Ordin de protecţie. Hotărâre din 06-03-2015, Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 1831/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU

DIN DATA DE 05.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE M. V.

GREFIER B. E.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 București a fost reprezentat de Procuror C. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile de față având ca obiect „emitereordin de protecție”, privind pe reclamantele M. A. și M. G. prin reprezentant legal M. A. în contradictoriu cu pârâtul M. I. și cu A. T. Primăria Sector 6 București.

La apelul nominal făcut in ședința din Camera de Consiliu se prezintă reclamanta M. A. personal, legitimată de instanță cu CI . nr._ având CNP_ și asistată de apărător ales, reclamanta M. G. prin reprezentant și avocat ales iar pârâtul reprezentat de apărător ales, lipsă fiind A. T. Primăria Sector 6 București.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Față de nedepunerea la dosar a actelor medicale de la Spitalul V. G. apărătorul pârâtului arată că nu i-au răspuns la adresă.

Nemaifiind formulate cereri noi, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri asupra fondului.

Reclamanta prin apărător solicită în temeiul art. 3 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, ca instanța să admită cererea, iar prin hotărârea ce o va pronunța să dispună emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului prin care să se dispună în principal evacuarea temporară a pârâtului din locuință, având în vedere faptul că din probatoriul administrat în cauză a fost probată violența pârâtului, respectiv certificatul medico legal și pentru reclamanta minoră proba prin scrisoarea medicală depusă, pârâtul a provocat deja un prejudiciu precum și suferința fizică, psihică, emoțională ori psihologică față de cele două victime. Arată că prin depunerea cererii de emitere ordin de protecție starea pârâtului s-a schimbat în bine și în rău, faptul că a fost mutat frigiderul din camera lui într-un loc la îndemâna și a reclamantelor, însă caracterul lui a rămas la fel, s-a formulat plângere penală și s-a format dosar penal pe numele pârâtului, considerând că prin respingerea cererii instanța nu ar face decât să încurajeze atitudinea acestuia. Solicită ca instanța să amâne pronunțarea o zi pentru a depune concluzii scrise.

Pârâtul prin apărător solicită amânarea pronunțării o săptămână pentru a depune concluzii scrise.

Instanța comunică apărătorilor părților că față de urgența procedurii nu se poate amâna pronunțarea decât o zi, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise.

Apărătorul pârâtului solicită respingerea cererii ca neîntemeiată. Solicită ca instanța să observe faptul că, în conformitate cu disp. art. 23 alin. 1 din legea 217/2003 din legea specială trebuie îndeplinite cele trei condiții cumulativ, în cauză nu există acte de violență, au existat discuții. Solicită ca instanța să observe faptul că prin scrisoarea medicală, la punctul 1, minora prezintă stări de anxietate, suferă de o boală din naștere, stabilită ulterior, pârâtul se ocupă de minoră, merg împreună la tratament. În ceea ce privește evacuarea, în opinia sa nu este necesară, pârâtul și-a schimbat atitudinea, a avut o atitudine tensionată întrucât reclamanta l-a provocat, așa cum îl provoacă și în continuare, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că sunt în contradicție cele două solicitări, la dosar există un certificat medical și un proces verbal de sancționare a pârâtului, arată că din punctul său de vedere ar fi un viciu la întocmirea acestuia ce nu poate susține prezenta cerere. Arată că a existat o sesizare a reclamantei cu privire la incidentul din 3 octombrie, după care reclamanta nu mai solicită continuarea cercetărilor penale, nefiind de acord cu tragerea pârâtului la răspundere penală; art. 23 face referire la o persoană căreia viața îi este pusă în pericol. În concluzie consideră că nu sunt susținute motivele pentru care se solicită emiterea ordinului decât prin sesizările reclamantei, insuficiente din punctul său de vedere, motiv pentru care solicită respingerea cererii de emitere ordin de protecție.

În replică apărătorul reclamantei arată că minora a fost foarte fermă și mai hotărâtă decât reclamanta întrucât nu își poate desfășura viața în mod normal. În ceea ce privește solicitarea, ca și petit, arată că a solicitat în subsidiar restrângerea părții din imobil pentru a nu mai avea acces la cele două părți; consideră că nu se poate înlătura răspunsul pârâtului la interogatoriu

În replică apărătorul pârâtului arată că cererea de chemare în judecată este făcută special pentru cele două evenimente iar cu privire la minoră se încearcă inducerea în eroare a instanței, din păcate acesta este modul de manifestare iar pârâtul încearcă să nu mai răspundă provocărilor, cu minora nu poate avea o relație normală iar aceasta trebuie să aibă un anumit program.

INSTANȚA

Pentru ca părțile să depună la dosar concluzii scrise,

D I S P U NE

Amână pronunțarea hotărârii la data de 06.03.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

DOSAR NR_

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1831

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU

DIN DATA DE 06.03.2015

INSTANTA COMPUSA DIN:

P.:M. V.

GREFIER:B. E.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 București a fost reprezentat de Procuror C. D.

Pe rol urmează pronunțarea hotărârii în cauza civilă de față având ca obiect „emitereordin de protecție”, privind pe reclamantele M. A. și M. G. prin reprezentant legal M. A. în contradictoriu cu pârâtul M. I. și cu A. T. Primăria Sector 6 București.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul din 05.03.2015 și sunt consemnate în încheierea la acea ședință– ce face parte integrantă din prezenta hotărâre - când instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, la data de azi, 06.03.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ la data de 16.12.2014, reclamantele M. A. și M. G. prin reprezentant legal M. A. în contradictoriu cu pârâtul M. I., au solicitat emiterea ordinului de protecție prin care să se dispună: evacuarea temporară a pârâtului din locuință; limitarea dreptului de folosință al pârâtului, dacă este posibil, doar asupra unei părți a locuinței commune, astfel încât pârâtul să nu vină în contact cu victimele; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victime; obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de reședința, locul de muncă sau unitatea de muncă a persoanelor protejate locuința din București, Ale Arutela nr. 2, .. 1, ., sector 6; interzicerea oricărui contact, inlusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima; încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că încă de la încheierea căsătoriei, din 2000, pârâtul a manifestat agresivitate verbal și fizică față de reclamantă ; la data de 31.10.2014 reclamanta a apelat serviciul de urgență 112 întrucât a fost supusă unei agresivități severe . Se arată că minora, având vârsta de 14 ani suferă de epilepsie și necesită îngrijire specială ; deși soții s-au separate în fapt, arată reclamanta că pârâtul pătrunde în camera folosită de reclamante și exercită violențe fizice și verbale ; se arată în plus că violențele fizice sunt stopate doar prin intervenția minorei în conflictul părțilro întrucât pârâtul nu exrcită violențe fizice asupra minorei . Se arată că în urmă cu o săptămână pârâtul a agresat-o fizic atât de grav încât a hotărât să se adreseze medicului pentru emiterea certificatului medico-legal și să promoveze prezenta cererea.

Urmare descrierii sumare a faptelor de violență, la interogatoriul din oficiu administrat reclamantei/victimă aceasta a arătat că violențele exercitate de soț asupra ei datează de la începutul căsătoriei și că în ultimii 8 ani acestea au devenit mai grave ; s-a arătat totodată că pârâtul exercită și vioplență verbală, constând în înjurături și amenințări și că pe durata desfășurării conflictelor exercită și acte de vandalism asupra bunurilor din casă În 31.10.2014 reclamanta a solicitat intervenția poliției apelând la serviciuld e urgență 112 pentru aplanarea unor violențe verbale însă după intervenția poliției pârâtul a lovit-o și a amenințat-o cu moartea

În drept s-au invocat disp. art. 26 și urm. din Legea 25/2012 și Legea 217 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

În probațiune a solicitat: înscrisuri și un martor.

Cererea a fost însoțită de următoarele înscrisuri în copii xerox: act identitate reclamantă, act de identitate pârât, certificate de căsătorie, certificate de naștere pe numele minorei M. G., adresă emisă reclamantei M. A. de Secția 25 Poliție, număr de înregistrare lucrare Secția 25 Poliție, certificate medico legal.

Instanța, din oficiu a dispus luarea unui interogatoriu reclamantei majore, răspunsurile acesteia fiind consemnate sub forma unei declarații atașate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 249 cod.proc.civ. „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege” Rezultă că sarcina probei revine reclamantei ; în cazul de față reclamanta nu a administrat probe în dovedirea susținerilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, recunoașterea pârâtului cu ocazia administrării interogatoriului din oficiu vizând un act singular de violență fizică reciprocă ( constând în îmbrânceli reciproce) ce nu este de natură a produce starea de pericol care să justifice intervenția instanței în limitarea drepturilor și libertăților pârâtului prin emiterea unui ordin de protecție astfel că instanța urmează a respinge cererea ca neîntemeiată și a obliga reclamanta la suportarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect „emitere ordin de protecție”, privind pe reclamantele M. A. și M. G. prin reprezentant legal M. A., cu domiciliul procesual ales în București, .. 12, .. 1, ., sector 3, în contradictoriu cu pârâtul M. I., cu domiciliul în București, Ale. Arutela nr. 2, .. 1, ., sector 6 .

Obligă reclamanta la cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu apărătorului din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției, în cuantum de 500 lei și la cheltuieli de judecată către pârât în sumă de 1000 lei reprezentând onorariul apărătorului ales.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Hotărâre din 06-03-2015, Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI