Contestaţie la executare. Sentința nr. 4703/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4703/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 4703/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4703
Ședința publică din data de 16-06-2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. A. T.
GREFIER: D. I. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe contestatoarea M. F. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că B. S. I. C. a depus relațiile solicitate, că din partea contestatoarei nu s-au depus relațiile solicitate și că din verificările efectuate s-a constatat că nu mai există alte dosare purtându-se între aceleași părți și având același obiect și cauză.
Instanța verificându-și competența în temeiul art. 131 raportat la art. 713, art. 650 și art. 107 al. 1 C. constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța în temeiul art. 238 C. apreciază termenul optim și rezonabil de soluționare a cauzei la 1 an.
Instanța în temeiul art. 255 raportat la art. 258 C. încuviințează pentru contestatoare și intimată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fiind o probă admisibilă și conducând la soluționarea cauzei.
Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei contestații la executare, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 30-03-2015, înregistrată sub nr._, contestatoarea M. F., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI a formulat contestație la executare împotriva executării silite din dosarul nr._/303/2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 - Secția Civilă, învestită cu formulă executorie la cererea B. S. I. C. privind-o pe intimată, în calitate de creditor și pe contestatoare în calitate de debitor.
Admițând contestația și anulând formele de executare, contestatoarea a solicitat să se dispună să îi fie restituite taxele judiciare de timbru, precum și alte eventuale cheltuieli pe care le va efectua cu acest proces. De asemenea, a solicitat ca intimatul să fie obligat să-i achite contestatoarei aceste cheltuieli de judecată în conformitate cu art. 453 al. 1 C..
În fapt, a arătat că în anul 2011 a circulat în repetate rânduri au autoturismul personal Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare_, împreună cu soțul contestatoarei, în afara localității de înmatriculare a acestuia, fără a avea rovinietă valabilă, precizând că aceasta nu a fost din rea-voință, ci doar din neatenție. A arătat că după o perioadă de 6 luni în care nu a știut nimic, s-a trezit cu 20 procese-verbale de constatare a contravenției ce le primea în „cascadă” de la poștă. A arătat că într-un singur proces verbal era anunțată că are de plătit o amendă de 250 lei către DITL Sectorul 6 și pe lângă această amendă a fost obligată să achite și tariful de despăgubire către CNADNR în valoare de 28 Euro pentru fiecare proces verbal în parte.
Astfel, a arătat că a ajuns să fie nevoită să achite către DITL Sector 6 suma de 5000 RON, cu mult peste posibilitățile sale de pensionară, pentru care a arătat că va deschide proces separat cu o acțiune de constatare a nulității absolute a celor 20 de procese verbale și astfel să obțină și anularea amenzilor prevăzute de acestea, în baza deciziei ÎCCJ nr. 6/2015, care tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial.
A arătat că obiectul prezentei cereri îl reprezintă somația primită de la executor în legătură cu tarifele de despăgubire prevăzute în două dintre aceste multe procese verbale, respectiv procesul verbal . 11 nr._/12-12-2011 și . nr._/12-12-2011 pe care a arătat că le-a anexat prezentei cereri. A precizat că executorul a anexat doar unul dintre aceste procese verbale la somația pe care a trimis-o. Din acest motiv, celălalt proces verbal îl va anexa prezentei din „colecție proprie”. A arătat că inițial executorul judecătoresc a cerut încuviințarea executării silite și pentru al treilea proces verbal . 11 nr._/12-12-2011, deși instanța a respins executarea silită pentru acesta pe motiv că lipsea de la dosar, contestatoarea a arătat că îl va anexa și pe acesta din urmă pentru orice eventualitate.
În legătură cu plata tarifelor de despăgubire către CNADNR prevăzute în cele două procese verbale, a menționat că nu le-a putut achita, nu din rea-credință și a arătat că a fost nevoită să amâne momentul din lipsa posibilităților financiare. Asta numai până în data de 23-07-2012, când noua lege 14/2012 a abrogat definitiv aceste tarife de despăgubire ce se acordau suplimentar pe lângă amenda propriu-zisă. D. acel moment, nemaiexistând nici un temei legale pentru acestea, contestatoarea a arătat că a refuzat să le mai achite vreodată.
A atras atenția asupra numărului proceselor verbale ce fac obiectul prezentei, respectiv cele două.
Art. 3 din Legea nr. 14/2012 pentru modificarea OG nr. 15/2002 privind tariful de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România – rovinieta prevede: … Procesul verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 al. 1”.
După cum se poate observa din cele două procese verbale anexate și care fac obiectul prezentei cauze, intervalul de timp dintre ele este mai mic de 30 zile.
Apelând la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 14/2012 și la principiul constituțional al retroactivității legii contravenționale mai favorabile, a solicitat instanței să anuleze din oficiu tariful de despăgubire prezent în unul dintre cele două procese verbale, păstrând spre judecare un singur proces verbal.
Pentru procesul verbal rămas spre judecare din cele două primite, sau chiar și în cazul în care nu se poate anula din oficiu tariful de despăgubire prezent într-unul din cele două procese verbale care fac obiectul prezentei, a arătat că își întemeiază contestația pe Legea nr. 14/2012 pentru modificarea OG nr. 15/2002.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. Legii nr. 144/2012, OG. Nr.2/2001, art. 15 alin. 2 și art. 20 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 din Protocoul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cauza D. P. contra României.
La dosar a depus următoarele înscrisuri: somația din 12-03-2015, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 4959/B/2014/03-03-2015, încheierea din 30-10-2014 pronunțată în dosarul nr._/303/2014 al Judecătoriei Sectorului 6, procesele verbale de constatare a contravenției . 11 nr._/12-12-2011, . 11 nr._/12-12-2011, . 11 nr._/12-12-2011, relații cu privire la adresa intimatului, copia buletinului de identitate al contestatoarei.
Prin rezoluția din 01-04-2015, instanța a solicitat contestatoarei să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată, iar la data de 14-04-2015 contestatoarea s-a conformat și a depus relațiile solicitate de instanță.
Prin rezoluția din 17-04-2015, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către intimată, cu solicitarea de a formula și depune întâmpinare.
La data de 04-05-2015, intimata CNADNR SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
A arătat că, în fapt, ca urmare a efectuării controlului informatic SIEGMCR s-a constat că autovehiculul aparținând numitei M. F. circula pe drumurile naționale fără să dețină rovinieta valabilă așa cum este definită de art. 1 (1^1) din norma de referință, adică OG nr. 15/2002.
În scopul sancționării faptei contravenționale, precum și a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art. 8 al. 1 și 3 din același act normativ menționat anterior, a fost emis procesul verbal în cauză, în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, potrivit textului art. 13 al. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
În contextul legislativ expus, a arătat că agentul constatator a emis actul coercitiv astfel cum legea dispune imperativ, sub sancțiunea anulării procesului verbal, în interiorul termenului de 6 luni.
A arătat că, de la data comunicării procesului verbal de contravenție și până la data încuviințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de bună voie plata creanțelor stabilite în titlurile executorii, deși procedura de comunicare a acestora a fost îndeplinită cu respectarea dispozițiilor legale. În acest sens, dispozițiile art. 622 al. 1 și 2 NCPC prevăd faptul că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie.
În cazul în care debitorul nu execută de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare.
Având în vedere principiul neretroactivității legii, a menționat că, deoarece procesul verbal comunicat în timp util și neatacat în termen legal prin plângere contravențională a devenit titlu executoriu, în contextul art. 37 din OG nr. 2/2001, în context nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 144/2012, întrucât conform art. II din această normă se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a acesteia, adică până la data de 27-07-2012, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
De aceea, tariful de despăgubire reglementat expres de OG nr. 15/2002 este în mod principal supus prevederilor acestei norme speciale și doar în subsidiar dispozițiilor OG nr. 2/2001.
Astfel potrivit art. 8 al. 3 ind. 1 din norma specială, tariful de despăgubire nu are ca regim acceptul expres al debitorului, ci este prevăzut ca o obligație expresă ce îi incumbă acestuia.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul CNADNR SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și în consecință și recuperarea creanțelor aferente.
Potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor al consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.
Potrivit dispozițiilor art. 8 al. 1 din OG nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amenda.
Prin urmare, având în vedere cele sus rubricate, în speța de față, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continuă se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR SA prin agenții constatatori.
Astfel, datorită faptului că, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă, astfel cum este definită și reglementată de OG nr. 15/2002, precum și că legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că, în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 al. 3 din OG nr. 15/2002.
Or, în contextul prevederilor art. 8 al. 1 din OG nr. 15/2002 – privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, atât în forma existentă la data constatării contravenției cât și în forma modificată la data de 27-07-2013 prin Legea nr. 14/2012 reiese că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție. Așadar, a accentuat ideea în virtutea căreia a fost întocmit și procesul verbal de constatare a contravenției în cauză, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, așa cum este definită de art. 1 al. 1 ind. 1 din OG nr. 15/2002, este considerată în continuare contravenție.
În concluzie, actul sancționator cu sancțiunile aferente, a fost încheiat pentru o faptă considerată contravenție și la momentul întocmirii acestuia și la data intrării în vigoare a legii contravenționale mai favorabile.
Sens în care, având în vedere prevederile art. 12 al. 1 din OG nr. 2/2001 se referă la situația în care printr-un act normativ o faptă nu mai este considerată contravenție, ceea ce, așa cum a arătat intimata nu se raportează la speța aceasta, a precizat că fără îndoială, aceste prevederi legale nu sunt incidente cauzei deduse judecății.
Prin urmare, datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă, astfel cum este definită și reglementată de OG nr. 15/2002, precum și că legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că, în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
A solicitat să se constate că Deciziile pronunțate de ÎCCJ dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egală cu cea a legii cu caracter imperativ.
Or norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurală căreia nu i se aplică principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.
Așadar, a solicitat instanței să constate faptul că procesele verbale de constatare a contravenției au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv.
Prin urmare, datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă, astfel cum este definită și reglementată de OG nr. 15/2002 precum și că legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare la momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că în speță este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
Or norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurală căreia nu i se aplică principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.
Prin urmare, a solicitat să se constate faptul că procedura de comunicare a titlurilor executorii în cauză s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv.
Astfel atâta timp cât există o cale de atac a plângerii contravenționale, aspectele legate de generarea și semnarea electronică a procesului verbal de contravenție ridicate de către contestatoare nu pot fi invocate direct pe calea contestației la executare, ci ele pot și trebuie să fie invocate pe calea plângerii contravenționale, conform art. 712 NCPC.
În acest sens a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 712 al. 2 NCPC și să respingă motivele invocate ca fiind privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, întrucât contestatoarea a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului verbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește prescripția dreptului de a mai obține executarea silită invocată de către contestatoare, intimata solicitând să se constate faptul că aceasta este neîntemeiată.
În baza acestor considerente, a solicitat respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de B. S. I. C. în baza titlului executoriu menționat și continuarea executării silite, fără suspendare, fără anularea actelor de executare deja îndeplinite, în sensul obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire, precum și a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declararea acestei proceduri.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 C., precum și cele ce se regăsesc în cuprinsul prezentei.
Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A solicitat proba cu înscrisuri și oricare altă probă a cărei necesitate va reieși din dezbateri.
Prin rezoluția din 05-05-2015, instanța a dispus comunicarea întâmpinării către contestatoare cu mențiunea de a depune răspuns la aceasta, iar la data de 15-04-2015 contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare.
La data de 27-05-2015 B. S. I. C. a depus la dosarul cauzei copie de pe dosarul executare silită nr. 4959B/2014 ( filele 52-66).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În dosarul de executare nr.4959/B/2014 al B. S. I. C., creditorul CNADNR solicită punerea în executare silită a creanțelor constând în sumă de câte 28 EUR reprezentând tarife de despăgubire stabilite prin titlurile executorii – procesele-verbale de contravenție . nr._/12.12.2011, . 11 nr._/12.12.2011, . 11 nr._/12.12.2011 – întocmite de CNADNR.
În privința contestației împotriva actelor de executare silită, instanța reține că în speță se execută silit creanțele constând în tarifele de despăgubire de câte 28 EUR, stabilite în fiecare din procesele-verbale de contravenție ce constituie titlurile executorii, potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la acel moment.
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirilor de câte 28 de euro, creanțe a căror executare se solicită a fi executată silit.
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă aceste fapte au fost săvârșite înainte de . legii menționate. În aceste condiții, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța apreciază că petentul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti suma de 28 de euro nemaiavând nici un suport legal în prezent.
În sensul calificării dispozițiilor din art.II din Legea 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă este și decizia Curții Constituționale nr.385/2013, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a acestui articol, invocată de CNADNR, Curtea motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art.15 alin.2 din Legea fundamentală”.
Este adevărat că art.II din Legea 144/2012 se referă doar la tarifele „aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Însă instanța reține că această diferențiere între tarifele contestate în instanță și tarifele care nu au fost contestate în instanță, reprezintă o formă de discriminare. Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă,religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.";
Instanța apreciază că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile, bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective. Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, instanța a înlăturat de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Iar pe de altă parte, instanța are în vedere că nu s-a făcut dovada în cauză a comunicării a celor trei procese-verbale contravenție către contestator prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la domiciliul acestuia, potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001 și Deciziei în interesul legii nr. 10/2013, conform cărora modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție prin afisare la domiciliul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă cu confirmare de primire.
Conform art. 37 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Pe cale de consecință, procesele-verbale de contravenție R11 nr._/12.12.2011, . 11 nr._/12.12.2011, . 11 nr._/12.12.2011 în baza cărora s-a început executarea silită, nu reprezintă titlu executoriu în conformitate cu art. 37 din OG nr. 2/2001, executarea silită pentru recuperarea sumei de 84 de euro reprezentând tariful de despăgubire, fiind pornită în mod nelegal.
Mai mult decât atât, prin încheierea din data de 30.10.2014 pronunțată în dosarul nr._/303/2014 instanța a admis în parte cererea formulată de petentul B. S. I. C. privind pe creditoarea CNADNR PRIN DRDP BUCUREȘTI SA și debitorul F. MANOILA și a încuviințat executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, doar pentru procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011 și . nr._/12.12.2011, nu și pentru procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011.
Cu toate acestea biroul executorului judecătoresc, fără a avea încuviințarea executării silite și pentru procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011, emite somația din data de 12.03.2015 ( fila 65) și pentru acesta, sens în care creanța în sumă de 690,54 de lei nu îndeplinește condițiile prev. de art. 662 C.pr.civ. cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil.
Prin urmare, din motivele expuse, instanța reține că în sarcina contestatorului nu mai subzista, la data depunerii de către creditorul CNADNR a cererii de executare silită, obligația de plată a sumei de 84 EUR reprezentând tarifele de despăgubire stabilite prin cele trei procese-verbale de contravenție, executarea silită fiind, ca atare, nelegală, motiv pentru care în temeiul art.711 c.proc.civ. instanța va anula actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 4959/B/2014 al B. S. I. C..
Potrivit art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 contestatorul are posibilitatea formulării unei cereri privind restituirea sumei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru, în situația în care contestatia la executare a fost admisă, iar hotărârrea judecătorească a rămas definitivă, sens în care instanța va respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata reprezentând taxa judiciară de timbru ca neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedură civilă, instanța poate obliga partea care pierde procesul, la cererea părții care a câștigat, să plătească cheltuieli de judecată.
Sens în care va obliga intimata la plata sumei de 20 lei către B. S. I. C. cheltuieli legate de comunicarea dosarului de executare silită (fila 51).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea M. F., CNP_, cu domiciliul în sector 6, București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, sector 6, .. 401A.
Anulează actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr.4959/B/2014 al B. S. I. C..
Obligă intimatul la plată către B. S. I. C. a sumei de 20 lei cheltuieli legate de comunicarea dosarului de executare silită.
Respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata reprezentând taxa judiciară de timbru ca neîntemeiată.
Hotărârea se va comunica din oficiu la data rămânerii definitive către organul de executare conform art. 719 alin. 4 C.pr.civ.
Cu apel în 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
4 ex/03-07-2015
Red EAT
Tehored DID
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4636/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
