Contestaţie la executare. Sentința nr. 3139/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3139/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 3139/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3139
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 30.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A. R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul Ș. V. în contradictoriu cu intimații C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (C.N.A.D.N.R.) și B. Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. A. D..
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24.04.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 30.04.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.01.2015, contestatorul Ș. V., în contradictoriu cu intimații C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și B. Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M.-A. D., a formulat contestație la executare împotriva executării silite pornite la cererea creditoarei CNADNR în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/4.10.2011 și procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției emise de creditoare, contestație prin care a solicitat să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare, anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 9275/2014 și, în consecință, anularea titlurilor executorii constând în procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/4.10.2011 și procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției emis de BETA C. V. și M. A. D., anularea încheierii nr. 2/15.01.2015 emisă de B. C. V. și M. A. D., prin care au fost stabilite cheltuielile de executare în cuantum de 399,52 lei în dosarul nr.9275/2014, anularea încheierii de ședință pronunțată în dosarul nr._/303/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București la data de 03.10.2014, prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, anularea somației mobiliare din data de 15.01.2015 emisă de către B. C. V. și M. A. D., B. B. T. N., în dosarul de executare nr. 275/2014, și comunicată contestatorului la data de 31.03.2014, constatarea prescripției executării sancțiunii contravenționale cuprinse în procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/4.10.2011 în ceea ce privește tariful de despăgubire, precum și obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea contestației la executare s-a arătat că principala creanță ce se încearcă a fi executată a fost reprezentată de tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro ce a fost stabilit prin procesul verbal de contravenție . nr._/4.10.2011.
La data săvârșirii contravenției, respectiv la data de 6.04.2011, fapta de a circula cu un autoturism pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă era sancționată, conform art.8 alin.3 din OG nr.15/2002, și cu obligația suplimentară a contravenientului, pe lângă amenda contravențională, de a achita un tarif de despăgubire stabilit conform Anexei 4.
Însă, începând cu data de 27.07.2012, prin Legea nr. 144/2012, acest text de lege, în speță art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, care stabilea obligația contravenientului de a achita suplimentar și tariful de despăgubire ca urmare a contravenției săvârșite, a fost abrogat.
Prin urmare, contestatorul se află în situația în care fapta contravențională săvârșită de acesta nu mai este sancționată în același mod, în sensul că săvârșirea faptei de a circula pe drumurile publice cu un autoturism fără a deține rovinietă valabilă se sancționează doar cu amendă contravențională, contravenientul fiind exonerat de legiuitor de la plata tarifului de despăgubire.
Cu alte cuvinte, contestatorul se află în ipoteza în care legiuitorul a adoptat o lege contravențională mai favorabilă, iar cum domeniul contravențional este guvernat de principiile incidente în dreptul penal, executarea silită pornită împotriva acestuia încalcă principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile înscris în art. 15 alin. 2 din Constituția României
Or, din moment ce textul de lege în baza căruia contestatorul a fost obligat să achite tariful de despăgubire, respectiv art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, a fost abrogat expres prin dispozițiile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 144/2012, iar Constituția României, prin dispozițiile art. 15 alin. 2, prevede că legea contravențională mai favorabilă își produce efectele și pentru trecut, este evident că obligarea contestatorului la achitarea tarifului de despăgubire care nu mai este de actualitate, iar executarea silită reprezintă un abuz.
Contestatoarea a solicitat a se observa că în prezenta speță, legea favorabilă este reprezentată de aceeași OG nr. 15/2002, însă forma în vigoare după modificările aduse prin Legea nr. 144/2012.
Față de toate aceste motive, contestatorul a solicitat a se constata că obligarea acestuia la plata tarifului de despăgubire, stabilit de creditoare prin procesul-verbal de constatare a contravenției în baza unei norme contravenționale abrogate ulterior, încalcă prevederile constituționale cu privire la retroactivitatea legii mai favorabile în domeniul contravenționalului, motiv pentru care se impune admiterea contestației la executare cu exonerarea contestatorului de la plata sumelor imputate.
Pe lângă faptul că până la această dată contestatorul nu a intrat în posesia procesului verbal, comunicarea direct prin afișare a procesului verbal trebuia efectuată numai în mod subsidiar, în raport și de dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. 10/2013, pronunțata în recursul în interesul legii se observă că, și anterior pronunțării deciziei enunțate, legiuitorul a prevăzut ca și cale de comunicare principală poștă cu aviz de primire, motiv pentru care comunicarea direct prin afișare este discreționară și nejustificată.
Or, prin lipsa comunicării efective, nici nu a avut posibilitatea achitării sumei de 28 de euro întrucât nu a avut cunoștință despre aceasta.
Mai mult decât atât, este abuziv să fie pus în postura de a suporta cheltuieli de executare în cuantum de 399 lei, în condițiile în care probabil că ar fi achitat tariful de despăgubire de bunăvoie dacă ar fi fost înștiințat despre existența acestuia și despre obligația sa de a-l achita.
Totodată, fiind în prezența unei comunicări viciate a procesului verbal, ce echivalează cu o necomunicare, și având în vedere că obligarea la plata tarifului de despăgubire reprezintă o sancțiune contravențională principală, contestatorul a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, în sensul de a constata ca fiind prescrisă executarea sancțiunii contravenționale.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art.711, 718, 1043 Cod procedură civilă, Constituția României, OG nr.15/2002.
În dovedirea contestației la executare, contestatorul a depus la dosar, în copie, înștiințare din data de 15.01.2015, somație mobiliară din data de 15.01.2015, lista unităților Libra Internet Bank Municipiul București, încheierea nr.2 din data de 15.01.2015, încheierea de ședință din data de 03.10.2014 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 04.10.2011 și procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de contravenție.
La data de 22.04.2015, prin compartimentul registratură, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția nulității acțiunii privind lipsa semnăturii conform art. 196 Noul Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește această excepție, intimata a precizat faptul că, contestatorul Ș. V. a depus contestație împotriva executării silite efectuată de către B. Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. - A. D. în baza titlului executoriu procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/04.10.2011, însă aceasta nu a semnat cererea.
Intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii contestatorului, în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse in titlul executoriu.
Prin urmare, motivele invocate de către debitor constituie motive ce pot fi analizate pe calea plângerii contravenționale, conform dispozițiilor art. 712 Noul Cod de procedură civilă.
Astfel, atât timp cât există calea de atac a plângerii contravenționale, aspectele privind ilegalitatea sau netemeinicia actului sancționator sau a procedurii de emitere și comunicare a acestuia, etc. nu pot fi invocate direct pe calea contestației la executare, ci ele pot și trebuie să fie invocate pe calea plângerii contravenționale, conform dispozițiilor art.712 Noul Cod de procedură civilă. În acest sens, intimata a solicitat instanței de judecată să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 712 alin.2 Noul Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorul Ș. V., intimata a solicitat instanței de judecată să o respingă ca nefondată.
În acest sens, intimata a învederat instanței de judecată faptul că nu se impune ordonarea acestei măsuri provizorii, întrucât nu este un caz grabnic și nici nu sunt lezate anumite drepturi ale contestatorului, precum nici nu se creează o pagubă iminentă care nu se poate repara.
Mai mult decât atât, intimata a învederat că de la data comunicării procesului verbal de contravenție, în data de 28.10.2011 și până la data încuviințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de bună voie plata creanței stabilită în titlul executoriu, deși procedura de comunicare a acestora a fost îndeplinită cu respectarea dispozițiilor legale, operațiune prin poștă cu semnătură de primire.
În fapt, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul că în data de 06.04.2011 ora 06:49, pe DN1, Românești, județul Prahova, vehiculul categoria A, cu număr de înmatriculare_, aparținând numitului Ș. V., a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, așa cum este definită de prevederile art. 1 (11) din OG nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art.8 alin. 1 din OG nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012), fapta săvârșită de către Ș. V. a constituit contravenție continuă și s-a sancționat cu amendă contravențională în valoare de 250 lei.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.3 din actul normativ invocat anterior, contravenienta, respectiv contestatoarea, a fost obligată să achite și tariful de despăgubire în valoare de 28 Euro.
Emiterea și comunicarea procesului - verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, intimata a solicitat instanței de judecată să constate în baza înscrisurilor pe care le va depune faptul că procesul - verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În acest sens, intimata a învederat instanței de judecată faptul că perioada cuprinsă între data săvârșirii faptei contravenționale, respectiv 06.04.2011 și data emiterii procesului - verbal de contravenție, respectiv 04.10.2011 nu depășește termenul de 6 luni.
Comunicarea procesului - verbal de contravenție s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, operațiune confirmată de semnătura martorului prezent, fără a se depăși termenul de 1 lună de la data aplicării sancțiunii.
De asemenea, intimata a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere și dispozițiile art. 273 din Noul Cod de procedură civilă.
Astfel, procedura de comunicare a procesului - verbal de contravenție nu a fost viciată, iar debitorului nu i-au fost lezate drepturile procesuale.
Totodată, afirmațiile contestatorului prin care a susținut faptul că a intervenit prescripția dreptului de a solicita executarea sancțiunii contravenționale sunt total eronate, întrucât dispozițiile art. 14, alin. 1 din OG nr. 2/2001 nu au aplicabilitatea în speță, deoarece procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat contravenientului în termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii, conform art. 37 din OG nr. 2/2001.
Mai mult decât atât, prin încheierea din Camera de Consiliu, instanța de executare a încuviințat executarea silită a titlului executoriu.
De asemenea, în temeiul art. 665 alin. 7 Noul Cod de procedură civilă, instanța de executare a dat împuternicire și a ordonat executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu în cauză.
Or, instanța de executare, în mod legal și temeinic în baza dispozițiilor art. 632 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, a constatat faptul că procesul - verbal de contravenție constituie titlu executoriu.
Totodată, în situația în care instanța de executare constată faptul că titlul executoriu nu poate fi pus în executare, fiind lipsit de putere executorie sau că nu ar fi valabil, nu ar fi încuviințat și ordonat punerea în executare.
De asemenea, instanța de executare, în temeiul art. 252 Noul Cod de procedură civilă privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul încuviințării executării silite a respectat dispozițiilor art. 5 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de către debitor, intimata a precizat că acestea se încadrează în limitele legale admise de OMJ nr.2561/2012. Prin urmare, suma datorată intimatei de către contestator este compusă din: 28 euro, reprezentând contravaloare totală tarif de despăgubire, echivalentul în lei în ultima zi a lunii anterioare datei plății; 399 lei, reprezentând onorariu de executor și cheltuieli de executare rezultate din demararea procedurii de executare silită împotriva debitorului.
În acest sens, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că cererea contestatorului cu privire la suma datorată intimatei este nefondată.
Referitor la susținerile contestatorului potrivit cărora prevederile care instituiau obligația de plată a tarifului de despăgubire a fost abrogat de lege, făcând trimitere la prevederile Legii nr. 144/2012 pentru modificarea și completarea OG nr.15/2002, intimata a învederat instanței de judecată faptul că acestea sunt nefondate.
Astfel, modificările aduse OG nr. 15/2002 de către Legea nr. 144/2012, se aplică de la data intrării în vigoare a Legii, deci pentru faptele contravenționale săvârșite după această dată.
Prin urmare, prevederile art. 8 alin.3, 31 și 6 au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, deci ulterior săvârșirii contravenției.
De asemenea, conform dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012, legiuitorul a statuat în mod evident faptul că „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 (....) aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.
Prin urmare, reiese în mod evident faptul că legiuitorul a avut în vedere numai contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15/2002 și care au contestat în instanță tarifele de despăgubire.
Astfel, norma instituită de art. II din Legea nr.144/2012 având natura contravențională, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat în instanță.
În baza acestor considerente, precum și a principiului de drept civil „dacă legea nu prevede, nici legiuitorul nu are dreptul să o interpreteze”, intimata a solicitat instanței de judecată să constate susținerile contestatorului ca nefondate.
De asemenea, intimata a învederat instanței de judecată faptul că începând cu data comunicării, procesului verbal în cauză, contestatorul a avut la dispoziție posibilitatea formulării plângerii împotriva acestora în conformitate cu dispozițiile OG nr. 2/2001. Prin urmare, câtă vreme procesul verbal de contravenție adresat pe seama debitorului nu a fost contestat, neexistând o hotărâre judecătorească de anulare chiar și în parte a măsurilor dispuse prin acesta, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, intimata deține un titlu executoriu apt de executare silită, pentru valorificarea creanței prevăzută în actul sancționat or, care a intrat în putere de lucru judecat.
De asemenea, intimata a precizat faptul că în speța de față nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silită a creanțelor rezultată dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, care nu a fost contestat în instanță.
Totodată, decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin.1 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia „dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”, nu este aplicabilă în speță, întrucât Legea nr. 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinietă valabilă, ci exclude doar obligația de plată a tarifului de despăgubire.
Epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forțe contrare care poate avea ca sursă fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Prin urmare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă, astfel cum este definită și reglementată de OG nr. 15/2002, precum și că legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că, în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
De asemenea, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egală cu cea a legii cu caracter interpretativ.
Prin urmare, aplicarea deciziei nr. 10/2013 a ICCJ în speța de față, deci pentru o situație anterioară momentului pronunțării, ar fi echivalentă cu a da caracter retroactiv unei dispoziții legale.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205-208 Noul Cod de procedură civilă, precum și dispozițiile cuprinse în prezentele note scrise.
Urmare solicitării instanței, la data de 23.04.2015, prin compartimentul registratură, B. Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M.-A. D. a înaintat la dosar, în copie, înscrisurile din dosarul de executare nr.9275/2014 (filele 70-99 și 100-113).
Prin același compartiment, la data de 29.04.2015, contestatorul a depus la dosar concluzii scrise.
La termenul din data de 24.04.2015, instanța a respins excepția nulității acțiunii și unire cu fondul cauzei a excepției inadmisibilității.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, instanța reține următoarele:
Este inadmisibilă, pe calea contestației la executare, cererea contestatorului de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/04.10.2011 care constituie titlu executoriu. În acest sens instanța reține dispozițiile art.713 alin.2 C.proc.civ., „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
În cazul de față este vorba despre un titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, respectiv un proces-verbal de contravenție. Însă împotriva acestui act contestatorul avea deschisă calea specială a plângerii contravenționale, reglementată de OG 2/2001, prin care putea obține anularea proceselor-verbale.
Prin urmare, pe calea contestației la executare nu se pot face apărări și nu se poate cere anularea procesului-verbale de contravenție, conform normei juridice enunțate anterior, motiv pentru care instanța va respinge acest capăt din contestația la executare, ca inadmisibil.
De asemenea, în privința cererii de anulare a procedurii de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 712 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii. 2) Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. (3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, precum și a încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă au fost date fără îndeplinirea condițiilor legale. (4) Împărțirea bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare.
Constatând că procedura de comunicare a procesului-verbal nu constituie acte de executare, instanța, constatând că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 712 alin. 2-4 Cod procedură civilă, apreciază că cererea de anulare a procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției, nu poate face obiectul contestației la executare, urmând a admite excepția inadmisibilității cererii sub acest aspect, și a respinge acest capăt de cerere al contestației la executare, ca inadmisibil.
Analizând fondul contestației împotriva actelor de executare silită, instanța reține următoarele:
În dosarul de executare nr. 9275/2014 al B. C. V. și M. D., creditorul CNADNR a solicitat punerea în executare silită a creanței constând în suma 28 EUR reprezentând tarif de despăgubire stabilite prin titlul executoriu constând în procesul-verbal de contravenție . nr._/04.10.2011, ce constituie titlu executoriu, potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la acel moment.
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirilor de 28 de euro, creanță a căror executare se solicită a fi executată silit.
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă aceste fapte au fost săvârșite înainte de . legii menționate. În aceste condiții, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța apreciază că petentul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti suma de 28 de euro nemaiavând nici un suport legal în prezent.
În sensul calificării dispozițiilor din art.II din Legea 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă este și decizia Curții Constituționale nr.385/2013, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a acestui articol, invocată de CNADNR, Curtea motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art.15 alin.2 din Legea fundamentală”.
Este adevărat că art. II din Legea 144/2012 se referă doar la tarifele „aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi”. Însă instanța reține că această diferențiere între tarifele contestate în instanță și tarifele care nu au fost contestate în instanță, reprezintă o formă de discriminare. Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă,religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.";
Instanța apreciază că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile, bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective. Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, instanța a înlăturat de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, din motivele expuse, instanța reține că în sarcina contestatorului nu mai subzista, la data depunerii de către creditorul CNADNR a cererii de executare silită, obligația de plată a sumei de 28 EUR reprezentând tarifele de despăgubire stabilite prin procesul-verbal de contravenție, executarea silită fiind, ca atare, nelegală, motiv pentru care în temeiul art.712 c.proc.civ. instanța va anula actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 9275/2014 al B. C. V. și M. A. D..
Având în vedere soluția care va fi pronunțată și efectele acesteia asupra executării, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de constatare a prescripției executării sancțiunii contravențional și cererea de suspendare a executării silite.
Întrucât intimata- creditoare C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA este în culpă procesuală, prin demararea, în mod nelegal, a formalităților de executare silită, determinând contestatorul să promoveze prezenta contestație la executare, în care instanța a dispus comunicarea unei copii a dosarului de executare, conform art.717 alin.2 c.proc.civ., instanța va obliga intimata creditoare la plata către B. C. V. și M. A. D. a sumei de 23,56 de lei reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității.
Admite, în parte, contestația la executare formulată de contestatorul Ș. V., cu domiciliul în București, .. 3, ., apartament 125, sector 6, CNP_, în contradictoriu cu intimații C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, CUI_, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J_, și B. Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M.-A. D., cu sediul în București, . nr. 39, ., etaj 7, apartament 37, sector 3.
Anulează actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 9275/2014 al B. C. V. și M. A. D..
Respinge cererea de anulare a procesului-verbal . 11 nr._/04.10.2011 și a procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției, ca inadmisibilă.
Respinge cererea de constatare a prescripției executării sancțiunii contravenționale ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Obligă creditoarea la plata către B. C. V. și M. A. D. a sumei de 23,56 de lei reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarului de executare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.RS/Thred.MV
6 ex./2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3084/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3123/2015. Judecătoria... → |
|---|
