Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2312/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2312/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 2312/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2312
Ședința din camera de consiliu din data de 27.03.2015
Instanța constituita din:
P. E. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta L. C. SRL.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită. Cauza se soluționează fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect cerere de valoare redusă, aflându-se la primul termen de judecată.
Instanța, în baza art. 131 din Noul Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit art. 1027 și art. 107 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.
Instanța, în temeiul art. 238 din Noul codul de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni, având in vedere obiectul cererii de chemare in judecată.
Instanța în baza art. 255-258 NCPC încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Instanța constată cauza in stare de judecată și o reține spre soluționare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 23.10.2014, sub nr._, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.796,90 lei, valoarea obligației principale, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei, reprezentând taxă de timbru.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți au existat raporturi comerciale prin vânzarea de materiale de construcții către pârâtă.
În perioada 17.09.2013 – 11.03.2014 pârâta prin administratorul societății dl. T. I. a comandat de la reclamantă materiale de construcții conform facturilor fiscale nr._/17.09.2013, nr._/11.10.2013, nr._/28.10.2013, nr._/28.10.2013, nr._/15.01.2014 și nr._/11.03.2014, în valoare de 3796,90 lei.
La data de 26.09.2014 pârâta a fost notificată prin scrisoare cu confirmare de primire, însă nici până în prezent nu a procedat la achitarea debitului de 3796,90 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.453 și ale titlului X (art.1025 – 1032 Cod procedură civilă, art.1166, 1170, 1270 și 1350 Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus, în copie, lista facturilor emise în perioada 10.02.2000 – 22.10.2014 și neîncasate, facturile fiscale nr. nr._/17.09.2013, nr._/11.10.2013, nr._/28.10.2013, nr._/28.10.2013, nr._/15.01.2014 și nr._/11.03.2014, notificare de plată din 26.09.2014 cu confirmare de primire.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta nu a depus formularul de răspuns.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta a emis pe numele pârâtei facturile fiscale aflate la filele 11-16 reprezentând contravaloarea produselor achiziționate de pârâta debitoare.
Analizând cererea de valoare redusă, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1025 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
În conformitate cu dispozițiile art. 1270 C.civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.
În cauză, instanța constată că între părți s-au desfășurat raporturi contractuale dovedite prin facturile fiscale depuse la dosar, semnate de către pârâtă, care s-a obligat, în consecință, să achite reclamantei suma de 3.796,90 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate de către reclamantă.
Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia, și întrucât pârâta nu a făcut dovada liberării de obligație prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanța reține că, pârâta, deși a beneficiat de produsele livrate de către reclamantă, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.
Astfel, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada executării obligațiilor asumate și nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor contractuale, instanța apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia.
În consecință, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.796,90 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale.
În temeiul art. 1031 raportat la art. 453 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, astfel cum acestea au fost solicitate de către reclamantă, cu respectarea principiului disponibilității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în ., ., județul Ilfov, J_, CUIRO_ în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ..34-40, . E .-307, sector 6, J_, CUI RO_.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.796,90 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
RED.EL/Thred.MM/2015
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 2305/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1670/2015. Judecătoria... → |
|---|








