Plângere contravenţională. Sentința nr. 1470/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1470/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1470/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1470
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 23.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. D.
GREFIER: M. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea . în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA-C..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 131 Cod Procedură Civilă, procedând, din oficiu, la verificarea competenței sale, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere și prevederile art. 101 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
În temeiul art. 238 Cod Procedură Civilă, instanța estimează durata procesului la o lună.
Instanța invocă, din oficiu, excepția tardivității plângerii contravenționale și rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.11.2014, contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/02.06.2014, prin care a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare cu amendă contravențională în cuantum de 1.375,0 lei, respectiv și restituirea sumei de 1.375,0 lei achitată cu titlu de amendă contravențională către bugetul de stat, iar în subsidiar, modificarea sancțiunii aplicată din amendă în avertisment.
În motivarea plângerii, contestatoarea a învederat instanței că la data de 16.06.2014, i-a fost comunicat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/02.06.2014. În cuprinsul procesului verbal mai sus menționat se specifică: "Contravenientul are dreptul să depună plângere împotriva prezentului PVCC în termen de 15 zile de la data comunicării la judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul". Astfel, contestatoarea a formulat la data de 30.06.2014 către Judecătoria Sector 6 - București plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/02.06.2014.
Judecătoria Sector 6 - București a înregistrat plângerea contravențională formându-se astfel dosarul nr._ .
La data de 05.09.2014, instanța de judecată a pus în vedere contestatoarei să depună la dosarul cauzei dovada calității de reprezentant a administratorului societății (în conformitate cu dispozițiile art. 151 alin 4 C. pr.civ.) în termen de 10 zile sub sancțiunea anularii cererii.
Având în vedere faptul că în urma unei erori operaționale în cadrul societății contestatoare solicitarea instanței din data de 05.09.2014 nu a fost adusă la cunoștința Departamentului Juridic, contestatoarei i-a fost anulată plângerea contravențională.
Conform dispozițiilor art. 2539 alin. (2) Cod civil, prescripția nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolvenței sau a urmăririi silite a renunțat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedent, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă. "
Astfel, având în vedere faptul că încheierea de anulare pronunțată de către Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._ a fost comunicată contestatoarei la data de 21.10.2014, iar contestatoarea înțelege să nu formuleze cerere de reexaminare, întrucât instanța de judecată în mod corect a dispus anularea acesteia, a formulat această nouă cerere, termenul de prescripție de 15 zile fiind întrerupt conform art. 2539 alin. (2) Cod Civil.
Fapta pentru care contestatoarea a fost sancționată nu există. Contestatoarea a arătat că a fost sancționată la data de 02.06.2014 prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ pentru că a circulat cu vehiculul categoria E, cu numărul de înmatriculare BG2SNC " la data de 23.12.2013, ora 16:21, locul DN69 Km24+760m, Orțișoara, jud. TM fără a deține rovinieta valabilă".
Având în vedere acest aspect, contestatoarea a arătat că a achiziționat rovinieta pentru autovehiculul_ în data de 23.12.2013, aceasta fiind valabilă de la data de 23.12.2013 ora 16:12 - până la 23.12.2013 ora 23:59.
Contestatoarea a precizat că, operatorul stației . SRL - CORNEȘTI, în mod eronat a completat rubricile electronice în vederea emiterii rovinietei întrucât, în loc de_ a înregistrat greșit_, completându-se automat și celelalte rubrici ale documentului în funcție de informațiile atribuite numărului de înmatriculare_, având în vedere că operatorii competenți a emite astfel de roviniete sunt conectați la sistemul informațional ai Poliției rutiere.
Contestatoarea a arătat că nu a deținut și nu deține vreun autovehicul având nr. de înmatriculare_ .
Mai mult decât atât, din cuprinsul instrucțiunilor de Identificare a vehiculelor, prezentate pe site-ul Regiei Autonome - Registrul Auto R., reiese faptul că . șasiu - V.I.N. UU1R1170F0936902 înscrisă în rovinieta emisă de către S.C. OMV PETROM MARKETING S.R.L. - CORNEȘTI la data de 23.12.2013 și în bonul fiscal având .. TM_ aparține unui autovehicul marca Dacia, de culoare albă, tipul Berlina, fabricat în România în anul 1985. Totodată, luând legătura cu reprezentanții Registrului Auto Român i s-a mai comunicat faptul că acest autovehicul are un motor cu capacitatea de 1289 cm3 și o putere de 40 kw.
În cuprinsul rovinietei emise de către S.C. OMV PETROM MARKETING S.R.L - CORNEȘTI la data de 23.12.2013 și în bonul fiscal având .. TM_ se precizează că s-a achitat rovinieta pentru o zi pentru un vehicul de transport marfă cu MTMA (Masa Totală Maximă Autorizată) mai mare sau egală cu 12,0 t, cu minim 4 axe (inclusiv).
Astfel, conform informațiilor publicate pe site-ul C. tariful pentru o zi pentru un vehicul de transport marfă cu MTMA (Masa Totală Maximă Autorizată) mai mare sau egală cu 12,0 t, cu minim 4 axe (inclusiv) este în cuantum de 11,00 EURO, tarif de altfel achitat de către contestatoare pentru autovehiculul_ (eronat_ ). Or, este evident faptul ca operatorul stației S.C. OMV PETROM MARKETING S.R.L. - CORNEȘTI a menționat eronat numărul de înmatriculare al societății noastre în cuprinsul rovinietei.
Nu în ultimul rând, rovinieta a fost emisă în satul Cornești, . de 23.12.2013, ora 16:12, iar fapta a fost constatată la data de 23.12.2013 - ora 16:21 în . conform procesului verbal de contravenție . nr._, la o distanță de numai 8 km/ 9 min de la achiziționarea rovinietei. Or, ținând cont de acest aspect, contestatoarea a fost de bună credință, respectând legislația în vigoare cu privire la achitarea tarifului aferent rovinietei, însă dintr-o eroare a operatorului . S.R.L - CORNEȘTI a ajuns în această situație neplăcută.
Totodată, contestatoarea a achitat amenda contravențională dispusă prin procesul verbal de contravenție . nr._, în cuantum de 1.375,00 lei, conform ordinului de plată nr._/16.06.2014. Or, ținând cont de cele de mai sus, contestatoarea a solicitat instanței să dispună restituirea acestei sume, având în vedere că a avut achitata rovinieta în data de 23.12.2013, fapta pentru care a fost sancționată neexistând în realitate, nefiind săvârșită de către contestatoare.
În concluzie, contestatoarea a solicitat instanței admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoz. art. 31 (1) din O.G. nr. 2/2001 și dispozițiile O.G. nr. 15/2002.
Contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În dovedirea plângerii, a fost anexat, în copie, un set de înscrisuri (filele 6-27).
La data de 08.12.2014, intimata a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii, ca neîntemeiată și drept consecință, menținerea procesul-verbal.
Intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, arătând că, potrivit art. 31 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție se face în termen de 15 zile de la înmânare sau de la comunicare. Având în vedere cele precizate, intimata a solicitat admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea plângerii, ca tardiv formulată.
Intimata a arătat că, în fapt, la data de 23.12.2013, pe DN69 Km24+760m, pe raza localității Orțișoara, jud. TM, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând contestatoarei, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 02.06.2014, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-C..
Intimata a arătat că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că procesul verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator V. C. R., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea contestației, ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, ca fiind temeinic și legal.
În temeiul art. 223 alin. 3 C. Pr. Civilă, intimata a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze.
În drept, cererea a fost întemeiată în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.
În dovedirea cererii, au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: proba foto obținută eu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator și certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției tardivității plângerii contravenționale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Procesul-verbal contestat în prezenta cauză a fost comunicat contestatoarei la data de 16.06.2014 (confirmare de primire – fila 46), iar prezenta plângere contravențională a fost depusă la instanță la data de 03.11.2014, adică la mai mult de 15 zile de la data comunicării acestui proces-verbal.
Faptul că, la data de 30.06.2014, în cadrul termenului de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea plângerii contravenționale, petenta a formulat o plângere care a fost anulată de către instanță potrivit art. 200 alin. (3) C.p.c., nu are relevanță cu privire la termenul de formulare a plângerii contravenționale.
Termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 nu este un termen de prescripție sau de decădere ce privește un drept material la acțiune, pentru a putea fi supus întreruperii, potrivit art. 2539 alin. (2) C.Civ., ci este un termen procedural, în cadrul căruia se poate formula plângere contravențională, susceptibil doar de repunere în termen, pentru motive temeinic justificate, potrivit art, 186 C.p.c.
Cum în cauză, contestatoarea nu a făcut dovada unor motive temeinice, independente de culpa acesteia, pentru repunerea în termenul de formulare a plângerii contravenționale, instanța va admite excepția tardivității plângerii contravenționale și va respinge plângerea, ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității plângerii contravenționale formulată de contestatoarea ., cu sediul social în București, .-115, sector 6, având Cod unic de înregistrare RO_, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/_/1994 în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA-C., cu sediul în București, sector 6, .. 401A, Cod Unic de înregistrare_, nr. de ordine Reg. Corn. J40/552/15.01.2004.
Respinge plângerea, ca tardivă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.DD/Thred.AM
4 ex./31.03.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Pretenţii. Sentința nr. 1382/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








