Contestaţie la executare. Sentința nr. 3009/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3009/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 3009/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 3009
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 27.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. D. C.
GREFIER: A. M.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorii L. G. M. și Ț. A. în contradictoriu cu intimatul F. I..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 20.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.04.2015.
După deliberare,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.03.2015, contestatorii L. G. M., cu domiciliul în mun. București, ., sector 6, și Ț. A., domiciliat în mun. București, sector 3, .. 4, ., . cu intimatul F. I., cu domiciliul în ., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 64/2015, înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc Ad Rem prin N. E. - R., executor judecătoresc în circumscripția municipiului București, cu sediul în București, ., ., ., sector 5, efectuate la solicitarea intimatului creditor F. I., în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia Civilă nr. 512/26.11.2014 pronunțata de către Tribunalul Dâmbovița.
În conformitate cu dispozițiile art. 453 cod proc.civilă, solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că, executarea nu respectă în integralitate titlul executoriu reprezentat de Decizia Civilă nr. 512/26.11.2014 pronunțata de către Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a respins apelul declarat de contestatori împotriva sentinței civile nr. 591 din 10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât F. I., ca nefondat, păstrând sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Prin sentința civila nr. 591/10.04.2014, Judecătoria Găești, intimatul a fost obligat la plata sumei de 130 lei, reprezentând împrumut acordat nerestituit, precum și a dobânzii legale pentru această sumă, de la data scadenței până la plata efectivă.
Întrucât pârâtul a achitat suma de 130 lei, însă nu și dobânda legală în cuantum de 43,33 lei, creanța însumă de 500 lei care face obiectul executării silite trebuie diminuată cu cuantumul dobânzii neachitate, devenind astfel 456,67 lei.
Aceștia arată că înțeleg să conteste pretenția intimatului de a își angajat un apărător pentru intermedierea relației cu executorul judecătoresc, al cărui cost este suportat de către contestatori. Astfel, cuantumul prestației este de 632 lei, iar creanța ce face obiectul executării silite este de 456,67 lei, prestația executorului judecătoresc fiind în sumă de 186 lei.
În concluzie, contestatorii solicită instanței înlăturarea din calculul cuantumului cheltuielilor de executare a onorariului de avocat, urmând ca această plată să rămână în sarcina intimatului.
În drept, contestatorii și-au întemeiat cererea pe dispozițiile prevăzute de art.711-719 cod proc. Civilă.
În dovedirea cererii, contestatorii au depus la dosar, în copie, somație mobiliara și înștiințare poprire, emisa de B. Ad Rem, Decizia Civila nr. 512/26.11.2014 pronunțata de către Tribunalul Dâmbovița, încheierea din data de 06.02.2015 de încuviințare a executării silite, emisa de B. Ad Rem, încheierea din data de 18.02.2015 de stabilire a cheltuielilor, emisa de B. Ad Rem, adresa de înființare a popririi, emisa de B. Ad Rem, copie plic expediat de B. Ad Rem cu documentele de mai sus, împuternicire avocațiala si chitanțe 045/02.02.2015, 046/05.02.2015, scrisoare deschisa si angajament F. I. privind restituirea datoriei (ultimele doua rate: 100 lei cu scadenta in 15.10.2010 si 30 lei cu scadenta în 15.11.2010 sunt neprescrise, conf. sentinței civile nr. 591/10.04.2014 a Judecătoriei Găești), copie cupon mandat postai de restituire a ultimelor doua rate, conf. sentinței civile nr. 591/10.04.2014 a Judecătoriei Găești, calcul dobânda legala.
La data de 15.04.2015, prin compartimentul registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În fapt, intimatul arată că prin Decizia Civilă nr. 512/26.11.2014 pronunțata de către Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a respins apelul declarat de contestatori. Aceștia fiind obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, pe care nu le-au achitat, intimatul a fost nevoit să demareze procedura executării silite.
Acesta mai arată că a fost nevoit să apeleze la serviciile unui avocat, deoarece nu are cunoștințe juridice, fiind o necesitate pentru a-și apăra interesele.
Față de solicitarea contestatorilor, acesta arată că onorariul de avocat plătit în faza de executare silită nu poate fi eliminat din calculul cheltuielilor de executare.
În ceea ce privește calculul dobânzilor, acesta apreciază că este eronat, întrucât nu există un contract de împrumut care să prevadă o dobândă remuneratorie sau o dobândă penalizatoare.
Conform prevederilor O.G. nr. 13/2011 care stipulează în mod expres la art. 3 alin.(3): în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ in sensul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind C. civil republicat, rata dobânzii legale se stabilește potrivit alin. (1) respectiv al (2) diminuat cu 20%. Iar art. 3alin. (1) statuează ca rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărârea Consiliului de Administrație al BNR.
Același act normativ prevede la art. 6 ca dobânda trebuie sa fie stabilita prin act scris în lipsa acestuia se datorează numai dobânda legala.
Or, în cazul de față nu există contract de împrumut, nu exista dobândă, fiind aplicabilă dobânda legală remuneratorie, respectiv dobânda de referința BNR diminuată cu 20% acesta fiind în cazul de față 11,54 lei, și nu 43,33 lei cum pretind contestatorii. Nu s-a convenit nici dobânda penalizatoare aceasta neputând fi stabilită decât printr-un contract asumat de ambele părți.
Intimatul arată că a achitat sumele datorate către contestatori, apreciind că aceștia sunt în culpă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Sentința civilă nr. 591/10.04.2014, Judecătoria Găești a admis acțiunea formulată de către contestatorul L. G. M. în contradictoriu cu intimatul F. I., obligându-l pe acesta din urmă la plata către contestator a sumei de 130 lei, reprezentând împrumut nerestituit, precum și la dobânda legală pentru această sumă, de la data scadenței până la plata efectivă.
Prin Decizia Civilă nr. 512/26.11.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a respins apelul declarat de contestatorii L. G. M. și Ț. A. împotriva sentinței civile nr. 591 din 10.04.2014, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât F. I., aceștia fiind obligați la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei (decizie, fil. 6-9).
În dosarul nr. 64/2015 al B. „AD REM”, intimatul a demarat executarea silită a intimaților pentru suma totală de 1318 lei, dintre care suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată potrivit titlului executoriu reprezentat de Decizia Civilă nr. 512/26.11.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, suma de 50 lei (+ 12 lei TVA), reprezentând onorariu executor judecătoresc, suma de 632 lei, reprezentând onorariu avocat și suma de 124 lei, reprezentând cheltuieli xerocopiere și taxe poștale (încheiere stabilire cheltuieli executare din 18.02.2015 – fil. 50-51).
În drept, potrivit art. 711 alin. (1) C.p.c., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
În ceea ce privește compensația legală invocată de către contestatori, instanța constată că aceasta poate fi invocată în prezenta cauză, având în vedere că a intervenit după data pronunțării Deciziei Civile nr. 512/26.11.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, ce constituie titlu executoriu în cauză.
În ceea ce privește modul de calcul al dobânzii aferente sumei de 130 lei indicat de către contestatori, instanța reține că acesta s-a efectuat în mod corect, prin raportare la art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, care stabilește rata dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenței sumei și până la data introducerii cererii de chemare în judecată (fila 17).
Astfel, potrivit art. 1535 alin. (1) C.Civ., „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
Așadar, chiar dacă în cuprinsul contractului de împrumut încheiat între părți nu s-a prevăzut un cuantum al dobânzii, în raporturile dintre părți va fi aplicabilă dobânda penalizatoare, pentru neexecutarea obligației la scadență, prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, iar nu cea remuneratorie, care se calculează pentru indisponibilizarea capitalului, astfel cum solicită intimatul.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 1617 C.Civ., constatând că între părți există creanțe certe, lichide și exigibile reciproce care au ca obiect sume de bani, instanța va constata că a operat compensația legală între părți, între suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată potrivit Deciziei Civile nr. 512/26.11.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ datorată de contestatori și dobânda legală în cuantum de 43,33 lei, datorată de intimat, urmând ca instanța să anuleze actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 64/2015 al B. „AD REM” cu privire la debitul principal ce depășesc suma de 456,67 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de executare constând în onorariu avocat, în cuantum de 632 lei, instanța reține, din cuprinsul dosarului de executare (fil. 39 - 66), că intimatul a fost asistat în faza executării silite de numita P. R. V., care nu are calitatea de avocat potrivit Legii nr. 51/1995, după cum a constatat instanța la termenul de judecată din data de 20.04.2015 (împuternicire – fila 65).
În aceste condiții, având în vedere că suma de 632 lei a fost achitată ca și onorariu avocațial unei persoane care nu are calitatea de avocat, instanța va anula actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 64/2015 al B. „AD REM” și cu privire la aceste sume.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 716 C.p.c., instanța va admite contestația la executare și va anula în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 64/2015 al B. „AD REM”, în sensul că va menține actele de executare pentru suma de 642,67 lei, dintre care suma de 456,67 lei, reprezentând creanță și suma de 186 lei, reprezentând cheltuieli executare.
În temeiul art. 453 C.p.c., instanța va obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 52,27 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru stabilită de către instanță (chitanță – fila 35).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorii L. G. M., cu domiciliul în mun. București, ., sector 6, și Ț. A., domiciliat în mun. București, sector 3, ..4, ., . cu intimatul F. I., cu domiciliul în com. Uliești, ..
Anulează în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 64/2015 al B. „AD REM”.
Menține actele de executare pentru suma de 642,67 lei, dintre care suma de 456,67 lei, reprezentând creanță și suma de 186 lei, reprezentând cheltuieli executare.
Obligă intimatul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 52,27 lei.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. DCD./ELD.
5 ex./11.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3450/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3035/2015. Judecătoria... → |
|---|








