Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 35/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 35/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 35/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 35

Ședința din Camera de Consiliu de la 12.01.2015

Instanța constituită din

P. C. A. E.

GREFIER A. V.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta G. S. ENERGY ROMÂNIA SA și pe pârâta . SRL.

La apelul nominal făcut in ședința publica, la prima și la cea de-a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează instanței că prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 N.C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art. 1027 C.p.c. și art. 130 alin. 3 C.p.c.

De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 N.C.p.c., în raport de actele dosarului, estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 30 de zile.

În baza art. 255 N.C.p.c. rap. la art. 258 N.C.p.c. încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri.

Ia act că pârâta nu a depus formularul de răspuns și nici nu a solicitat probe.

Constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul instanței la data de 03.11.2014, sub nr._, reclamanta G. S. Energy România SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta . SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1261 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, obligarea pârâtei la plata dobânzii aferentă debitului solicitat, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este succesoare in calitate de furnizor de gaze naturale a fostei Distrigaz Sud SA și a furnizat pârâtei gaze naturale către locurile de consum din București Calea Crângași nr. 4, .. A, sector 6 și București, ., sector 2, atribuindu-i codul de client_, iar corelativ, s-a născut si obligația de plata a pârâtei, conform facturilor emise, facturi care nu au fost achitate integral de către pârâtă.

Începerea derulării relațiilor dintre furnizorul de servicii si beneficiar s-a realizat la data in care debitorul a început sa consume gaze naturale, însușindu-si totodată și toate obligațiile legale care deriva din utilizarea acestui serviciu.

Între părți operează condițiile standard ale unui contract de adeziune, contract aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 632/2009.

Din Ordinul ANRE nr. 42/2012 publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 875/2012 pentru aprobarea regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, art. 11 alin. 1, reiese ca furnizarea reglementata a gazelor naturale se face numai conform contractului comercial încheiat în baza contractelor-cadru aprobate de A.N.R.E. pe cale de consecința, rezulta că acel consum care nu se realizează în baza unui contract intra sub incidența Codului penal.

Întrucât cele doua acte normative sus-menționate au fost publicate in forma inițiala in Monitorul Oficial al României, nimeni nu poate invoca necunoașterea acestora si neînsușirea clauzelor prevăzute.

In acest sens, arata ca potrivit art. 9, lit. a) din condițiile standard pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale la consumatorii noncasnici, aprobate prin Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009, consumatorul are următoarele obligații: a) să achite integral si la termen factura emisă de furnizor, reprezentând contravaloarea serviciului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale, precum si după caz, a majorărilor de întârziere aferente.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2 din contractul-cadru pentru furnizarea gazelor naturale la consumatorii noncasnici, aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009, plata contravalorii facturii reprezentând serviciul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale se face în termen de 30 zile calendaristice de la data emiterii facturii.

In același timp, conform art. 10, alin. 1, lit. a) din condițiile standard pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale la consumatorii noncasnici, aprobate prin Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009, neachitarea facturii reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale, în termenul stipulat în contractul de furnizare, atrage: a) perceperea de majorări de întârziere, dacă obligația de plată nu a fost îndeplinită în termen de 15 zile calendaristice de la data scadenței; nivelul majorării de întârziere este calculat asupra valorii neachitate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare scadenței și până la achitarea integrală a facturii, inclusiv ziua plății; nivelul majorării de întârziere este egal cu nivelul majorării de întârziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, stabilit în condițiile precizate de Codul de procedură fiscală; totalul majorărilor de întârziere nu poate nu poate depăși nivelul debitului.

Obligația de plata a consumatorilor pentru gazele naturale consumate este expres prevăzută de legea gazelor naturale, astfel: potrivit prevederilor art. 41 din vechea lege a gazelor nr. 351/2004, furnizorul de gaze naturale are, in principal, armatoarele drepturi: a) sa incaseze contravaloarea gazelor naturale furnizate, conform contractelor încheiate cu consumatorii eligibili, operatorii de sistem si/sau cu alti furnizori; b) sa incaseze contravaloarea gazelor naturale furnizate in regim reglementat, conform preturilor stabilite de ANRGN si prevederilor contractelor-cadru.

Potrivit prevederilor art. 145, alin. 1 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice si gazelor naturale, clienții finali au obligația sa achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către furnizorul/operatorul sistemului in termenul si in condițiile prevăzute in contractul încheiat cu acesta.

Expedierea facturilor de gaze naturale se realizeza cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale si care se afla in proprietatea statului roman, acesta fiind furnizor unic al acestui serviciu universal in orice punct de pe teritoriul României, iar in cazul in care se considera necesar se poate completa dosarul cu dovada depunerii facturilor la ghișeele acestei institutii (prin borderouri de trimitere), avand in vedere ca societatea creditoare respecta întreaga legislație in domeniu si astfel ca debitorului i s-a comunicat obligația de plata si implicit a recunoscut-o.

Facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizeaza conform Codului fiscal - art. 155, unde alin. 28 precizeaza ca semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.

Pentru serviciile prestate si neachitate la termen, s-au calculat majorari de întârziere in valoare de 48.18 lei, conform art. 4, alin. 2 din contractul-cadru pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale la consumatorii noncasnici si art. 10 alin. 1 lit. a din condițiile standard pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale la consumatorii noncasnici, majorari egale cu nivelul majorarilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, conform reglementarilor legale in vigoare.

Modul de calcul al acestora, respectiv valoarea de baza pentru care se percepe majorarea, perioada de calcul, număr de zile de întârziere si coeficientul de calcul aplicat, rezulta din fisa calcul majorari/dobanda/penalitati anexata cererii.

Suma de 1309.18 lei, reprezintă datoria certa, lichida si exigibila a debitorului fata de G. S. Energy Romania SA, asa cum reiese din extrasul de cont, anexat.

Reclamanta solicită instanței să ia act de faptul că intelege sa solicita la plata doar o parte din suma totala de pe extrasul de cont pentru urmatoarele motive: suma de 1309.18 lei reprezintă datoria certa, lichida si exigibila a debitorului fata de G. S. Energy Romania SA; societatea creditoare respecta modul de facturare reglementat de Autoritatea Naționala de Reglementare in Domeniul Energiei si de Codul de Procedura Fiscala astfel ca a facturat lunar paratului contravaloarea serviciului pentru furnizarea gazelor naturale si majorarile de întârziere pentru facturile neachitate; pentru facturile neachitate au fost calculate majorari de întârziere pentru fiecare zi de întârziere pana la data emiterii extrasului de cont, insa aceste majorari au fost facturate efectiv pana la emiterea ultimei facturi de consum, astfel ca totalul majorarilor de întârziere pe care le solicita la plata este de 48.18 lei, suma de care paratul a luat cunostinta la momentul comunicării facturilor; calculul majorarilor de întârziere va curge pana la achitarea integrala a debitelor in cuantumul amintit anterior.

Potrivit art. 1516, alin. 1 Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrala, exacta si la timp a obligației, iar conform art. 1535, alin. 1 Noul Cod Civil, in cazul in care o suma de bani nu este plătită la scadenta, creditorul are dreptul ia daune moratorii, de la scadenta pana in momentul plații, in cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui sa dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul sa facă dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plații ar fi mai mic.

A încercat rezolvarea pe cale amiabila a litigiului intervenit cu clientul sau, prin notificări si apeluri telefonice adresate debitorului, însă demersurile nu au avut rezultatul așteptat.

În aceste condiții, a înțeles sa se adreseze instanței, considerând îndeplinite condițiile cerute de art. 1025 din Noul Cod de Procedura Civila privind Procedura cererilor de valoare redusa.

In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 150 alin. 1 și alin. 2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662, art. 1025-1032 C.p.c., art. 1516, art. 1535 Cod civil, art. 120 alin. 7 Cod de Procedura Fiscala (OG 92/2003), art. 155 alin. 28 Cod Fiscal, Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009 publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 632/2009 pentru aprobarea contractelor cadru pentru furnizarea reglementata a gazelor naturale, Ordinul A.N.R.E. nr. 42/2012 publicat in Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 875/2012 pentru aprobarea regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, vechea lege a gazelor nr. 351/2004 publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 679/28 iulie 2004, Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485/16 iulie 2012.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului, procură specială, extras de cont, fișa de calcul majorări/dobândă/penalități, factura fiscală . nr._ din data de 07.03.2014, factura fiscală . nr._ din data de 21.03.2014, factura fiscală . nr._ din data de 30.04.2014, contract de prestări servicii din data de 13.12.2012.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

La data de 07.01.2015, reclamanta a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere prin care arată că pârâta a achitat debitul solicitat prin cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru.

Analizând actele dosarului, instanța reține că, în conformitate cu susținerile necontestate ale reclamantei, pârâta a achitat debitul solicitat de reclamantă în cursul judecății. Cum pârâta nu a depus formularul de răspuns și nu a contestat în nici un mod susținerile reclamantei, instanța urmează să respingă cererea ca rămasă fără obiect, iar în baza art.453 Cod procedură civilă să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta G. S. ENERGY ROMÂNIA SA, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI RO13093222, cu sediul ales la Eos KSI România SRL în București, .. 10 A, clădirea C 3, ., în contradictoriu cu pârâta . SRL, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, ., ., ., sector 6, ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Executorie de drept.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. C.A.E./ Thred. A.V.G.

4 ex/23.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 35/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI