Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 2757/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2757/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 2757/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2757
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. I. L.
GREFIER: T. C.-I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. G. S.A. și pe debitoarea I. N. DE CERCETARE -DEZVOLTARE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI, având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal efectuat în ședința publică, la ordine, a răspuns creditoarea prin avocat I. L. L., cu împuternicire avocațială la dosar – fila 2, și debitorul prin avocat, cu delegație la dosar – fila 51.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că la data de 03.04.2015, prin serviciul registratură, creditoarea a depus la dosar extrasul de cont din data de 31.01.2012, precum și dovada comunicării către reprezentantul convențional al pârâtei, după care,
Creditoarea, prin avocat, arată faptul că în încheierea de ședință din data de 30.03.2015 s-au strecurat două erori materiale, respectiv eroarea referitoare la „principiul egalității armelor”, iar în ceea ce privește excepțiile, acestea nu au fost invocate de către creditoare prin răspunsul la întâmpinare, ci au fost invocate prin întâmpinare de către pârâtă.
Creditoarea, prin avocat, arată că dorește completarea întrucât cuvântul „arme” se referă la „arme de foc” și nu are sens propoziția astfel cum a fost formulată.
Instanța respinge această cerere arătând că principiul egalității armelor dintre părți este un principiu stabilit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care presupune egalitatea dintre părți.
Instanța dispune îndreptarea erorii materiale din încheierea din data de 30.03.2015 cu privire la faptul că pârâta este cea care a invocat excepția inadmisibilității cererii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, prin întâmpinare, iar nu creditoarea prin răspunsul la întâmpinare, astfel cum în mod greșit s-a precizat.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității cererii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de debitoare prin întâmpinare.
Debitoarea, prin avocat, în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, solicită admiterea acesteia, constatarea faptului că nu debitoarea nu a fost somată potrivit art. 1014 din C.pr.civ. și somația i-a fost comunicată prin executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare ale cărui acte de executare au fost ulterior anulate. În ceea ce privește excepția prescripției, debitoarea, prin avocat, arată faptul că termenul de prescripție se împlinea la data de 30.01.2015 în măsura în care data plicului prin care a fost trimisă acțiunea confirmă sau nu.
La interpelarea instanței, debitoarea, prin avocat, arată faptul că nu a văzut data plicului ci numai nota de inventar, iar pe nota de inventar se află o ștampilă cu data de 29.01.2015.
Creditoarea, prin avocat, solicită respingerea excepțiilor invocate de către debitoare prin întâmpinare. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, arată că astfel cum rezultă și din înscrisul atașat la răspunsul la întâmpinare, creditoarea a îndeplinit inclusiv procedura transmiterii somației cu notă de inventar, inițial s-a atașat cererii dovada transmiterii somației prin executorul judecătoresc având în vedere scopul procedurii prevăzută la art. 1014 C.pr.civ., respectiv punerea în întârziere a debitorului. Mai arată că având în vedere faptul că s-a declanșat o procedură de executare silită împotriva debitorului, ulterior anulată prin contestația la executare astfel cum s-a susținut și prin întâmpinare, apreciază că s-a realizat punerea în întârziere, iar pe de altă parte, având în vedere faptul că era presată de termenul de prescripție, se supun legii vechi potrivit raporturilor dintre părți. Mai precizează că s-a transmis inclusiv somația potrivit art. 1014 C.pr.civ. împreună cu o notă de inventar, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, arată că au operat două întreruperi ale prescripției, pe de o parte în data de 17.10.2014, prin recunoașterea datoriei prin procesul-verbal de conciliere atașat la dosarul cauzei, înainte de împlinirea de la acea dată urmând a curge un nou termen de prescripție de 3 ani care s-ar fi împlinit la data de 17.08.2013. Menționează că înainte de expirarea acestui termen, la data de 31.01.2012, a fost transmis un extras de cont aflat la dosarul cauzei, prin care debitorul confirmă cuantumul debitului. Arată că anterior expirării unui nou termen de prescripție având în vedere faptul că a fost întrerupt prin recunoașterea datoriei, la data de 29.01.2015 creditoarea a sesizat instanța de judecată cu privire la obligarea la plata acestui debit.
Nemaifiind probe de administrat și constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților prezente.
Debitoarea, prin avocat, arată faptul că nu are apărări pe fondul cauzei.
Creditoarea, prin avocat, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și motivată, să se ia act de faptul că pârâta nu contestă creanța sub aspectul ei lichid, cert și exigibil, aceasta înțelegând să formuleze apărări doar în ceea ce privește excepțiile procesuale, respectiv cu privire la inadmisibilitatea cererii și prescripția dreptului material la acțiune, apărările din răspunsul la întâmpinare fiind formulate și în ce privește cele două excepții.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, instanța constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 02.02.2015, sub numărul_, creditoarea S.C. G. S.A.,în contradictoriu cu debitorul I. NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să emită ordonanța de plată, cu precizarea termenului de plată, pentru următoarele sume: suma de 100.696,03 lei reprezentând creanța certa, lichidă și exigibila neachitata de către debitoare conform facturilor emise de către reclamantă; Penalități de întârziere în condițiile art. 9 în cuantum de 0,05% pentru Contractul nr. 835 din 05.06.2008, respectiv 0,5% pentru Contractul nr. 938 din 19.08.2009 pe zi calculate la contravaloarea facturii de la data scadentei și până la achitarea efectivă a debitului; Obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea cererii în fapt creditoarea a arătat că între părți s-au derulat relații comerciale în baza Contractului nr.835 din 05.06.2008 și a Contractului nr. 938 din 19.08.2009. Primul contract desfășurat, a avut ca obiect executarea a 300 ml. foraje inclinometrice din .- București, iar cel de al doilea executarea a 91 m foraje piezometrice și 120 m. foraje inclinometrice și echipare cu AMC pentru investiția “Punerea în siguranța a acumulării Cătămărăști Jud. B.”. Creditoarea a arătat că pentru Contractul nr. 835 din 05.06.2008 a fost emisă Factura GSD278 din 07.08.2009, în cuantum de 88.831,32 lei, iar aferenta Contractului nr. 938 din 19.08.2009 este Factura GSD301 din 11.11.2009 în cuantum de 71.864,71 lei. Lucrările asimilate ambelor contracte au fost executate în totalitate, aspect însușit de debitoare, prin semnarea proceselor verbale de recepție definitivă, semnate fără obiectiuni, din 22.07.2009, respectiv din 04.09.2009. Suma de 100.696,03 lei este compusă din: 28.831,32 lei ce reprezintă diferența a Facturii GSD278 din 07.08.2009 și 71.864,71 lei, ce reprezintă contravaloarea Facturii GSD301 din 11.11.2009. Ca urmare, creditoarea a arătat că debitoare recunoaște debitul prin intermediul plații parțiale pe care a efectuat-o.
Creditoarea a mai învederat instanței faptul că extrasul de cont emis de creditoare în data de 11.11.2011, cu 100.696,03 lei datorat acesteia, este transmis prin fax la data de 30.01.2012 și este însușit de debitoare prin semnătură și ștampilă. Creditoarea a încercat soluționarea pe cale amiabilă a acestui litigiu, motiv pentru care a formulat o invitație la conciliere, care a avut loc în data de 17.08.2010. Creditoarea a arătat că acest lucru reiese din cuprinsul Procesului verbal al concilierii, debitoarea și-a însușit obligația de plată a diferenței aferente Facturii GSD278 din 07.08.2009 până la 28.02.2011 și contravaloarea Facturii GSD301 din 11.11.2009 până la 30.06.2011. Creditoarea a învederat instanței faptul că debitul restant nu a fost achitat până la data introducerii cererii. Întrucât contravaloarea serviciilor trebuia achitată în termen de 10 zile de la data facturii, creditoarea a arătat că debitorul datorează penalități în condițiile art. 9 în cuantum de 0,05% pentru contractul nr. 835 din 05.06.2008, respectiv 0,5% pentru Contractul nr. 938 din 19.08.2009, pe zi, calculate la contravaloarea facturii. Creditoarea a solicitat achitarea penalităților până la data plății efective a debitului.
Creditoarea a mai arătat că, în temeiul HG 1442/2009, astfel cum a fost modificată prin HG 506/2010, debitorul a preluat întregul patrimoniul atât activul cât și pasivul predecesorului său pe care l-a absorbit prin fuziune și comasare. În plus, creditoarea a arătat că procedura Ordonanței de plată se va aplica creanțelor certe, lichide și exigibile constând în Obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, respectiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constata un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit prin semnătură ori în alt mod admis de lege. Potrivit dreptului comun, creanța este certa atunci când existența ei rezulta din actul de creanța sau din actele emanate de la debitor sau recunoscută de către acesta, existenta ei fiind neîndoielnică. De asemenea creanța este lichida atunci când câtimea ei este determinată prin actul de creanța sau când este determinabila cu ajutorul actului de creanța sau al acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unor dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteala. În fine, creanța este exigibila atunci când termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a terminat, ori acesta a fost decăzut din beneficul termenului, în condițiile legii.
Creditoarea a mai arătat că i-a transmis debitoarei somația prevăzută de disp. Art 1014 alin 1 din Codul de procedura civilă și i-a solicitat ca în termen de 15 zile de la primirea ei să achite debitul restant. Somația a fost transmisă prin executorul judecătoresc întrucât a fost pornită executare silită împotriva debitorului însă debitoarea a formulat contestație la executare invocând faptul ca titlu executoriu emis de Judecătoria Sectorului 6 București se referă la predecesorul său în drepturi, respectiv debitorul.
Față de cele învederate, creditoarea a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile arț. 1013 - 1024 din Codul de procedură civilă.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: Proces verbal de realizare conciliere din data de 17.08.2010; Extras de cont transmis pe fax în data de 30.01.2012;Contractul nr. 835 din 05.06.2008; Contractul nr. 938 din 19.08.2009; Factura GSD 278 din 07.08.2009; Factura GSD 301 din 11.11.2009; Somație din 26.09.2014 transmisă de B. N. G. A..
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.03.2015, debitorul I. NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să respingă cererea de emitere a ordonanței de plată.
Totodată debitorul a înțeles să invoce excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței la plata în baza art. 1016 alin. 3 teza finală din C.proc.civ și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului - art. 3, 7, 12 și 16 din Decretul nr. 167 / 1958.
În motivarea întâmpinării în fapt debitorul a arătat că cele două contracte de executare a lucrărilor de foraj au fost încheiat la 05.06.2008 și 19.08.2009, adică anterior datei de de 01.10.2011 la care a intrat vigoare Legea nr. 287 / 2009 privind Codul civil), în baza principiului neretroactivității legii civile în timp prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție, normele de drept material (substanțial) aplicabile în cauză fiind cele prevăzute de Codul civil de la 1865 (la care ne vom referi în continuare prin prescurtarea "C.civ.1865").
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței de plată, debitorul a arătat că cele două înscrisuri depuse la dosarul cauzei de către debitoare, respectiv înscrisul intitulat "Convocare la conciliere și notificare ultimativă de plată ", cu nr. 190/29.02.2012, emis chiar de către creditoare și înscrisul intitulat "Somația nr. 1113 / 26.09.2014", emis de executorul judecătoresc N. G. A., în cadrul dosarului de executare silită nr. 1113/2013, nu reprezintă somația și dovada de comunicare prevăzute în mod imperativ de dispozițiile art. 1014 alin. 1 și art. 1016 alin. 3 teza finală din C.proc.civ. Astfel, în ceea ce privește înscrisul "Convocare la conciliere și notificare ultimativă de plata"", care nu a fost comunicat debitorului și în privința căruia acesta a apreciat că a fost întocmit și antedatat pro causa de către creditoare, a arătat că nu este însoțit nici de dovada depunerii sale la serviciul postal, prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și nici de confirmarea de primire, așa cum dispun în mod expres prevederile art. 1014 alin. 1 din C.proc.civ. (prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire).În privința înscrisului intitulat "Somația nr. 1113 / 26.09.2014”, emisă de executorul judecătoresc N. G. A., debitorul a arătat că acesta nu reprezintă somația prevăzută de dispozițiile art. 1014 alin.1 din C.proc.civ, ci somația prevăzută de dispozițiile art. 2 din OG nr. 22 / 2002. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată și modificată prin Legea nr. 110 / 2007.
De asemenea, având în vedere împrejurarea că debitorul este o persoană juridică de drept public înființată prin art. 1 din HG nr. 1442 / 2009, instituție publică căreia i se aplică, în ceea ce privește executarea silită, dispozițiile OG nr. 22 / 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 110 / 2007, executorul judecătoresc nu putea proceda la executarea silită a debitorului fără comunicarea prealabilă a acestei somații și acordarea termenului de plată de 6 luni, sens în care debitorul a învederat instanței faptul că, în partea finală a acestui înscris, executorul judecătoresc a consemnat în mod expres "Menționam faptul că prezența constituie somație de plată în temeiul art. 2 din Legea nr. 110 / 25.04.2007..."
În plus, debitorul a învederat instanței faptul că împotriva somației ca act de executare silită, precum și împotriva executării silite înseși, a formulat contestație la executare, înregistrată sub nr._/303/2014, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București care, soluționată prin Sentința Civilă nr. 967/2015, pronunțată la data de 05.02.2015, prin care s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul și s-a anulat încheierea de încuviințare a executării silite din data de 03.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2014, precum și executarea silită pornită de intimata G. SA în dosarul de executare silită nr. 1113/2013 instrumentat de B. N. G. A. și somația nr. 1113/26.09.2014. Totodată, a fost admis în parte, capătul de cerere privitor la cheltuieli de judecată, în cuantum de 248 lei, constând în cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită. De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată,cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata taxei judiciare de timbru în cadrul cheltuielilor de judecată.
Debitorul a mai învederat instanței faptul că, din redactarea dispozițiilor art. 1014 alin. 1 din C.proc.civ. rezultă în mod indubitabil ca emitentul somației nu este altcineva decât creditorul, executorul judecătoresc realizând doar serviciul public de comunicare a acestei somații către debitor, iar în prezenta cauză somația nr. 1113 / 26.09.2014 a fost emisă de către executorul judecătoresc în baza și în respectarea dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22 / 2002, nicidecum în baza art. 1014 alin. 1 din C.proc.civ., neavând competență în acest sens.
Față de cele arătate, debitorul a solicitat admiterea excepției inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței de plată.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului debitorul a învederat instanței faptul că este prescris dreptului material la acțiune al creditoarei privind suma totală de 100.696 lei. Astfel, în prezenta cauză, pretențiile creditoarei în valoare totală de 100.696 lei sunt evidențiate în facturile GSD278 / 07.08.2009 (28.831,32 lei) și GSD301 / 11.11.2009 (71.864,71 lei) în baza contractelor nr. 835 / 05.06.2008 și 938 / 19.08.2009, epoca la care dispozițiile legale care guvernau prescripția dreptului material ,1a acțiune erau conținute în Decretul nr. 167 / 1958.Având în vedere că prestațiile succesive pe care creditoarea le pretinde față de debitor au ca izvor de drept doua contracte diferite, acesta a solicitat instanței să constate că, în temeiul art. 12 din Decretul nr. 167 / 1958, excepția prescripției dreptului material la acțiune urmează a fi cercetată separat pentru fiecare dintre sumele de 28.831,32 lei și 1,71 lei ce compun suma totală a pretențiilor creditoarei în valoare de 100.696 lei.
Debitorul a mai învederat instanței faptul că și-a însușit suma totală de 100.696 lei, pretinsă de creditoare, prin procesul verbal de conciliere din 17.08.2010, prin care subscrisul s-a angajat să achite restul de plată aferent facturii GSD278/07.08.2009, în valoare de 28.831,32 lei până la 28.02.2011 și valoarea facturii GSD301/11.11.2009, în valoare de 71.864,71 lei, până la 30.06.2011, confirmarea unui extras de cont prin fax la 30.01.2012. În privința sumei de 28.831,32 lei, reprezentând rest de plată din factura GSD278/07.08.2009, emisă în baza contractului nr. 835 / 05.06.2008, debitorul a arătat că dreptul material la acțiune al creditoarei s-a născut la data de 07.08.2009, termen care s-ar fi împlinit la data de 07.08.2012, dar care, potrivit dispozițiilor art.16 lit. a din Decretul nr. 167 / 1958, s-a întrerupt la data de 17.08.2010, dată la care debitorul a recunoscut creanța prin procesul verbal de conciliere. De la data de 17.08.2010 a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani care s-a împlinit la 17.08.2013. în cauza fiind evidența aplicarea dispozițiilor dispozițiilor art. 201 în Legea nr. 71 / 2011.Pe de altă parte, raportat la susținerile creditoarei din acțiunea introductivă potrivit cu care debitoarea și-a însușit (a recunoscut) pretențiile creditoarei și la data de 30.01.2012 dată de la care, conform art. 16 lit. a din Decretul nr. 167 / 1958, ar fi curs un nou termen de prescripție de 3 ani), prin semnarea și transmiterea pe fax a unui extras de cont, debitorul a apreciat că aceste susțineri sunt nereale, căci acesta nu a semnat, ștampilat și transmis pe fax un astfel de extras de cont. A mai arătat că În noul termen de prescripție de 3 ani s-a împlinit la 30.01.2015, or creditoarea a iregistrat acțiunea pe rolul instanței numai la 02.02.2015, cu nerespectarea acestui termen. În mod similar debitorul a solicitat instanței să constate ca la data de 17.08.2013 (ca urmare a recunoașterii făcute prin procesul verbal de conciliere din 17.08.2010) s-a prescris dreptul material la acțiune al creditoarei și pentru suma de 71.864,71 lei, aferenta facturii GSD301/11.11.2009, emisa n executarea contractului nr. 938 / 19.08.2009.
În privința penalităților de întârziere, creditoarea a susținut că urmare a neachitării de către debitor a contravalorii lucrărilor efectuate de către acesta, acesta datorează penalitati de întârziere în cuantum de 0,05%, respectiv 0,05% pe zi de întârziere, stipulate în art. 9 din cele două contracte încheiate de părți. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167 / 1958,, și caracterul accesoriu al penalităților de întârziere, debitorul a apreciat că este prescris și capătul de cerere privind emiterea ordonanței de plată pentru penalitățile de întârziere.
Față de cele învederate, debitorul a solicitat instanței să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune privind suma totală de 100.696 lei și să respingă ca prescrisă cererea de emitere a ordonanței de plată.
În susținerea întâmpinării, debitorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La termenul de judecată din 30.03.2015, creditoarea a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța constată că, astfel cum rezultă din dovada de comunicare existentă la dosarul cauzei, la data de 30.01.2015, creditoarea a somat debitoarea ca în termen de 15 zile să achite suma de_,03 lei și penalități de întârziere ce fac obiectul prezentei cererii. În aceste condiții, instanța va respinge excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția prescripției, instanța constată, că debitul ce face obiectul prezentei cereri s-a născut din factura fiscală nr. GSD278/07.08.2009 și nr. GSD301/11.11.2009. Față de acest moment, instanța constată că sunt aplicabile în cauză prevederile Decretului nr. 167/1958, deci în cauză se va aplica termenul general de prescripție de 3 ani de zile ce începe să curgă de la data scadenței facturilor fiscale. Instanța constată însă că la data de 11.11.2011 debitoarea a recunoscut acest debit prin semnarea extrasului de cont nr. 452/11.11.2011 din data de 30.01.2012 ora 09:53. Având în vedere această cauză de întrerupere, termenul de prescripție s-ar fi împlinit la data de 30.01.2015, însă, conform datei inscripționate pe plicul în care a fost trimisă cererea de chemare în judecată, aceasta a fost introdusă pe data de 29.01.2015, deci înainte de împlinirea termenului. Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția prescripției ca neîntemeiată.
Pe fondul cererii, instanța reține că între părți s-a încheiat contractul nr. 835/2008 și 938/2009 având ca obiect executarea a 300 ml foraje inclinometrice din .-7 București de către creditoare în beneficiul debitoarei, respectiv executarea a 91 m foraje piezometrice și 120 m foraje inclinometrice în jud. B.. În temeiul acestui contracte, creditoare a emis facturile fiscale nr. GSD278/07.08.2009 și nr. GSD301/11.11.2009 în cuantum total de_,03 lei din care s-a achitat doar parțial factura fiscală nr. GSD278/07.08.2009 astfel cum rezultă din recunoașterea creditoarei, rămânând un rest de plată în cuantum de_,03 lei. Instanța constată că debitoarea recunoscut existența acestui debit prin extrasului de cont nr. 452/11.11.2011 din data de 30.01.2012. Instanța constată, de asemenea, că debitoarea nu a făcut dovada plății acestui debit și nici nu a făcut dovada unei cauze nejustificate de neexecutare sau de stingere a obligației printr-un alt mijloc prevăzut de lege.
În ceea ce privește penalitățile, instanța reține că având în vedere prevederile art. 9 din cele două contracte și dispozițiile art. 1270 C.civ. debitoarea datorează, pentru neachitarea facturii la termenul stabilit penalități de întârziere în cuantum de 0,05 % pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței și până la data achitării integrale a debitului.
Prin urmare, reținând că debitoarea nu și-a respectat obligațiile asumate printr-un contract civil, respectiv de a achita, la scadența stabilită în cuprinsul acestuia, contravaloarea bunurilor livrate de creditoare, instanța constată că sunt îndeplinite cerințele art. 1013 alin. 1 C.p.c., creanța creditoarei, atestată de contracte și de facturile fiscale acceptate, fiind, conform art. 662 C.p.c., certă, lichidă și exigibilă.
Pentru aceste considerente, va admite cererea și va obliga debitoarea, în termen de 15 zile, la plata către creditoare a sumei de_,03 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă potrivit facturii fiscale nr. GSD278/07.08.2009 (diferență rest plată în cuantum de_,32 lei) și GSD301/11.11.2009 (în cuantum de_,71), precum și la plata penalităților în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere de la data scadenței acestora și până la data achitării integrale a acestora în ceea ce privește debitul de născut din factura fiscală nr. GSD278/07.08.2009, respectiv la plata penalităților în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere de la data scadenței acestora și până la data achitării integrale a acestora în ceea ce privește debitul de născut din factura fiscală nr. GSD301/11.11.2009.
Reținând culpa procesuală a debitoarei, în temeiul art. 453 alin. 1 C.p.c. instanța o va obliga pe aceasta și la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru conform chitanței de la fila nr. 34.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției ca neîntemeiată.
Admite cererea formulată de creditoarea . sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, sector 6, înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI RO_, în contradictoriu cu debitorul I. NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, sector 6, C. RO_
Obligă debitoarea, în termen de 15 zile, la plata către creditoare a sumei de_,03 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă potrivit facturii fiscale nr. GSD278/07.08.2009 (diferență rest plată în cuantum de_,32 lei) și GSD301/11.11.2009 (în cuantum de_,71), precum și la plata penalităților în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere de la data scadenței acestora și până la data achitării integrale a acestora în ceea ce privește debitul de născut din factura fiscală nr. GSD278/07.08.2009, respectiv la plata penalităților în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere de la data scadenței acestora și până la data achitării integrale a acestora în ceea ce privește debitul de născut din factura fiscală nr. GSD301/11.11.2009.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitoare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. TIL/ Tehnored. PAS
4 ex./ 26.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2765/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2760/2015.... → |
|---|
