Plângere contravenţională. Sentința nr. 7502/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7502/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 7502/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR.7502

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE: I. L. T.-D.

GREFIER: C. I. T.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională privind pe contestatorul M. D. A. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța având în vedere că în cauză este primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, în conformitate cu art. 131 C.pr.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul disp. art. 10 indice 1 din OUG 15/2002 față de locul săvârșirii presupusei contravenții.

În temeiul art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind această probă ca fiind admisibilă și utilă pentru soluționarea cauzei.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 27.04.2015, sub nr._/192/2015, petentul M. D.-A., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica cu sediul în București, a solicitat să se constate intervenirea prescripției executării sancțiunii contravenționale prevăzute în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.06.2012 încheiat de CNADNR și să se dispună anularea procesului-verbal, pe motivul lipsei mențiunilor obligatorii prevăzute la art. 16 din OG nr. 2/2001 (semnătura olografă a agentului constatator).

În ceea ce privește prescripția executării sancțiunii contravenționale petentul a arătat că, potrivit art. 9 alin. (3) teza a-II-a din OG nr. 15/2002 „procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) și 2 din OG nr. 2/2001 „Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia”.

Sancțiunea prescripției executării amenzii contravenționale este reglementată însă prin art. 14 din OG nr. 2/2001 în care se prevede că „executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.”

Or, având în vedere faptul că, procesul-verbal a fost întocmit la data de 26.06.2012, fiindu-i comunicat la aproape 3 ani distanță, respectiv la 17.04.2015, se poate lesne constata depășirea termenelor legale citate mai sus, în aceste condiții, a solicitat să se constate incidența cazului de prescripție a executării sancțiunii contravenționale reglementat imperativ prin dispozițiile OG nr. 2/2001.

În ceea ce privește lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, petentul a arătat că, potrivit art. 10 din OG nr. 15/2002, faptelor prevăzute la art. 8 din același act normativ le sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 2/2001 ca drept comun în materie. Prin raportare la art. 16 din OG nr. 2/2001, una din mențiunile obligatorii pe care procesul verbal de constatare al contravenției ar trebui să le conțină este semnătura agentului constatator, lipsa acestei mențiuni fiind sancționată cu nulitatea absolută expresă a procesului verbal, conform art. 17 din același act normativ.

În cazul de față, Procesul-verbal contestat a fost comunicat prin poștă, pe suport de hârtie, fără a fi semnat olograf de către agentul constatator al CNADNR. Semnătura electronică aplicată înscrisului nu poate suplini, în nici o situație, nerespectarea cerinței de formă referitoare la semnarea procesului verbal de constatare a contravenției de către agentul constatator.

Astfel, potrivit art. 4 punctul 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, prin ,, înscris în formă electronică" se înțelege o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit punctului 3 al aceluiași articol, „semnătura electronică” este definită ca un set de date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

Prin urmare, semnătura electronică nu poate avea nici o valoare în cazul documentelor care sunt emise altfel decât în sistem electronic, valabilitatea acesteia fiind indisolubil legată de elementele informatice obligatorii pe care trebuie să le conțină.

Unicitatea semnăturii electronice este asigurată prin intermediul unor elemente de individualizare cum ar fi coduri sau chei criptografice private, iar autenticitatea și valabilitatea ei poate fi verificată doar pe baza unui software special.

De altfel, legea prevede în mod expres faptul că, semnătura electronică se aplică înscrisurilor destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau altui procedeu similar, iar potrivit art. 5 numai înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică și care a fost recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca și înscrisul sub semnătură privată. 

Așadar, aplicarea semnăturii electronice unui înscris care nu se este în format electronic echivalează cu lipsa semnăturii de pe acel înscris, întrucât unicitatea și autenticitatea semnăturii electronice nu pot exista în afara sistemului electronic,

O astfel de interpretare este susținută nu numai de logica internă a sistemului de semnare electronică a documentelor transmise în sistem informatic, ci și de rațiunea legiuitorului din momentul adoptării Legii 445/2001.

Niciodată legiuitorul nu a avut în vedere posibilitatea înlocuirii semnăturii olografe cu semnătura electronică, mai ales cât timp caracterele de unicitate si autenticitate a semnăturii electronice nu există și nu pot fi identificate decât în format electronic.

De altfel, așa cum s-a stabilit și în doctrina, pentru ca un document să poată fi considerat valabil ca înscris sub semnătură privată este indiferent dacă înscrisul în sine este scris de mână, dactilografiat, litografiat sau imprimat, însă este absolut necesar ca acesta să fie semnat de mâna autorului înscrisului respectiv, fiind insuficientă o semnătură dactilografiată, litografiată sau executată prin

Argumentația de mai sus, utilizată majoritar în jurisprudența recentă, a fost de altfel confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 6/16.02.2015, pronunțată în Dosarul nr. 14/2014, a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și a stabilit că “în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit. a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”

Față de cele învederate, petentul a solicitat să se constate nulitatea absolută a Procesului-verbal contestat, ca urmare a lipsei semnăturii olografe a agentului constatator.

În temeiul art. 233 alin. (1) C.Proc.Civ., a solicitat judecarea prezentei cereri în lipsă.

A anexat plângerii înscrisuri (f. 5- 8).

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare. 

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/26.06.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Cu prioritate față de excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, verificând legalitatea procesului-verbal astfel încheiat instanța reține următoarele:

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Cu privire la această ultimă condiție, respectiv semnătura agentului constatator, instanța constată că prin Decizia ÎCCJ nr. 6 din 16 februarie 2015, publicată în M.Of. nr. 199/25.03.2015 s-a stabilit faptul că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”

Având în vedere că lipsește semnătura olografă a agentului constatator de pe procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/26.06.2012, instanța constată că acesta este lovit de nulitate absolută, fiind încălcate dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 la momentul încheierii sale. Pentru aceste motive, instanța va admite plângerea și va anula procesul-verbal . nr._/26.06.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul M. D.-A. (CNP_ ), domiciliat în București, .. 51, ., ., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica cu sediul în București, .. 401A, sector 6, CUI_, J_ .

Anulează procesul-verbal . nr._/26.06.2012.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. TDIL / Tehn. MG

4 ex. / 08.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7502/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI