Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1388/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1388/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 1388/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1388

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 19.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: A. J.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâții DA C. F. și DA C. V..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, la ordine, nu s-a prezentat niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență teritorială și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 București la data de 22.07.2014 sub numărul_, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții Da C. F. și Da C. V., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 5028.40 lei, debit restant, la plata de dobânzi, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 496 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 17 ianuarie 2011, a fost aleasă de către pârâții mai sus menționați în vederea încheierii unui contract de calificare și prelucrare a sângelui din cordon ombilical și stocare în condiții de criogenie a celulelor stem.

Solicitarea pârâților s-a materializat prin contractul nr. 04RO11011704 din data de 17.01.2011.

Serviciile medicale solicitate au fost prestate de către reclamantă în cel mai scurt timp posibil și în conformitate cu standardele de calitate în vigoare în această materie.

În acest sens, reclamanta a emis facturile fiscale aferente, în conformitate cu art. 8.1 din contract, în funcție de modalitatea de plată aleasă de către pârâți la momentul încheierii contractului, acestea fiind comunicate în timp util și acestora.

Pârâții nu au respectat însă obligațiile asumate în privința plății, în sensul că aceștia nu au achitat facturile fiscale emise în baza muncii prestate de către reclamanta societate comercială.

Reclamanta și-a executat întocmai obligațiile asumate, dar cu toate acestea, în ciuda insistențelor sale, nu a primit nici până în prezent contravaloarea facturilor restante decât parțial.

Pârâții au răspuns negativ la toate încercările reclamantei de soluționare amiabilă a litigiului. Aceștia au fost contactați în nenumărate rânduri de către reclamantă (telefonic, prin e-mail, sms, li s-au comunicat mai multe notificări prin poștă și prin SMS etc.) pentru a li se aduce la cunoștință debitul, pentru a li se comunica unitățile unde aceștia pot face plata sumelor restante.

Mai mult decât atât, acestora li s-a propus de către societatea reclamantă plata eșalonată a debitului, în funcție de posibilitățile financiare ale acestora, menționându-li-se în nenumărate rânduri dorința de soluționare amiabilă a diferendului ivit de către reclamantă.

Reclamanta a menționat că debitul principal nu a fost niciodată negat de către pârâți.

Din păcate, orice încercare amiabilă de soluționare a diferendului ivit a fost refuzată de către pârâți, aceștia arătându-și de fiecare dată dezinteresul pentru plata facturilor.

În privința transmiterii facturilor și a notificărilor, reclamanta a menționat că acestea au fost transmise la adresa de domiciliu a pârâților, ce rezultă din cărțile de identitate ale pârâților și din contractul încheiat cu reclamanta societate, această adresă fiind singura ce i-a fost comunicată de către pârâți și singura de care are cunoștință.

Reclamanta a menționat că, în conformitate cu dispozițiile art. 14.4 și 8.6 din contract, aceștia aveau obligația de a o informa în situația în care își modifică sediul sau adresa de domiciliu, precum și adresa de corespondență. În caz de lipsă a acestor informații, înștiințările sau declarațiile părților expediate la ultima adresă indicată vor fi considerate ca fiind remise. De asemenea, toate facturile au fost comunicate telefonic, pe adresa de e-mail și prin SMS.

Având în vedere că facturile mai sus menționate au fost comunicate debitorilor și au fost acceptate la plată de către pârâți, că sumele facturate nu au fost niciodată contestate, au fost însușite la plată și au rămas neachitate în ciuda nenumăratelor solicitări de a respecta obligațiile de plată ce revin pârâților în urma furnizării serviciilor facturate, că facturile au fost emise în conformitate cu dispozițiile contractuale, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale efectuate conform contractului nr. 04RO11011704/ 17.01.2011, că sumele cuprinse în aceste facturi au fost necontestate în termenul contractual de la primirea facturilor, respectiv 10 zile de la emiterea facturii, dispozițiile art. 8.2 din contract prin care părțile au convenit ca în cazul în care facturile nu vor fi achitate până la termenul scadent, clientul va putea fi obligat la penalități de 0.1% pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului, precum și faptul că, prin neonorarea obligațiilor de plată mai sus detaliate de către pârâți, reclamanta a suferit prejudicii în ceea ce privește drepturile sale materiale, fluxul de capital, dobânzile pe care le-ar fi putut încasa pentru sumele neachitate, reclamanta a solicitat instanței să constate îndeplinirea condițiilor art. 1025-1032 din Noul Cod de procedură civilă privind procedura cererilor cu valoare redusă și admiterea cererii de valoare redusă astfel cum a fost formulată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025-1032 Noul Cod de civilă privind cererile cu valoare redusă.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, contract nr. 04RO11011704 din data de 17.01.2011, anexă contract, notificare din data de 13.03.2014, facturile fiscale emise, fișă client din evidența contabilă, anexă calcul penalități, confirmare de primire, analize medicale de laborator, notificare emisă în 13.03.2014.

Prin sentința civilă nr.55/06.01.2015 pronunțată de Judecătoria sector 2 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei, invocată din oficiu de instanță, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București.

Pe rolul Judecătoriei sector 6 București, cauza a fost înregistrată la data de 22.01.2015, sub numărul_ .

La termenul de judecată din data de 19.02.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 6 București.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 121 C.pr.civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, dispozițiile art. 126 alin. 2 rămânând aplicabile.

Așadar, aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condițiile art. 126 alin. 2 C.pr.civ., fiind instituită astfel o competență teritorială exclusivă.

În speță, reclamanta invocă în susținerea acțiunii contractul nr. 04RO11011704 din data de 17.01.2011 încheiat cu pârâții, iar față de definiția dată de art. 2 pct 2 din OG 21/1992 (”consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale”) și de natura raporturilor dintre părți, instanța reține că aceștia din urmă au calitatea de consumatori, iar reclamanta pe cea de profesionist.

Prin urmare, în lipsa alegerii de competență după nașterea dreptului la despăgubire (în cauză nefăcându-se dovada că ar fi intervenit între părți o astfel de convenție), competența teritorială fiind una absolută, aceasta aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Cum domiciliul pârâților se afla la data introducerii acțiunii (precum și prezent) în sectorul 4 București, și nu pe raza Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța constată că nu este competentă să soluționeze prezenta cauză, motiv pentru care va admite excepția de necompetență teritorială și va declina, în temeiul art. 132 din noul C.pr.civ, competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de către instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta ., cu sediul ales la Cabinet Av. M. C. D. în București, Bulevardul Tineretului nr.39, ., apartament 33, sector 4, în contradictoriu cu pârâții Da C. F. și Da C. V., ambii cu domiciliul în București, Șoseaua V. BÂRZEȘTI, nr. 7D, ., ., sector 4, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.AG/Thred.MV

5 ex./12.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1388/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI