Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 134/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 134/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 134/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI -SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 134
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 14.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta E. K. România SRL în contradictoriu cu pârâta G. C..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
In conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând competența, instanța apreciază că este competentă general, material si teritorial să soluționeze cauza în conformitate cu prevederile art.1027 alin.1 Cod procedură civilă rap. la art.107 alin.1 si 94 pct.1 lit.j Cod procedură civilă.
În ceea ce privește timbrajul, instanța constată că reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina acesteia.
În conformitate cu dispozițiile art.238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 1 lună.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art.255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru dovedirea existenței creanței pretinse de la pârâtă și cuantumului acesteia, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.11.2014 sub nr._, reclamanta E. K. România S.R.L., în contradictoriu cu pârâta G. C., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 205,89 lei, debit principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între Orange România S.A. și pârât, s-a încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate (telefonie mobilă și trafic de date de tip GPRS) nr._/16.09.2011, în baza căruia i s-a atribuit codul de abonat_. Compania Orange Romania S.A. a prestat serviciile pentru care s-a obligat contractual, emițând facturile nr. JAF_/23.11.2011 și nr. JAE_/23.11.2011, facturi care însă nu au fost achitate integral de către pârâtă.
Pentru serviciile prestate și neachitate la termen, s-au calculat penalități conform contractului până la concurență cu debitul principal, iar apoi s-au calculat dobânzi legale conform O.G. nr. 13/2011.
Reclamanta a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului intervenit cu clientul său, prin notificări și apeluri telefonice adresate pârâtului, însă demersurile nu au avut rezultatul așteptat.
În aceste condiții, reclamanta a înțeles să se adreseze instanței, considerând îndeplinite condițiile cerute de art. 1025 Cod procedură civilă privind procedura cererilor cu valoare redusă.
În drept, reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 1.025 și următoarele Cod procedură civilă, privind procedura cererilor cu valoare redusă, Titlul VI, Capitolul I privind cesiunea de creanță - Noul Cod Civil).
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, modul de calcul al debitului, facturile JAF_/23.11.2011 și nr. JAE_/23.11.2011, contractul de servicii de telecomunicații integrate (telefonie mobilă și trafic de date de tip GPRS) nr._/16.09.2011, termeni și condiții generale pentru utilizarea abonamentelor Orange, carte de identitate pârâtă, extras din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare pentru dovada cesiunii.
Pârâta nu a depus întâmpinare și nu a propus probe în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 16.09.2011, între Orange Romania S.A. si pârâtă a intervenit contractul pentru servicii de telefonie mobila nr._, prin care pârâta a declarat ca a luat cunoștința si ca este de acord cu condițiile generale din contractul pentru serviciile prestate de reclamantă.
În temeiul acestui contract, s-au emis facturile seria JAF_/23.11.2011 și nr. JAE_/23.11.2011, pentru serviciile de telefonie prestate în valoare de 205,89 lei.
În condițiile în care facturile reprezintă înscrisuri sub semnătura privată ce fac dovada existentei actului juridic și executării operațiunii ce constituie obiectul acestora împotriva destinatarului, in cauza, acceptarea facturilor fiind tacita, prin executarea contractului de către pârâtă, în sensul consumării serviciilor prestate de către reclamantă.
F. de cele de mai sus, instanța urmează a reține ca, în speță, s-a făcut dovada existenței în patrimoniul reclamantei a unei creanțe certe, lichide și exigibile, care este constatată prin facturile fiscale acceptate la plată
Se va reține de către instanță că obligația a cărei executare se solicită prin prezenta cerere este născută dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris însușit de părți sub semnătură, astfel că, analizând înscrisurile depuse în copie, instanța reține că raporturile juridice dintre părți s-au în temeiul contractului nr._/16.09.2011, cu privire la care instanța reține ca a fost acceptat de către pârâtă.
În ceea ce privește condiția certitudinii creanței reclamantei, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 662 alin. 2 Cod procedura civila, creanța certă este aceea a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Prin urmare, în aprecierea instanței ceea ce conferă caracter cert unei creanțe este constatarea acesteia într-un act scris semnat de pârâtă.
În speța de față, instanța constată că este îndeplinită această condiție deoarece contractul menționat a fost semnat de pârâtă.
În ceea ce privește caracterul lichid al creanței, instanța constată că, potrivit art. 662 alin. 3 Cod procedura civila, o creanță este lichidă când atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
Analizând conținutul contractului încheiat între părți rezultă că părțile prin acordul lor de voință au înțeles să determine valoarea debitului, care coroborat cu facturile anterior menționate este individualizată valoarea obligației datorate de pârâtă.
Exigibilitatea unei obligații echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite pârâtaui executarea acesteia de bunăvoie, putând, însă, să apeleze în caz de nevoie (în caz de neexecutare) la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni în justiție.
Analizând înscrisurile depuse de reclamantă la dosarul cauzei, instanța constată că termenul de plată a sumei de 205,89 lei, contravaloarea facturilor nr. JAF_/23.11.2011 și nr. JAE_/23.11.2011 a ajuns la scadență, ceea ce înseamnă că, la data introducerii acțiunii, respectiv 03.11.2014, termenul de scadență era deja împlinit.
