Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 10119/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința din camera de consiliu din data de 04.12.2015

Instanța constituita din:

P. B. L.

GREFIER Z. F.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta M. G. Services International în contradictoriu cu pârâta ..

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu nu se prezintă părțile.

Procedura este legal îndeplinită. Cauza se soluționează fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect cerere de valoare redusă, aflându-se la primul termen de judecată.

Instanța în baza art. 131 NCPC constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 1028 NCPC și art. 126 NCPC raportat la clauzele contractuale.

Instanța în baza art. 238 NCPC față de obiectul cererii de chemare în judecată estimează durata cercetării procesului la 6 luni.

Instanța în baza art. 255-258 NCPC încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Instanța constată cauza in stare de judecată și o reține spre soluționare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 10.08.2015 sub nr._, reclamanta M. G. Services International în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.191,93 lei, reprezentând contravaloarea soldului facturilor fiscale nr._/31.05.2013, nr._/30.04.2013, nr._/31.12.2012, nr._/29.11.2012 și a sumei de 3.791,61 lei, penalități de întârziere calculate conform prevederilor din art.6.2 din contractele de publicitate nr. 1328/04.04.2013 încheiate între părți, cu cheltuieli de judecată în valoare de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între M. G. Services International SRL și C. SRL s-au încheiat contractele de publicitate nr. 1328 încheiat la 04.04.2013, având ca obiect prestarea serviciilor de difuzare a unor spoturi publicitare pe diferite posturi radio. Campania de difuzare a spoturilor a fost stabilita conform art. 3.1 din contracte, iar valoarea acestora a fost convenită de către părți în art. 4. Beneficiarul s-a angajat, în schimb, să achite suma stabilită ca valoare a contractului, în condițiile prevăzute de art.6 – pe baza facturii emise și comunicate de furnizor în lei, la cursul BNR din data facturării, în termen maxim de 30 zile de la data primirii facturii Aferente.

În temeiul contractelor încheiate furnizorul a emis facturile fiscale nr. nr._/31.05.2013, nr._/30.04.2013, nr._/31.12.2012, nr._/29.11.2012 în valoare totala de 4,191.93 lei, conform fisei de cont atașate. Debitoarea C. SRL nu a efectuat plata acestor facturi până în prezent.

Debitoarea nu a efectuat plata soldului până în prezent, astfel că la suma de plată din facturile fiscale mai sus menționate se adăugă penalități de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale din art. 6 din Contractul de Publicitate. În cazul neachitării facturii fiscale în condițiile prevăzute mai sus, furnizorul va impune penalități de 0.1%/zi de întârziere din valoarea facturilor neachitate. Penalitățile de întârziere au fost calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data redactării prezentei cereri, respectiv 05.08.2015, conform modului de calcul atașat.

Scadența facturii este stabilită în contract si în cuprinsul fiecărei facturi fiscale, acestea prevăzând expres „Termen de plata" de aproximativ 30 de zile de la data emiterii facturii, precum și în cuprinsul fisei de evidență contabilă atașate.

În temeiul art.1270 coroborat cu art.1516 din NCC aplicabil în speța, creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă și la timp a obligației asumate de părți prin contractul lege între părți. Părțile au stipulat, conform art.1538 Cod Civil, o clauza penală prin care au convenit asupra penalităților de întârziere datorate de către debitor în cazul neexecutării obligației principale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1.025 Cod Procedura Civila si următoarele, art.1270, art.1516 si art.1538 Cod Civil.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: facturile fiscale nr._/31.05.2013, nr._/30.04.2013, nr._/31.12.2012, nr._/29.11.2012, contractul nr. 1328/04.04.2013, modul de calcul al dobânzii penalizatoare.

Cererea a fost legal timbrată.

La data de 14.09.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, în sensul că înțelege să-și micșoreze cuantumul obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 951,01 lei, reprezentând soldul facturilor fiscale,_/30.04.2013 în valoare de 423.63 lei si nr._/31.05.2013 în valoare de 527.38 lei, emise în temeiul raporturilor contractuale dintre părți; la plata sumei de 741,61 lei, reprezentând cuantumul penalităților de întârziere, calculate de la data scadentei facturilor și până la data redactării cererii de valoare redusă, conform prevederilor contractuale si potrivit modului de calcul atașat prezentei, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea prezentei acțiuni judiciare.

Cererea a fost însoțită de modul de calcul al penalităților de întârziere, furnizare informații de bază emise de ONRC privind pârâta.

Pârâta nu a depus formularul de răspuns.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:

Între părți s-a încheiat Contractul de publicitate (Radio) nr. 1328/04.04.2013 (filele 8-14) și având ca obiect vânzarea de spații pentru publicitate pe una sau mai multe stații radio autorizate să funcționeze pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile legislației audiovizuale în vigoare și/sau a altor acte normative incidente.

În baza acestor contracte, reclamanta a emis pe numele pârâtei facturile fiscale nr._/30.04.2013 (fila 16) și nr._/31.05.2013 (fila 17) semnate și ștampilate de către părți.

Analizând cererea de valoare redusă, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1025 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.

În conformitate cu dispozițiile art. 1270 C.civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.

Instanța constată că, prin art. 6.1 din contract, părțile au prevăzut că plata se va efectua de către pârâtă prin virament bancar pe baza facturii emise și comunicate de reclamantă în termen de maxim 30 de zile de la primirea facturii aferente.

Instanța constată că, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.

În cauză, reclamanta a făcut dovada deținerii unei creanțe certe, lichide și exigibile având în vedere contractul încheiat între părți, coroborat cu facturile fiscale acceptate în mod expres la plată de către pârâtă prin semnare și ștampilare care fac proba prestării serviciilor către pârâtă.

Întrucât pârâta nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâta, deși a beneficiat de prestarea serviciilor din partea reclamantei, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.

În materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu își îndeplinește obligațiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Astfel, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada executării obligațiilor asumate (plata contravalorii serviciilor prestate de reclamantă) și nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia pentru suma de 951,01 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere, prin art. 6.2 din contracte părțile au stipulat că, în cazul neachitării facturii, reclamanta va putea impune penalități de 0,1 % pe zi de întârziere din valoarea facturilor neachitate.

În conformitate cu prevederile art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada achitării serviciilor prestate de către reclamantă, aceasta din urmă este îndreptățită și la plata penalităților, conform art. 1082 C.civ., pârâta fiind pusă de drept în întârziere, de la data scadenței obligației de plată.

În consecință, instanța va obliga pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 951,01 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 741,61 lei.

În temeiul art. 1031 raportat la art. 453 C.pr.civ. și 451 alin. 2 NCPC, fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulată de reclamanta S.C. M. G. SERVICES INTERNATIONAL S.R.L, cu sediul ales la . din București, ..21, etaj 5, sector 2, J_, CUIRO_ în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Lugoj, ..1, în clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor, județul T., J_, CUI_.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 951,01 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 741,61 lei.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.12.2015.

P. GREFIER

Red. B.L./Teh. M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI