruns în intersecție pe culoarea verde a semaforului, iar șoferul celuilalt autoturism a întors în intersecție fără să se asigure.
Având în vedere că nu au existat victime, ci doar avarii ale celor două autoturisme implicate, contestatoarea a hotărât de comun acord cu șoferul vinovat să încheie o constatare amiabilă de accident, urmând ca fiecare dintre aceștia să se prezinte la asigurător în vederea întocmirii dosarului de daună.
Astfel, în aceeași zi, contestatoarea s-a prezentat la sediul . Group, unde a deschis dosarul de daună nr._, așa cum reiese și din e-mailul primit de la societatea de asigurați, transmis către aceasta în data de 17.06.2014, ora 15.01.
În data de 19.06.2014, la insistențele telefonice al domnului Idarsu S., șoferul vinovat de producerea accidentului, contestatoarea s-a prezentat la sediul Biroului de Accidente Sector 6, deoarece acesta a susținut că nu poate să-și deschidă dosarul de daună până nu va da aceasta o declarație la poliție cu privire la modul în care s-a produs accidentul.
De buna credință fiind, contestatoarea s-a prezentat în fața agentului C. M. care, cu o atitudine ostilă și fără să îi aducă la cunoștință motivul prezenței sale în acel loc, a pus-o să dea o declarație cu privire la modul în care s-a produs accidentul din data de 17.06.2014. Cu toate că i-a arătat constatarea amiabilă semnată aceasta și de celalalt șofer, acesta a încercat să o intimideze, spunându-i că nu are nici o valoare și că trebuia să declare accidental în 24 ore de la producerea acestuia. Mai mult decât atât, a sugerat că, dacă va face plângere contravențională împotriva acestui proces verbal, va pierde și va plăti cheltuieli de judecată în valoare de 1000 lei pentru că a sesizat instanța degeaba. În final, contestatoarea a fost amendată cu suma de 170 lei, pe care i-a achitat pe loc, apoi a fost anunțată că i-a fost suspendat permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
Contestatoarea a considerat atitudinea angajatului Poliției Rutiere un abuz care l-a îndreptățit să încheie un proces verbal fără respectarea normelor legale în vigoare.
Astfel, temeiul invocat de acesta este art.79/1/b din OUG nr.195/2002 prevede: (1)Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube material sunt obligați: (b) să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.
La aliniatul 2 din aceeași ordonanță sunt prevăzute și excepțiile de la alin.1 astfel: (2) Se exceptează de la obligațiile prevăzute la alin.1 lit. b.
Conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident în condițiile legii.
În această situație, instanța trebuie să constate fără nici un dubiu că procesul verbal a fost întocmit fără respectarea prevederilor OUG nr.195/2002 republicată, deoarece contestatoarea a încheiat o constatare amiabilă de accident cu celalalt șofer implicat în evenimentul rutier, fapt care reprezintă o excepție de la declararea accidentului în 24 de ore de la producere.
Mai mult decât atât, . Group a considerat constatarea amiabilă semnată ca fiind suficientă, astfel încât, în mai puțin de două ore de la sesizarea acestora, i-a fost deschis dosarul de daună.
Contestatoarea a considerat că prin modul de abordare și de întocmire al acestui procesului verbal a fost transformată dintr-o persoană nevinovată de producerea accidentului într-un contravenient care are de suferit consecințele unor pedepse prost înțelese și interpretate după bunul plac al agenților constatatori ai Poliției Rutiere
Pentru aceste motive, contestatoarea a solicitat instanței să admită plângerea contravențională, să anuleze procesul verbal de contravenție și, pe cale de consecință, să dispună restituirea permisului de conducere care i-a fost suspendat în mod nelegal pentru 30 de zile.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus la dosar, în copie, constatare amiabilă de accident, procesul verbal de contravenție contestat, email ..
La data de 08.08.2014, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională, prin care a solicitat respingerea plângerii promovată de petent, menținând procesul-verbal încheiat.
În fapt, la data de 17.06.2014, ora 13.00, petentul a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe . . implicat într-un accident rutier cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, în urma căruia au rezultat pagube materiale.
De asemenea, în urma accidentului, autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ a fost proiectat în bordura și stâlpul din intersecție, acestea din urmă fiind avariate.
Deși avea obligația, conform art. 79 alin. 1 din OUG nr.195/2002, petentul nu s-a prezentat în termen de 24 de ore la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul, obligație îndeplinită de celălalt conducător auto implicat.
Potrivit prevederilor art.79 alin.1 lit. b din OUG nr. 195/2002, republicată cu modificările și completările ulterioare: „conducătorul de vehicul este obligat să se prezinte în termen de 24 de ore la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare și eliberării autorizației de reparație. ”
Petentul s-a prezentat la unitatea de poliție în data de 19.06.2014, conform formularului tip declarație, ocazie cu care a fost încheiat și procesul-verbal contestat.
Procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._ din data de 19.06.2014 a fost încheiat cu respectarea exigențelor de formă și fond prevăzute de OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată și completată, și face dovada deplină a situației de fapt și de drept, până la proba contrară.
Susținerea petentului, în sensul că a încheiat cu intervenientul un constat amiabil, nu poate sta în picioare, atât timp cât în accident au fost avariate o bordură și un stâlp. Conform prevederilor legale, constatarea amiabilă poate fi încheiată doar dacă au fost implicate maxim două autovehicule, fără alte pagube la mobilierul stradal.
Conform prevederilor art. 79 alin.2 lit. a „se exceptează de la obligațiile prevăzute la alin.1 lit. b conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii”.
D. dovadă, societatea de asigurare nu a putut soluționa accidentul, întrucât erau depășite limitele legii.
Faptul că sesizarea accidentului a fost înregistrată la compania de asigurare nu echivalează cu soluționarea dosarului de daună, întrucât acest lucru ar fi ilegal.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 mod. complet., precum și art. 79 alin.1 lit. b din OUG nr. 195/2002 rep.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, declarațiile conducătorilor auto, constatare amiabilă de accident și autorizațiile de reparații.
Instanța a încuviințat pentru contestatoare proba cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul G. A. G., iar pentru intimată proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 27.01.2015, instanța a procedat la audierea martorului G. A. G., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei proceselor-verbale, instanța constată următoarele:
La data de 19.06.2014, petentul a fost sancționat, conform procesului verbal . nr._, întocmit de către intimat, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 340 lei, pentru că în data de 17.06.2014, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . . implicat într-un accident rutier în urma căruia au rezultat pagube materiale și nu s-a prezentat la poliție pentru declararea accidentului în termenul prevăzut de lege.
Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 79 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002 (potrivit cărora „conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare”), cu sancțiunea stabilită de art. 100 alin. 3 lit. g din OUG 195/2002 (care prevăd că „neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2), constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile”).
Contravenientul a semnat procesul verbal, menționând că „nu a cunoscut că prin accident a fost avariate stâlpul și bordura”.
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, instanța reține că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat, se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă și din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.
În speță, petentul a recunoscut comiterea faptei, arătând însă că a încheiat o înțelegere amiabilă cu celălalt conducător auto implicat în accident, H. S. la data de 17.06.2014 (f. 8).
Potrivit art. 79 alin. 2 din Ordonanță de urgență nr. 195/2002- privind circulația pe drumurile publice, se exceptează de la obligația de a declara un accident rutier în termen de 24 de ore de la comiterea lui, a) conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii; sau b) conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.
În speță, prin accidentul produs de contestator s-a produs atât avarierea autovehiculelor, dar și a unei borduri și a unui stâlp.
Având în vedere că în urma accidentului s-a produs avarierea unei borduri și a unui stâlp, nu putea fi încheiată o constatare amiabilă de accident . Această procedură se aplică numai când sunt îndeplinite concomitent următoarele condiții: s-a produs un accident rutier doar cu pagube materiale (fără vătămări corporale), în care sunt implicate maximum două vehicule, care dețin RCA valabil la data producerii accidentului, din accident nu au rezultat pagube și la alte structuri (stâlpi, garduri, clădiri, etc.), accidentul a avut loc pe teritoriul României (http://www.constatulamiabil.ro/116_cand-se-aplica.html, Ordinul CSA nr. 21/2008-în vigoare la dat producerii accidentului).
Instanța apreciază că susținerile contestatoarei, în sensul că din accident a rezultat doar avarierea autovehiculelor și nu a știut că au fost avariate stâlpul și trotuarul sunt neadevărate. Din declarația martorei G. A. G. (f. 51) rezultă că era vizibil faptul că celălalt autoturism implicat în accident era „suit cu roata din spate pe trotuar”, fiind „proptit lângă stâlpul de lângă semafor”. Astfel, acest autoturism (care nu a acordat prioritate) a fost lovit de către autoturismul petentei, fiind proiectat pe scuarul din intersecție, iar în mod evident, în timpul acestei deplasări forțate, au fost avariate trotuarul și stâlpul în discuție.
Analizând sancțiunea stabilită prin actul atacat, instanța reține că aceasta a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege pentru fapta reținută în sarcina petentei, dar nu s-a realizat o corectă individualizare, față de criteriile prevăzute de art. 21, alin. 3 din OG 2/2001.
Deși nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, petenta a crezut că și-a respectat obligațiile ce îi reveneau în urma accidentului, prin încheierea unei constatări amiabile de accident. Instanța reține că redactarea textelor legale aplicabile este defectuoasă/neclară, fiind necesară coroborarea mai multor acte normative (inclusiv din domeniul asigurărilor) pentru a putea determina domeniul de aplicare al procedurii constatării amiabile.
În consecință, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei, cu avertisment.
Față de considerentele anterioare, instanța va admite în parte plângerea contravențională (fiind reindividualizată sancțiunea aplicată).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta M. G. (CNP_), cu domiciliul ales la Cabinet de Avocatură G. Gugala din București, ., ., sector 6, în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București – Biroul Accidente Sector 6, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 19.06.2014, cu avertisment.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. I.M./ Dact. M.V.
05 exemplare/03.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 854/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 833/2015.... → |
|---|