Prin urmare, termenul de scadență a acestora fiind îndeplinit, instanța consideră că cerința cumulativă a exigibilității creanței este îndeplinită în speță.
Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației pârâtaui, acestuia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai exista nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsa anterior prin plată.
Având în vedere că, în speța de față, reclamantăa, prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv facturile fiscale semnate și acceptate în mod tacit de pârâtă a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârâtă, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi potrivit art. 249 Cod procedură civilă că, în speță, a executat propriile obligații.
În ceea ce privește plata penalităților, solicitată de creditoare prin cerere, instanța reține următoarele:
Ccreditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a prestației datorate acestuia de către debitor, în caz contrar având dreptul la dezdăunări, care sunt datorate de acesta din urmă cu excepția situației în care dovedește intervenția unei cauze străine exoneratoare de plată.
Prin urmare, din analiza celor două texte legale rezultă, în mod clar, faptul că reclamanta, suferind o neexecutare din partea debitorului a obligației acestuia din urmă, beneficia de dreptul la dezdăunări cu excepția situației în care debitorul justifica prin dovezi depuse la dosar intervenția unei cauze străine exoneratoare de obligație. Cercetând sub acest ultim aspect actele depuse la dosar, instanța constată că debitorul, legal citat, nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare, motiv pentru care, dând eficiență principiului disponibilității judecății în procesul civil, și, astfel, neputându-se sesiza din oficiu cu constatarea intervenției în cauză a unui astfel de eveniment, va considera că prezumția de culpă stabilită de prevederile art. 1350 cod civil rămâne în ființă.
Prin urmare, instanța consideră că solicitarea creditoarei de obligare a debitorului la plata unor penalități de întârziere este întemeiată.
Legat de cuantumul acesteia, așa cum acesta a fost solicitat de creditoare, instanța constată următoarele:
Daunele-interese pe care instanța le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestației debitorului sunt daune-interese moratorii și daune-interese compensatorii.
Dacă în conformitate cu regula generală stabilită de prevederile art. 1350 Cod civil, în cazul obligațiilor de a face sau de a da, instanța sesizată cu cererea de acordare a unor daune interese poate admite și stabili în sarcina debitorului în funcție de solicitarea creditoarei daune-interese moratorii sau daune-interese compensatorii, în situația existenței în sarcina debitorului a obligației de a plăti o sumă de bani, instanța de judecată nu poate decât daune-interese moratorii, al căror cuantum va fi egal cu valorea dobânzii legale, dacă părțile prin contract sau legea printr-o dispoziție specială nu au stabilit altfel.
Cercetând cauza sub acest aspect, instanța constată ca părțile, prin prevederile art. 1.9 alin. 4 din contract, au stabilit în mod expres faptul că, in cazul platii cu intarziere a sumelor datorate, creditoarea va putea solicita abonatului penalități de 0,5% zi de întârziere calendaristică, penalități calculate la sumele achitate cu intarziere.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, instanța constată că, în speța de față, exista o reglementare derogatorie de la prevederile art. 1087 Cod civil în ceea ce privește modul de calcul al penalităților de întârziere ce se pot acorda creditoarei la cerere, ceea ce va avea ca efect aplicarea acestora conform regulii specialia generalibus derogant.
În consecință, având în vedere considerentele de mai sus și faptul că facturile fiscale depuse la dosarul cauzei nu au fost achitate de debitor în termenul stabilit de părți în acest sens, instanța consideră că pretențiile creditoarei sunt justificate și, prin urmare, va admite cererea, obligând pârâta la plata penalităților de întârziere convenționale aferente debitului principal de la data de 07.12.2011 și până la concurența acestuia.
Referitor la capatul de cerere avand ca obiect obligarea debitoarei la plata dobânzii legale, față de considerentele anterioare potrivit cu care instanța de judecată nu poate acorda în conformitate cu prevederile art. 1087 Cod civil decât daune-interese moratorii, al căror cuantum va fi egal cu valorea dobânzii legale, numai dacă părțile prin contract sau legea printr-o dispoziție specială nu au stabilit altfel și văzând clauza penală inserată în art. 11 din contracte, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea debitorului la plata dobânzii legale, creditoarea neputând cumula clauza penală cu dobânda legală, ambele fiind destinate a acoperi prejudiciul suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligației principale.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedura civila, pârâta urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, in cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciara de timbru, conform chitanței depuse la dosa, fiind în întârziere cu privire la îndeplinirea obligației de plată, încă de la data scadenței acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta E. K. România SRL, cu sediul în București, Bulevardul D. P. nr.10A, sector 2, înregistrată la Oficiul Comerțului sub nr. J40/_/2002, CUI_, în contradictoriu cu pârâta G. C., domiciliată în București, ., ., ., CNP_.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 205,89 lei și a penalităților de întârziere convenționale aferente acestei sume de la data de 07.12.2011 și până la concurența debitului principal.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect dobânda legală.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Pretenţii. Sentința nr. 364/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 486/2015.... → |
|---|
