Legea 10/2001. Sentința nr. 3638/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3638/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 3638/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3638
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. I. L.
GREFIER: T. C.-I.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect legea 10/2001 privind pe reclamanții A. F., A. I. G., A. G. F. și pe pârâtul M. București prin Primar General.
La apelul nominal efectuat în ședința publică, la ordine, au răspuns reclamanții, prin avocat B. C., cu împuternicire avocațială la dosar – fila 4, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că reclamanții nu au depus răspuns la întâmpinare, după care,
Instanța pune în discuție competența Judecătoriei Sectorului 6 București în ce privește soluționarea cauzei.
Reclamanții, prin avocat, arată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze prezenta cauză având în vedere art. 94 lit. j coroborat cu art. 107 alin. 1 C.pr.civ.
Instanța având în vedere că în cauză este primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, în conformitate cu art. 131 C.pr.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, față de obiectul cererii și sediul pârâtului, în conformitate cu disp. art. 94 lit. j și art. 107 alin. 1 C.pr.civ.
Nefiind alte cereri de prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reclamanții, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și depune la dosarul cauzei dispoziția Primarului Municipiului București precizând că a făcut vorbire despre aceasta în cererea de chemare în judecată, sentința nr. 2035/13.11.2012 și factura fiscală și chitanța nr. 350/15.05.2015 reprezentând onorariu de avocat.
În temeiul art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind această probă ca fiind admisibilă și utilă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind probe de administrat și constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților prezente.
Reclamanții, prin avocat, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtului la repararea prejudiciului moral produs ca urmare a nesoluționării în termen a notificării depuse în baza Legii 10/2001. Mai arată faptul că reclamanții și-au îndeplinit toate obligațiile pentru ca pârâtul să poate îndeplini în termen obligația prevăzută de Legea 10/2001, în vigoare la acea dată. Precizează că articolele invocate de pârât prin întâmpinare, respectiv art. 46 și art. 47 din Legea 10/2001 fac referire strict la Legea 112 privind imobilele vândute în baza acestei Legi, iar pârâta nu a ținut cont de aceste articole invocând faptul că nu a soluționat notificarea, existând un dosar pe rol și astfel se suspendă procedura administrativă. Învederează instanței că s-a introdus acțiune pentru ca instanța să soluționeze pe fond notificarea depusă în baza legii 10/2001, pârâtul, constrâns de această acțiune a omis dispoziția Primarului General.
Reclamanții, prin avocat, în concluzie, solicită instanței să aibă în vedere atât practica națională cât și cea internațională privitoare la proba prejudiciului moral, prin care s-a statuat faptul că dovedirea faptei ilicite este suficientă, urmând a se prezuma și prejudiciul moral, tocmai datorită laturii subiective a acestuia. Arată că au fost întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale, inclusiv fapta ilicită a pârâtei și depune la dosar practică națională și internațională, inclusiv a Judecătoriei Sectorului 6 București în sensul admiterii unei astfel de acțiuni. Solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 19.01.2015, sub nr._, reclamanții A. F., A. I. G. și A. G. F., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmarea a nesoluționării notificării nr.109/21.06.2001, în termenul legal prevăzut de lege la data solicitării exprese, prin emiterea unei dispoziții de restituire în natură sau echivalent pentru imobilul din București, .. 39, sector 5, evaluat la suma de 60.000 de lei. Totodată a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii în fapt reclamanta a arătat că prin notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr. 109/21.06.2001, și înregistrată la M. București sub nr._, formulată în baza Legii 10/2001, a solicitat despăgubiri în natură pentru imobilul din București, .. 39, sector 5, preluat în mod abuziv.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 17.11.2008 a depus încă o dată toate actele doveditoare, făcând expres solicitarea de a i se emite dispoziția în raport de aceste acte depuse. Conform art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, pârâtul M. București, ca unitate deținătoare, avea obligația ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării. Ulterior, prin adrese, demersuri, audiențe repetate, așa cum o dovedesc înscrisurile de la dosar, a arătat că a revenit la PMB solicitând soluționarea notificării, fără nici un rezultat însă, deși notificările trebuiau soluționate în termen de 60 de zile în temeiul Legii 10/2001.
Reclamantul a apreciat că pârâtul a ignorat astfel cu bună știință atât prevederile legale cât și demersurile repetate întreprinse în scopul soluționării și a emis cu întârziere dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, inacțiunea acestuia echivalând cu un refuz de soluționare. În aceste condiții, reclamantul a arătat că a fost obligat să apeleze la justiție, pentru că instanța de judecată să îi soluționeze pe fond notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001 și astfel, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București dosarul nr._/3/2011. Ulterior, a i-a fost soluționată notificarea, prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București.
Reclamantul a apreciat că nu se poate considera că ar fi trebuit să recurgă la acțiunea în instanță după ce a constatat că pârâtul refuză să îi soluționeze notificarea în termenul prevăzut de lege, în contextul în care Curtea Europeană a statuat că nu este oportun să-i ceri unei persoane să facă demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv și anume că instanța să dispună încă o autorităților administrative competente să își execute obligația legală, un de comportament fiind prea oneros și necorespunzător cerințelor art. 35 din Convenție. Rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 stă în caracterul profund reparatoriul al acesteia. Prin acest act normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite foștii proprietari pentru abuzurile suferite de către stat, ori, nerespectarea unor termene rezonabile în desfășurarea acestor proceduri este incompatibilă cu rolul reparator al măsurii în sine, iar pârâtul nu a făcut altceva, în opinia reclamantului, decât să prelungească starea incertitudine a acestuia.
În temeiul celor expuse mai sus, reclamantul a considerat că atitudinea culpabilă a pârâtului i-a produs un prejudiciu moral, constând în starea de disconfort psihic și moral datorat nu numai de perioadă lungă de așteptare, de atitudinea umilitoare și sfidătoare pe care a adoptat-o pârâtul, prin desconsiderarea la care a fost supus reclamantul ca cetățean, cât și nemulțumirea și revolta pe care i le-a cauzat conduita pârâtului, ce pare să nesocotească orice prevedere legală, tinzând să trateze procedurile legale după liberul său arbitru, prin amânarea îndeplinirii obligațiilor sale legale, fapt ce a constituit un real impediment în realizarea drepturilor reclamantului. Față de acest aspect, a apreciat că fapta ilicită a pârâtului constă în depășirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării în atitudinea umilitoare pe care a adoptat-o față de acesta ca persoană care încearcă să-și valorifice drepturile acordate de legiuitor, în dispreț față de aplicarea legii și în lipsa de reacție la solicitările reclamantului care duc la o obstrucționare consecventă a dobândirii drepturilor recunoscute de lege.
În plus, a arătat că, datorită atitudinii procesuale a pârâtului, contestatorul a arătat că a fost nevoit să aștepte 11 ani soluționarea notificării, după ce a depus toate actele necesare, a făcut toate demersurile legale posibile, ajungând ca, în vederea soluționării pe fond a notificării să se adreseze instanțelor judecătorești, obținând o hotărâre judecătorească în acest sens, și, cu toate acestea, pârâtul a emis cu întârziere Dispoziția Primarului General al Municipiului București. De asemenea, a apreciat că nu poate fi trecută cu vederea suferința provocată de tergiversarea nejustificată a soluționării cererii sale, precum și revolta pe care a încercat-o de atâtea ori, când afla că dosarul său, deși complet, se află în aceeași fază de soluționare. Toate acestea a considerat reprezintă un prejudiciu moral, rezultat din nerespectarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește proba prejudiciului moral, a arătat că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele române deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un astfel de prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, prejudiciului moral, proba să directă fiind practic imposibilă. Referitor la evaluarea daunelor morale, practica națională împărtășește criteriul invocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, art. 4 și 5 C.civ, art.252-253 C.civ. art. 1349, 1381 și urm. C.civ, precum și jurisprudența europeană indicată în cuprinsul acțiunii.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri ( filele 5 –46), precum și de orice mijloc de probă necesar justei soluționări a cauzei.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 04.03.2015, pârâtul MUNICPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
Prin întâmpinare, pârâtul a înțeles să invoce dispozițiile art. art.46 alin.2 din Legea nr .10/2001, față de faptul că, în cauză, dosarul administrativ nr._ a fost soluționat la data de 23.01.2012 prin emiterea Dispoziției Primarului General nr._, fiind trimis cu anexa 578/18.10.2013 poziția 7 Instituției Prefectului Municipiului București.
Pârâtul a mai considerat că eventualul prejudiciu se datorează inclusiv culpei concurente a reclamantului, care a stat în pasivitate și nu a solicitat în instanță soluționarea pe fond a notificării, decât în data de 05.12.2011. În acest sens, a apreciat că acordarea daunelor morale este apreciată exclusiv de instanță, în urma administrării unui probatoriu adecvat care să dovedească prejudiciul moral suferit de reclamant. În prezenta cauză, pârâtul apreciază că acestea nu au fost dovedite, deși partea care solicită acordarea daunelor morale este, obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta pârâtului. A considerat în plus că evenimentele în cauză nu au putut să le provoace reclamantului o stare de incertitudine și suferințe, care nu pot fi compensate prin simplă constatare a nerespectării termenului legal.
Sub aspectul prejudiciului moral, pârâtul a apreciat că reclamantul nu a demonstrat prejudiciul (dimensiunea suferințelor sale și modul de evaluare a acestora, prin care s-a ajuns la suma de lei) astfel să justifice suma pretinsă, ca reparație, cu acest titlu. Probele administrate nu au relevat împrejurări legate de implicațiile morale, de implicațiile pe plan afectiv legate de nerespectarea unui titlului executoriu. Reclamantul nu a arătat în ce ar fi constat relația de cauzalitate intre prejudiciul suferit de acesta și prejudiciul moral. În concret, cuantumul daunelor morale acordate trebuie să aibă efecte compensatorii și nu constituie venituri nejustificate acordate reclamantului potrivit art. 998 Cod civil. Totodată, pârâtul a apreciat că cuantumul daunelor morale a fost supraevaluat.
De asemenea, pârâtul a apreciat că reclamantul trebuie să identifice punctual, inacțiunea sau acțiunea ilicită cauzatoare de prejudicii de ordin moral, să dovedească legătură de cauzalitate dintre elementele menționate, să dovedească săvârșirea cu vinovăție a faptei ținând cont de specificul relației dintre instituție și angajații săi, să cuantifice și să probeze prejudiciul suferit. Prin probele administrate, pârâtul a apreciat că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea vreunuia dintre condițiile necesare pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru a determina instanța să acorde un prejudiciu moral reclamantului. Simpla întârziere în soluționarea unei cereri adresate instituțiilor statului nu este o condiție necesară și suficientă pentru a determina instanța să solicite și să obțină despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Față de cele învederate, a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant ca neîntemeiată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 și următ. Cod proc.civ.
În susținerea întâmpinării, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că:
Prin notificarea nr. 109/21.06.2001 reclamanții au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, .. 39, sector 5.
La data de 23.01.2012 pârâtul a emis dispoziția nr._ prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai sus menționat.
Prin acțiunea introductivă ce formează obiectul cauzei de față reclamanta solicită, în temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâtului la plata de daune morale în sumă totală de 60.000 lei .
Instanța constată că în speță sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, prevăzute de art. 998-999 din C.civ. vechi, pentru faptele comise până la data de 21.06.2011, respectiv de art. 1357 din Noul Cciv, pentru faptele comise ulterior acestei date, și anume: existența unei fapte ilicite și a vinovăției autorului acesteia, producerea unui prejudiciu și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Cu privire la fapta ilicită, instanța reține că aceasta constă în nesoluționarea de către pârât, în termenul legal, a notificării formulate de reclamantă, atribuții care îi reveneau pârâtului în temeiul Legii 10/2001.
Astfel, potrivit art. 20 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la momentul formulării notificării, imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Alineatul 3 al aceluiași articol prevedea că în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București.
Din acest text normativ rezultă că M. București era persoana căreia îi revenea obligația de soluționare a notificării formulate de reclamanți, aspect care rezultă, de altfel, și din faptul că dispoziția nr._ a fost emisă de Primarul general al Municipiului București.
Potrivit art. 23 alin.1 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la momentul formulării notificării, unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22. Art.22 prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Termenul de 18 luni a fost modificat ulterior, fiind prelungit la 24 luni și, respectiv, 27 luni, la datele de 10.07.2002 și 14.03.2003.
Potrivit pct. 25.1 din H.G. nr. 250/2007, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În speță, reclamanta a depus la data de 07.12.2008 toate actele doveditoare necesare în susținerea notificării sale, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și pct. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
Prin urmare, instanța reține că termenul de 60 de zile în care pârâtul avea obligația legală de soluționare a notificării reclamantei s-a născut la data depunerii actelor doveditoare prevăzute de lege.
Așadar, deși pârâtul avea obligația legală de soluționare a notificării reclamantei în termen de 60 de zile de la data de 07.12.2008, acesta nu și-a îndeplinit această obligație și nici nu a invocat și dovedit o cauză exoneratoare de răspundere.
În consecință, instanța constată că acestuia îi incumbă obligația de a acoperi prejudiciul produs reclamantei ca urmare a faptei sale culpabile, de a nu soluționa notificarea în termenul legal .
Cu privire la prejudiciu, instanța constată că prin fapta ilicită a pârâtului s-a produs reclamantei o stare de disconfort psihic, de nemulțumire, determinată de timpul lung de așteptare pentru emiterea unei dispoziții favorabile: din decembrie 2008 (când a depus toate actele doveditoare) până în ianuarie 2012, când a fost emisă dispoziția.
Față de cele expuse anterior, și reținând totodată că este îndeplinită și condiția existenței unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 5000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral, apreciind că această sumă este suficientă pentru acoperirea prejudiciului produs.
În temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța va acorda reclamantei și cheltuielile de judecată în sumă de 400 lei, reprezentând onorariu de avocat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanții A. F., CNP_, A. I. G., CNP:_ și A. G. F., CNP_, cu domiciliul ales în București, .-138, corp B, parter, sector 5, la sediul . SA, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, C._.
Obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 5.000 lei reprezentând daune morale pentru prejudiciul produs ca urmare a soluționării cu întârziere a notificării nr. 109/21.06.2001.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 400 reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. TIL/ Tehnored.PAS
6 ex/ 15.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3612/2015. Judecătoria... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 3572/2015.... → |
|---|
