Pensie întreţinere. Sentința nr. 982/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 982/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 982/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 982
Ședința publică din data de 06.02.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S. M.
GREFIER: O. H.
Pe rol pronunțarea cauzei civile, privind pe reclamanta T. G. S., în contradictoriu cu pârâtul D. DE F. și A. T. PRIMĂRIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI, având ca obiect exercitare autoritate părintească.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 30.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 06.02. 2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.10.2013, reclamanta T. G.-S., în contradictoriu cu pârâții D. de F. și A. T. Primăria sectorului 6 București, a solicitat exercitarea autorității părintești în exclusivitate de către aceasta față de minorul De F. Cristiano-Davide, stabilirea locuinței minorului la domiciliul ei, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere către minor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în anul 2008, în R., l-a cunoscut pe pârâtul Domenicu de F., iar după o relație de 2 ani și jumătate cu acesta, s-au hotărât să conviețuiască împreună, la locuința pârâtului. În anul 2012, a rămas însărcinată, iar din acel moment comportamentul pârâtului față de ea s-a schimbat radical, el fiind convins că reclamanta a rămas însărcinată pentru banii lui, moment în care, stările psihice ale pârâtului au fost contradictorii, trecând de la afecțiune la furie. Tot în anul 2012, 8 decembrie, fiind foarte nervos, pârâtul i-a solicitat reclamantei să părăsească locuința sa, iar aceasta din urmă s-a conformat începând cu data de 16 decembrie 2012.
Reclamanta a mai învederat că după nașterea copilului, De F. Cristiano-Davide, prima reacție a pârâtului a fost de negare a acestui copil, afirmând că este prea brunet ca să fie al lui, însă după aceea l-a recunoscut. Ulterior, dorind să clarifice situația, ambii au venit în luna iunie în România, cu copilul, pârâtul manifestându-și acordul.
După acest moment, reclamanta a rămas în România, pârâtul fiind plecat în Italia, iar începând cu refuzul acestuia din urmă de a reveni în România pentru a petrece o vacanță împreună cu reclamanta, pârâtul a amenințat-o, solicitându-i să se întoarcă cu copilul, fapt refuzat de către aceasta.
Reclamanta a mai menționat că nu mai există șanse să formeze un cuplu cu pârâtul, iar dezvăluirea treptată a unui comportament agresiv al acestuia, face ca siguranța copilului să fie riscantă, în permanență teamă că tatăl său să nu fie agresiv și față de acesta, în măsura în care ar considera.
În privința pensiei de întreținere, a arătat că până în prezent pârâtul nu a conribuit financiar la creșterea copilului, singurul său aport fiind câteva hăinuțe aduse în data de 5-6 octombrie. Arată că nu se opune ca pârâtul să-și vadă copilul, în măsura în care va dori.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea în baza dispozițiilor art. 505 alin. 2, 486 C.civ., 496 alin. 3, 499, 524, 525 alin. 1, 529 alin. 1 și 2, 530 alin. 3 C.civ., Legea nr. 272/2004, art. 41 din Convenția privind drepturile copilului, art. 263 C.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 60 de lei, conform art. 15 din OUG nr. 80/2013.
Sub aspect probatoriu, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, constând în: carte de identitate T. Ș. (f.4), certificat de naștere minor De F. Cristiano-Davide (f.8), carte de identitate T. G.-S. (f.9), declarație reclamantă în limba italiană (f.19) și traducerea aferentă (f.22), certificat medico-legal nr. A2/6242/09.10.2013 (f.25), precum și administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, proba testimonială cu un martor, respectiv T. Ș., domiciliată în București, sector 6, . nr. 2B, ., .> Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea din oficiu a judecății, arătând că la data de 30.07.2013 a înregistrat pe rolul Tribunalului Civil din R. o cerere de încredințare a minorului Cristiano Davide de F., obiect asemănător acestui dosar, iar în temeiul art. 19 alin. 2 din Regulamentul CE 2201/2003, cu aplicarea art. 4 C.proc.civ., având în vedere că instanța italiană este prima sesizată, judecata cererii reclamantei trebuie suspendată până când instanța italiană se va declara competentă să judece cauza. Mai departe, ulterior asumării competenței de către instanța italiană, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefiind de competența Judecătoriei sectorului 6 București, în temeiul art. 17 din Regulament.
Pârâtul a mai învederat instanței că a formulat în temeiul Convenției de la Haga din 1980 o cerere de înapoiere a fiului său minor, iar A. Centrală din România a demarat procedura de obținere a unui ordin de înapoiere pe cale judecătorească la Tribunalul București, motiv pentru care a solicitat suspendarea cauzei până se soluționează irevocabil cererea de înapoiere a minorului în Italia.
În drept, pârâtul nu și-a întemeiat întâmpinarea.
Sub aspect probatoriu, pârâtul a depus odată cu întâmpinarea cerere privind autoritatea părintească (f.43-50) și traducerea ei (f.51-57), cerere de înapoiere în temeiul Convenției de la Haga (f.60-80), Regulamentul CE nr. 2201/2003 (f. 81-122).
Reclamanta nu a depus răspuns la întâmpinarea pârâtului.
La termenul din data de 31.01.2014 instanța a dispus suspendarea cauzei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/3/2013 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă.
La termenul din data de 05.12.2014, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, întrucât motivul care a dus la suspendarea cauzei nu mai subzista. Pârâtul, prin avocat, a invocat excepția litispendenței și excepția necompetenței.
La termenul din data de 12.12.2014, instanța a respins excepția necompetenței invocată de pârât, ca neîntemeiată,
La același termen, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte, considerndu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în baza art. 258 C.proc.civ.
La termenul din data de 30.01.2015 au fost audiați martorii M. M. și Cervo Giovanna, declarațiile acestora fiind atașate la dosar (filele230 și 232-dosar ).
Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în perioada 2008-2013 reclamanta T. G. S. a avut o relație cu pârâtul D. de F., în urma căreia a s-a născut minorul Cristiano-Davide de F. la data de 09.04.2013, conform certificatului de naștere . nr._ emis de Consiliul Local al sectorului 6 București (f.8).
Astfel cum rezultă din susținerile reclamantei prin cererea principală (f.2-3), necontestate de către pârât și care se coroborează cu declarațiile martorilor Cervo Giovanna și M. M., raporturile dintre părți s-au răcit și au intervenit certuri, reclamanta fiind nevoită să părăsească locuința pârâtului, la data de 16.12.2012 și a fost primită în structura Villa Mater Admirabilis din Italia, conform înscrisului de la fila 23 din dosar.
La data de 06.01.2013, reclamanta, la solicitarea pârâtului, a dat o declarație prin care s-a obligat să părăsească locuința acestuia la nașterea copilului și să păstreze un comportament respectuos față de el, astfel cum rezultă din declarația de la fila 22. În schimb acesta i-a pus la dispoziție, pe perioada sarcinii, locuința lui din Piața Manfredo Fanti.
În drept, în temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ. instanța urmează să se pronunțe cu prioritate asupra excepției litispendenței, invocate de pârât, la data de 05.12.2014, si sustinuta la termenul din data de 30.01. 2015 care, în caz de admitere, ar face inutilă pronunțarea pe fondul cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 19 alin. 2 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, în cazul în care acțiuni referitoare la răspunderea părintească privind un copil, având același obiect și aceeași cauză, se introduc în fața instanțelor judecătorești din state membre diferite, instanța sesizată în al doilea rând suspendă din oficiu procedura până când se stabilește competența primei instanțe sesizate. În acest din urmă caz, dacă prima instanță sesizată s-a declarat competentă, ar urma ca a doua instanță sesizată să decline competența în favoarea primeia.
Prin “răspundere părintească” conform articolului anterior arătat, se înțeleg inclusiv cererile având ca obiect exercitarea autorității părintești și stabilirea locuinței minorului, potrivit art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 2201/2003.
Deși prima instanță sesizată în sensul art. 19 alin. 2 din Regulamentul de mai sus, este Tribunalul din R., cererea pârâtului D. de F. fiind înregistrată în Italia la data de 07.08.2013, conform certificatului de grefă depus la dosar, anterior sesizării Judecătoriei sectorului 6 București (16.10.2013), excepția de litispendență este neîntemeiată, sub aspectul lipsei unei identități de obiect.
Astfel cum rezultă din cererea depusă de pârât la Tribunalul din R. (f.51-57), acesta a solicitat încredințarea minorului în mod provizoriu. În schimb, reclamanta a solicitat exercitarea exclusivă față de același minor, dar cu caracter definitiv, iar nu provizoriu. Față de aceste considerente, instanța reține că nu există identitate de obiect, care să ducă la concluzia că o asemenea excepție de litispendență ar fi întemeiată.
Pentru aceste motive, instanța urmează să respingă excepția de litispendență invocată de pârât, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 503, 505, 397 și 398 C.civ. Potrivit art. 503 C.civ. părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească. Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, părțile nu locuiesc împreună, nefiind nici căsătorite, reclamanta locuiește în România, iar pârâtul în Italia, însă conform art. 505 alin. 2 C.civ., în această situație, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț, prevăzute de art. 397 și 398 C.civ.
Regula generală care se desprinde din art. 397 C.civ. este că autoritatea părintească se exercită de către părinți, împreună și în mod egal, ambii fiind reponsabili pentru creșterea copilului lor și, în plus, niciunul dintre aceștia neputând să renunțe la autoritatea părintească, așa cum rezultă din art. 36 alin. (1) și (6) din Legea nr. 272/2004.
Cu toate acestea, prin excepție, atunci când instanța apreciază că există motive întemeiate, poate să dispună ca exercitarea autorității părintești să se facă după divorț de către un singur părinte, luându-se în considerare interesul superior al copilului, potrivit art. 398 alin. (1) C.civ.
Întrucât noua concepție a Codului civil impune, ca regulă generală, ca autoritatea părintească să se exercite în comun, instanța reține că reclamanta este cea care trebuie să invoce motive temeinice care să justifice admiterea cererii acesteia de exercitare exclusivă. Totuși, motivele invocate de către reclamanta nu sunt în măsură să ducă la dispunerea exercitării exclusive a autorității părintești, faptul că minorul este născut în afara căsătoriei, ai căror părinți nu mai locuiesc împreună, iar părțile sunt în imposibilitate să mai formeze un cuplu, nu justifică decăderea pârâtului din drepturile și obligațiile părintești care îi revin conform legii. De asemenea, situația pârâtului, care locuiește și își desfășoară activitatea în Italia, situație care, conform susținerilor reclamantei, ar îngreuna exercitarea de către aceasta a drepturilor și obligațiilor părintești, nu reprezintă motive întemeiate pentru exercitarea exclusivă.
Se consideră motive întemeiate pentru a se dispune exercitarea exclusivă a autorității părintești, fiind prevăzute cu titlu de exemplu în Legea nr. 272/2004 în cadrul art. 36 alin. 7, alcoolismul, boala psihica, dependenta de droguri a celuilalt parinte, violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, condamnarile pentru infractiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta, precum si orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre acel parinte a autoritatii parintesti. În aceste dispoziții rezultă că astfel de motive prezintă o anumită gravitate, întrucât exercitarea exclusivă se poate dispune numai pe cale de excepție.
Îngreunarea exercitării autorității parintesti de către reclamantă datorită faptului că pârâtul locuiește în Italia, nu reprezintă un motiv întemeiat care jusitifcă pe cale de excepție exercitarea exclusivă, întrucât, dacă într-adevăr ar exista o asemenea îngreunare, aceasta reprezintă situația normală rezultată din faptul că minorul a fost născut în afara căsătoriei, iar părinții acestuia nu locuiesc împreună.
Nici sub aspectul interesului superior al copilului, instanța nu reține existența unor motive care să justifice exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, având în vedere și faptul că acesta impune ca minorul să mențină relațiile de familie atât împreună cu reclamanta, cât și cu pârâtul, acestea fiind și standardele Curții Europene a Drepturilor Omului.
Față de cele de mai sus, instanța urmează să respingă capătul de cerere al reclamantei privind exercitarea exclusivă a autorității părintești de către aceasta și să dispună exercitarea în comun a autorității părintești de către ambii părinți.
Cu privire la cererea reclamantei de stabilire a locuinței minorului la domiciliul sau, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 496 C.civ. Potrivit acestui articol, dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.
Având în vedere că părțile nu se înțeleg în această privință, în temeiul art. 21 din Legea nr. 272/2004 raportat la art. 496 alin. 3 C.civ., instanța hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și relatările părinților și ale copilului.
În evaluarea interesului superior al copilului pentru stabilirea locuinței acestuia, instanța urmează să aibă în vedere criteriile prevăzute la art. 2 alin. 6 și art. 21 din Legea nr. 272/2004.
Astfel, instanța are în vedere vârsta fragedă a minorului, respectiv 1 an și aproximativ 10 luni, care, de la data nașterii acestuia, a rămas nedespărțit de mama sa, reclamanta. În raport de disponibilitatea acesteia de a-i permite pârâtului de a menține relațiile personale cu minorul, instanța reține că, așa cum a arătat prin cererea de chemare în judecată, reclamanta și-a manifestat voința de neopunere față de pârât, în măsura în care acesta va dori să își vadă copilul. De asemenea, astfel cum rezultă din fișele de observare depuse la dosar, pârâtul și-a vizitat copilul și a petrecut timp cu acesta în perioada 15 iulie - 05 decembrie 2014, în scopul menținerii relațiilor personale, fără opunerea reclamantei.
Deși reclamanta a solicitat exercitarea exclusivă a autorității părintești, iar instanța urmează să îi respingă cererea, din această solicitare nu poate să rezulte concluzii certe că reclamanta nu prezintă disponibilitate de a-l implica pe pârât în deciziile legate de copil și de a-i respecta drepturile.
În raport de vârsta copilului, instanța reține că nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate, impun stabilirea locuinței acestuia la mama sa.
Din adeverința privind veniturile reclamantei ,instanța reține că venitul acesteia în cuantum de 773 lei, net, este suficient pentru a asigura minorului condiții materiale necesare creșterii acestuia.
Cum rezultă și din declarația martorei M. M. reclamanta i-a asigurat minorului o dezvoltare armonioasă, hrană și asigurare medicală, motiv, pentru care instanța reține că aceasta este în măsură să îi asigure condiții optime de trai și îngrijire.
Față de cele de mai sus, instanța urmează să stabilească locuința copilului la mama sa, respectiv la reclamantă.
Asupra petitului privitor la obligarea pârâtului la plata unei contribuții la creșterea și îngrijirea corespunzătoare a minorului, instanța reține că obligația de a contribui la cheltuielile de creștere și educare a minorilor se datorează în temeiul art. 499 C.civ., potrivit căruia, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Conform art. 529 alin. 1 C.civ., întreținerea se datorează potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, conform art. 529 alin. 1 C.civ.
Având în vedere că pârâtul datorează întreținere pentru un singur copil, instanța urmează să stabilească cuantumul întreținerii datorate minorului în limita de 1/4 din venitul său net lunar, conform art. 529 alin. 2 C.civ.
Din adeverința de venituri depusă la dosar la termenul din data de 30.01.2015 , rezultă că pârâtul este, ca profesie, avocat și are un venit brut anual în cuantum de 61.096,48 Euro. Potrivit dispozițiilor legale arătate mai sus, pârâtul poate fi obligat la plata pensiei de întreținere până în cuantumul de 1273 Euro.
Ținând cont de nevoile minorului, în vârstă de 1 an și aproximativ 10 luni, de cheltuielile privind creșterea acestuia și nevoia de achiziționare a unor bunuri necesare unui copil de vârsta sa, instanța va stabili cuantumul întreținerii ca fiind de 200 de EURO (echivalentul în lei la data efectuării plății), care se va datora începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 16.10.2013 până la majoratul copilului.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 C.proc.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Cheltuielile de judecată se datorează, așadar, luând în considerare culpa procesuală a părților procesului. Având în vedere că reclamantei îi va fi respins un singur capăt de cerere din cele 3 formulate, instanța reține culpa procesuală a acesteia privind acest capăt, precum și culpa procesuală a pârâtului privind celelalte 2 capete. Astfel, instanța stabilește că reclamanta nu are dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată aferente primului capăt de cerere, respectiv taxa de timbru în cuantum de 20 de lei datorată potrivit art. 15 lit. e) din OUG nr. 80/2013. În schimb, pârâtul va fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 40 de lei, reprezentând taxă de timbru achitată pentru celelalte 2 capete de cerere de către aceasta din urmă .
În ceea ce privește onorariul avocatului reclamantei, instanța retine ca acesta va fi solicitat pe cale separata .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de litispendență invocată de către pârât, ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta T. G. S., domiciliată în București, sector 6, ., nr. 2B, ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul D. DE F., domiciliat în Italia, Piața Manfredo Fanti, nr. 30, .. . pârâta A. T. Primăria sectorului 6 București.
Dispune exercitarea autorității părintești, privind minorul Cristiano-Davide de F., născut la data de 09.04.2013, în comun, de către ambii parinti .
Stabilește domiciliul minorului la domiciliul reclamantei.
Obligă pârâtul la plata pensiei de întreținere în cuantum de 200 euro (echivalentul în lei la data efectuării plății) în favoarea minorului Cristiano-Davide, incepind cu data de 16.10.2013 si până la majorat.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 40 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu de avocat se va solicita pe cale separată
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare; care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Executorie privind exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorului și plata pensiei de întreținere.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.02.2015
PREȘEDINTE, GREFIER, ,
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 2920/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 2016/2015. Judecătoria... → |
|---|
