Pensie întreţinere. Sentința nr. 4318/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4318/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 4318/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.4318
Ședința publică din data de 05.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: B. L.
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe reclamantul- pârât R. G. în contradictoriu cu pârâta- reclamantă G. V. V. și autoritatea tutelară- Primăria sectorului 6 București, având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu minor și stabilire pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul-pârât, personal și pârâta- reclamantă, personal și asistată de avocat S. Z., cu împuternicire avocațială aflată la fila 48 din dosar, lipsind autoritatea tutelară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin serviciul registratură, la data de 2.06.2015 s-a depus referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantului, la data de 4.06.2015 s-a depus referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtei.
Instanța procedează la legitimarea părților, reclamantul- pârât prezintă CI . nr._, CNP-_ și pârâta- reclamantă, prezintă CI . nr._, CNP-_, după care, acordă cuvântul asupra competenței instanței din punct de vedere teritorial.
Reclamantul- pârât, personal și pârâta- reclamantă, prin apărător, având pe rând cuvântul, arată că este competentă Judecătoria sectorului 6. Cu privire la estimarea duratei de soluționare a cauzei estimează la 1 lună.
Instanța în baza art. 131 rap. la art.114 C. proc. civ., constată că este competentă teritorial cu soluționarea acestei cauze.
Conform art.238 din Noul cod de procedură civilă estimează durata soluționării cauzei la 1 lună..
Pârâta- reclamantă, personal, arată că este de acord cu cererea formulată de reclamant privind exercitarea autorității părintești pentru minor în comun de ambii părinți și stabilirea domiciliului minorului la domiciliul tatălui.
Reclamantul- pârât, personal, arată că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind stabilirea programului de vizitare al minorului întrucât s-a înțeles cu pârâta asupra acestui program.
Instanța ia act de renunțarea reclamantului- pârât la capătul de cerere privind stabilirea programului de vizitare al minorului.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul- pârât, personal, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Pârâta- reclamantă, prin apărător, având cuvântul arată că este de acord cu admiterea cererii formulată de reclamantul pârât, să se ia act de înțelegerea părților în sensul că este de acord ca exercitarea autorității părintești pentru minor să fie în comun de ambii părinți și stabilirea domiciliului minorului la domiciliul tatălui. Admiterea în parte a cererii reconvenționale, stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 250 de lei.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.01.2015, reclamantul R. G. a chemat în judecată pe pârâta G. V. V. pentru ca în urma probelor ce se vor administra, să se pronunțe o hotărâre prin care se dispună în principal :exercitarea autorității părintești asupra minorului R. M. C., născut la data de 16.10.2010, de către ambii părinți; stabilirea domiciliului minorului la domiciliul actual din București, ., ., ., sector 5 și obligarea pârâtei la plata către minora a pensiei de întreținere și pentru creșterea, educarea, învățătură și pregătire profesională a minorilor, în raport de veniturile acesteia.
În subsidiar, solicită exercitarea autorității părintești asupra minorului R. M. C., născut la data de 16.10.2010, de către ambii părinți, stabilirea legăturii personale a subsemnatului cu minorul prin stabilirea unui program de vizita extins al acestuia, la domiciliul subsemnatului; obligarea subsemnatului la plata către minor a pensiei de întreținere în raport de veniturile obtinute, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a avut o relație de concubinaj cu parata pentru o perioada de 3 ani, in cursul acesteia nascandu-se fiul său minor, R. M. C., la data de 16.10.2010, asa cum atesta si certificatul de naștere . nr._/20.10.2010 eliberat de Primaria Sectorului 5.
La începutul anului 2014, s-au despartit, in fapt, subsemnatul mutandu-se in imobilul din sectorul 5, acolo unde locuiește si in prezent. Precizează faptul ca minorul locuiește impreuna cu parata si familia acesteia in apartamentul închiriat de la AFI, situat in București, sector 6, Bld. luliu M. nr.65, ., ..
Odata cu despărțirea subsemnatului de parata, au intervenit imediat neintelegeri cu privire la modul de creștere si educare al minorului si mai ales cu privire la respectarea legaturile personale ale subsemnatului cu fiul minor.
In acest sens, la data de 06.02.2014, subsemnatul, sperând . a litigiului a solicitat paratei, prin intermediul Biroului de mediator „O. P.”, sa se prezinte la sediul acestuia in vederea prezentării avantajelor medierii. In acest sens, a semnat certificatul de informare nr.184/06.02.2014, prin care parata parea sa doreasca aceasta rezolvare amiabila.
Cu toate acestea, dupa 2 sedinte( din 24.02.2014 si 06.03.2014), la care aceasta a omis sa se prezinte sau a refuzat orice varianta rezonabila de a-i recunaoste drepturile paterne, la data de 11.03.2014, d-na mediator O. P. a constatat eșuarea medierii si a eliberat un proces verbal de închidere a medierii.
Aspectele asupra carora subsemnatul am avut discuții interminabile cu parata aveau in vedere următoarele aspecte:
Minorul sta ore intregi nesupravegheat, fiind lasat in prezenta bunicii materne, care are insuficienta respiratorie cronica fiind asistata permanaent de un aparat cu oxigen;
Parata lucreaza in 3 schimburi, . ce nu-i permite sa supravegheze minorul.
Parata înregistra debite mari al plata întreținerii si chiriei, alaiuri de alte credite angajate la instituții bancare, ce atrageau o situatie critica financiara, ce putea oricând duce la evacuarea acesteia impreuna cu minorul din imobilul cel ocupa.
Fiul avea deficiente de comunicare prin lipsa aproape totala a limbajului verbal desi avea varsta de 3 ani si jumatate; si la aceast varsta poarta pampersi, bea ceai/lapte cu biberonul etc.
Nu i se permitea sa-l iau pe fiul său la domiciliul subsemnatului si nu se dorea implicarea sa in creșterea si educarea minorului, mai mult decât vizita de la sfarsitul saptamanii si contribuția sa prin asigurarea alimentației si a îmbrăcămintei minorului, indicata de parata.
Precizează faptul ca ulterior eșuării medierii, la data de 28.03.2014, i-a solicitat pârâtei, prin internediul unei notificări comunicata de Av.M. C. D.,, sa înscrie minorul la o unitate preșcolara, grădiniță, si sa inceapa cu aceasta un tratament la un medic logoped, urmând sa-mi comunice atat aceste informații, cat si care sunt taxele necesare in vederea contribuției subsemnatului cu jumate din aceasta suma. Precizează ca si la aceasta solicitare, pârâta a refuzat sa-i răspundă si nici sa dea curs îngrijorării subsemnatului ca fiul nostru minor are reale carențe de dezvoltare. Aceasta a sustinut faptul ca programul acesteia de la servici nu-i permite sa duca minorul la grădiniță.
Întrucât solicitările sale au fost ignorate, si mai mult decât atat, întrucât parata a refuzat să-l mai primească in imobilul pe care il locuia, atunci cand veneam să-și vadă minorul, la sfarsit de saptamana, a solicitat ajutorul Direcției Generale de Asistenta Sociala si protecția Copilului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 6, cat si Autoritatii Tutelare Sector 6.
Astfel la data de 07.07.2014 a înaintat cate o sesizare către ambele institutii cu privire la situatia fiului meu minor solicitând sa întreprindă verificări in acest sens si sa-mi comunice care era rezultatul verificărilor acestor institutii abilitate.
La data de 23.07.2014 Direcția Generale de Asistenta Sociala si Protecția Copilului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 6 i-a comunicat faptul ca a fost numit responsabil de caz, dna A. G., urmând sa fiu contactat de aceasta. Desi a fost de nenumărate ori la sediul acesteia, a luat legătura telefonic cu dna inspector, aceasta nu a efectuat ancheta solicitata, comunicandu-i neoficial ca nici nu-mi va trimite nimic in scris intrucat parata a refuzat sa se prezinte la sediul instituției.
Fiind ., observând involuția fiului minor, al insistentelor sale, a reușit sa obțină acordul paratei sa ducă minorul la medic pentru a aduce al cunostiinta unui medic faptul ca minorul nu vorbește, sa-l evalueze si să spună care este cauza si ce soluții avem.
Din pacate, in data de 24.11.2014, dna doctor C. R. i-a dat o veste extrem de proasta, spunandu-mi faptul ca minorul are un început de retard, involuția memoriei cu un an ( avand memoria unui copil de 3 ani, si nu de 4 ani) si cu o întârziere de limbaj de 3 ani( avand limbajul unui copil de 1 an) De asemenea, i s-a eliberat o scrisoare medicala prin care i s-a solicitat să prezinte minorul la un cabinet de neuropsihiatrie si sa urmeze tratament cu neuroleptice
Avand in vedere gravitatea acestei situatii, semnalata atat paratei, cat si instituțiile abilitate, inainte de a deveni extrem de grava, la data de 29.12.2014, a revenit asupra sesizării înregistrata sub nr. C/6889/08.07.2014 către Direcția Generala de Asistenta Sociala si Proiecția Copilului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 6, si le-a solicitat acestora sa investigheze situatia minorului, R. M. C., atasandu-le si scrisoarea medicala din data de 24.11.2014. P. la acest moment, nu amprimit niciun răspuns din partea acestora.
Neexistand nicio alta posibilitate de a putea interveni in mod esențial in creșterea si educarea minorului, si mai ales in monitorizarea evoluției sanatății acestuia, solicită respectuos să se dispună in prezenta cauza in interesul superior al minorului in temeiul art. 263 si urm. NCC, acesta fiind profund afectat de atitudinea superficiala a paratei, cat si de dezinteresul unor funcționari publici in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Astfel, conform art.488 NCC raportat la art. 261 NCC „copilul din afara căsătoriei a cărei filiație a fost stabilita, potrivit legii, are fata de fiecare părinte si rudele acestuia, aceeași situatie ca si acea a unui copil din căsătorie.”
In raport cu dispozițiile 403 C. Civ. raportate la dispozițiile art. 400 C.Civ, 486 si 497 alin.2, art 505 si urm. C. Civ. solicită stabilirea domiciliului minorului la domiciliul său actual situat in București, ., ., ., sector 5, acolo unde locuiește impreuna cu părinții.
Apreciază faptul ca o asemenea masura se impune in lumina interesului superior al minorei, acesta avand o varsta frageda, fiind ., de involuție fizica si intelectuala generata de atitudinea totală iresponsabila a mamei de a ignora necesitățile acestuia si refuzul acesteia de a-l lasa sa se implice in viata acestuia, altfel decat aceasta apreciaza, la sfarsit de saptamana, in fata blocului, timp de cateva ore.
De asemenea, apreciază ca in temeiul art. 21 din legea nr. 272/2004 republicata (1) care precizează In cazul in care părinții nu se înțeleg cu privire ta locuința copilului, instanța de tutela va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanța poate avea in vedere, in afara elementelor prevăzute la art 2 alin. (6)( s.n. In determinarea interesului superior al copilului se au in vedere cel puțin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizica, psihologica, de educație si sanatate, de securitate si stabilitate si apartenența la o familie; b) opinia copilului, in funcție de varsta si gradul de maturitate; c) istoricul copilului, avand in vedere, in mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice alta forma de violenta asupra copilului, precum si potențialele situatii de risc care pot interveni in viitor, d) capacitatea părinților sau a persoanelor care urmeaza sa se ocupe de creșterea si îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menținerea relațiilor personale cu persoanele fata de care copilul a dezvoltat relații de atașament. ) si aspecte precum: ci) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celalalt părinte in deciziile legate de copil si de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urma; b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale; c) situația locativa din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;d) istoricul cu privire la violenta părinților asupra copilului sau asupra altor persoane; e) distanta dintre locuința fiecărui părinte si instituția care oferă educație copilului. ”
De asemenea, prin faptul ca parata nu a solicitat asistenta medicala pentru a asigura minorului cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si pentru a preveni situațiile care pun in pericol creșterea si dezvoltarea copilului, cat si faptul ca nu si-a asumat responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiții de viata necesare creșterii si dezvoltării minorului; nu si-a îndeplinit obligația de a asigura minorului condițiile necesare pentru creștere si un mediu de viata sănătos, aceasta incalcand astfel si prevederiile art. 46 si 47 din Legea nr.272/2004 republicata. In opinia sa parata nu poate continua sa aiba sub îngrijire minorul la domiciliul acesteia, in lipsa unui cadru adecvat de supraveghere, daca nu dorim ca acest copil sa degenereze din punct de vedere intelectual, ducând la situatia nefericita de a fi in imposibilitatea de a se recupera.
In subsidiar, în măsura în care nu va aprecia asupra legitimității si oportunității schimbării domiciliului minorului la subsemnatul, solicită respectuos să se dispună asupra legăturii personale cu minorul și încuviințarea unui program, respectiv:
In fiecare saptamana de vineri de la ora 18.00 pana duminica orele 18.00 la domiciliul subsemnatului;
In vacanta de iarna - o saptamana la domiciliul subsemnatului in perioada decembrie -ianuarie;
In vacanta de vara - o luna de zile la dornicii 1 iul subsemnatului ( in perioada iunie-august);
In anii pari - minorul sa-si petreaca 3 zile aferente Sărbătorilor P. la domicliul subsemnatului, in anii impari la domiciliul paratei;
In anii impari- minorul sa-si petreaca 3 zile aferente Crăciunului la domiciliul subsemnatului, in anii pari la domiciliul paratei;
La ziua minorului, ambii părinți pot participa indiferent unde se afla minorul cu aceasta ocazie.
Obligația paratei de a-mi transmite informații referitoare la copil, evaluări medicale ale minorului avand in vedere situatia sa de sanatate ce necesită tratament medicamentos si terapie continua.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.261 și urm. NCC; art. 398 si urm. NCC, art. 403 si urm. Noul Cod Civil., Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, si alte acte normative cu incidența in cauza.
În dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: copie CI,certificat de naștere minor R. M.-C.; certificat de informare nr. 184/06.02.2014 emis de Birou de Mediator O. P.; proces verbal din 24.02.2014 emis de Birou de Mediator O. P.; proces verbal de închidere a medierii din 11.03.2014 prin eșuarea acestei proceduri; notificare din 25.03.2014, sesizare către Direcția Generala de Asistenta Sociala si Proiecția Copilului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 6 și A. T. sector 6 din 07.07.2014, adresa nr.C/6152 din 17.07.2014, scrisoare medicală din 24.11.2014, sesizare Direcția Generala de Asistenta Sociala si Proiecția Copilului din cadrul Consiliului Local al Sectorului 6 și A. T. sector 6 din 29.12.2014.
La data de 9.02.2015, prin serviciul registratură, reclamantul a depus precizările solicitate prin rezoluția din data de 20.01.2015.
La data de 6.03.2015, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care solicită respingerea cererii principale și admiterea cererii reconvenționale în sensul:să se dispună ca ambii părinți sa exercite autoritatea părinteasca cu privire la minorul R. M. C., născut la data de 16.10.2010 conform certificatului de naștere intregistrat in registrul stării civile sub nr._/20.10.2010 de Primaria Sector 5,- să se dispună stabilirea domiciliului minorului R. M. C. la mama unde locuiește inca de la naștere pana in prezent in imobilul situat in București, .. 65, ., ., sector 6; - obligarea paratului R. G. la plata pensiei de întreținere fata de minor la veniturile realizate de acesta in ultimile 6 luni de zile; - stabilirea programului de vizitare astfel: prima si a treia saptamana din fiecare luna copilul sa fie vizitat pana la împlinirea vârstei de 7 ani la domiciliul mamei începând de sambata dimineața de la orele 9,00 si pana la orele 14,00 avand in vedere varsta mica a minorului; sărbătorile de Paste si C. sa fie luat la domiciliul tatalui doar in anii pari. Dupa varsta de 7 ani copilul poate fi luat la domiciliul tatalui in prima si a treia saptamana din fiecare luna începând de sambata de la orele 9,00 si pana duminica ia orele 17,00; in vacanta de iarna o saptamana si in vacanta de vara 3 saptamani, preum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, pârâta susține că, a avut o am avut o relație de concubinaj cu reclamantul parat R. G. in urma cărei a rezultat copilul R. M. C. în vârstă de 4 ani si 4 luni.
După nașterea copilului împreună cu reclamantul-parat au locuit la domiciliul său din București, .. 65, ., ., sector 6 din anul 2010 pana in ianuarie 2014.
Datorita diferențelor de opinie dintre părți, reclamantul a părăsit domiciliul din ianuarie 2014 fiecare locuind separat, rămânând in continuare cu copilul in .. 65, ., iar reclamantul-parat locuiește împreună cu părinții săi in domiciliul acestora.
Pe perioada cat au locuit împreună în apartamentul pe care il deține, acesta nu a participat la cotele lunare de întreținere al apartamentului, nu si-a achitat cotele la întreținere, iar când îl ruga să plătească la întreținere spunea că nu este casa lui.
Divergentele au apărut ca urmare a faptului ca acesta nu dorea sa participe la îngrijirea casei si nici la îngrijirea minorului, nu se implica în gospodărie, deoarece întotdeauna îi reproșa că nu este casa lui si el nu dorește să contribuie întrucât nu este proprietarul casei.
Toate susținerile reclamantului-pârât în cererea de chemare în judecată sunt nefondate, în opinia mea acțiunea este făcută la îndemnul părinților acestuia care doresc acest copil fiind singurul lor nepot.
R. instanța să aibă în vedere că minorul este crescut și îngrijit de mine cu ajutorul mamei mele încă de la naștere în casa în care locuiau și în prezent, fiind și singurul mediul pe care copilul îl cunoaște.
Arăt că copilul este foarte atașat de mine, are o legătură specială cu mine și de bunica materna si foarte legat de domiciliul unde locuiește.
La ora actuala are un mediu ambiant unde se poate dezvolta armonios ca dovada ca reclamantul nu s-a implicat în acești ani și nu a creat un alt mediu.
Consideră ca cererea reclamantului-parat este neîntemeiata, având în vedere ca acesta critică mediul copilului unde locuiește în prezent doar ca să creeze o jmpresie falsă față de actualul domiciliu al minorului doar ca sa inducă în eroare instanța.
In opinia sa, copilul este foarte bine îngrijit, se ocupă de creșterea și educarea copilului, deoarece serviciul îi permite să se ocupe personal de copil. Este adevărat ca în timpul în care nu este acasă mama sa este cea care îl supraveghează îndeaproape.
Așa cum rezultă din raportul de evaluare efectuat de Centru de Terapie Comportamentala Aplicata în Autism. Evaluare si Intervenție Intensiva, copilul are întârziere de vorbire, în schimb este un copil normal care înțelege conceptele principale specifice vârstei.
De asemenea, în raport se specifică faptul că copilul nu tolerează să fie dus în spații noi. Instanta trebuie să aibe în vedere aceste aspecte evidențiate de specialiști și nu de dorința tatălui de a face pe placul părinților lui, sau din răzbunare, prin aceasta intenție în loc să vină în sprijinul și interesul copilului, prin luarea din actualul domiciliu îi va face un rău mult mai mare.
Consideră că reclamantul poate să se implice în activitățile copilului și să acorde sprijin de la actualul domiciliu unde locuiește în prezent minorul, daca într-adevăr își dorește să se implice în creșterea și educarea copilului.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată reclamantul dorește stabilirea minorului la bunicii paterni.
Precizează că obligația majoră pentru creșterea și educarea minorului revine părinților si nu bunicilor.
Prin urmare, instanța nu poate dispune luarea minorului din domiciliul unde s-a născut si locuiește cu mama si să-l încredințeze bunicilor paterni cu care de altfel minorul nu a interactionat foarte des, neexistand o afecțiune si un atașament foarte mare al minorului fata de aceștia.
Stabilirea domiciliul copilului fiind o masura de ocrotire instanta trebuie sa aibe in vedere faptul ca este in interesul copilului ca domiciliul sa fie stabilit la mama avand in vedere varsta mica a copilului, faptul ca a creat o legătură speciala cu copilul care este foarte atașat de mine si este locul unde cunoaște.
Luarea copilului din mediul in care a crescut si este ingrijit contravine raportului de evaluare.
In ceea ce privește programul de vizitare al minorului, urmează a se avea în vedere varsta mica a copilului si faptul ca are deficiente de vorbire.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 209 cod proc civila, art. 397, 400 alin 1, 401 si 402 cod civil.
În dovedirea cererii, pârâta a depus, în copie, următoarele înscrisuri: certificatul de naștere al minorului, cartea de identitate a reclamantului, cartea sa de identitate, raport de evaluare psihologică, raport de evaluare, grafic de dezvoltare, scrisoare medicală, contract de închiriere, fișa de calcul pentru stabilirea chiriei lunare a locuinței, fișa suprafeței locative închiriate, proces verbal de predare primire a locuinței.
La data de 24.03.2015, prin serviciul registratură, pârâta reclamantă a depus răspuns la solicitarea instanței prin rezoluția din data de 09.03.2015.
La data de 02.06.2015, prin serviciul registratură, la solicitarea instanței, s-a depus referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul reclamantului pârât.
La data de 04.06.2015, prin serviciul registratură, la solicitarea instanței, s-a depus referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că: din relația de concubinaj a partilor pentru o perioada de 3 ani, s-a nascut minorul, R. M. C., la data de 16.10.2010, asa cum atesta si certificatul de naștere .
Cu privire la primul capăt de cerere, respectiv cel referitor la exercitarea autorității părintești, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 397 C.civ. și art. 503 C.civ., regula în materie este că autoritatea părintească asupra copilului se exercită de către ambii părinți, sub acest aspect fiind consacrat principiul egalității părinților ; în mod excepțional autoritatea părintească poate fi exercitată în condițiile art. 398 sau 399 cod.civ. dar aceste situații de excepție ( care derogă de la principiul egalității și de la regula exercitării autorității părintești de către ambii părinți) nu pot fi reținute de instanță doar pe baza sustinerilor uneia dintre părinți sau a unui acord între părinți și trebuie să fie argumentate și probate ( art. 398 are ca situație premisă „ pentru motive temeinice” iar art. 507 cod.civ. menționează cazurile în care autoritatea părintească se poate exercita de către un singur părinte ).
În cauză părțile s-au înțeles să exercite în comun autoritatea părintească asupra minorului, drept pentru care instanța, în baza art. 503 C.Civ, va dispune în sensul acordului lor de voință.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la domiciliul minorului, instanța, având în vedere că acesta deja are locuința stabilă la domiciliul tatalui, iar părțile au căzut de acord să rămână în același loc, în baza art. 400 C.Civ stabilește locuința copilului la domiciliul tatalui .
Sub aspectul celui de-al treilea capăt de cerere, având ca obiect stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de întreținere a minorului, instanța ,în temeiul art. 525 cod civil coroborat cu disp. art. 31 alin. 2 din Legea 272/2004 va stabili contribuția mamei la cheltuielile de creștere și întreținere față de minor, având în vedere că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești se face de către ambii părinți în interesul superior al copilului, precum și a necesității asigurării bunăstării materiale și spirituale a acestuia la suma de 250 lei, începând de la data de 16.01.2015 și până la majorat.
Instanta va lua act ca reclamantul parât renunța la judecarea programului de vizitare solicitat ,in baza art.406 cod proc. civ.
Instanța va compensa cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecată a programului de vizitare solicitat de reclamantul parât.
Admite cererea principala în parte formulată de reclamantul- pârât R. G., având CNP-_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5 și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat M. C. D. din București, ..11, ., . în contradictoriu cu pârâta- reclamantă G. V. V., având CNP-_, cu domiciliul în București, Bld. I. M. nr.65, ., ., sector 6 și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat Z. S., cu sediul în București, . nr.28-30, ., ., sector 2 și autoritatea tutelară- Primăria sectorului 6 București, cu sediul în București, Calea Plevnei nr.147-149, sector 6.
Admite cerererea reconventionala în parte formulată de pârâta- reclamantă G. V. V..
Dispune exercitarea autorității părintești pentru minor, în comun de către ambii părinți.
Stabileste domiciliul minorului la domiciliul reclamantului parât.
Obliga pârâta reclamantă la plata sumei de 250 lei, cu titlu de contribuție lunara de intretinere in favoarea minorului, incepind cu data de 16.01.2015 si până la majorat.
Compensează cheltuielile de judecată.
Executorie privind exercitarea autorității părintești, stabilirea domiciliului minorului, contributia lunara de intretinere.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sector 6 București.
Pronunțată în ședința publică, azi 05.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. SM/Tehnored LB
06/2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4660/2015.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 2477/2015. Judecătoria... → |
|---|








