Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5614/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5614/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 5614/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5614
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. C. Ș.
GREFIER E. S.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect ordonanță de plată, formulată de reclamanta creditoare U. S.A. prin ADMINISTRATOR T. G. – F. ȘI RVA INSOLVENCY SPECIALISTS S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta debitoare O. C. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat de către reclamanta creditoare judecarea cauzei în lipsă, după care,
Instanța, în baza art. 131 Cod procedură civilă, verificând competența generală, materială și teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București, constată că este competentă să soluționeze cauza față de disp. art. 94 lit. j Cod procedură civilă, raportat la art. 1015 cod procedură civilă.
Instanța, considerând proba cu înscrisuri solicitată de reclamanta creditoare prin cererea de chemare în judecată, ca fiind admisibilă și concludentă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, în temeiul art. 254 - 255 Cod procedură civilă, o încuviințează, constatând proba ca fiind administrată prin înscrisurile depuse la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise conform art. 394 Cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 28.05.2015, sub numărul_ reclamanta U. S.A. a solicitat emiterea împotriva pârâtei O. C. M. a unei ordonanțe de plată pentru suma de 432 lei reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, la care se adaugă în conformitate cu prevederile din Contractul nr._/25.06.2010 penalități de întârziere în cuantum de 97.80 lei calculate de la data scadenței până la data depunerii cererii de chemare în judecată și penalități în cuantum egal cu nivelul dobânzilor pentru obligațiile bugetare pe fiecare zi de întârziere de la data depunerii cererii până la data plății efective a debitului, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare creditoarea a arătat că între aceasta și debitoare a intervenit contractul de prestări servicii publice de salubrizare înregistrat sub nr_/25.06.2010. Conform clauzelor contractuale, S.C. U. S.A., în calitate de operator, a prestat debitoarei servicii de salubritate și a emis facturi fiscale.
În continuare creditoarea a precizat că a încercat de câteva ori soluționarea litigiului pe cale amiabilă, însă debitoarea nu a dat curs solicitărilor, motiv pentru care a calculat penalități de întârziere la plata, în temeiul art.10 pct.2 din contractul încheiat, pentru fiecare zi de întârziere, iar astfel a fost emisă situația analitică a penalităților în cuantum de 97.80 lei.
Deși creditoarea, pe toată perioada desfășurării contractului și-a îndeplinit cu bună credința și întocmai toate obligațiile contractuale față de debitoare, obligația de plată a prețului nu a fost îndeplinita de către debitoare, chiar dacă a devenit exigibilă.
Totodată creditoarea a menționat că deține o creanța noastră certă, lichidă și exigibilă, constatata prin înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată.
Creditoarea a arătat că potrivit art. 662 alin.2 NCPC, creanța este certa când existența ei neîndoielnica rezultă din însuși titlul executoriu. De asemenea, potrivit alin 3 creanța este lichidă când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele ce permit stabilirea lui, iar potrivit alin. 4 creanța este exigibila dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În sensul exigibilității creanței, creditoarea a invocat dispozițiile art. 10 pct. 1 din contract, potrivit cărora utilizatorul are obligația de a efectua plata în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către operator, iar debitoarea a recunoscut cuantumului creanței prin necontestarea facturilor conform clauzelor contractuale prevăzute în art. 15 pct. 2 potrivit cărora „Refuzul total sau parțial al utilizatorului de a plații o factură emisă de operator va fi comunicată acestuia în scris, în termen de 10 zile de la data primirii facturii. Necontestarea facturii în termenul stipulat dă dreptul operatorului să considere că având bun de plată din partea utilizatorului. Orice reclamație ulterioară acestui termen va fi considerată nulă”.
Având în vedere faptul că există contract asumat de către cele două părți care prevede contravaloarea serviciului prestat, cuantumul penalităților și scadenta, facturile emise sunt semnate de debitoare sau au fost comunicate prin poștă cu confirmare de primire, creditoarea a precizat că în ceea ce privește creanța deținută aceasta este cumulativ certă, lichidă și exigibilă, iar debitul nu a fost achitat, motiv pentru care a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata obligațiilor asumate prin contract, conform celor solicitate.
Totodată creditoarea a precizat că anterior formulării cererii de chemare în judecată debitoarea a fost somata să achite creanța.
Creditoarea a menționat că cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit dispozițiilor art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.013 și următoarele din C.pr.civ. și art.77 alin.1 din Legea nr.85/2006.
În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, somația și dovada transmiteri acesteia prevăzută de art. 1.014 C. - confirmarea de primire și nota de inventar, contractul încheiat cu debitoarea, facturile emise de S.C.U. S.A., confirmări primire, fișa clientului cu facturile emise, situația analitică a penalităților, sentința civilă nr. 3273/27.09.2012, pronunțata de Tribunalul V., încheierea de ședință din data de 03.10.2013, pronunțata de Tribunalul V., decizia nr. 4672 din 22.10.2013 emisă de SMDA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, încheierea de ședința din data de 30.10.2014, pronunțata de Tribunalul V. în dosarul nr._, dovada însușirii de către administratorul judiciar a mandatului acordat avocatului ce reprezintă creditoarea S.C. U. S.A. în proces, emisă la data de 29.04.2014 sub nr.1884, dovada calității de reprezentant a persoanei ce semnează în numele administratorului judiciar, extras din registrul oficial conf. art. 151 alin. 4 C.pr.civ.
Debitoarea nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 1013 din codul de procedură civilă procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris sau determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură sau altui mod admis de lege.
Potrivit prevederilor art. 662 alin.2-4 Cod procedură civilă, creanța este certă atunci când existența ei este neîndoielnică, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau actul conține elemente care permit stabilirea lui și este exigibilă atunci când obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În cauză, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite aceste condiții.
În speță, reclamanta a invocat ca izvor al obligației de plată pe care tinde să o stabilească în sarcina pârâtei contractul nr._/25.06.2010 care nu este semnat de pârâtă.
În consecința, pentru a analiza dacă între părți au existat raporturi juridice contractuale, precum si pentru a statua, în absența existenței unui contract, asupra caracterului cert, lichid si exigibil al creanței, instanța apreciază ca este necesara administrarea de probe suplimentare, admisibile în procedura de drept comun, care exced cadrului limitativ probatoriu al ordonanței de plată.
Pentru aceste motive, apreciind ca nefiind îndeplinite conditiile art. 1013 si următoarele din codul de procedura civila, instanța va respinge cererea ca neîntemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta U. S.A. cu sediul în București, ., sector 6, J_, CUI_, reprezentată de dl. T.-G. F. în calitate administrator special și de SMDA INSOLVENCY SPECIALISTS S.P.R.L. prin dna. C. S. - practician în insolvență, desemnată administrator judiciar în procedura insolvenței debitoarei . încheierea de ședință din data de 03.10.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta O. C. M., cu domiciliul în București, ., ., ,., sector 4 ca neîntemeiată.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 5636/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 5610/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|








