Pensie întreţinere. Sentința nr. 7461/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7461/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 7461/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7461

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: T. F. A.

GREFIER: B. R.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pensie întreținere – continuare, privind pe reclamantul C. A. G. în contradictoriu cu pârâtul C. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul, prin mandatar C. M., cu procură specială la dosar (fila 59) și pârâtul, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele: prin compartimentul registratură, la data de 24.09.2015, au fost depuse la dosar relațiile solicitate SPFPL Sector 3, după care

Reclamantul, prin mandatar, a depus la dosar adeverință de student.

Instanța a comunicat pârâtului un exemplar al adeverinței depuse de reclamant.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.

Reclamantul, prin mandatar, a solicitat instanței să stabilească cuantumul pensiei de întreținere procentual și stabilirea unei date, respectiv data de 25 a fiecărei luni, pentru plata pensiei de întreținere. De asemenea, reclamantul, prin mandatar, a precizat că solicită să fie virată pensia de întreținere într-un cont, arătând că încă nu a deschis un astfel de cont.

Reclamantul, prin mandatar, a precizat că solicită cheltuieli de judecată, arătând că a plătit mai multe timbre judiciare.

Pârâtul a solicitat să se stabilească plata unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din salariul minim pe economie, începând cu data pronunțării hotărârii. Pârâtul a solicitat compensarea cheltuielilor de judecată. La interpelarea instanței, pârâtul a precizat că nu a făcut cheltuieli de judecată.

Instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 04.02.2015, sub nr._, reclamantul C. A. G., în contradictoriu cu pârâtul C. G., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în suma de 1.500 lei pe lună, de la data introducerii prezentei acțiuni, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani. Totodată, reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în temeiul art. 174 Cod procedură penală.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Sentința Civilă nr. 1661/16.02.2000, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 973/2000, pârâtul, în calitate de tată, a fost obligat la plata unei pensii lunare de întreținere până la majoratul său. A menționat reclamantul că la data pronunțării sentinței de mai sus era minor. Ulterior, prin Sentința Civilă nr. 1850/14.03.2001, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 1670/2001, prin Sentința Civilă nr. 2480/12.03.2002, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 2694/2002, prin Sentința Civilă nr. 5250/22.07.2003, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 6601/2003, prin Sentința Civilă nr. 8104/14.03.2004, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._/2004, prin Sentința Civilă nr. 4617/14.07.2005, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 6422/2005, instanța a dispus majorarea pensiei de întreținere în funcție de veniturile realizate de pârât. Reclamantul a precizat că dispozițiile art. 499 alin 3 din Codul Civil, dispun că „părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani". Raportat la această prevedere legală, reclamantul a învederat instanței că a devenit major la data de 27.08.1996, astfel, cum reiese din certificatul de naștere nr._/28.08.1996, eliberat de Consiliul Local al Sectorului 5 București. Totodată, a arătat că în prezent, urmează cursurile de învățământ liceal la zi, fiind elev în clasa a Xll-a la Colegiul Național G. M.. Reclamantul a menționat că, având în vedere că își continuă studiile la zi, se află în imposibilitatea de a realiza venituri din muncă, fiind vorba de o incapacitate de muncă de ordin social care îl împiedică să-și asigure cele necesare frecventării cursurilor liceale. De asemenea, reclamantul a precizat că nu deține bunuri care să-i asigure posibilitatea de a se întreține singur. Reclamantul a învederat instanței faptul că pârâtul este patron și unic administrator la firma „ADRIAMAR EXIM S.R.L.”, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având C.U.I._. Având în vedere motivele de fapt și de drept, reclamantul a solicitat instanței admiterea acțiunii ca fiind temeinică și legală și, pe cale de consecință, să dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în suma de 1.500 lei lunar, de la data introducerii prezentei acțiuni, până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 499 alin. 3, art. 524, art. 530 și urm. din Codul civil, precum și pe dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă.

Reclamantul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei următoarele: copie Sentință Civilă nr. 1661/16,02.2000, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 973/2000, Sentința Civilă nr. 1850/14.03.2001, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 1670/2001, sentința Civilă nr. 2480/12.03.2002, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 2694/2002, sentința Civilă nr. 5250/22.07.2003, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 6601/2003, Sentința Civilă nr. 8104/14.03.2004, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._/2004, Sentința Civilă nr. 4617/14.07.2005, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr. 6422/2005, copie carte de identitate, copie certificat de naștere, procesul - verbal de închidere a medierii.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței admiterea cererii doar în parte și să dispună obligarea sa la plata unei sume cu titlu de pensie alimentară, în cuantum de 1/4 din salariul minim pe economie, începând cu data pronunțării hotărârii și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, pârâtul a arătat faptul că prin sentința civilă nr. 1661/16.02.2000 dată de Judecătoria Sector 6 București în dosar 71/2000 a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiului său C. A.-G., pensie care a fost majorată succesiv, ca urmare a modificării cuantumului veniturilor pe care le-a realizat. De asemenea, pârâtul a precizat că în prezent fiul său a devenit major dar se afla în continuarea studiilor, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art.499 alin.3 cod civil care stabilesc în sarcina părinților obligația întreținerii copilului devenit major, dacă se afla în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 ani. Totuși, art.529 Cod Civil reglementează cuantumul întreținerii în sensul că ea este datorată în raport de nevoia celui care o cere dar și în raport de mijloacele celui care urmează a o plăti, alin.2 al aceluiași articol statuând că ea se stabilește până la o pătrime din venitul lunar al părintelui debitor al obligației de întreținere. În raport de prevederile legale mai sus invocate, pârâtul a solicitat instanței să constate că solicitarea reclamantului de obligare a sa la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1.500 lei lunar este neîntemeiata, raportat la cuantumul veniturilor pe care le realizează. Chiar dacă deține calitatea de asociat unic și administrator în cadrul societății ADRIAMAR EXIM SRL, veniturile sale lunare se situează mult sub nivelul sumei de 6.000 lei/lună în condițiile în care societatea a înregistrat pierderi în activitatea ultimilor ani, aspect evidențiat de documentele financiare. Față de motivele prezentate, pârâtul a solicitat instanței admiterea cererii reclamantului doar în parte, în sensul obligării sale la plata unei pensii de întreținere dar cuantumul acesteia să fie stabilit la ¼ din salariul minim pe economie. Cu referire la data la care urmează să achite această pensie, pârâtul a solicitat instanței să dispună ca ea să se efectueze de la data pronunțării hotărârii, iar cu privire la cheltuielile de judecată, a solicitat instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă și să dispună compensarea lor.

Pârâtul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adeverință de venit pe anul 2014, extrase situații financiare și date informative, raportul administratorului, copie carte de identitate.

La data de 23 martie 2015, prin Serviciul Registratură, reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în sumă de 1500 lei pe lună.

În temeiul art. 255 și 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru părți administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:

Reclamantul s-a născut la data de 27.08.1996 și este fiul pârâtului, astfel cum rezultă din certificatul de naștere depus la dosar (fila 18). La data de 27.08.2014, reclamantul a împlinit vârsta majoratului.

În prezent, reclamantul este în continuarea studiilor, fiind înscris în anul universitar 2015-2016 la cursuri de zi în cadrul Universității Politehnica din București – Facultatea de Automatică și Calculatoare, anul I de studii, astfel cum reiese din adeverința nr. 3504/02.10.2015 eliberată de această instituție de învățământ.

Potrivit art. 47 alin.1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în acord cu prevederile art.27 din Convenția O. cu privire la drepturile copilului, copilul are dreptul să beneficieze de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială. Responsabilitatea este în primul rând a părinților, datori să asigure, în limita posibilităților, cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și educării copilului, adică locuință, precum și cele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională, potrivit art. 47 alin.2 din Legea nr. 272/2004.

Potrivit art. 499 C.civ., obligația de întreținere a părinților face parte integrantă din autoritatea părintească. Obligația de întreținere revine ambilor părinți, fără nicio distincție după cum sunt părinți firești, adoptivi, căsătoriți, divorțați, din afara căsătoriei. De asemenea, potrivit art. 524 C.civ. “are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale”. Prin urmare, starea de nevoie a celui care pretinde întreținere este condiție a dreptului la întreținere. Potrivit art. 499 alin.3 C.civ., părinții sunt obligați să-l întrețină pe copilul devenit major dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, situație incidentă în speță.

În ceea ce privește cuantumul întreținerii, criteriile generale ale întinderii întreținerii sunt, potrivit art. 529 alin.1 din C.civ., nevoia celui care o cere și mijloacele celui care urmează să o plătească. Atunci când întreținerea este datorată de părinți, legea, prin art. 529 alin.2 din C.civ. stabilește următoarele plafoane maximale din venitul lunar net al celui obligat: până la ¼ pentru un copil, până la 1/3 pentru doi copii, până la 1/2 pentru trei sau mai mulți copii. Totodată, potrivit art. 530 alin. 3 Cod civil, pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere.

În ceea ce privește data de la care se datorează întreținerea, potrivit art. 532 alin. 1 C.civ., pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

În cauză nu s-a făcut dovada veniturilor pârâtului, acesta nefiind în prezent angajat într-o activitate lucrativă, astfel că instanța va stabili obligația pârâtului de a contribui la întreținerea reclamantului prin plata unei pensii de întreținere raportat la venitul minim pe economie (pe care se prezumă că orice persoană aptă de muncă în obține, în sens contrar neputând explica întreținerea propriei persoane). Potrivit dispozițiilor HG 1091/2014, venitul minim brut garantat în plată este în cuantum de 1050 de lei.

Având în vedere aceste considerente, raportat la prevederile legale mai sus arătate, instanța constată întemeiată cererea de chemare în judecată, motiv pentru care o va admite, astfel cum a fost precizată, și va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantului, în cuantum de 1/4 din venitul minim pe economie, începând de la data de 04.02.2015 până la terminarea studiilor reclamantului, dar nu mai târziu de împlinirea de către reclamant a vârstei de 26 de ani.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul C. A. G., CNP_, cu domiciliul în București, .. 2, ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. G., CNP_, cu domiciliul în București, Calea Călărașilor nr. 174, ., ., sector 3.

Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantului, în cuantum de 1/4 din venitul minim pe economie, începând de la data de 04.02.2015 până la terminarea studiilor reclamantului, dar nu mai târziu de împlinirea de către reclamant a vârstei de 26 de ani.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie provizoriu de drept.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria sector 6 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

T. F. A. B. R.

Red. Jud. T.F.A/ 4 ex./10.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 7461/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI