Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6482/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6482/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 6482/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6482

Ședința camerei de consiliu de la 08.09.2015

Instanța constituită din

PREȘEDINTE: E. A. T.

GREFIER: D. I. D.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE SA – CNCIR SA și pe pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI LATEA G. 4 .> La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamanta a depus o cerere precizatoare și a solicitat restituirea taxei de timbru, ca și faptul că din verificările efectuate s-a constat că nu mai există alte dosare purtându-se între aceleași părți și având același obiect și cauză.

Instanța verificându-și competența în temeiul art. 131 raportat la art. 94 pct. 3, art. 107 al. 1, art. 1028 C. constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Instanța în temeiul art. 238 C. apreciază termenul optim și rezonabil de soluționare a cauzei la 3 luni.

Instanța în temeiul art. 255 raportat la art. 258 C. încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fiind o probă admisibilă și conducând la soluționarea cauzei.

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de chemare în judecată și asupra cererii de restituire a taxei judiciare de timbru.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cereri, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30-03-2015, sub nr._, reclamanta C. NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAȚIILOR DE RIDICAT ȘI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE SA – CNCIR SA, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI LATEA G. 4 . cerere de chemare în judecată având ca obiect cerere cu valoare redusă, prin care a indicat valoarea obligației principale ca fiind 744 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de inspecție tehnică conform facturilor fiscale anexate cererii și la plata cheltuielilor de judecată de 256,93 lei, compuse din 183,93 lei onorariu avocațial, 50 lei taxă judiciară de timbru, 15 lei cheltuieli poștale și 8 lei raport ONRC.

În fapt, a arătat că în derularea raporturilor comerciale menționate anterior, creditoarea a procedat la prestarea serviciilor de inspecție tehnică și la emiterea facturilor fiscale menționate în anexă, debitoarea neîndeplinindu-și obligația corelativă de plată a acestor sume.

În drept a indicat dispozițiile art. 1025 C. și urm., art. 1270 și 1516 C Civ, art. 1523 al. 2 lit. d, art. 1535 Cod civil, OG nr. 13/2011, art. 453 C., art. 1031 al. 1.

La dosar a depus următoarele înscrisuri: mod de calcul al dobânzii legale penalizatoare, confirmare de primire, notă de inventar, somație de plată, facturi (f. 10-11), comandă prestarea serviciului de inspecție, raport de inspecție, lista cu verificările și încercările efectuate conform PT R2-2010, factură (f.18), anexa la factura fiscală nr. 238/04-03-2015, ordin de plată, extras de cont.

Prin rezoluția din 01-04-2015, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât cu mențiunea de a depune întâmpinare.

Pârâtul nu a depus întâmpinare.

La data de 26.06.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare prin care a învederat instanței că debitul principal, dobânda legală penalizatoare și cheltuielile de judecată au fost achitate de debitoare la data de 10.06.2015. În temeiul art. 45 alin. 1 lit. d teza a II-a OUG nr. 80/2013 a solicitat restituirea taxei de timbru.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1025 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.

Reclamanta-creditoare a prestat in favoarea paratei-debitoare o . servicii de verificări tehnice în utilizare la o . echipamente și instalații deținute de debitoare, așa cum reiese din facturile fiscale nr._/18.03.2014;_/18.03.2014.

Instanța reține astfel că între părți, deși nu a fost încheiat un contract în formă scrisă, s-au stabilit relații contractuale, în baza cărora au fost emise facturile fiscale ca urmare a prestării serviciilor de reclamantă, cu obligația corelativă a pârâtei de a achita contravaloarea acestora, valoare însușită prin semnătură de reprezentantul pârâtei.

Facturile fiscale mai sus enumerate sunt acceptată la plată prin semnătura reprezentantului pârâtei, sens în care valorile solicite prin acestea sunt însușite.

La data de 26.06.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare prin care a învederat instanței că debitul principal, dobânda legală penalizatoare și cheltuielile de judecată au fost achitate de debitoare la data de 10.06.2015, sens în care cererea a rămas fără obiect.

În aceste condiții, față de înscrisurile doveditoare depuse la dosar, instanța reține că prezenta cauza a rămas fără obiect astfel încât va respinge cererea.

În ceea ce privește cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 45 alin. 1 lit. d teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie când reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât.

În cauză reclamanta nu a formulat cerere de renunțare la judecată, sens în care nu sunt aplicabile aceste dispoziții în cauză.

Iar pe de altă parte reclamanta a învederat că pârâta i-a achitat sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, sens în care o cerere de restituire a taxei judiciare de timbru ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză pentru reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de valoare redusă formulată de reclamanta C. N. PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALATIILOR DE RIDICAT SI RECIPENTELOR SUB PRESIUNE SA - C.N.C.I.R. S.A, J40/_/08-12-2010, CUI_, cu sediul ales în București, .-11, sector 1, în contradictoriu cu pârâta A. DE L. LATEA G. 4 . în sector 6, București, .. 4, ca rămasă fără obiect.

Respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.09.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

4 ex/30-09-2015

Red EAT

Tehnored DID

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6482/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI