Contestaţie la executare. Sentința nr. 4725/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4725/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 4725/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4725
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: T. A.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul R. A. și pe intimata C.N.A.D.N.R. S.A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile lipsesc.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect contestație la executare, pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, la 15.06.2015, prin compartimentul registratură al instanței, s-a înaintat dosarul de executare al B. C. V. și M. A. D., după care;
Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 al. 3 C.pr.civ.
Având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța procedează, din oficiu, la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.pr.civ. precum și în vederea respectării termenului rezonabil și optim de soluționare a procesului, instanța estimează durata procesului ca fiind de 1 lună, pentru soluționarea procesului având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, probatoriul propus și încărcătura ședințelor de judecată.
Instanța constată că la data de 15.06.2015, prin compartimentul registratură al instanței, s-a depus dosarul de executare silită al B. C. V. – fila 53-82 dosar – care, totodată, a formulat cerere de restituire cheltuieli de fotocopie dosar de executare, urmând a se pronunța asupra acestei cereri de restituire cheltuieli odată cu fondul cauzei.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către ambele părți, este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 și 258 C. pr.civ., instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile astfel cum au fost formulate și atașate la dosarul cauzei.
Instanța ia act că prin întâmpinarea, aflată la fila 34-39 dosar, intimate a invocat excepția nulității acțiunii în ceea ce privește lipsa semnăturii contestatorului.
Instanța respinge excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii, ca neîntemeiată, având în vedere că cererea formulată de către contestator a fost semnată de către acesta și în condițiile în care în conformitate prevăzute de art 177 C.pr.civ. cauza de nulitate a fost acoperită până la momentul pronunțării, instanța apreciază că nu se mai impune aplicarea sancțiunii.
Instanța constată că prin întâmpinarea, aflată la fila 34-39 dosar, s-a invocat excepția inadmisibilității contestației la titlu.
Instanța în temeiul art. 394 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, declară închise dezbaterile în fond și, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității, asupra fondului cauzei și pe cererea de restituire cheltuieli de fotocopiere dosar de executare.
INSTANȚA
Deliberând constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 09.02.2015 sub numărul de dosar_, contestatorul R. A. a formulat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. contestație la executare împotriva somației mobiliare, emisă în dosarul de executare nr.8824/2014 în data de 15.01.2015 de B. Asociați C. V. și Manule A. D. și a încheierii nr. 2 din data de 15.01.2015, prin care s-a solicitat admiterea contestației la executare; anularea somației imobiliare și a tuturor actelor de executare din dosarul nr.8824/2014;
În fapt, contestatorul a arătat că a vândut autoturismul Ford Fiesta cu număr de identificare WFOFIXXGAJH5K31258 cu număr de înmatriculare_ în data de 19.05.2011 d-nului A. A. D.. Tranzacția a fost efectuată în baza contractului de vânzare cumpărare din data de 19.05.201, iar din procesul-verbal de scoaterea din evidențele fiscale a mijloacelor de transport din data de 07.04.2014, reiese că scoaterea din evidentă a avut loc în data de 19.05.2011 în baza contractului de vânzare cumpărare.
În continuare, contestatorul a precizat că procesul verbal de contravenție nr._/21.11.2011 nu i-a fost comunicat, evidențiind că deși s-a depus o dovadă a faptului că destinatarul a semnat confirmarea de primire a procesului vrebal de contravenție, semnătura nu-i aparține. Contestatorul nu mai era proprietarul autoturismului la data de 28.05.2011, când a fost surprins circulând fără rovinieta valabilă. Potrivit legii, contestatorul a menționat că și-a îndeplinit obligația și a radiat autoturismul de la Administrația Financiară așa cum rezultă din procesul-verbal de scoatere din evidentele fiscale a mijloacelor de transport, precum și faptul că nu avea obligația de a radia autoturismul de la Brigada de Poliție Rutieră, întrucât această obligație îi revenea cumpărătorului, respectiv d-nului A. A.-D.. De asemenea, contestatorul a precizat că nu are obligația plății rovinetei atâta timp cât și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege. Faptul că cumpărătorul nu și-a îndeplinit obligația la timp nu-i poate fi imputat, motiv pentru care contestatorul a solicitat să se admită contestația la executare.
În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea contestației la executare, anularea somației imobiliare și a tuturor actelor de executare dosarul nr. 8824/2014.
În susținere, s-a solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv înștiințare din 15.01.2015; somația mobiliară din 15.01.2015; încheiere nr.2 din 15.01.2015; încheierii de ședința din 03.10.2014; procesul-verbal de contravenție din 21.11.2011; confirmare de primire; cărți de identitate; contract de vânzare cumpărare din 19.05.2011; procesul-verbal de scoatere din evidentă a mijloacelor de transport, eliberat de DITL Sector 6.
În drept, s-au invocat art.711 și urm. art. 242 alin. (2) C.p.c.
La data de 26.02.2015 respectiv 11.03.2015, prin compartimentul registratură al instanței, contestatorul a depus la dosar precizările solicitate de instanță, conform rezoluției din data de 10.02.2015 respectiv 26.02.2015.
La data de 14.04.2015, prin serviciul registratură al instanței, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care s-a solicitat admiterea excepției nulității acțiunii în ceea ce privește lipsa semnăturii contestatorului, admiterea excepției inadmisibilității cererii contestatorului în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu, respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică, formulată împotriva executării silite efectuată de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. - A. D. în baza titlului executoriu PVCC . nr._/21.11.2014 generat și semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001. De asemenea, intimata a solicitat menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. - A. D. în baza titlului executoriu menționat și continuarea executării silite.
În ceea ce privește excepția nulității acțiunii privind lipsa semnăturii conform art. 196 C., intimata a precizat faptul că domnul R. A. a depus contestatie împotriva executării silite efectuată de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. - A. D. în baza titlului executoriu reprezentat de PVCC ._/21.11.2014, însă acesta nu a semnat cererea.
În situația în care contestatorul nu semnează cererea cel mai târziu până la primul termen de decata acordat de instanță, s-a solicitat instanței să facă aplicabilitatea art. 196 C. și să se constate nulitatea acțiunii în ceea ce privește lipsa semnăturii contestatorului.
În susținerea excepției inadmisibilității cererii contestatorului în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu s-a solicitat instanței de judecată să constate faptul că, în speța de față, executarea silită s-a efectuat în baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca și, prin urmare, motivele invocate de către contestator în contestația formulată reprezintă motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu și prin urmare nu pot fi luate în considerare, întrucât în legătură cu aceste aspecte, legea prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Prin urmare, motivele invocate de către debitor constituie motive ce pot fi analizate pe calea plângerii contravenționale, aceste aspecte neputând fi analizate pe calea contestației la executare.
Astfel, atât timp cât există calea de atac a plângerii contravenționale, aspectele privind nelegalitatea sau netemeinicia actului sancționator sau a procedurii de emitere și comunicare a acestuia, nu pot fi invocate direct pe calea contestației la executare, ci ele pot și trebuie să fie invocate pe calea plângerii contravenționale, conform dispozițiilor art. 712 NCPC.
În acest sens, intimata a solicitat instanței de judecata să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 712 alin. 2 NCPC, să admită excepția așa cum a fost formulată și în consecința să respingă motivele invocate ca fiind privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, întrucât contestatorul a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului-verbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.
Referitor la fondul cauzei, intimata a arătat că urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul că în data de 28.05.2011, ora 13:06 pe DN5 km28+120m, localitatea Călugăreni, județul G., vehiculul agoria A, cu număr înmatriculare_ aparținând domnului R. A. a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinieta valabilă, așa cum este definită de prevederile art. 1 (1 1) O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art. 8, alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012), fapta săvârșită a constituit contraventie continuă și s-a sancționat cu amendă contravenționala în valoare de 250 lei, iar potrivit dispozițiilor art. 8, alin. 3 din actul normativ invocat anterior, contestatorul, a fost obligat să achite și tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.
Prin urmare, în scopul apărării valorilor sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală, a sancționării faptei contravenționale, precum și a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art. 8 alin. 1 și 3 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare mă la apariția Legii nr. 144/2012), a fost emis procesul - verbal de constatare a contravenției în cauză.
De asemenea, intimata a învederat instanței de judecată faptul că emiterea și comunicarea procesului-verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, s-a solicitat instanței de judecata să constate în baza înscrisurilor faptul că procesul - verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul lesal de 6 luni de la data săvârșirii faptei. iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, învederând instanței de judecată faptul că perioada cuprinsă între data săvârșirii faptei contravenționale, respectiv 28.05.2011 și data emiterii procesului - verbal de contravenție, respectiv 21.11.2011 nu depășește termenul de 6 luni.
De asemenea, intimata a indicat faptul că comunicarea procesului - verbal de contravenție s-a efectuat conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, prin postă în data de 09.12.2011, operațiune confirmată prin semnătură de primire de către destinatar, fără a se depăși termenul de 1 lună de la data aplicării sancțiunii, conform dispozițiilor legale.
Totodată, s-au invocat dispozițiile art. 273 C. potrivit cărora „(1) Înscrisul sub semnătură privată, recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovada intre părți până la proba contrară”, alin. (2) „mențiunile din înscris care sunt în directă a cu raportul juridic al parților fac, de asemenea, dovada până la proba contrară, iar e mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovada scrisă.”
Astfel, intimata a specificat că nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului - verbal de rentie a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Conform art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și țările ulterioare, procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare cunoștință, precum și hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
De asemenea, contestatorul a învederat instanței de judecată faptul că, de la data comunicării procesului-verbal de contravenție și până la data încuvințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de bună-voie creanța stabilită în titlul executoriu, deși procedura de comunicare a acestuia a fost îndeplinită cu respectarea dispozițiilor legale, invocându-se dispozițiile art. 622, alin. 1 și 2 C. care prevăd faptul că obligația stabilită prin hotărârea unei instante sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie.
În cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația să, aceasta se aduce la îndeplinire executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.
Intimata a mai precizat că prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 03.10.2014 în dosar_/303/2014 instanța de executare a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de PVCC . nr._/21.11.2014.
De asemenea, în temeiul art. 665, alin. 7 C. instanța de executare a dat împuternicire și a ordonat executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu în cauză. Instanța de executare, în mod legal și temeinic, în baza dispozițiilor art. 632, alin. 2 C. a constatat faptul că procesul - verbal de contravenție constituie titlu executoriu. În situația în care instanță de executare constată faptul că titlul executoriu nu poate fi pus executare sau că nu ar fi valabil, nu ar fi încuviințat și ordonat punerea în executare. Or, instanța de judecată în temeiul art. 252 C. privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a legilor în vigoare în România, în momentul încuviințării executării silite a respectat dispozițiilor art. 5 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura care stabilesc “dispozițiile Codului de Procedura Civilă privitoare la titlurile executorii se și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte area în vigoare a Codului de Procedura Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu investite cu formula executorie.”
În ceea ce privește aspectele legate de transmiterea dreptului de proprietate al autoturismului, intimata a solicitat instanței de judecata să constate faptul că în speța de față executarea silită s-a efectuat în baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca și prin urmare motivele invocate de contestator reprezintă motive de fapt și de drept privitoare la fondul cuprins în titlul executoriu și prin urmare nu pot fi luate în considerare, întrucât în legătură cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Procesul - verbal de constatare a contravenției contestat, întocmit pentru circulația vehiculului cu de înmatriculare_ pe rețeaua de drumuri naționale din România fără rovinieta valabilă, a fost emis pe numele domnului R. A. întrucât, Ia data săvârșirii contravenției, figura ca deținător al acestuia în baza de date a DRPCIV.
De asemenea, intimata a precizat faptul că datele de identificare ale contravenientului sunt datele pe care acesta le are înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului și care s-au regăsit la momentul săvarșirii contravenției, respectiv emiterii și comunicării procesului-verbal de contravenție în cauza în bază de date a Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculări a Vehiculelor - DRPCIV.
În plus, intimata a indicat faptul că între C. - SĂ și DRPCIV este încheiat un protocol de colaborare în vederea punerii la dispoziție a datelor proprietarilor de autovehicule care au încălcat dispozițiile legale de OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens, intimata a făcut trimitere la dispozițiile art. 2, alin. (1) și alin. (2) din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd faptul că proprietarii de vehicule sau mandatarii acestora sunt obligați să solicite înmatricularea ori înregistrarea, după caz, înainte de a le pune în circulație. În cazul schimbării oricăror date înscrise în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, titularul acestuia este obligat să solicite autorității emitente eliberarea unui nou astfel de document, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a survenit modificarea.
Totodată, dispozițiile art. 24, alin.2, litera d) din actul normativ sus invocat prevăd faptul că proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehicului înregistrat în proprietatea altei persoane, iar potrivit art. 12, alin. (2) din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, obligația achitării tarifului de utilizare pe drumurile publice (rovinieta) incumba utilizatorilor, aceștia fiind definiți drept persoane fizice sau juridice proprietare sau care au un drept legal de folosință.
Intimata recunoaște faptul că textul legal mai impune și condiția că dreptul de proprietate sau dreptul legal de folosința asupra vehiculului să fie înscris în certificatul de înmatriculare, însă scopul normei este de a asigura că pentru orice autovehicul care circulă pe drumurile publice să fie achitat tariful de utilizare, indiferent de cine îl conduce.
În aceeași ordine de idei, intimata a adăugat că pe lângă faptul că dreptul de proprietate sau dreptul legal de folosință asupra vehiculului trebuie să fie înscris în certificatul de înmatriculare, legea prevede și obligația înscrierii acestuia în evidențele fiscale, cât și în evidențele MAI.
Faptul că, în cazul de față, cumpărătorul nu și-a îndeplinit obligația înscrierii autovehicului în evidențele MAI și nici vânzătorul nu a urmărit îndeplinirea acestei obligații, aceste aspecte nu îl absolvă pe vânzător de obligația instituită prin titlul executoriu.
În final, intimata a adăugat că contestatorul a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului-verbal contestat, atât posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001, cât și posibilitatea formulării unei acțiuni civile împotriva cumpărătorului prin care să solicite instanței de judecată, în temeiul art. 998 - 999 Cod Civil, obligarea cumpărătorului la plata contravalorii amenzii și a tarifului de despăgubire datorat în baza procesului - verbal de contravenție în cauză, ca urmare a neîndeplinirii de către cumpărător a înmatriculării pe numele sau a autovehiculului în cauză, în evidențele MAI. Or, contestatorul nu a apelat la aceste căi procesuale și prin urmare până la desființarea acestuia, titlul executoriu își menține puterea executorie.
În baza acestor considerente, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemernică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de către Biroul Executorilor udecatoresti Asociați C. V. și M. - A. D. în baza titlului executoriu și continuarea executării silite.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 – 208, art. 223 C..
În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv titlul executoriu - PVCC . nr._/21.11.2014; dovada comunicării procesului - verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În dosarul de executare nr. 8824/2014 al B. C. V. și M.-A. D., creditorul C. a solicitat punerea în executare silită a creanței constând în suma de 28 EUR reprezentând tarif de despăgubire stabilit prin titlul executoriu – proces-verbal de contravenție . nr._/21.11.2011 întocmit de C..
Față de cererea formulată pe calea contestației la executare, de anulare a procesului-verbal de contravenție, instanța constată că este inadmisibilă. În acest sens instanța reține dispozițiile art.712 alin.2 c.proc.civ., „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
În cazul de față este vorba despre un titlu executoriu ce nu este emis de o instanță judecătorească, împotriva unui astfel de act contestatorul având deschisă calea specială a plângerii contravenționale, reglementată de OG 2/2001, prin care putea obține anularea procesului-verbal.
Prin urmare, pe calea contestației la executare nu se pot face apărări și nu se poate cere anularea procesului-verbal de contravenție, conform normei juridice enunțate anterior, motiv pentru care instanța va respinge acest capăt din contestația la executare, ca inadmisibil.
În privința contestației împotriva actelor de executare silită, instanța reține că în speță se execută silit creanța constând în tariful de despăgubire de 28 EUR, stabilit în procesul-verbal de contravenție ce constituie titlu executoriu, potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la acel moment.
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirii de 28 de euro, creanță a cărei executare se solicită a fi executată silit.
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate. În aceste condiții, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța apreciază că petentul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti suma de 28 de euro nemaiavând nici un suport legal în prezent.
În sensul calificării dispozițiilor din art.II din Legea 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă este și decizia Curții Constituționale nr.385/2013, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a acestui articol, invocată de C., Curtea motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art.15 alin.2 din Legea fundamentală”.
Este adevărat că art.II din Legea 144/2012 se referă doar la tarifele „aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Însă instanța reține că această diferențiere între tarifele contestate în instanță și tarifele care nu au fost contestate în instanță, reprezintă o formă de discriminare. Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă,religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.";
Instanța apreciază că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile, bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective. Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, instanța a înlăturat de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, din motivele expuse, instanța reține că în sarcina contestatorului nu mai subzista, la data depunerii de către creditorul C. a cererii de executare silită, obligația de plată a sumei de 28 EUR reprezentând tariful de despăgubire stabilit prin procesul-verbal de contravenție, executarea silită fiind, ca atare, nelegală, motiv pentru care în temeiul art.711 c.proc.civ. instanța va anula întreaga executare silită efectuată în dosarul de executare nr. 8824/2014 al B. C. V. și M.-A. D. (ceea ce presupune implicit și anularea somaței emisă la 15.01.2015).
Față de considerentele dezvoltate și având în vedere soluția ce se va pronunța, instanța nu va mai supune analizei celelalte motive de nulitate invocate de parte în cuprinsul cererii.
Întrucât intimata este în culpă procesuală, prin demararea, în mod nelegal, a formalităților de executare silită, determinând contestatorul să promoveze prezenta contestație la executare, în care instanța a dispus comunicarea unei copii a dosarului de executare, conform art.716 alin.2 c.proc.civ., instanța va obliga intimata la plata către B. C. V. și M.-A. D. a sumei de 45,88 lei cheltuieli legate de comunicarea dosarului de executare silită, în temeiul art.262 alin.2 c.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de contestatorul R. A. cu domiciliul în București, sector 6, ., ., . cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București cu sediul în București, sector 6, .. 401A.
Respinge contestația la titlul executoriu ca inadmisibilă.
Admite contestația la executare.
Anulează întreaga executare silită efectuată în dosarul de executare nr. 8824/2014 al B. C. V. și M.-A. D..
Obligă intimata la plată către B. C. V. și M.-A. D. a sumei de 45,88 lei cheltuieli legate de comunicarea dosarului de executare silită.
Cu apel în 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. VivianaTăunean A.
Red. BV/Thn. TA
4 Ex/2015
| ← Pretenţii. Prejudiciu de imagine. Daune. Publicare informatii... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4714/2015. Judecătoria... → |
|---|








