Validare poprire. Sentința nr. 5610/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5610/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 5610/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5610

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.07.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTECLAUDIA C. Ș.

GREFIERELENA S.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect validare poprire, formulată de creditoarea E. R. SERVICE IFN, în contradictoriu cu debitorul F. O. și terțul poprit S.C. A. P. S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns terțul poprit prin reprezentant – administrator N. S., lipsă fiind creditoarea și debitorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că, prin compartimentul registratură, la data de 09.07.2015 creditoarea a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, iar la data de 13.07.2015 a fost înaintat în copie dosarul de executare nr. 1861/2013 de către B. I. D. și S. C. I.. Totodată, se învederează că actele de procedură comunicate debitorului F. O. au fost restituite la dosar cu mențiunea „destinatarul nu mai locuiește la acea adresă”, însă din verificările efectuate în baza de date DEPABD (fila 52) rezultă că acesta figurează cu același domiciliu la care a fost citat pentru termenul de astăzi.

Se procedează la legitimarea administratorului terțului poprit, acesta prezentând C.I. ., nr._, CNP_.

Instanța, cu privire la procedura de citare a debitorului, având în vedere că acesta figurează în evidențele DEPABD cu același domiciliu indicat de către creditoare, față de dispozițiile art. 92 Cod civil, apreciază că procedura de citare cu acesta este legal îndeplinită.

Terțul poprit prin reprezentant depune la dosar înscrisuri, constând în copie, constând în: contract individual de muncă înregistrat sub nr. 09/28.02.2014 în registrul general de evidență a salariaților, încheiat cu debitorul și extrase de cont din perioada 28.02.2015 – 30.06.2015 prin care a plătit poprirea rezultată din salariul debitorului. Arată că acesta a îndeplinit obligația ce i-a revenit în calitate de terț poprit, în sensul că a virat lunar în contul executorului judecătoresc suma de bani poprită.

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6, cu privire la judecarea cererii având ca obiect validare poprire, față de împrejurarea că, executarea silită a fost încuviințată la data de 07.10.2013, dată la care erau aplicabile dispozițiile art. 650 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, astfel că din perspectiva art. 24 și 25 din Codul de procedură civilă, se aplică legea procesuală în vigoare la data formulării cererii de executare silită, validarea popririi fiind potrivit art. 789 Cod procedură civilă un incident apărut în cursul executării silite și dat în competența instanței de executare.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.06.2015, creditoarea E. R. SERVICE IFN, în contradictoriu cu debitorul F. O. și terțul poprit S.C. A. P. S.R.L., a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună validarea popririi înființată în dosarul de executare nr. 1861/2013 al B. I. D. și S. C. până la concurența sumei de 2505,59 ron, la care se adaugă cheltuielile de executare avansate de către creditoare în valoare de 243,00 RON și cheltuielile de executare efectuate de către executorul judecătoresc în valoare de 243.00 RON.

În motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat că prin încheierea din data de 07.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr._/245/2013, a fost încuviințată executarea silită a debitorului F. O..

În cadrul executării silite a fost transmisă către ..R.L. adresa de înființare a popririi din data de 22.05.2015, de către executorul judecătoresc I. D. și S. C. și primită de către terțul poprit la data de 27.05.2015, în scopul producerii efectelor juridice prevăzute de lege, respectiv indisponibilizarea sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează, în calitatea sa de angajator al debitorului.

Creditoarea a solicitat instanței să constate că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile, care îi reveneau în vederea efectuării popririi conform art. 786 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv de a consemna sau de a plăti suma ce reprezintă obligația de plată a debitorului către creditoare și nici nu a comunicat faptul că nu datorează nici o sumă de bani debitorului sau că debitorul nu mai este angajatul societății.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 789 și urm. Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: adresă de înființare poprire din data de 17.12.2014 emisă de B. I. D. și S. C. I., în dosarul de executare nr. 1861/2013, dovezi de comunicare, încheiere de încuviințare a executării silite, cererea de executare silită înregistrată sub nr. 1861/10.09.2013, contractul de credit nr._.

La solicitarea instanței, la data de 13.07.2014 a fost înaintat la în copie dosarul de executare nr. 1861/2013 de către B. A I. D. și S. C. I..

La termenul de judecată din data de 14.07.2015, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 invocată de instanță din oficiu, față de prevederile art. 131-132 din codul de procedură civilă, instanța reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art.714 alin.1 Cod procedură civilă, republicat, contestația se introduce la instanța de executare. Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite-art. 651 alin. 3 din codul de procedură civilă astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, validarea popririi fiind potrivit art. 789 Cod procedură civilă un incident apărut în cursul executării silite și dat în competența instanței de executare.

În cauză, din actele dosarului de executare nr. 1861/2013 de către B. I. D. și S. C. I. rezultă că cererea de executarea silită împotriva debitorului a fost formulată de creditoare la data de 14.08.2013 – fila 54, dată la care erau aplicabile prevederile art. 650 și art. 665 din codul de procedură civilă, în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Iași prin încheierea din data de 07.10.2013 pronunțată de în dosarul nr._/245/2013, competența acestei instanțe fiind atrasă de sediul executorului judecătoresc la data formulării cererii de executare silită.

Ca atare, chiar dacă ulterior încuviințării executării silite dispozițiile art. 650 din codul de procedură civilă au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014, competența de soluționare a incidentelor invite în cursul executării silite rămâne câștigată instanței care a pronunțat încuviințarea executării silite și care, astfel, a devenit instanță de executare, fiind incidentă dispoziția de aplicare în timp a legii de procedură civilă cuprinsă în prevederile art. 25 alin. (1) din codul de procedură civilă potrivit cărora „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.”

În consecință, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 2 pct. 3 din codul de procedură civila, competența teritorială în materia contestației la executare și a incidentelor ivite în cursul executării silitee fiind exclusivă, de ordine publică, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea E. R. SERVICE IFN, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, J_, CUI_, în contradictoriu cu debitorul F. O., cu domiciliul în comuna Deleni, . și terțul poprit S.C. A. P. S.R.L., cu sediul în București, .. 16 A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Iași.

Nesupusă niciunei căi de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.CȘ/Thred.ES

5 ex./29.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 5610/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI