Plângere contravenţională. Sentința nr. 3570/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3570/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 3570/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3570

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE M. D.

GREFIER O.-L. H.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe contestatoarea P. E. S.R.L. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, analizând competența de soluționare a cauzei, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, având în vedere dispozițiile art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă și art. 101 dinOG nr. 15/2002.

Având în vedere că prin plângere contestatoarea a ararat ca înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, pe care le-a anexa cererii, de asemenea, prin întâmpinare, intimata a arătat că este vorba de înscrisuri, pe care le-a atașat întâmpinării, instanța, având în vedere și solicitarea acestora de judecare a cauzei în lipsă, apreciază dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin plangerea înregistrată pe rolul instanței la data de 12.11.2014, contestatoarea P. E. S.R.L, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal . nr._ din data de 28.10.2014 și pe cale de consecință exonerarea de sancțiunile dispuse.

În motivarea plangerii, contestatoarea a arătat că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/28.10.2014, s-a reținut că în data de 05.08.2014, ora 10:55, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost surprins circulând în zona localității Timișul de Sus, județul B. fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru săvârșirea acestei fapte, a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 de lei, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ nu mai este în proprietatea contestatoarei din data de 27.01.2011, acesta fiind vândut către AC MOBILE S.R.L., O.N.R.C. sub nr. J_, având CUI_, conform facturii fiscale nr. 2861 din data de 27.01.2011.

Pe cale de consecință, având în vedere că fapta nu a fost săvârșită de către contestatoare, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/28.10.2014 nu respectă prevederile art. 1 din O.G. 2/2001 cu modificările ulterioare (săvârșirea cu vinovăție a faptei de către cel indicat a fi contravenient), motiv pentru care a solicitat anularea acestuia.

În drept, plangerea a fost intemeiata pe dispozițiile prevăzute de OG 2/2001.

În dovedirea plangerii, contestatoarea a depus la dosar, în copie, proces- verbal de constatare a contravenției . nr._/28.10.2014, dovada de comunicare, extras de cont si factura fiscală nr. 2861 din data de 27.01.2011.

La data de 12.02.2015, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefondată și neîntemeiată, iar în subsidiar menținerea procesului-verbal contestat ca fiind legal și temeinic.

În fapt, intimatul a arătat că la data de 05.08.2014, pe DN l Km 149+500m, pe raza localității Timișul de Sus, jud. BV. vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând societății petente, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 28.10.2014, a fost întocmit Procesul-Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art. 1. alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Procesul-verbal contestat întrunește toate elementele constitutive ale contravenției prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, rezulta că procesul-verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul-verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Din analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse în art. 1, alin. 1, pct. B din O.G. nr. 15/2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.

Înscrierea în cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil si persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Aceasta forma de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea sa se sancționează cu impozabilitatea actului juridic fata de terți, el producând efecte doar intre părțile contractante, nu si fata de terți.

De asemenea, dacă în urma contractului de vânzare-cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat intimatei.

Atâta timp cât petentul figurează ca proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, si nici o altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit dispozițiilor art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Potrivit art. 7 coroborat cu art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Conform Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii si eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art.24, al.2, lit.d), petentul avea obligația, sa procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului in sensul radierii acestuia de pe numele sau si in baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus diligente pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului si pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, acesta rămâne menționat in cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar si utilizator, situație in care răspunderea contravenționala in sarcina acestuia s-a angajat conform O.G. 2/2001 si O.G. 15/2002.

Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, Deciziile nr. 217/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin (1), art. 9 alin. (2) si (3) din OG nr. 15/2002 si nr. 623/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. I lit. b) din OG nr. 15/2002, certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act in baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, iar persoana înscrisa in certificat își asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul sa fie folosit si pe rețeaua de drumuri naționale, unde deținerea unei roviniete este obligatorie, așa încât vina de a nu deține rovinieta ii aparține.

Astfel, nefinalizarea formalităților de publicitate se poate transforma . de impunitate contravenționala, iar, pe de alta parte, un vânzător diligent are la dispoziție suficiente mijloace juridice pentru îndeplinirea tuturor formalităților de publicitate prevăzute de lege, chiar si in situația unui cumpărător de rea-credință.

În drept, intimatul și-a întemeiat apărările pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Intimata a depus la dosar, în copie, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator și certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._28.10.2014 întocmit de intimata CNADNR, contestatoarea a fost sancționata pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002.

În fapt, s-a reținut că, la data de 05.08.2014, a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN1 km 149+500m, pe raza localitatii Timisul de Sus, judetul Brasov, fara a detine rovinieta valabila.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, instanța apreciază că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:

Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere rațiunea care stă la baza recunoașterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.

Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenționale.

Potrivit dispozițiilor art. 33 și art. 34 din OG 2/2001, instanța, odată învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, este obligată să verifice, pe baza materialului probator administrat în cauză, legalitatea și temeinicia actului atacat.

Astfel, procesul-verbal de contravenție nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conținutul său, prezumția de temeinicie având caracter relativ, persoana sancționată având posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situație de fapt, chiar instanța având dreptul de a administra probele pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, chiar în lipsa unei propuneri a părților în acest sens.

Instanța apreciază că, prin recunoașterea faptului că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, și a posibilității persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate, dar se realizează și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul contestatorului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la apărare.

În speță, din factura . nr._ coroborata cu extrasul de cont aflat la fila 7 dosar, rezulta ca autoturismul cu nr. de inmatriculare_ a fost instrainat de catre contestatoare la data de 27.01.2011. Ca atare, contestatoarea nu a circulat la data de 05.08.2014 cu acest autoturism pe DN1 fara a detine rovinieta, neavand calitatea de subiect activ al contraventiei prevazute de art.8 alin.1 din OG nr.152002.

Instanta nu poate retine sustinerea intimatei cu privire la inopozabilitatea inscrierii in evidentele Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto si Inmatriculari a transmiterii dreptului de proprietate de catre contestatoare, obligatia transcrierii dreptului de proprietate revenind dobanditorului, nu transmitatorului. Totodata, lipsa transcrierii nu poate avea drept consecinta existenta in persoana transmitatorului dreptului de proprietate a calitatii de subiect activ al faptelor de natura contraventionala care vor fi savarsite in calitate de conducator al autoturismului instrainat, raspunderea contraventionala fiind o raspundere personala.

Pe cale de consecință, instanța constată că s-a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținute în sarcina contestatoarei prin actul atacat, fiind răsturnată prezumția relativă de temeinicie de care se bucură actul atacat.

Prin urmare, instanța va admite plângerea si va dispune anularea procesului-verbal de contraventie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de contestatoarea P. E. S.R.L, cu sediul în București, . nr. 1, sector 6, J_, Cod fiscal RO_, cu sediul ales la S.C.A. T. ȘI ASOCIAȚII, in București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul in București, .. 401A, sector 6.

Dispune anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/28.10.2014.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3570/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI