Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 615/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 615/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 615/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.615

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 27.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: U. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect încuviințare executare silită - perimare, privind cerere înaintată de B. B. Ș. C. ȘI D. N. la cererea creditorului S.C. E. R. SERVICES IFN S.A., împotriva debitorului D. N..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează înstanței că la dosar, s-a depus prin serviciul registratură, la data de 16.12.2014, de către petent, o cerere prin care indică dovada calității de creditoare a . IFN SA. Menționează că în data de 01.08.2006 EUROLINE R. SERVICES SA și-a modificat denumirea în EFG R. SERVICES IFN SA iar în data de 13.11.2012 EFG R. SERVICES IFN sa și-a modificat denumirea în E. R. SERVICES IFN SA, așa cum rezultă din istoricul emis de ONRC, anexat prezentei,.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii și reține cauza spre soluționarea acestei excepții.

INSTANȚA

Prin cererea formulată la data de 29.10.2013 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ , B. B. Ș. C. ȘI D. N., a solicitat încuviințarea executării silite privind pe creditoarea S.C. E. R. SERVICES IFN S.A., și pe debitorul D. N., potrivit art.373 ind.1 și 2 Cod procedură civilă în toate formele prevăzute de lege, a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._.

Examinând cu prioritate, conform art.137 Cod proc. civilă, excepția perimării cererii, instanța reține următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.11.2013 când, cauză a fost suspendată în baza art.155, ind.1 Cod procedură civilă întrucât petentul nu a depus dovada calității de creditor a S.C. E. R. SERVICES IFN S.A. așa cum i s-a pus în vedere prin citație transmisă prin fax, fila 12, desfășurarea normală a procesului fiind astfel împiedicată din vina sa prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, a suspendat judecarea cauzei, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an, pana la data prezentei, 27.01.2015.

În conformitate cu dispozițiile art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a admite excepția perimării și a constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de perimare invocată din oficiu.

Constată perimată cererea privind pe creditoarea S.C. E. R. SERVICES IFN S.A., cu sediul în București, .. 6A, sector 2 și pe debitorul D. N., domiciliat în București, ..33, București.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea se depune la Judecătoria sectorului 6

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.A.G./tehnored.MU

4ex./ 30.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 615/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI