Plângere contravenţională. Sentința nr. 163/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 163/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 163/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR.163
Ședința publică din data de 14.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. M.
GREFIER: A. S. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea P. D. R. în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București- Secția de Poliție nr. 22.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: contestatoarea, personal, legitimată cu CI . nr._, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Instanța acordă cuvântul părților cu privire la competență.
Contestatoarea, personal, apreciază că instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, constatând că se află la primul termen la care părțile sunt legal citate, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în temeiul art.94 pct. 4 Cod procedură civilă și art. 32 alin.1 din O.G 2/2001.
Instanța, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, acordă cuvântul părților cu privire la estimarea duratei de soluționare a procesului.
Contestatoarea, personal, apreciază că, cauza poate fi soluționată la acest termen de judecată.
Instanța, față de împrejurările cauzei, estimează durata de soluționare a procesului la 3 luni.
În continuare, instanța, în temeiul art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 procedează la audierea contestatoarei.
Contestatoarea, personal, arată că în noaptea de 7 septembrie, pe la ora 2, a auzit pe cineva țipând și cerând ajutor pe alee și a sunat în repetate rânduri la 112. În urma apelurilor, s-a prezentat echipajul de poliție format din doi polițiști: unul în mașină, unul lângă mașină. Contestatoarea se afla pe balcon, la etajul 4 și din acest motiv nu a putut striga la polițiști. A realizat că nu au găsit nimic, întrucât persoana care ceruse ajutor plecase sau fusese ajutată să plece. În procesul – verbal polițiștii au arătat că au sunat la contestatoare, au bătut în ușă. Conform înscrisului depus la dosar de asociația de proprietari de la blocul în care locuiește, ea nu are interfon. Atunci când a cumpărat casa acum 15 ani, era un interfon deranjat pe care ulterior l-a demontat. În prezent, nu are interfon. Prin urmare, din acest punct de vedere nu poate fi adevărată afirmația din procesul – verbal cum că poliția ar fi sunat la interfonul blocului. Dacă poliția ar fi contactat un vecin, acesta ar fi fost chemat ca martor în proces. În plus, a luat legătura cu vecinii și aceștia au spus că nu au fost deranjați la acea oră târzie din noapte de cineva care ar fi cerut accesul în . accesul în . cheia. Susține că nu este adevărat faptul că poliția ar fi sunat la ușa acesteia timp de 5 minute, că ar fi bătut în ușă și că ar fi auzit zgomote din apartament. Ea stă singură și prin urmare nu se puteau auzi zgomote. La interpelarea instanței arată că a sunat în repetate rânduri la 112 întrucât auzea gemete de suferință de jos. Când a venit poliția gemetele încetaseră. Pe semne că persoana respectivă plecase sau fusese ajutată de cineva să plece și de aceea ei când au venit nu au mai găsit pe nimeni la fața locului. Arată că a lucrat ca cercetător în neuropsihiatrie și ca psihologoped și de aceea este mai sensibilă la durerea umană. A răspuns conștiinței și simțului datoriei. A atașat talonul de pensie în dovedirea faptului că este o persoană serioasă, în vârstă de 71 de ani,plătitoare de taxe și impozite, căreia nu îi stă în fire să joace farse. Socotește că nu trebuie sancționată cu aproape 1/3 din cuantumul pensiei pentru săvârșirea unui fapt de solidaritate umană. În subsidiar,arată că nu solicită anularea procesului – verbal pentru că, într-adevăr, la sosirea poliției la locul faptei nu se mai afla nicio persoană în suferință, aceasta ar fi putut să plece, dar nu a fost contactată de poliție. Prin urmare, solicită înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului sau reducere cuantumului amenzii. O dovadă peremptorie că a fost de bună – credință o reprezintă faptul că a dat adresa și numărul de telefon corecte.
Instanța acordă cuvântul contestatoarei cu privire la aspectul probatoriului.
Contestatoarea, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv adeverința de la asociația proprietarilor care atestă faptul că aceasta nu are interfon și talonul de pensie. Față de solicitarea probei cu înscrisuri formulată de către initmată, arată că este de acord.
Instanța, în temeiul art. 255 și 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar pentru ambele părți, apreciind această probă ca fiind pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Contestatoarea, personal, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul sau reducerea cuantumului acesteia.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 22.09.2014 sub nr._, petenta P. D. R., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – POLIȚIA SECTOR 6, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/07.09.2014.
În fapt, petenta a arătat că a primit procesul verbal . nr._ în data de 15.09.2014, iar conform acestuia, în noaptea de 07.09.2014 la ora 02,00, ea a alertat Secția de Politie nr. 22, declarând că în fața blocului, a auzit o persoana cerând ajutor. Echipajul de politie s-a deplasat la fata locului, nu a constatat nimic deosebit si încercând sa o contacteze, ea nu a mai răspuns nici telefonic, nici când au sunat la ușa apartamentului, drept pentru care, conchizând probabil, că a fost vorba de o gluma de prost gust, de vreo farsa, a fost amendată cu suma de 500 lei.
Petenta a arătat că înțelege să conteste această decizie, deoarece a fost de bună credință și serioasă, dovadă fiind faptul că și-a dat adresa si numărul de telefon corecte și n-a sunat de la vreun telefon public. A rămas treaza mult timp, în noapte, ca sa vadă ce se întâmpla, însă nimeni nu a contactat-o nici telefonic, nici la ușa apartamentului.
Presupunând ca a fost sunată pe telefonul mobil, poate acesta nu a făcut apel, daca era închis pe timpul nopții, ceea ce se întâmpla frecvent. In orice caz, la ușa apartamentului n-a sunat nimeni si chiar daca au folosit interfonul, acesta fiind stricat, n-a funcționat. Nu s-a putut astfel intra in ., nu s-a putut ajunge la apartamentul său (cum greșit se menționează în procesul verbal) și în felul acesta, orice contactare a fost imposibilă.
Petenta a susținut că nu consideră echitabil ca pentru această neînțelegere sa fie penalizată cu o treime din pensie, fiind pensionară în vârstă de 71 de ani, responsabilă ; își plătește taxele si impozitele la zi. Medicamentele compensate lunar costă peste 150 lei; deci suma de 500 lei depășește costul medicamentelor pe 3 luni. Întrucât a lucrat într-un domeniu de ajutorare a aproapelui - recuperarea copiilor cu deficiente neuro- psiho-motorii - este mai sensibilă la suferințele altora si la glasul conștiinței și nu a avut intenția de a face farse la vârsta sa, în mijlocul nopții. Pur si simplu a simțit de datoria sa să vină in ajutorul unui om in suferința si este convinsă că nu a avut halucinații auditive.
La data de 27 decembrie 2014, prin serviciul registratură, intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București, a formulat întâmpinare la plângerea formulată de petenta P. D. R. solicitând respingerea acesteia, ca nefondată.
In fapt, intimata a arătat că, prin procesul-verbal de contravenție susmenționat, s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea faptelor prevăzute de dispozițiile art. 32 alin. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2008, constând în aceea că, la data de 07.09.2014, ora 02:06, pe ., a alertat organele de poliție prin S.N.U.A.U. 112, susținând faptul că în fața blocului C6 se află o persoană care strigă după ajutor. Ajunși la fața locului după aproximativ 1 minut, s-a constatat că nu se confirmă cele sesizate, iar când au încercat să contacteze reclamanta, aceasta nu a răspuns la ușă și nici la interfon.
Potrivit dispozițiilor art. 32 alin.l lit.b din OUG nr. 34/2008 constituie contravenție și se sancționează după cum urmează: alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.
Astfel, agentul constatator s-a deplasat la adresa mai sus menționată, în urma unui apel efectuat la S.N.U.A.U. 112 la ora 02:06 de doamna P. D. R.. Ajuns la locul respectiv după aproximativ 1 minut, agentul a constatat că în zonă nu se afla nicio persoană care să strige după ajutor, motiv pentru care a încercat să ia legătura cu reclamanta. Deși a bătut la ușă timp de 5 minute, reclamanta nu a răspuns, dar din interiorul apartamentului se auzeau zgomote. După alte 30 de minute, doamna P. D. R. a sunat iar la S.N.U.A.U. 112 și a reclamat același lucru. Agentul s-a deplasat din nou la aceasta adresă, a constatat că cele sesizate nu se confirmă și a încercat sa ia legătura telefonic cu reclamanta, dar nici de această dată nu a răspuns.
Analizând legalitatea procesului-verbal atacat, intimata a învederat că acesta întrunește condițiile de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv dispozițiile art.17 ale actului normativ, prevăzute sub sancțiune nulității. Astfel, actul constatator al contravenției cuprinde numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, fiind îndeplinite condițiile de formă cerute de lege.
Conform Deciziei nr. XXII din 19.03.2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, „..situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță...” In raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămate ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.
Mai mult decât atât, fapta contravențională descrisă în procesul-verbal, înscrisul contestat, este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ - actul fiind emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, coroborat cu prezumția de autenticitate, actul emanând de la instituția emitentă cât și cu prezumția de veridicitate.
Prin decizia nr. 183/08.05.2003, publicată în M.O. nr. 425/17.06.2003 s-a statuat că, prevederile O.G. nr.2/2001 sunt constituționale și în deplin acord cu dispozițiile art. 6 din CEDO, deoarece permit persoanei interesate să se adreseze justiției, cât și să îi fie respectate garanțiile procesuale, generale și speciale, prevăzute de acest text.
In acest sens s-a pronunțat Tribunalul București prin mai multe decizii, una dintre acestea fiind Decizia Civilă nr. 700/06.03.2008.
A mai arătat intimata că, serviciul de urgență 112, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2008 „se apelează atunci când este necesară intervenția agențiilor specializate de intervenție, pentru asigurarea asistenței imediate în situații în care este periclitată viața, integritatea ori sănătatea cetățeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul”.
Trebuie reținut faptul că, procesul-verbal de contravenție a fost întocmit pe baza constatărilor personale ale organului constatator, drept urmare în beneficiul procesului- verbal funcționează prezumția de veridicitate și temeinicie a actului administrativ întocmit în conformitate cu dispozițiile legale. Constatarea personală a agentului de poliție semnifică aprecierea nemijlocită de către acesta a acțiunilor și inacțiunilor ilicite, a gradului de pericol social, a circumstanțelor contravenției, a celorlalte împrejurări care țin de fapta sau persoana contravenientului pentru a putea stabili fapta săvârșită și a-i aplica regimul juridic corespunzător.
A mai învederat intimata faptul că, dreptul contravențional este guvernat de normele dreptului civil, iar, conform art. 249 din noul Cod de procedură civilă, „ cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, astfel că, procesul-verbal de contravenție în cauză, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, atâta timp cât acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară credibilă. Legislația națională și cea europeană permit utilizarea mecanismului probator al prezumțiilor. Acestea, fie că sunt bazate pe fapte, fie că sunt bazate pe legi, operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care statul respectă limite rezonabile având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku vs. Franța, Văstberga și Vulic vs. Suedia).
În acest sens, intimata a solicitat să se aibă în vedere și hotărârea pronunțată la data de 03.04.2012 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza N. G. (cererea nr._/05) prin care s-a statuat că ,,este cert că instanțele naționale așteaptă ca petenții să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de agenții constatatori și nu este mai puțin adevărat că, această abordare este justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională. care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei revine celui care pretinde ceva în fata instanței”. Totodată, a solicitat să se observe că, prezumția de nevinovăție a petentei nu are caracter absolut și, față de aceasta, primează prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal: „autoritățile naționale, dând prioritate prezumției de legalitate si validitate a procesului- verbal în defavoarea prezumției de nevinovăție, au respectat garanțiile art.6 din Convenție, având în vedere că, nu există posibilitatea înlocuirii sancțiunii aplicate cu o sentință privativă de libertate în caz de neplată” (decizia de inadmisibilitate pronunțată de C.E.D.O. la data de 28.06.2011 în cauza I. P. contra României - cererea_/04).
De asemenea, au fost respectate de către agentul constatator, atât dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și cele ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, care prevăd că, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, amenda aplicată fiind în cuantum de 500 de lei, respectiv limita minimă prevăzută pentru această contravenție.
Cu privire la gradul de pericol social al faptei, acesta se evaluează, în opinia intimatei, nu numai la nivel micro, dar și la nivel macro, tolerarea săvârșirii unor fapte de acest gen și nesancționarea pecuniară a acestora putând determina agravarea fenomenului, dispozițiile legale namaiatingându-și finalitatea pentru care au fost edictate, în cauza de față - siguranța populației prin asigurarea preluării apelurilor de urgență de la cetățeni și transmiterii acestora agențiilor specializate de intervenție, în vederea asigurării unei reacții imediate, uniforme și unitare pentru soluționarea urgențelor.
În susținerea întâmpinării, a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei (f.22 - 34) și orice altă probă ce ar rezulta din dezbateri.
La data de 14 noiembrie 2014, prin serviciuil registrautră, petenta P. D. R. a depus răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 07.09.2014, contestatoarea P. D. R. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru că, la data de 07.09.2014, ora 02:06 a alertat organele de poliție prin S.N.U.A.U. 112, sesizând faptul că în fața blocului C6 din Bulevardul Timișoara nr. 19 se află o persoană care striga după ajutor și că, ajungând la fața locului după aproximativ 1 minut, agenții de poliție au constatat că cele sesizate nu se confirmau și că petenta nu a răspuns la ușă și la interfon, contravenție sancționată potrivit art. 32 alin. 1 lit. b din același act normativ.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În privința temeiniciei actului atacat, trebuie avut în vedere faptul că, în practica judiciară internă, plecând de la prevederile art.47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reține de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.249 cod civil sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În baza aceluiași act normativ, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Potrivit prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 34/2008 privind funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, apelul de urgență constă în orice apel către Serviciul de urgență 112, care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție. Alertarea falsă constă în utilizarea intenționată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție în mod nejustificat. Conform art. 32 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 34/2008, constituie contravenție alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 1000 de lei.
În cauza de față, instanța constată că, prin probele administrate, contestatoarea nu a reușit să dovedească o situație contrară celor reține în cuprinsul procesului-verbal. Astfel, potrivit mențiunilor din procesul-verbal, coroborate cu raportul de caz întocmit de agentul constatator (fila 23) și confirmate de către petentă, aceasta a sunat la serviciul 112 pentru a reclama faptul că o persoană din fața blocului strigă după ajutor, iar la momentul sosirii agenților de poliței persoana respectivă nu a fost găsită.
Astfel, faptul că, contestatoarea a fost sau nu contactată ulterior și din ce motiv nu a putut fi luată legătura cu aceasta nu sunt relevante pentru aprecierea faptei de a apela serviciul 112 fără motiv.
Având în vedere că nu s-a făcut dovada faptului că a existat un motiv întemeiat pentru a fi apelat serviciul 112, instanța consideră că procesul-verbal a fost în mod întemeiat întocmit.
Sub aspectul legalității sancțiunii aplicate, instanța reține că aceasta a fost aplicată în cuantum legal. Cu toate acestea, instanța apreciază că amenda în cuantum de 500 de lei nu este proporțională cu fapta săvârșită, având în vedere împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia. Astfel, instanța constată că, deși contestatoarea a apelat în mod neîntemeiat serviciul 112, trebuie avut în vedere faptul că aceasta este pensionară și gradul de sensibilitate al acesteia la suferințele altora dată fiind formarea profesională a acesteia, motive pentru care apreciază că sancțiunea avertismentului este proporțională cu fapta constatată și de natură a atrage atenția contravenientei asupra faptei săvârșite.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională și va modifica în parte procesul-verbal de contravenție . nr._/07.09.2014în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, urmând a menține celelalte dispoziții din procesul-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională, astfel cum a fost formulată de către petenta P.-D. R. CNP_, domiciliată în București, ., ., ., sector 6 în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI- SECȚIA DE POLIȚIE NR. 22, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 19, sector 3.
Modifică procesul – verbal de contravenție . nr._/07.09.2014 în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi,14.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. ASM 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 150/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 137/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
