Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 161/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 161/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 161/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI

SECTIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 161

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. S. M.

GREFIER: A. S. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității, privind pe petenta DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimatul O. N..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: petenta prin consilier juridic G. F.-M., în baza delegației aflată la fila 128 din dosar, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, au sosit relațiile de la Casa Națională de Pensii, iar petentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței stabilite în dispozitivul încheierii de ședință din data de 19.11.2014

Instanța acordă cuvântul părților asupra cererii de renunțare la judecată.

Petenta, prin consilier juridic, arată că a făcut toate demersurile pentru a primi relațiile solicitate de la DITL și a sosit un răspuns în care precizează că se află în imposibilitatea de a comunica copiile solicitate de instanță. Totodată, arată că nu se află în posesia acestora, toate înscrisurile primite de la DITL fiind depuse la dosarul cauzei.

Instanța pune în vedere petentei, prin consilier juridic, că puteau fi obținute copii de pe actele din dosar, prin prezentarea acesteia la instanță.

Petenta, prin consilier juridic, apreciază faptul că, copiile nu prezintă valoare juridică, cu excepția cazului în care ar fi certificate pentru conformitate cu originalul.

Instanța pune în discuția părților cererea de renunțare la judecată.

Petenta, prin consilier juridic,arată că își menține cererea.

Instanța reține cauza în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul instanței la data de07.04.2014, sub nr._, petenta Direcția G. de Poliție a Municipiului București, în contradictoriu cu intimatul O. N., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesele-verbale de contravenție . nr._/16.02.2007, . nr._/11.03.2007, . nr._/03.03.2007, . nr._/03.03.2007, . nr._/16.10.2007, . nr._/10.02.2007, . nr._/11.04.2007, . nr._/13.01.2007, . nr._/30.07.2007, . nr._/23.07,2007, . nr._/07.08.2007, . nr._/31.07.2008, . nr._/10.01.2007, . nr._/04.11.2007, . nr._/27.01.2007, . nr._/26.01.2007, . nr._/11.07.2008, . nr._/01.07.2007, . nr._/05.04.2009 și . nr._/07.07.2009, . nr._/21.06.2009, . nr._/03.12.2010, . nr._/29.11.2010, . nr._/07.09.2010, . nr._/01.04.2010,. nr._/07.10.2009, . nr._ cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, petenta a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional prin procesele-verbale menționate anterior, dar nu a achitat amenzile stabilite prin acestea în termen de 15 zile de la comunicare și nu a înțeles să le conteste, procesele-verbale devenind astfel titluri executorii, conform prevederilor art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr.2/2001, pe O.U.G 108/2003 pentru desfințarea închisorii contravenționale, pe dispozițiile art. O.G. 55/2002 privind regimul juridic al prestării unei activități în folosul comunității, precum și pe dispozițiile Codului de procedură civilă.

În dovedirea acțiunii, petenta a depus la dosar, înscrisuri (filele 14-86).

Intimatul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.

La data de 13.01.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 Cod de procedură civilă, „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, urmând ca, potrivit alin. 6 al aceluiași articol, instanța să constate renunțarea la judecată prin hotărâre dată fără drept de apel.

Examinând cererea de renunțare aflată la fila 163, instanța constată că aceasta îndeplinește cerințele impuse de art. 406 alin. 1 C.pr.civ., conținând semnătura și ștampila petentei, astfel că se poate stabili fără dubiu proveniența cererii de renunțare la judecată.

Față aceste dispoziții legale, având în vedere poziția procesuală a petentei exprimată la data de 13.01.2015, precum și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța urmează a lua act de această manifestare de voință a creditoarei în sensul renunțării la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

In baza art. 406 Cod proc. civilă ia act de renunțarea la judecată formulată de petenta DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 19, sector 3, cod de înregistrare fiscală nr._/06.07.1992, în contradictoriu cu intimatul O. N., cu domiciliul în București, Bld. Ceahlăul, nr. 9, ., ., CNP_.

Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sector 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. S. M. A. S. P.

Red.ASM /Thred. ASP

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 161/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI