Obligaţie de a face. Sentința nr. 4170/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4170/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 4170/2015

DOSAR NR. 5619/ 303/ 2015

(disjuns din ds. nr._/303/2014)

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4170

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: I. D. M.

GREFIER: E. C. P.

Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect obligația de a face, privind pe reclamanta Asociația Organizației Studenților din Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Politehnica din București în contradictoriu cu pârâtul Ș. R. N..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 26.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.06.2015.

După deliberare,

INSTANȚA

Apreciind asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1721/03.03.2015 pronunțată în dosarul nr._/303/2014 de către Judecătoria Sectorului 6 București s-a disjuns judecata cererii reconvenționale formulată de Asociația Organizației Studenților din Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Politehnica din București în contradictoriu cu Ș. R. N. și s-a format dosarul nr._ (obiect: obligație de a face).

Prin cererea reconvențională/întâmpinare reclamanta Asociația Organizației Studenților din Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Politehnica din București a solicitat: respingerea acțiunii formulate de dl. Ș. R. N., obligarea reclamantului, pe cale reconvențională, la predarea ștampilei Asociației, a documentelor contabile și bunurilor Asociației care se află în posesia sa și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea A. din 27.04.2014 s-a aprobat încetarea calității de membru al Asociației al d-lui Ș. R. N. ca urmare a nerespectării statului și a regulamentelor interne (rezoluția nr. 2).

Pe calea cererii reconvenționale, reclamanta a solicitat obligarea dlui Ș. la restituirea către Asociație a ștampilei Asociației pe care o deține (menționând că Asociația dispune de 2 ștampile una din acestea se afla la sediul Asociației, iar cea de a doua la reclamant), a documentelor contabile și bunurilor acesteia constând în: un calculator (unitate monitor, sistem audio), un laptop, un aparat foto, un videoproiector și restul bunurilor dobândite de asociație de la înființare până la data de 27.04.2014. a menționat că nu a detaliat bunurile cu . număr de identificare, deoarece actele de dobândire ale acestora se afla în posesia domnului Ș..

În fapt, dl. Ș. R. N. și-a însușit bunurile de mai sus, deși aparțin Asociației fiind dobândite prin cumpărare în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene și alte proiecte studențești. Conform Statutului Asociației, bunurile acesteia trebuie păstrate la sediul Asociației, însă la sediul acesteia bunurile menționate mai sus nu exista.

În vederea recuperării acestor bunuri, subscrisa a transmis mai multe solicitări scrise atât dlui Ș. cât și dnei Ș. A., mama sa, ce ținea contabilitatea Asociației pentru restituirea bunurilor, respectiv remiterea documentației contabile a Asociației. Deși unele dintre solicitări au fost returnate de Poșta Română sub motivul „destinatar lipsa domiciliu", într-un final aceste solicitări le-au parvenit dlui Ș. și dnei Ș., aceasta răspunzând că au depus documentația contabilă la sediul Asociației, fără a preciza cui le-a remis, în ce dată sau pe baza cărui proces verbal și fără a face vreo referire la bunurile societății.

A precizat că, în situația în care aceste documente ar fi fost predate, nu se formula prezenta cerere reconvențională. Prin urmare, având în vedere faptul că până în prezent stampila, documentația contabilă și bunurile Asociației nu au fost depuse la sediul acesteia, solicitam obligarea dlui Ș. R. N. la remiterea acestora către Asociație.

Față de cele de mai sus, se impune admiterea cererii reconvenționale și obligarea dlui Ș. R. N. la predarea ștampilei Asociației, a documentelor contabile și bunurilor Asociației care se afla în posesia sa, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 209 Noul Cod de procedura civilă, precum și pe celelalte dispoziții legale la care am făcut referire în cuprinsul prezentei.

În susținerea cererii reconvenționale a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, proba cu martori și interogatoriul dlui Ș. R. N., precum și de orice altă probă a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri. A propus martorii S. V., S. B. G..

În susținere au fost anexate următoarele înscrisuri în copie: anunț convocare adunare generală a asociației studenților din facultatea de transporturi, hotărârea Adunării Generale a Organizației Studenților din Facultatea de Transporturi din 27.04.2014, proces-verbal din 27.04.2014, contestația formulată de Ș. R. N. adresată Consiliului Director al Organizației Studenților din Facultatea de Transporturi din cadrul U.P.B., confirmare de primire, adresele reclamantului către Judecătoria Sector 6 București privind dosarul nr._, adresa Judecătoriei Sector 6 București către reclamant privind dosarul nr._ din 05.08.2014, corespondență e-mail, înștiințare privind hotărârea din 27.04.2014, Statutul Organizației Studenților Facultății de Transporturi din cadrul Universității Politehnica din București și sigla, registrul special partea A - Asociații, încheierea din 22.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._, notificare din 24.06.2014, copie plicuri cu ștampila poștei, adresa reclamantului din 29.07.2014, adresa reclamantului către președintele Organizației Studenților Facultății de Transporturi, adresa d-nei Ș. A..

În data de 22.12.2014, prin serviciul registratură, pârâtul a depus răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepției tardivității ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

- Dispozițiile statutului și a actelor de înființare ale Asociației pârâte primează față de dispozițiile Ordonanței 26/2000 care este lege generală, astfel încât procedura prealabilă prevăzută de către art. 12 Statut este obligatore iar contestația se depune la Consiliul Director (interpretare sistematică a textului din statut). Practic, în acest fel se prevede o procedură anterioară administrativă specifică în situația excluderii unui membru. Dispozițiile menționate în întâmpinare nu se referă la excluderea membrilor ci la constatarea de către membrii asociației a hotărârilor A..

- În lipsa unui răspuns din partea Consiliului Director, precum și în lipsa unui termen prevăzut expres pentru răspuns reclamantul a fost în termen până la depunerea întâmpinării de către pârâtă.

- Lipsa unei propuneri de excludere din partea Consiliului Director, motivate, cu ascultarea prealabilă a persoanei vizate atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii cu consecința posibilității de a fi atacată oricând.

Față de arătarea motivelor (nereale, de altfel) abia prin întâmpinare pârâta recunoaște, practic, nelegalitatea hotărârii atacate cu atât mai mult cu cât arată la pct. 16 "... Deși nu sunt menționate detaliat în hotărâre... ”. Reclamantul a arătat că mai mult: nu sunt menționate în nici un fel. Oricum: nu exista nici o hotărâre A. în data de 13.06.2013 astfel cum arată pârâta la pct. 16 lit. a, nu a fost nici un refuz de organizare alegeri adunările periodice ale Asociației s-au organizat inclusiv grupul de discuții pe Facebook. laptopul, aparatul foto au fost închiriate pentru un proiect și restituite după finalizare iar restul bunurilor sunt la sediul Asociației (sau ar trebui să fie dacă reprezentanții actuali ai pârâtei nu au dispus de acestea)

Față de celelalte fapte sugerate sau afirmate indirect arată ca doamna Ș. A. ținea contabilitatea pro bono, iar toate raportările contabile se regăsesc la ANAF sector 6 București.

Prin întâmpinarea la cererea reconvențională reclamantul a arătat că cererea este neîntemeiată atât pentru considerentele arătate anterior cât și pentru următoarele:

a) În ce privește stampila și-a exprimat poziția prin răspunsul scris trimis președintelui Asociației ca urmare a notificării primate de la acesta privitoare la ștampila. A spus și repetă și în întâmpinare că urmează să restituie ștampila la finalizarea procesului. Astfel că față de acest capăt de cerere a arătat că este de acord cu pretențiile pârâtei, iar cheltuielile de judecată să fie în sarcina pârâtei-reclamante.

b) În ce privește laptopul și aparatul foto a arătat ca acestea au fost închiriate pentru proiectul “Europe, sweet Europe, Our Home” și au fost restituite proprietarului după finalizarea proiectului.

c) Video proiectorul este la sediul Asociației (oricum, toate bunurile trebuie să fie la sediul Asociației)

Cu privire la probele solicitate de către pârâta-reclamanta a arătat că se opune audierii ca martori a persoanelor indicate la pct. 30 întâmpinare pentru considerentul că acestea sunt reprezentanți ai pârâtei și frați între ei urmărind același interes orchestrat și în ce privește excluderea ocultă a sa.

În data de 20.02.2015, prin serviciul registratură, pârâta a depus răspuns față de întâmpinarea la cererea reconvențională și precizări față de răspunsul la întâmpinarea sa.

Cu privire la întâmpinarea la cererea reconvențională:

a) Referitor la restituirea bunurilor subscrisei - un calculator (unitate centrală, monitor, sistem audio), un laptop, un aparat foto, un videoproiector și restul bunurilor dobândite de asociație a precizat că până la data primirii întâmpinării fata de cererea noastră reconvenționala nu a avut cunoștința de existența unui raport de locațiune de Asociației cu terți pentru utilizarea acestor bunuri în cadrul unui proiect intitulat „Europe sweet Europe, Our Home”, având în vedere că în cadrul Asociației nu există vreun contract de locațiune, Președintele acestuia neavând cunoștința de această operațiune. A solicitat obligarea dlui Ș. la prezentarea documentelor care atestă operațiunea pe care o susține, iar în cazul în care astfel de documente nu exista, obligarea acestuia la restituirea către Asociație a respectivelor bunuri.

b) Referitor la videoproiectorul a cărui restituire o solicită, a precizat că Asociația a dobândit doua videoproiectoare, din care unul se afla la sediul acesteia, iar unul a fost însușit de dl. Ș., Dacă susținerea sa este adevărată, acesta ar trebui să facă proba existenței acestuia în cadrul Asociației.

c) Cu privire la solicitarea administrării probei cu martori, a considerat ca această probă este o probă pertinenta și concludenta, fiind în măsură să aducă lămuriri în speța de fată. Cât privește existența unei relații de rudenie intre S. Dorinei și S. V., menționam că aceasta nu are relevanță în această speța, datorită calității acestora în cadrul Asociației.

Totodată a precizat că alegațiile dlui Ș. cu privire la presupusa orchestrație ocultă pentru excluderea acestuia din Asociație nu sunt întemeiate, având în vedere nenumăratele încălcări ale Statutului Asociației și a acțiunilor întreprinse de acesta precizate pe larg în cadrul întâmpinării depuse. Statutul Asociației prevede sancțiuni specifice în cazul încălcării prevederilor acestuia, care au fost aplicate în mod legal.

Cu privire la răspunsul la întâmpinarea subscrisei, a precizat următoarele:

a) Susținerea dlui Ș. cu privire la netemeinicia excepției tardivității depunerii contestației: a precizat că procedura administrativă pe care o susține acesta este neconforma cu prevederile Ordonanței nr. 26/2000 care precizează în mod expres că toate contestațiile se depun la Judecătorie, aceasta fiind un for obiectiv competent în aprecierea legalității unei hotărâri de excludere a unuia dintre asociați. De asemenea, dl. Ș. invocă lipsa unui răspuns din partea Consiliului Director, însă acesta scapă din vedere că Asociația era formată doar din 3 membri, care aveau atât calitate de membri ai Asociației, cât și calitate de membri ai Consiliului Director; prin urmare o propunere a Consiliului Director era inutilă prin confuziunea de calități a respectivelor persoane.

b) Susținerile dlui Ș. cu privire la netemeinicia adoptării Hotărârii A. din 27.04.2014 nu sunt reale și le vom combate după cum urmează:

1. Cu privire la Hotărârea A. din 13.06.2013, dl. Ș. susține că aceasta nu exista. A învederat că această hotărâre nu numai că există, ci a fost luată și cu acordul dlui Ș., acesta participând la ședința A. și semnând atât procesul verbal al ședinței, cât și hotărârea. Atașam prezentei Procesul Verbal și Hotărârea A. din 13.06.2013 semnate și de dl. Ș..

2. Cu privire la inexistenta refuzurilor de a organiza alegeri, aceasta susținere nu este probată. A precizat că aceste solicitări au fost efectuate de președintele asociației în nenumărate rânduri, însă dl Ș. nu avea nici un interes în organizarea acestora având în vedere poziția individuală pe care o avea față de Asociație în activitatea sa și utilizarea bunurilor acesteia.

3. Referitor la documentele contabile a precizat că acestea trebuie să regăsească și la sediul Asociației, nu numai la sediul ANAF. Aceste documente nu aparțin ANAF, ci Asociației. Faptul că dna Ș. A. ținea contabilitatea pro bono nu o exonera de a ține contabilitatea în mod corect și a transmite documentele contabile către Asociație după ce le redacta.

În final a precizat că în cadrul întâmpinării subscrisei, există o eroare materială de redactare cu privire la anul în care anumite documente au fost adoptate. Astfel, se precizează din eroare anul 2010, în locul anului 2014.

În susținere au fost anexate următoarele înscrisuri: proces-verbal din 13.06.2013, hotărârea Adunării Generale a Organizației Studenților din Facultatea de Transporturi din 13.06.2013.

La data de 09.03.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus factura . nr. 315/24.02.2015 și chitanța . nr. 160/24.02.2015, arătând că reprezintă contravaloarea onorariului de avocat.

În ședința din data de 31.03.2015, pârâtul, prin avocat, a depus un set de înscrisuri, reprezentând nr. de înregistrare FMBBUC6-_-2014- Ministerul Finanțelor Publice, situație financiară OS S1015_A1.0.0/12.02.2014, bilanț prescurtat la dat de 31.12.2013, chitanța nr._/02.03.2011, factura . nr._/02.03.2011, notificare către S. V..

La data de 06.04.2015, prin serviciul registratură, pârâtul a depus dovada domiciliului/reședinței mamei sale Ș. A..

În ședința din data de 12.05.2015, reclamanta, prin avocat, a depus la dosar extrase de cont din data de 04.07.2014 pentru perioadele: 26.06._09, 01.10._13, 16.04._14, precum și factura . nr. 331/12.05.2015, reprezentând servicii onorarii juridice și chitanța . nr. 173/12.05.2015 și bonul fiscal nr. 1/12.05.2015, reprezentând copii xerox.

La termenul de judecată din data de 26.05.2015, reclamanta, prin avocat, a depus la dosar factura . nr. 333/26.05.2015, reprezentând contravaloare servicii juridice și chitanța . nr. 175/26.05.2015.

La acest termen istanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului și la audierea martorilor Ș. A. și S. B. G..

La data de 29.05.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus concluzii scrise la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt,

Prin hotărârea Asociației Organizației Studenților din Facultatea de Transporturi din data de 27.04.2014 (f. 16-19) s-a hotărât încetarea calității de membru a pârâtului Ș. R. N. (iar prin sentința civilă nr. 1721/03.03.2015 pronunțată în dosarul nr._/303/2014 al Judecătoriei Sectorului 6 București s-a respins cererea de anulare a acestei hotărâri, ca tardiv formulată).

În drept,

Potrivit art. 1482 Cod civil, debitorul unui bun individual determinat este liberat prin predarea acestuia în starea în care se afla la momentul nașterii obligației. De asemenea, obligația de a preda un bun individual determinat o cuprinde și pe aceea de a-l conserva până la predare (art. 1485 Cod civil).

În speță, pârâtul a intrat în posesia bunurilor în discuție, în baza calității sale (președinte) în cadrul reclamantei Asociația Organizației Studenților din Facultatea de Transporturi.

Odată cu încetarea calității de membru, pârâtul nu mai are nicio justificare pentru posesia acestor bunuri.

Prin răspunsurile la interogatoriu (f. 114-116), coroborat cu declarațiile martorilor S. B. G. (f. 117) și Ș. A. (f. 118), rezultă că pârâtul deține în prezent ștampila, documentele contabile și alte bunuri ale reclamantei. În contextul în care însuși pârâtul a recunoscut că documentele contabile se află în posesia sa, instanța reține că reclamanta nu a avut posibilitatea de a prezenta aceste înscrisuri, care să ateste dobândirea bunurilor de către reclamanta-asociație (art. 293-295 Cod procedură civilă).

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să predea reclamantei ștampila, documentele contabile și bunurile reclamantei aflate în posesia sa.

Potrivit art. 454 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Instanța reține că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 455 Cod procedură civilă, de vreme ce pârâtul a avut o atitudine contradictorie și oscilantă, neputând fi apreciată ca o recunoaștere a pretențiilor reclamantei la primul termen de judecată și acesta a fost anterior pus în întârziere, prin notificările transmise de reclamantă cu confirmare de primire.

În consecință, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în cuantum de 801,92 lei (reprezentând: taxă judiciară de timbru de 20 lei, f. 8; transmitere notificare către pârât – 6,72 lei, f. 46-49; 750 lei onorariu avocațial, chitanțele nr. 175/26.05.2015 – f. 113, nr. 160/24.02.2015 – f. 69, nr. 173/12.05.2015, nr. 333/26.05.2015 emise de C.av. P. M.; copii xerox în valoare de 25,2 lei – f. 107). Instanța apreciază că suma reprezentând notificările transmise numitei Ș. A. nu reprezintă o cheltuială de judecată în cadrul litigiului, această persoană neavând calitatea de parte în dosar (f. 50-53). Celelalte cheltuieli indicate de reclamantă prin cererea de îndreptare eroare materială nu sunt justificate prin înscrisurile existente la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta Asociația Organizației Studenților din Facultatea de Transporturi din cadrul Universității Politehnica din București, cu sediul în București, .. 313, sala JE001, sector 6, CUI_, înregistrată în Registrul Special al Asociațiilor și Fundațiilor sub nr. 66/18.06.2009, în contradictoriu cu pârâtul Ș. R. N., CNP_, cu domiciliul în Ploiești, ., ., ., județul Prahova.

Obligă pârâtul să predea reclamantei ștampila, documentele contabile și bunurile reclamantei aflate în posesia sa.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în cuantum de 801,92 lei.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. I.M./ Dact. C.P.

05 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 4170/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI