Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1907/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1907/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1907/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1907
Ședința publică de la data de 10 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. C.
GREFIER: P. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe creditoarea . INTERNATIONAL SRL, în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată – OUG 119/2007/art. 1013 Cod procedură civilă ș.u.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 februarie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 10 martie 2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30 decembrie 2014, sub nr. de dosar_, creditoarea . INTERNATIONAL SRL în contradictoriu cu debitoarea ., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea debitoarei la plata sumei de 6,736.64 lei, reprezentând soldul facturilor fiscale nr._/31,10.2011 în valoare de 2,607,40 lei care a fost stinsă parțial, soldul în acest moment fiind în valoare de 907,40 lei, nr,_/30,11.2011 în valoare de 4,472.16 lei, nr._/29.12.2011 în valoare de 1,357,08 lei, emise de către creditor în temeiul raporturilor contractuale dintre părți; obligarea debitoarei la plata sumei de 7,297.12 lei, reprezentând cuantumul penalităților de întârziere, calculate de Ia data scadentei fiecărei facturi și până la data redactării prezentei cereri, conform prevederilor contractuale; obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea prezentei acțiuni judiciare,
În motivare, creditoarea a menționat că între . INTERNAȚIONAL SRL, în calitate de furnizor și ., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii, prin care Furnizorul s-a angajat să furnizeze către Beneficiar servicii de difuzare a unor spoturi publicitare radio, în condițiile stabilite între parii. Beneficiarul, în schimb, s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor în conformitate cu prevederile art. 4 și în condițiile cuprinse în art. 6 din contract.
În continuare, creditoarea a arătat că la data de 21.09,2011, intre părți, s-a încheiat Contractul de publicitate nr, 4057, având ca obiect prestarea serviciilor de difuzare a unor spoturi publicitare radio pe postul K. Fm Cluj . Campania de difuzare a spoturilor a fost stabilită pentru perioada 17.09.2011 – 15.12.2011.
Creditoarea a menționat că beneficiarul s-a angajat, în schimb, să achite contravaloarea serviciilor în condițiile prevăzute de art. 6: "pe baza facturilor fiscale, în contul Furnizorului indicat în contract", precizând totodată că "‘Furnizorul va emite factura fiscala în lei la cursul BNR din data emiterii facturii",
În temeiul contractului menționat, creditoarea a arătat că a emis facturile fiscale nr._/31.10.2011 în valoare de 2.607,40 lei care a fost stinsă parțial soldul în acest moment fiind în valoare de 907,40 lei, nr._/30,11.2011 în valoare de 4,472.16 lei, nr._/29.12.2011 în valoare de 1,357,08 lei, neachitate până în prezent.
Creditoarea a învederat că potrivit înregistrărilor din cuprinsul fisei de evidenta contabilă a acesteia privind debitorul ., la data redactării prezentei, soldul total restant din facturile menționate este de 14,033.76 lei.
A mai arătat că scadenta facturilor este stabilită în cuprinsul fiecărei facturi, acestea prevăzând expres „Termen de piața", precum și în cuprinsul fisei de evidenta contabilă atașate,
De asemenea, creditoarea a menționat că debitorul nu a efectuat plata soldului restant până în prezent, astfel ca la suma de plată din facturile fiscale mai sus menționate se adaugă penalități de întârziere în valoare de 7,297.12 lei, calculate conform prevederilor contractuale din art.6 alin.6.2: „în cazul neachitării facturii, Furnizorul va putea impune penalități de 0,1%/zi de întârziere din valoarea facturilor neachitate”. Penalitățile de întârziere au fost calculate din ziua următoare datei scadente, și până la data redactării Somației în temeiul art. 1014, respectiv 19,12.2014, pentru suma restanta din fiecare factură, a învederat creditoarea.
Totodată, creditoarea a arătat că în temeiul art. 1014 N. C, proc. civ., s-a trimis debitorului o somație prin care i s-a pus în vedere să achite debitul în termen de 15 zile de la data primirii acesteia, însă suma restanta nu a fost achitata.
Creanța pe care creditorul . INTERNAȚIONAL SRL o deține împotriva debitorului . este o creanța certa, lichidă și exigibila, a învederat creditoarea.
Creditoarea menționează că această creanță este certă, conform art. 662, alin 2 N. C. proc. civ, întrucât existența ei este neîndoielnica, rezultând din facturile fiscale menționate, emise de către creditor în temeiul raporturilor contractuale dintre părți. La sumele restante cuprinse în facturi se adaugă și penalitățile de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale. Totodată, a menționat că este lichidă, conform art. 662, alin 3 N. C. proc. civ întrucât cuantumul acesteia este determinat în cuprinsul facturilor fiscale menționate și în art. 6 alin.6,2 din contract în temeiul cărora sunt calculate penalități de întârziere și este exigibila, întrucât pentru fiecare factură fiscala scadenta obligației de plată este depășită. Creditoarea a învederat că debitorul nu a achitat facturile până la scadență, termenele de plată fiind fixe și prevăzute în fiecare dintre acestea, în consecința devenind aplicabile prevederile contractuale referitoare la calculul penalităților de întârziere,
Creditoarea a solicitat admiterea cererii și emiterea unei ordonanțe de plată, întrucât au o creanța certa, lichidă și exigibila ce reprezintă obligația de plată a unor sume de bani care rezultă din contract comercial, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1.013 din Noul Cod de procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și urm. din Noul Cod de procedură civilă, iar în dovedire au fost depuse înscrisuri: mod de calcul al penalităților de întârziere, furnizare informații de bază nr._, înscris contabil(fila 9 din dosar), factura . nr._/31.10.2011, bon de comandă – luna octombrie 2011, factura . nr._/30.11.2011, bon de comandă – luna noiembrie 2011, factura . nr._/29.12.2011, bon de comandă – luna decembrie 2011, contract de publicitate(radio), bon de comandă – septembrie 2011, notă de inventar, factura . nr._ nr. DIV00062134/24.12.2014, somație(fila 26 din dosar).
Prin compartimentul registratură, la data de 14 ianuarie 2015, creditoarea a depus precizări și înscrisuri(filele 36-62 din dosar), prin care și-a îndeplinit obligațiile stabilite de către instanță prin rezoluția din data de 05.01.2015.
Deși legal citată, debitoarea nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
În ședința publică din data de 24 februarie 2015, creditoarea a depus înscrisuri, filele 74-81 din dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Părțile au încheiat contractul nr.4057/21.09.2011 prin care reclamanta s-a obligat să vândă spații publicitare și să presteze în beneficiul pârâtei servicii de difuzare a unor spoturi publicitare radio pe diverse stații radio, conform art.2 din contract, in perioada 17.09._11. Valoarea contract a fost convenita de către părți potrivit art.4 din contract, la suma de 1553,38 euro +TVA.
În mod corelativ, pârâta s-a obligat potrivit art. 6.1-6.2 din contract să achite prețul serviciilor prestate in termen de 30 zile de la data primirii facturii, în lei la cursul BNR din data facturării, în caz contrar urmând a suporta penalități de întârziere in valoare de 0,1% pe zi întârziere.
În executarea contractului și pentru serviciile prestate, reclamanta a emis facturile factura . nr._/31.10.2011, factura . nr._/30.11.2011, factura . nr._/29.12.2011.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 1013 NCPC prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Părțile au calitatea de profesioniști în sensul art. 3 alin. 2 din N.C.civ.
Potrivit art. 662 alin 2 din Codul de procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. În plus, alin. 3 al aceluiași articol dispune că o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Conform art. 662 alin. 4 creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Conform art. 1018 alin. 3 NCPC în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului. Având în vedere faptul că debitoarea nu a depus întâmpinare, deși i s-a comunicat citația, instanța va considera că debitoarea a recunoscut pretențiile creditoarei numai în ceea ce privește debitul din facturile semnate.
Referitor la caracterul cert al creanței din cauză, instanța reține că existența acesteia rezultă atât din contractul de publicitate semnat de ambele părți, cât și din facturile emise de către creditoare în baza contractului.
În ceea ce privește caracterul lichid, instanța reține că suma solicitată de către creditoare este determinată potrivit înscrisurilor depuse la dosar, respectiv contractul și facturile fiscale emise de creditoare în temeiul contractului.
Din punct de vedere al exigibilității, instanța constată că termenul de plată s-a împlinit pentru facturile mai sus menționate, scadența fiind convenită de părți, conform clauzei inserate în contract, la 15 de zile de la data primirii facturilor.
Reclamanta a probat astfel îndeplinirea propriilor obligații contractuale, însă pârâta nu și-a executat obligația corelativa, neprobând stingerea obligației prin plata in condițiile art. 1615 din codul civil.
Întrucât pârâta nu a probat executarea obligației de plată, aceasta datorează și penalități de întârziere în temeiul clauzei penale prevăzute la art. 6.2 din contract, penalitățile fiind calculate începând cu data scadenței plății, dată prevăzută în contract pentru executarea obligației (art.1414 din codul civil) și până la data de 19.12.2014, cuantumul penalităților aplicate fiind de 7297,12 lei (f. 5).
În drept, sunt incidente prevederile art.1270 raportat la art. 1538 din noul cod civil sub imperiul căruia au fost încheiate raporturile juridice dintre parți, coroborat cu prevederile art. 277 din codul de procedura civila.
Față de motivele arătate în precedent, reținând ca reclamanta a probat existența în patrimoniul sau a unei creanțe certe, lichide si exigibile in sensul art. 662 alin. 2-4 din codul de procedura civila, parata necontestând debitul, instanța va admite cererea si în temeiul art. 1021 din codul de procedură civilă va obliga pârâta debitoare să plătească reclamantei creditoare următoarele suma de sumei de 6736,64 lei reprezentând contravaloare servicii, precum și la plata sumei de 7297,12 de lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere calculate până la data de 19.12.2014, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
Fiind în culpa procesuală, în temeiul art. 451 Cod procedura civila, pârâta debitoare urmează a fi obligata si la plata cheltuielilor de judecata către reclamanta, constând în taxă de timbru în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de emitere a ordonanței de plată, privind pe creditoarea . INTERNATIONAL SRL, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI RO13869251, cu sediul ales la ., în București, .. 21, ., în contradictoriu cu debitoarea ., nr. de înmatriculare la Registrul Comerțului J_, CUI_, cu sediul în Cluj N., ., județul Cluj.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 6736,64 lei reprezentând contravaloare servicii, precum și la plata sumei de 7297,12 de lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere calculate până la data de 19.12.2014, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
RED. CIC/THEN. PO
4 EX. 20.04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 838/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








