Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2250/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2250/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 2250/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2250
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA DE 24.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: T. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect civil -cerere de valoare redusă privind pe reclamanta . și pe pârâții . SRL și T. G..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, nu se prezintă părțile, cauza judecându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: - cauza are ca obiect civil civil -cerere de valoare redusă, - pricina se află la primul termen de judecată, - procedura de citare este legal îndeplinită, după care;
Având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța dispune modificarea cadrului procesual, inclusiv în sistemul ECRIS, întrucât din cererea precizatoare a reclamantei înregistrată prin Serviciul Registratură al instanței la data de 16.01.2015 – fila 30 dosar – reiese faptul că reclamanta a înțeles să se judece exclusiv cu pârâtul T. G..
Instanța pune în discuție aspectul probatoriu și ia act că reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă, este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 și 258 C. pr.civ., încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri.
Instanța în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, declară închise dezbaterile în fond și, față de poziția părților, actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
La data de 22.12.2014, pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București a fost înregistrată sub nr._, cererea reclamantului ., în contradictoriu cu pârâții . SRL și T. G., prin care a solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de 2034,84 lei reprezentând contravaloare produse nereturnate, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la plata penalităților contractuale în cuantum de 15.586,87 lei calculate până la data de 18.12.2014 și în continuare în procent de 2% din suma datorată pe zi de întârziere până la plata efectivă a debitului principal, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între subscrisa, în calitate de consignant și . SRL, în calitate de consignatar, s-a încheiat contractul de consignație GF nr.242, având ca obiect vanzarea în regim de consignație a mărfurilor subscrisei de către consignatar.
Contractul a fost încheiat prin corespondența, fiind semnat de consignatar la data de 18.10.2012.
În luna iunie 2013, părțile au înțeles sa reînoiască contractul de consignație, semnând, la data de 24.05.2013 contractul de consignație . înregistrat la subscrisa sub numărul 376 în data de 28.05.2013.
Totodată cheamă în judecată în prezenta cauză și pe pârâtul TRIMBEZ G. persoana fizica, în calitatea sa semnatar al contractului de consignației, în calitatea sa de reprezenatnt al . SRL întrucât prin art. 14.3 din Contractul 242/2012 și respectiv 8.6, teza finală din Contractul 376/2013, pârâtul din prezenta cauza și-a asumat în mod expres și necondiționat răspunderea solidară cu societatea pe care a reprezentat-o la încheierea contractului pentru plata prețului și pentru contravaloarea penalităților de întârziere, în caz de neplată:”semnatarul se obligă să răspundă solidar cu consignatarul pentru plata prețului convenit, precum și pentru orice alte prejudicii care s-ar aduce consignantului prin neexecutarea sau executarea defectuoasă a contractului”.
Dispozițiile contractuale precizate se impun a fi coroborate cu dispozițiile art.1443 și următoarele din Noul Cod Civil, in materia solidarității pasive.
Astfel, solicită să se constate că este respectată prevederea instituită prin art. 1445 din Codul Civil potrivit căreia solidaritatea dintre debitori nu se prezumă. Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege, respectiv obligația solidară este prevăzută expres în Contractul de consignație, pârâtul din prezenta cauză obligându-se să răspundă solidar cu societatea consiganatară pentru plata prețului precum și pentru eventualele prejudicii cauzate pentru nerespecztarea termenului de plată, in speță pentru achitarea contravalorii penalităților.
Potrivit prevederilor 1443 din Codul Civil, „obligația este solidară între debitori atunci când toți sunt obligați la aceeași prestație, astfel încât fiecare poate să fie ținut separat pentru întreaga obligație, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalți față de creditor ”, Ori, potrivit prevederilor contractuale invocate, rezulta în mod evident faptul că și acesată condiție este îndeplinită, pârâtul din prezenta cauză obligându-se „la același lucru”(plata prețului și a eventualelor penalități de întârziere) ca și societatea pe care a reprezentat-o la încheierea contractului.
Solicită instanței să aibă în vedere, sub aspectul scadenței obligațiilor de plată, faptul că potrivit art.2.6 din Contractul 242/2012, consignatarul avea obligația de a păstra marfa în vederea revânzării o perioadă de 3 luni de la data facturii/avizului de insotire/procesului verbal pe baza căruia mărfurile erau livrate, la expirarea perioadei de 3 luni, acesta având obligația de a returna subscrisei produsele nevândute.
Subscrisa, a livrat mărfuri în regim de consignație în temeiul avizului de însoțire marfă Tani 571/18.10.2012.
Factura a fost comunicată pârâților la data de 27.11.2013, așa cum arată mențiunea din cuprinsul acesteia și a fost acceptată la plată, prin semnare și stampilare, scadenta facturii fiind la data de 30.11.2013 (termenul de 3 zile de la comunicare precizat în cuprinsul acesteia).
În ceea ce privește cererea de actualizare a sumei cu rata inflației, solicită instanței să observe că procedeul indicat constituie singura modalitate de a asigura restituirea sumei real egale cu cea datoare la data nașterii creanței.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.1025-1032 NCPC, art.1270 din Noul Cod Civil, art.1447, art. 6 din Noul Cod Civil,
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 al.1 pct. 2 coroborat cu art.223 al.3 din Noul Cod de procedura civila.
La prezenta, au fost anexate în copie, următoarele înscrisuri: facturi fiscale, contract de consignație nr. 242/20.10.2012, contract de consignație nr.376/28.05.2013.
La data de 16.01.2015 reclamanta a depus completări ca urmare a solicitării instanței, prin care a arătat că își modifică cererea de chemare în judecată în conformitate cu dispozițiile art. 204 NCpc, în sensul că se judecă doar cu pârâtul Timbez G., raportat la faptul că pârâta D. S. Security SRL este în insolvență.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1025 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
În fapt, la data de 20.10.2012, reclamanta și . SRL au încheiat contractul de consignație . nr.242/20.10.2012 (f. 10-17 dosar, denumit în continuare C1), prima în calitate de consignant, iar cea de-a doua în calitate de consignatar, contract ce a fost însușit de ambele părți prin semnare și ștampilare. La data de 28.05.2013 contractul a fost reînnoit prin semnarea unui nou acord cu nr.GF 376/28.05.2013 (f. 18-21 dosar, denumit în continuare C2), de asemenea însușit de părți.
Pentru . SRL a semnat în calitate de reprezentant (administrator) pârâtul T. G., care și-a asumat totodată și obligația de a răspunde solidar cu consignatarul pentru plata prețului convenit, precum și pentru orice alte prejudicii care s-ar aduce consignantului prin neexecutarea sau executarea defectuoasă a contractului, renunțând la beneficiul de diviziune și de discuțiune (art.14.3 din C1 și respectiv art.8.6 din C2).
Obiectul actelor juridice mai sus menționate l-a constituit vânzarea de către consignatar a mărfurilor consignantului, astfel cum sunt evidențiate pe facturile/avizele de însoțire a mărfii/procesele-verbale de predare-primire ce însoțesc produsele.
Potrivit art.2.6 din C1, respectiv art.2.5 din C2, consignatarul avea obligația de a păstra marfa în vederea vânzării o perioadă de 3 luni de la data facturii/avizului de insotire/procesului verbal pe baza căruia bunurile erau livrate, la expirarea perioadei de 3 luni, acesta având obligația de a returna de îndată reclamantei produsele nevândute. În caz de neîndeplinire a acestei îndatoriri, s-a mai stipulat în sarcina consignatarului obligația de a plăti contravaloarea produselor nereturnate la termenle din contract, de îndată ce aceste termen au fost îndeplinite (art.6.3 din C1 și art.6.2 din C2).
În temeiul raporturilor contractuale mai sus descrise, reclamanta a livrat consignatarului bunuri la data de 18.10.2012, în valoare totală de 1641 lei fără TVA, astfel cum sunt enumerate în avizul de însoțire marfă TANI 571/18.10.2012 semnat și ștampilat de cocontractant (f.9).
În condițiile în care aceste produse nu au fost vândute și nici nu au fost returnate în termenul de 3 luni stipulat în contracte, reclamanta a emis factura fiscală . nr.4535/19.08.2013 (f.8) primită de debitoare la data 27.11.2013 (de asemenea, semnată și ștampilată). Instanța reține că mărfurile menționate în avizul de însoțire a bunurilor concordă cu cele din factură, în cuprinsul acesteia din urmă fiind prevăzută și scadența obligației de plată a sumei de 2034,84 lei, respectiv în 3 zile de la primire, adică la 30.11.2013.
În drept, în conformitate cu prevederile art. 1270 C.civ., convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.
Conform art. 1350 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu își îndeplinește obligațiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât debitorul nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâtul, deși a beneficiat de mărfurile reclamantei, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.
Coroborând pasivitatea pârâtului, care nu a formulat întâmpinare și nu a combătut pretențiile creditoarei, cu înscrisurile de la dosar - însușite toate prin semnătură și ștampilă, instanța reține că debitorul nu a făcut dovada executării obligațiilor asumate și nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere. Astfel, constatându-se culpa acestuia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a debitorului, urmând ca în baza dispozițiilor din cele două convenții coroborate cu art.1443 și următoarele cod civil să oblige pârâtul T. G. la plata sumei de 2034,84 lei reprezentând contravaloare produse nereturnate, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, conform art.628 al.3 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește accesoriile, potrivit art.9.4 din C1 și respectiv art.9.3 din C2, în cazul nerespectării termenlor de plată, consignatarul va suporta penalități (de 5% conform primului contract și de 2% conform celui de-al doilea) pe fiecare zi de întârziere, cu posibilitatea depășirii sumei datorate, dispoziții ce trebuie aplicate prin coroborare cu art.14.3 din C1 și art.8.6 din C2 privind răspunderea solidară a administratorului.
În conformitate cu prevederile art. 1530 C.civ., creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Astfel, daunele-interese pe care instanța le poate acorda unui creditor în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de neexecutarea prestației debitorului sunt daune-interese moratorii și daune-interese compensatorii.
Potrivit art. 1535 C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de către părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada achitării facturii emise de către reclamantă, aceasta din urmă este îndreptățită și la plata penalităților, conform art. 1523 alin. 2 lit. d C.civ., pârâtul fiind pus de drept în întârziere, de la data scadenței facturii.
În consecință, având în vedere că părțile au inserat în contract o clauză penală și faptul că factura depusă la dosarul cauzei nu a fost achitată, instanța constată că pârâtul datorează suma de 15.586,87 lei calculată de la scadență (30.11.2013) până la data de 18.12.2014, precum și penalități în continuare în procent de 2% pe zi de întârziere calculate până la plata efectivă a debitului principal, motiv pentru care va admite și acest capăt de cerere.
În temeiul art. 1031 raportat la art. 453 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtului, acesta din urmă urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul ., cu sediul în Iași, ., ., . în contradictoriu cu pârâtul T. G., domiciliat în sector 5, București, .. 7.
Obligă pârâtul la plata sumei de 2034,84 lei reprezentând contravaloare produse nereturnate, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, la plata penalităților contractuale în cuantum de 15.586,87 lei calculate până la data de 18.12.2014 și în continuare în procent de 2% din suma datorată pe zi de întârziere până la plata efectivă a debitului principal.
Obligă pârâtul la plata sumei de 200 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere care va fi depusă la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțară în ședință publică astăzi, 24.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2240/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 2249/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
